ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta I.A.D., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R., a

solicitat anularea Hotărârii nr. H1 din 4 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului

București prin care s-a respins cererea reclamantei de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen și anularea Deciziei nr. D1 din 3 decembrie 2011

emisă de U.N.B.R.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la Baroul București cu nr. H1

din 11 iunie 2010 a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen în

temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea

profesiei de avocat, în vigoare la data depunerii cererii, îndeplinind

condițiile de înscriere cu scutire de examen, stabilite prin Lege, respectiv:

vechime în funcția de consilier juridic de peste 10 ani și neîncetarea

activității din motive disciplinare sau care nu o făceau nedemnă pentru

profesia de avocat.

În octombrie 2010 a

primit adresa nr. H1 din 25 octombrie 2010 prin care era invitată la sediul

Baroului București în data de 4 noiembrie 2010, "în vederea soluționării

cererii de primire în profesie cu scutire de examen", ocazie cu care a

susținut un "veritabil examen oral", iar prin Hotărârea nr. H1 din 4

noiembrie 2010 s-a dispus respingerea cererii reclamantei, după 3 luni (90 de

zile) de la data susținerii "interviului", motivarea hotărârii

nefiindu-i comunicată cu respectarea dispozițiilor Hotărârii U.N.B.R. nr. H2

din 11 septembrie 2010.

Astfel, prin

depășirea termenelor stabilite prin Hotărârea U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie

2010, reclamanta a fost privată de dreptul de a depune o nouă cerere și a

susține un nou interviu pentru a fi admisă în profesie cu scutire de examen,

întrucât la data de 31 decembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 270/2010

privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat.

A mai susținut reclamanta

că, prin organizarea nelegală a examenului oral de către Baroul București,

scutirea de examen i-a fost refuzată pe baza unor criterii arbitrare și

discreționare, fiind astfel încălcat principiul constituțional al egalității în

fața legii.

Prin întâmpinarea

depusă, pârâtul Baroul București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii,

iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 1.377 din 3 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza

fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 28 iunie 2012.

Prin Sentința civilă

nr. 5.318 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București și a

trimis cauza Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Prin Decizia nr.

3.316 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în

parte, acțiunea precizată de reclamanta I.A.D. în contradictoriu cu pârâții

Baroul București și U.N.B.R., a anulat Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010

emisă de Baroul București și Decizia nr. D1 din 3 decembrie 2011 emisă de

U.N.B.R. și a obligat pârâtul Baroul București să emită hotărârea de primire a

reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Prin aceeași sentință

a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul București de

înscriere a pârâtei în tabloul avocaților definitivi.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. H1

din 4 noiembrie 2010, Consiliul Baroului București a respins cererea

reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Prin Decizia

nr. D1 din 3 decembrie 2011, Consiliul U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de reclamantă împotriva hotărârii menționate, motivul

respingerii cererii constituindu-l faptul că, din evaluarea sa a rezultat că

aceasta nu și-a însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de

avocat.

Curtea a apreciat că

refuzul de primire a reclamantei în profesia de avocat este nejustificat, iar

actele atacate sunt nelegale, întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 care, la data formulării

cererii de primire în profesie de către reclamantă stipulau că "la cerere,

poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care până la data

primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de (...) consilier juridic

sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea

din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".

A mai reținut

instanța de fond că impunerea pentru accesul în profesia de avocat a unor

condiții suplimentare celor prevăzute de acest din urmă text legal conturează

excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

fiind fără relevanță că impunerea condițiilor suplimentare s-a făcut prin

intermediul unor acte normative cu forță juridică inferioară legii. Verificarea

cunoștințelor specifice profesiei prin intermediul unui interviu golește de

conținut prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, acest

interviu reprezentând, în fapt, un examen oral, atâta timp cât, în baza sa au

fost evaluate cunoștințele reclamantei. De asemenea, excesul de putere este cu

atât mai evident în cazul reclamantei, având în vedere că cererea acesteia de

primire în profesie cu scutire de examen a fost înregistrată la Baroul

București în luna iunie 2010, însă nu a fost soluționată în termenul legal de

30 zile, ci în luna noiembrie 2010, ulterior adoptării Hotărârii U.N.B.R. nr.

H2 din 11 septembrie 2010 ce prevedea verificarea cunoștințelor celor ce

solicitau primirea în profesie cu scutire de examen.

Cu privire la capătul

de cerere privind obligarea Baroului București de înscriere a pârâtei în

tabloul avocaților definitivi, instanța de fond a reținut că emiterea deciziei

de primire în profesie nu conduce automat la înscrierea în tablou - această

operațiune presupune în prealabil achitarea taxelor și depunerea jurământului.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 525 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București au declarat

recurs Baroul București și U.N.B.R., susținând netemeinicia și nelegalitatea

acesteia, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenții

susțin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a statutului profesiei de avocat, precum și a

Hotărârii nr. H2 din 2010 a U.N.B.R., conform cărora se impunea verificarea

cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat în ceea ce o

privește pe reclamantă.

