ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3897/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 175/F din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.D.M.

în contradictoriu cu pârâții Baroul Sibiu și Uniunea Națională a Barourilor din România și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Baroul Sibiu să anuleze Decizia nr. 254 din 5 iulie 2010, emisă de Consiliul Baroului Sibiu, precum și pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România să anuleze Decizia nr. 970 din 10 - 11 decembrie 2010, emisă de Consiliul U.N.B.R., precum și obligarea pârâților să emită decizii de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, în conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data înregistrării cererii reclamantei de intrare în profesia de avocat la Baroul Sibiu, la data de 3 iulie 2010. Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 254 din 5 iulie 2010, emisă de pârâtul Baroul Sibiu, a fost respinsă cererea reclamantei privind intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen, pe considerentul că aceasta nu îndeplinește condiția de vechime în funcția de consilier juridic ori jurisconsult prevăzută de lege, cu trimitere la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii reclamantei.

Iar prin Decizia nr. 970 din 10 - 11 decembrie 2010, pârâta U.N.B.R. a respins contestația formulată de reclamantă, cu motivarea că este necesară vechimea în funcția de consilier juridic sau jurisconsult, nu o altă funcție cu implicație juridică, pentru a se da curs prevederii din art. 16 alin. (2) lit. b) din lege. În cauză s-a solicitat un punct de vedere juridic de specialitate de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, opinie juridică de specialitate, în care s-a arătat că, pornindu-se de la principiul egalității în fața legii, pe baza probelor administrate la dosar și puse la dispoziția C.N.C.D. spre studiu, prin neluarea în seamă a vechimii reclamantei în funcția de șef Birou recuperări creanțe din cadrul Oficiului Juridic al C.M.

- Sucursala Brașov, funcție ce include de plano funcția de consilier juridic, se nesocotește linia de conduită antidiscriminare, prin raportare la regula potrivit căreia tratamentul egal se impune similarității de cazuri. Instanța de fond, analizând probatoriul cauzei, în special copia certificată a carnetului de muncă al reclamantei, contractul individual de muncă - actul adițional al reclamantei, regulamentul cadru, atribuțiile biroului de recuperări creanțe, fișa postului pentru funcția de șef birou recuperări creanțe, organigrama și statul de funcții ale instituției angajatoare în care își desfășura activitatea reclamanta (C.M. - Sucursala Brașov), a apreciat că reclamanta a îndeplinit funcții juridice propriu-zise de consilier juridic, respectiv jurisconsult, ca denumiri generice ale funcțiilor ocupate de aceasta, inclusiv funcția de conducere de șef birou al Biroului de recuperare creanțe, birou aflat în structura Oficiului Juridic din cadrul C.M.

- Sucursala Brașov, unde personalul de specialitate era format din consilieri juridici/jurisconsulți, șeful de birou având de asemenea calificarea profesională de consilier juridic și îndeplinind în esență activități juridice specifice pentru un consilier juridic cu atribuții de conducere. Prin urmare, a apreciat judecătorul fondului că nu poate reține apărarea formulată de cele două pârâte prin întâmpinare, în sensul că perioada în care reclamanta a îndeplinit funcția de șef de Birou recuperări creanțe nu constituie vechime ca jurisconsult ori consilier juridic pentru că ar fi fost vorba de ”o altă funcție cu implicație juridică”, situație în care art. 16 alin. (2) lit. b) din lege nu ar fi incident.

2. Cererile de recurs Împotriva Sentinței nr. 175/F din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Baroul Sibiu și Uniunea Națională a Barourilor din România. 2.1. Recursul promovat de Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România a dezvoltat următoarele critici privitoare la hotărârea atacată, apreciată ca nelegală: Astfel, se susține că instanța de fond nu a observat că din analiza stării de fapt rezultată din reglementările din cartea de muncă a reclamantei, precum și din înscrisurile depuse de aceasta în probațiune, respectiv adeverința emisă de către Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România, conform căreia aceasta este înscrisă pe Tabloul Colegiului Consilierilor Juridici din august 2004, rezultă faptul că, în cauză, nu este întrunită condiția obiectivă privind experiența de 10 ani, în profesia de jurisconsult sau consilier juridic pentru a putea intra ca și avocat definitiv cu scutire de examen.

Mai arată recurenta că, conform art. 16 din Statut, funcția de consilier juridic se dovedește cu carnetul de muncă, ori din carnetul de muncă depus de reclamantă rezultă fără putere de tăgadă că aceasta a îndeplinit pe o perioadă de peste 6 ani funcția de șef Birou Recuperări Creanțe. Consideră recurenta că nu este de competența Consiliului Baroului în a face echivalări între profesii și meserii și de asemenea pentru primirea în profesia de avocat cu scutirea de examen este necesară vechimea în funcția de jurisconsult sau consilier juridic, și nu o altă funcție cu implicație juridică, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond. 2.2. Recursul promovat de Baroul Sibiu La rândul său, pârâtul Baroul Sibiu, prin decan, a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe, apreciată ca netemeinică și nelegală.

Printr-o primă critică adusă hotărârii recurate susține recurentul că instanța de fond nu a observat că funcția de jurisconsult este una de sine stătătoare, nefiind identică cu cea de șef birou recuperări creanțe și neputând fi asimilată cu aceasta și nu a ținut cont de faptul că, consiliul baroului are competențe stricte stabilite de lege, neputându-se substitui, cu privire la echivalarea unor funcții, în competența și atribuțiile instanțelor de judecată sau altor instituții ale statului, respectiv Direcția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Mai arată recurentul că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care prevăd limitativ condițiile și cerințele necesare pentru primirea în profesia de avocat, dar și fără a ține cont de faptul că, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 16 alin. (3) din Statutul Profesiei de avocat dovada vechimii pentru primirea în profesia de avocat se face cu carnetul de muncă. În acest sens susține recurentul că, din verificarea carnetului de muncă al reclamantei se poate constata că aceasta nu are vechimea cerută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa încât în mod corect, prin actele contestate, s-a dispus respingerea cererii acesteia de primire în profesia de avocat fără examen.

