ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4891/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul București, anularea Deciziei nr. 737 din 20 martie 2010 emisă de pârâtul de rândul 1, precum și a Deciziei pârâtului de rândul 2, din data de 06 octombrie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea înregistrată sub nr. 8531 din 04 septembrie 2009, privind înscrierea în Baroul București și obligarea pârâtelor la emiterea și la comunicarea deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.

În motivarea cererii sale, reclamanta a precizat că în data de 20 noiembrie 2006 s-a adresat pârâtului de rândul 2 Baroul București cu cererea nr. 9091 de primire în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, întrucât avea la acea dată o vechime în funcția de consilier juridic de 13 ani. În mod paradoxal, a arătat reclamanta, după ce a afirmat că cererea sa inițială de primire în profesie fusese admisă, Consiliul Baroului București i-a respins totuși cererea motivat de faptul că, deși nu i-a fost comunicată, reclamanta ar fi trebuit să se conformeze prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 51/1995. Împotriva deciziei emise de Consiliul Baroului București în ședința din data de 06 octombrie 2009, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă de Consiliul U.N.B.R.

în data de 20 martie 2010, prin Decizia nr. 737.din 20 martie 2010. Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții U.N.B.R. și Baroul București au solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1869 din 9 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta D.E. în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul București și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr. 737 din 20 martie 2010 a Consiliului U.N.B.R.

și Decizia Consiliului Baroului București din 06 octombrie 2009 privind respingerea cererii reclamantei și a obligat pârâtul Baroul București să emită și să comunice reclamantei decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, urmare a cererii acesteia din 20 noiembrie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin cererea înregistrată la Baroul București sub nr. 8531 din 04 septembrie 2009, reclamanta a solicitat acestuia aprobarea pentru deschiderea cabinetului individual de avocat începând cu data de 19 octombrie 2009. Prin adresa nr. 8531 din 14 octombrie 2009, Baroul București a comunicat reclamantei, care ceruse, prin solicitarea înregistrată sub nr. 8531 din 04 septembrie 2009, emiterea deciziei de înscriere în Baroul București, că în ședința din 06 octombrie 2009 Consiliul Baroului București a constatat că la momentul aprobării cererii reclamantei, respectiv anul 2006, aceasta nu a prezentat dovada încetării stării de incompatibilitate și nici forma de exercitare a profesiei de avocat.

Prin urmare, se arată în adresa de răspuns a pârâtului de rândul 2, Consiliul Baroului București a respins cererea reclamantei de emitere a deciziei de primire în profesia de avocat definitiv, cu mențiunea că pentru a putea dobândi această calitate are posibilitatea să se înscrie la examenul de primire în profesia de avocat definitiv la o dată ce va fi comunicată în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Curtea a mai constatat că, prin Decizia nr. 737 din 20 martie 2010 a Consiliului U.N.B.R., a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta D.E. împotriva deciziei emisă de pârâtul Consiliul Baroului București în ședința din data de 06 octombrie 2009, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1995.

Analizând dosarul administrativ din anul 2006 al reclamantei, Curtea a constatat că nu există niciun act, nici măcar o simplă rezoluție care să ateste modul de soluționare a cererii reclamantei, care a fost admisă după cum susțin pârâții, reținând că, dacă întrunirea de către reclamantă a cerințelor pentru primirea în profesie cu scutire de examen, din perspectiva analizării cerințelor impuse de lege, probate cu actele din dosar, ar putea fi dedusă din trecerea la etapa subsecventă a procedurii, anume susținerea interviului, nu același lucru se poate spune despre rezultatul acestuia din urmă și decizia finală a baroului, care nu se regăsește nicăieri. Totodată, instanța de fond a apreciat că a pretinde unei persoane să își dea demisia din funcția publică pe care o ocupă, în speță, cea de consilier juridic la D.G.F.P.

Ilfov, fără să aibă certitudinea conferită de comunicarea în scris a soluției adoptate în privința cererii sale, ar echivala cu a pretinde acesteia adoptarea unei conduite total lipsită de diligență și vătămătoare pentru propriile interese legitime, cu atât mai mult cu cât nici nu a existat o decizie formală de primire în profesie, de admitere a cererii reclamantei. Examinând dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, Curtea a reținut că, urmare a analizei cererii reclamantei și după susținerea interviului, baroul, în cazul în care consideră cererea ca întrunind cerințele pentru admitere, cum s-a întâmplat în privința reclamantei, procedează la emiterea deciziei de primire în profesie, decizie care însă are valoarea unui act juridic sub condiție suspensivă, în sensul că va produce efecte doar condiționat de încetarea stării de incompatibilitate într-un termen de maxim 2 luni de la emiterea deciziei și la momentul încetării acestei stări.

