ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2015

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A.D., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R., a solicitat anularea Hotărârii nr. H1 din 4 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului București prin care s-a respins cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen și anularea Deciziei nr. D1 din 3 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la Baroul București cu nr. H1 din 11 iunie 2010 a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, în vigoare la data depunerii cererii, îndeplinind condițiile de înscriere cu scutire de examen, stabilite prin Lege, respectiv: vechime în funcția de consilier juridic de peste 10 ani și neîncetarea activității din motive disciplinare sau care nu o făceau nedemnă pentru profesia de avocat.

În octombrie 2010 a primit adresa nr. H1 din 25 octombrie 2010 prin care era invitată la sediul Baroului București în data de 4 noiembrie 2010, "în vederea soluționării cererii de primire în profesie cu scutire de examen", ocazie cu care a susținut un "veritabil examen oral", iar prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010 s-a dispus respingerea cererii reclamantei, după 3 luni (90 de zile) de la data susținerii "interviului", motivarea hotărârii nefiindu-i comunicată cu respectarea dispozițiilor Hotărârii U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie 2010. Astfel, prin depășirea termenelor stabilite prin Hotărârea U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie 2010, reclamanta a fost privată de dreptul de a depune o nouă cerere și a susține un nou interviu pentru a fi admisă în profesie cu scutire de examen, întrucât la data de 31 decembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 270/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

A mai susținut reclamanta că, prin organizarea nelegală a examenului oral de către Baroul București, scutirea de examen i-a fost refuzată pe baza unor criterii arbitrare și discreționare, fiind astfel încălcat principiul constituțional al egalității în fața legii. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Baroul București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 1.377 din 3 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 28 iunie 2012. Prin Sentința civilă nr. 5.318 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București și a trimis cauza Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin Decizia nr. 3.316 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea precizată de reclamanta I.A.D. în contradictoriu cu pârâții Baroul București și U.N.B.R., a anulat Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010 emisă de Baroul București și Decizia nr. D1 din 3 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R. și a obligat pârâtul Baroul București să emită hotărârea de primire a reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen. Prin aceeași sentință a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul București de înscriere a pârâtei în tabloul avocaților definitivi. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010, Consiliul Baroului București a respins cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Prin Decizia nr. D1 din 3 decembrie 2011, Consiliul U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva hotărârii menționate, motivul respingerii cererii constituindu-l faptul că, din evaluarea sa a rezultat că aceasta nu și-a însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat.

Curtea a apreciat că refuzul de primire a reclamantei în profesia de avocat este nejustificat, iar actele atacate sunt nelegale, întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 care, la data formulării cererii de primire în profesie de către reclamantă stipulau că "la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de (...) consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat". A mai reținut instanța de fond că impunerea pentru accesul în profesia de avocat a unor condiții suplimentare celor prevăzute de acest din urmă text legal conturează excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind fără relevanță că impunerea condițiilor suplimentare s-a făcut prin intermediul unor acte normative cu forță juridică inferioară legii.

Verificarea cunoștințelor specifice profesiei prin intermediul unui interviu golește de conținut prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, acest interviu reprezentând, în fapt, un examen oral, atâta timp cât, în baza sa au fost evaluate cunoștințele reclamantei. De asemenea, excesul de putere este cu atât mai evident în cazul reclamantei, având în vedere că cererea acesteia de primire în profesie cu scutire de examen a fost înregistrată la Baroul București în luna iunie 2010, însă nu a fost soluționată în termenul legal de 30 zile, ci în luna noiembrie 2010, ulterior adoptării Hotărârii U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie 2010 ce prevedea verificarea cunoștințelor celor ce solicitau primirea în profesie cu scutire de examen.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea Baroului București de înscriere a pârâtei în tabloul avocaților definitivi, instanța de fond a reținut că emiterea deciziei de primire în profesie nu conduce automat la înscrierea în tablou - această operațiune presupune în prealabil achitarea taxelor și depunerea jurământului. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 525 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București au declarat recurs Baroul București și U.N.B.R., susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenții susțin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a statutului profesiei de avocat, precum și a Hotărârii nr. H2 din 2010 a U.N.B.R., conform cărora se impunea verificarea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat în ceea ce o privește pe reclamantă.