Consideră recurentul că susținerile instanței referitoare la discriminare nu sunt aplicabile în cauză pe motiv că alte persoane de asemenea încadrate la C.M. au fost primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, în condițiile în care fiecare dosar este verificat în parte, iar toate persoanele la care face referire intimata au fost încadrate ca jurisconsult sau consilier juridic peste 10 ani, cu mențiunea expresă în carnetul de muncă. 3. Hotărârea instanței de recurs 3.1 Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă U.N.B.R.

nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare, „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.” Așadar, este de necontestat faptul că prin dispoziția legală mai sus redată sunt menționate limitativ funcțiile care ar fi trebuit să fie exercitate cel puțin 10 ani pentru a îndeplini condiția de vechime necesară pentru a beneficia de intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.

Problema care se impune a fi soluționată în prezenta cauză este aceea dacă funcția de șef Birou Recuperări creanțe se circumscrie funcției de consilier juridic, în sensul normei legale mai sus citate, în condițiile în care, în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu este permisă o echivalare sau asimilare a unor funcții cu implicare juridică. În acest context, Înalta Curte constată că funcția de consilier juridic/jurisconsult, ca și funcție juridică de execuție, se identifică în statul de funcții al unei persoane juridice prin denumirea sa, spre deosebire de funcția juridică de conducere, care, dat fiind faptul că poate purta diverse denumiri (director, șef serviciu, șef birou etc.) implică o analiză a atribuțiilor, competențelor și responsabilităților înscrise în fișa postului.

A accepta susținerile recurentei-pârâte și a califica o funcție juridică, indiferent că este de conducere sau de execuție, doar prin prisma denumirii sale, respectiv consilier juridic/jurisconsult, făcând abstracție de atribuțiile și responsabilitățile concrete, ar însemna să acredităm ideea că funcțiile juridice de conducere, care poartă diverse denumiri și care presupun ca și condiție de bază calitatea de consilier juridic, nu ar intra sub sfera de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ceea ce nu poate fi permis în condițiile în care ar reprezenta o interpretare restrictivă a respectivei norme legale și implicit o îngrădire a interesului legitim al persoanelor care ocupă funcții juridice de conducere, interes regăsit în vocația recunoscută de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, atunci când a conchis că intimata-reclamantă îndeplinește condiția de vechime în funcțiile juridice expres și limitativ prevăzute în dispoziția legală mai sus indicată, prin luarea în considerare și a perioadei în care intimata-reclamantă a exercitat funcția de Șef Birou Recuperări Creanțe, fiind vorba de o funcție juridică de conducere de sine stătătoare în cadrul Oficiului Juridic din cadrul SNTFM C.M. SA - Sucursala Brașov, și nu de o funcție cu implicație juridică, care să impună o operațiune de echivalare, așa cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Așadar, în mod just instanța de fond a calificat funcția de șef Birou Recuperare Creanțe ocupată de intimata-reclamantă în perioada 1 iulie 2003 - 1 decembrie 2008, ca fiind o funcție juridică prin raportare la conținutul și nu la denumirea funcției, văzând contractul individual de muncă din 1 iulie 2003, organigrama, statul de funcții și regulamentul cadru de organizare și funcționare al societății comerciale la care intimata-reclamantă și-a desfășurat activitatea, atribuțiile Biroului Recuperări Creanțe, fișa postului de șef birou recuperări creanțe, așa încât va înlătura criticile recurentei referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 16 din Statutul profesiei de avocat, calitatea și vechimea în funcția de consilier juridic sau jurisconsult se probează în condițiile Codului muncii și numai cu carnetul de muncă, prin urmare în mod corect instanța de fond a stabilit vechimea în funcția de consilier juridic a intimatei-reclamante în baza carnetului de muncă, din conținutul căruia rezultă îndeplinirea, în persoana acesteia, a condiției de vechime impusă de art. 16 alin. (2) lit. b), respectiv cel puțin 10 ani în funcția de consilier juridic.

Așa fiind, după cum cu justețe a reținut și prima instanță, statutul de consilier juridic al intimatei-reclamante, dobândit prin efectul legii, independent de denumirea funcției de conducere exercitate, corespundea cerințelor și exigențelor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data cererii, în sensul că intimata-reclamantă putea fi primită în profesia de avocat, la cerere, cu scutire de examen, dacă a îndeplinit funcția de jurisconsult timp de cel puțin 10 ani, legea nefăcând în mod evident distincție între diferite categorii de funcții (de conducere sau de execuție) ce pot fi exercitate de consilierii juridici.

Așa fiind, Înalta Curte arată că motivele reținute și invocate de recurenta-pârâtă prin actele administrative contestate, sus-arătate, în mod legal nu puteau fi primite și menținute de prima instanță pentru că, în esență, nu făceau decât să impună condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Așadar, câtă vreme intimata-reclamantă care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.

În acest context, refuzul recurentei-pârâte de a o primi pe intimata-reclamantă în profesie fără examen, pentru motivele arătate și apreciate ca nelegale, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de prima instanță prin admiterea acțiunii. Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 3.2 În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., la cererea de recurs. În raport cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., înainte de a proceda la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deși a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 RON și timbrul judiciar în valoare de 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosarul de recurs, recurentul Baroul Sibiu nu și-a îndeplinit această obligație legală. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul Baroul Sibiu nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de Baroul Sibiu, împotriva Sentinței nr. 175/F/2011 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Respinge recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