Interpretând logic textul reglementării, instanța a apreciat că termenul de 2 luni curge de la emiterea deciziei doar în măsura în care ea a fost comunicată la același moment și solicitantului, căruia îi incumbă obligația de a face demersurile pentru încetarea stării de incompatibilitate, or o obligație nu se poate îndeplini de persoana căreia îi incumbă decât din momentul în care are cunoștință de nașterea ei.

Pe cale de consecință, procedând de maniera în care a făcut-o, fără a adopta decizia de primire în profesie, cu mențiunea în cuprinsul acesteia a producerii de efecte condiționat și de la momentul încetării stării de incompatibilitate într-un termen maxim de 2 luni, fără a comunica reclamantei această decizie, care să îi confere certitudinea admiterii cererii, astfel încât să își poată da demisia pentru încetarea stării de incompatibilitate în termenul legal de 2 luni, sancționând-o ulterior pentru neîndeplinirea obligației de încetare a stării de incompatibilitate, precum și lipsirea de eficacitate a însăși invocatei aprobări a cererii de primire în profesie cu scutire de examen, din anul 2006, Curtea a reținut că pârâtul Baroul București a și încălcat dispozițiile legale, cu exces de putere, nesocotind și dreptul reclamantei, chiar afectat de modalitatea condiției suspensive, de primire în profesie cu scutire de examen, mod de a proceda girat de pârâta de rândul 1, prin respingerea contestației reclamantei.

3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții U.N.B.R. și Baroul București au declarat recurs. 3.1. Motivele de recurs înfățișate de recurentul Baroul București Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-pârât Baroul București a susținut, în esență, că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ce reglementează încetarea stării de incompatibilitate și ridicarea acesteia, apreciind eronat și în ceea ce privește conduita reclamantei care, pe motiv că nu a avut cunoștință de faptul că cererea sa de admitere în profesie, cu scutire de examen, a fost rezolvată, nu a cerut înființarea unui cabinet de avocat, solicitare care însă nu mai poate fi făcută decât ulterior primirii în profesia de avocat.

În mod eronat s-a apreciat că reclamanta nu a avut cunoștință de primirea în profesia de avocat întrucât intervalul de timp scurs între 20 noiembrie 2006 și 4 martie 2009 este îndelungat și este greu de crezut că reclamanta a stat atât de mult timp în stare de incertitudine cu privire la soluționarea cererii sale de primire în profesia de avocat. În fine, în opinia recurentului, nu se impunea emiterea unei decizii de primire în profesie, cu scutire de examen, a reclamantei, întrucât aceasta se afla în stare de incompatibilitate și emiterea deciziei era condiționată de încetarea stării de incompatibilitate, ceea ce nu s-a putut realiza deoarece reclamanta nu și-a rezolvat situația în care se afla, aceea de consilier juridic în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov, astfel cum a și menționat în cererea din 4 martie 2009. 3.2.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta U.N.B.R. Invocând ca temei legal al demersului său prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul –pârât U.N.B.R. a arătat, astfel cum în mod constant a susținut, că nu trebuie făcută confuzie în ceea ce privește interpretarea stării în care se află reclamanta, în contextul în care, aceasta a făcut cerere de primire în profesia de avocat în anul 2006, a fost primită în profesie, cu scutire de examen, în urma interviului susținut, însă a continuat să funcționeze ca șef serviciu la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, solicitând încetarea, respectiv ridicarea stării de incompatibilitate numai după 3 ani, stând în pasivitate în toată această perioadă.

Prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 51/ 1995, în forma în vigoare la data solicitării recurentei de aprobare a înființării cabinetului său individual de avocatură, în opinia recurentului U.N.B.R., prima instanță a admis fără temei legal cererea de anulare a deciziilor contestate, fără a ține cont că neînscrierea pe tablou este condiționată de legiuitor de încetarea stării de incompatibilitate. În fine, s-a mai arătat că reclamanta cunoștea că i se aprobase cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, ceea ce rezultă cu evidență din împrejurarea că în anul 2006 a făcut cerere de aprobare a înființării cabinetului individual de avocatură, pentru exercitarea efectivă a profesiei de avocat.