De asemenea, dispozițiile legale menționate nu conferă automat dreptul de a accede în profesia de avocat cu scutire de examen odată cu îndeplinirea cerințelor formale, ci doar o posibilitate în acest sens. Prin urmare, greșit a fost reținut excesul de putere în soluționarea cererii reclamantei. Modul de verificare a unor astfel de cunoștințe nu a fost sub forma unui examen ci a constat într-un interviu cu întrebări care au vizat doar legislația specifică profesiei de avocat. Întrucât reclamanta nu a făcut dovada cunoașterii legislației specifice profesiei de avocat, în mod corect i-a fost respinsă cererea de primire în profesie, iar instanța de judecată nu se poate substitui comisiei de examinare.

Se susține că soluționarea cererii reclamantei la aproximativ 3 luni s-a datorat numărului mare de cereri și parcurgerii formalităților anterioare care durează peste 30 de zile, astfel că este tendențioasă sugestia judecătorului primei instanțe referitoare la prelungirea intențională a termenului de soluționare a acestei cereri. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată. Se susține că excesul de putere al autorităților pârâte rezultă din modalitatea în care a fost soluționată cererea sa, respectiv cu întârziere, după emiterea Hotărârii nr. H2 din 2010 și intrarea în vigoare a Legii nr. 270/2010.

Sintagma "poate fi primit în profesie cu scutire de examen" nu se referea la barou ci la opțiunea persoanei care îndeplinea condițiile legale de a se înscrie în barou și a dobândi calitatea de avocat. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză este necontestat că intimata-reclamantă a participat la verificarea organizată la data de 4 noiembrie 2010 de Baroul București, în condițiile art. 21 din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. H2 din 11 septembrie 2011 prin care a fost adoptat ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Este necontestat că această verificare a constat într-un interviu în urma căruia s-a statuat că aceasta nu și-a însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat, cererea sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2008 emisă de Baroul București. În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, în primul rând, că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conferă reclamantului un drept absolut de a fi primit în profesia de avocat din moment ce îndeplinește condițiile legale. În al doilea rând, instanța de fond a reținut că verificarea organizată de Consiliul Baroului București la data de 4 noiembrie 2010 este împotriva prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Astfel, instanța de fond a tras concluzia că actele administrative emise, atacate de reclamantă, reprezintă materializarea excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 al autorităților pârâte, de a o primi în profesia de avocat în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, concluzii care sunt greșite, fiind lipsite de temei. Astfel, potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii de către reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată[2], la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b). Instanța de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive. De asemenea, în scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. H2 din 2010, Consiliul U.N.B.R.

a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/constatat ca fiind nelegal. Necontestat este că acest ghid prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat. Deci, Baroul București a avut temei legal și regulamentar să aprecieze la rândul său și să procedeze la realizarea verificării respective sub forma interviului, așa cum a și organizat verificarea din data de 4 noiembrie 2010 la care reclamanta a și participat, fără să o conteste.

În concluzie, instanța de recurs constată că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, în cauză nefiind probată existența unui exces de putere din partea autorității competente, ci de exercitarea, în limitele legii, a dreptului de apreciere conferit de legiuitor în favoarea recurentelor-pârâte. Nu prezintă relevanță cele reținute de instanța de fond referitoare la termenul de soluționare a cererii reclamantei pentru că obiectul acțiunii formulate vizează legalitatea actelor emise de autoritățile pârâte și nu nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursurile formulate, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea privind anularea Hotărârii nr. H1 din 2010 a Consiliului Baroului București și a Deciziei nr. D1 din 2011 a Consiliului U.N.B.R., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată solicitate de U.N.B.R., în cuantum de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Baroul București și de pârâta U.N.B.R. împotriva Sentinței civile nr. 525 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacata în sensul ca respinge acțiunea privind anularea Hotărârii H1 din 2010 a Consiliului Baroului București și a Deciziei nr. D1 din 2011 a Consiliului U.N.B.R. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Obligă intimata reclamantă la cheltuieli de judecata în cuantum de 500 de RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2015. Procesat de GGC - MI