De asemenea,

dispozițiile legale menționate nu conferă automat dreptul de a accede în

profesia de avocat cu scutire de examen odată cu îndeplinirea cerințelor

formale, ci doar o posibilitate în acest sens.

Prin urmare, greșit a

fost reținut excesul de putere în soluționarea cererii reclamantei.

Modul de verificare a

unor astfel de cunoștințe nu a fost sub forma unui examen ci a constat într-un

interviu cu întrebări care au vizat doar legislația specifică profesiei de

avocat.

Întrucât reclamanta

nu a făcut dovada cunoașterii legislației specifice profesiei de avocat, în mod

corect i-a fost respinsă cererea de primire în profesie, iar instanța de

judecată nu se poate substitui comisiei de examinare.

Se susține că

soluționarea cererii reclamantei la aproximativ 3 luni s-a datorat numărului

mare de cereri și parcurgerii formalităților anterioare care durează peste 30

de zile, astfel că este tendențioasă sugestia judecătorului primei instanțe

referitoare la prelungirea intențională a termenului de soluționare a acestei

cereri.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca temeinică și legală sentința recurată.

Se susține că excesul

de putere al autorităților pârâte rezultă din modalitatea în care a fost

soluționată cererea sa, respectiv cu întârziere, după emiterea Hotărârii nr. H2

din 2010 și intrarea în vigoare a Legii nr. 270/2010.

Sintagma "poate

fi primit în profesie cu scutire de examen" nu se referea la barou ci la

opțiunea persoanei care îndeplinea condițiile legale de a se înscrie în barou

și a dobândi calitatea de avocat.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt întemeiate pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză este

necontestat că intimata-reclamantă a participat la verificarea organizată la

data de 4 noiembrie 2010 de Baroul București, în condițiile art. 21 din

Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. H2 din 11 septembrie 2011

prin care a fost adoptat ghidul de bună practică privind procedura soluționării

transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Este necontestat că

această verificare a constat într-un interviu în urma căruia s-a statuat că

aceasta nu și-a însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de

avocat, cererea sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2008

emisă de Baroul București.

În motivarea soluției

adoptate, instanța de fond a reținut, așa cum s-a arătat și în expunerea

rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, în primul rând, că art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, conferă reclamantului un drept absolut de a fi primit în profesia

de avocat din moment ce îndeplinește condițiile legale.

În al doilea rând,

instanța de fond a reținut că verificarea organizată de Consiliul Baroului

București la data de 4 noiembrie 2010 este împotriva prevederilor art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Astfel, instanța de

fond a tras concluzia că actele administrative emise, atacate de reclamantă,

reprezintă materializarea excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. r)

din Legea nr. 554/2004 al autorităților pârâte, de a o primi în profesia de avocat

în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, concluzii care sunt

greșite, fiind lipsite de temei.

Astfel, potrivit

prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii de către

reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată[2], la cerere

puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care

îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b).

Instanța de recurs

constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive

"poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un

drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora

"în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul

baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o

adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a

exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin

folosirea unei norme juridice permisive.

De asemenea, în

scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să

verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și

existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. H2 din

2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura

soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen, act care nu a fost atacat/constatat ca fiind nelegal.

Necontestat este că

acest ghid prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare

făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la

legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat.

Deci, Baroul

București a avut temei legal și regulamentar să aprecieze la rândul său și să

procedeze la realizarea verificării respective sub forma interviului, așa cum a

și organizat verificarea din data de 4 noiembrie 2010 la care reclamanta a și

participat, fără să o conteste.

În concluzie,

instanța de recurs constată că actele administrative atacate sunt legale și

temeinice, în cauză nefiind probată existența unui exces de putere din partea

autorității competente, ci de exercitarea, în limitele legii, a dreptului de

apreciere conferit de legiuitor în favoarea recurentelor-pârâte.

Nu prezintă relevanță

cele reținute de instanța de fond referitoare la termenul de soluționare a

cererii reclamantei pentru că obiectul acțiunii formulate vizează legalitatea

actelor emise de autoritățile pârâte și nu nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art.

20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursurile

formulate, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea

privind anularea Hotărârii nr. H1 din 2010 a Consiliului Baroului București și a

Deciziei nr. D1 din 2011 a Consiliului U.N.B.R., fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

În raport cu

prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi

obligată să suporte cheltuielile de judecată solicitate de U.N.B.R., în cuantum

de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâtul Baroul București și de pârâta U.N.B.R. împotriva Sentinței

civile nr. 525 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacata în sensul ca respinge acțiunea privind anularea Hotărârii H1 din 2010 a

Consiliului Baroului București și a Deciziei nr. D1 din 2011 a Consiliului

U.N.B.R.

Menține restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Obligă intimata

reclamantă la cheltuieli de judecata în cuantum de 500 de RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 martie 2015.

Procesat de GGC - MI