4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursurile nu sunt fondate. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile recurenților, față de actele și lucrările dosarului dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Reclamanta intimată D.E. a sesizat instanța competentă de contencios administrativ cu cererea de anulare a deciziei nr. 737 din 20 martie 2010, emisă de U.N.B.R. și a deciziei Baroului București din data de 6 octombrie 2009, prin care i-a fost respinsă cererea înregistrată sub nr. 8531/4 septembrie 2009, de înscriere în Baroul București, solicitând totodată obligarea pârâtelor să emită și să-i comunice decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Răspunzând criticilor înfățișate de cele două recurente pe care Înalta Curte, dată fiind similitudinea lor, le va examina grupat, prezentând argumentele comune în cele ce urmează, este de menționat, cu titlu prealabil că situația de fapt astfel cum a fost înfățișată de reclamantă în cererea sa introductivă și după cum a fost reținută și de prima instanță prin considerentele sentinței atacate, nu a fost practic contestată nici de către recurenți. Astfel, și prin motivele de recurs dezvoltate cei doi recurenți au învederat că, în adevăr, în anul 2006, în urma susținerii interviului de admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, reclamanta-intimată a fost primită în profesie, fără a-i fi însă emisă decizia de primire în profesie, la acea dată.

Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor celor două recurente că prima instanță a efectuat în cauză atât o justă evaluare a elementelor de fapt cât și o corectă și pertinentă interpretare a prevederilor legale incidente, respectiv a art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995, și a art. 38 alin. (1) și alin. (2) din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data cererii reclamantei intimate. Conținutul textelor de lege arătate a fost de altfel integral redat și în considerentele hotărârii atacate.

Astfel, în interpretarea logico-rațională a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data arătată, text de lege ce a servit de altfel și ca temei al emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză, în coroborare cu art. 24 alin. (1) din același act normativ, și Înalta Curte reține că în cazurile de primire în profesie cu scutire de examen, în urma susținerii interviului, se impune a fi emisă o decizie de primire în profesie. O atare interpretare este de altfel confirmată și susținută de prevederea cuprinsă în art. 38 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat al cărui conținut stipulează tocmai o atare procedură de emitere, cu mențiunea că decizia de primire în profesie va fi comunicată și către U.N.B.R.

Așa fiind, apărările cuprinse și în cererile de recurs, prezentate și în fața instanței de fond, în sensul că emiterea deciziei de primire în profesie este condiționată de încetarea stării de incompatibilitate și în măsura în care aceasta nu încetează într-un termen legal de 2 luni, decizia nu se mai emite, nu pot fi primite, neavând suport legal. Nici susținerea recurenților în sensul că reclamanta intimată „a știut” despre primirea sa în profesie, nu este de natură să conducă la o altă concluzie față de cea la care a ajuns prima instanță, câtă vreme lipsa comunicării legale a actului de primire și, în cazul de față, chiar lipsa actului ca atare, nu poate fi acoperită prin simple prezumții.

Este adevărat că reclamanta intimată s-a aflat în pasivitate timp de 3 ani, în ceea ce privește indicarea formei sub care dorește să își exercite activitatea de avocat, formulând o solicitare expresă în acest sens la data de 4 septembrie 2009 (fila 23 dosar fond) însă tot atât de adevărat este și faptul că, în considerarea prevederilor sus arătate, acesteia nu-i putea fi opusă lipsa de conformare sub aspectul încetării stării de incompatibilitate, câtă vreme procedura de primire în profesie derulată în anul 2006 nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii și, desigur nici prin comunicarea formală a rezultatului la interviul susținut.

Așa fiind, cum bine a reținut și judecătorul fondului, câtă vreme reclamanta a fost lipsită de certitudinea admiterii cererii sale de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu se poate reține încălcarea obligației de rezolvare a stării de incompatibilitate, prevăzută a fi îndeplinită în termen de 2 luni de la comunicare. Ca atare,dincolo de practica posibil existentă la nivelul autorităților recurente, astfel cum s-a susținut, Înalta Curte constată că în cauza de față în mod legal au fost anulate cele două decizii contestate, emise cu exces de putere, generat de interpretarea și aplicarea nelegală a normelor pe care s-au întemeiat, mai sus arătate.

În cazul reclamantei intimate nerespectarea formalismului prevăzut de norma analizată a generat în mod evident o vătămare, contrar celor susținute de recurenți, prin nerecunoașterea efectivă și lipsirea de eficiență a aprobării cererii inițiale a reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, din anul 2006, deși această împrejurare de fapt nu a fost constatată. Drept urmare, raportat la toate cele mai sus arătate, ce demonstrează netemeinicia criticilor recurenților, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate cu consecința menținerii întocmai a hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de U.N.B.R. și de Baroul București împotriva Sentinței civile nr. 1869 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.