ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5138/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5138/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

formulată și completată ulterior, reclamanta M.M.R.D. a solicitat, în

contradictoriu cu Baroul S. și Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.),

să se dispună: anularea deciziei nr. 36 din 13 ianuarie 2011 emisă de Consiliul

Baroului S.; anularea deciziei nr. 41 din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.;

obligarea Baroului S. la emiterea unei decizii de primire în profesia de avocat

cu scutire de examen, precum și înscrierea sa pe tabloul avocaților definitivi.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că deține una dintre funcțiile prevăzute de art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, ceea ce îi conferă dreptul de a fi primită în profesia

de avocat cu scutire de examen. A mai arătat că art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat conține dispoziții restrictive, nepermise de prevederile

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa încât, în raport și de

soluțiile jurisprudențiale, deciziile pârâtelor, de condiționare a primirii în

profesia de avocat a reclamantei de susținere a unui test echivalent unui

examen scris, sunt nelegale.

În întâmpinările

depuse la dosar pârâtele au arătat că, persoanele aflate în situația

reglementată de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, printre care și

reclamanta, au doar vocația și nu dreptul absolut de a dobândi calitatea de

avocat fără susținerea unui examen/test de verificare a cunoștințelor, așa

încât sunt legale deciziile pârâtelor de a proceda la testarea candidatului în

privința verificării cunoștințelor referitoare la legislația profesiei de

avocat.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 397

din 24 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta M.M.R.D., în contradictoriu cu pârâții Baroul S. și U.N.B.R., a

anulat decizia nr. 36 din 13 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului S. și în

parte decizia 41 din 8 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R., cu privire la

reclamantă, a obligat Baroul S. la emiterea deciziei de primire a reclamantei

în profesia de avocat, cu scutire de examen, a respins, ca prematur formulată,

cererea reclamantei de înscriere pe tabloul avocaților definitivi și a respins

cererea U.N.B.R. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 36

din 13 ianuarie 2011, confirmată prin decizia nr. 41 din 8 iulie 2011 a

Consiliului U.N.B.R., Baroul S. a respins cererea reclamantei de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen, pe motiv că, deși reclamanta

îndeplinește condițiile formale pentru primirea în profesie, sub aspectul

vechimii în funcția de magistrat, așa cum impun dispozițiile art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995, neîncetându-i activitatea din motive

disciplinare care ar putea să o facă nedemnă pentru profesia de avocat și cu

toate că a fost invitată în fața Consiliului pentru realizarea procedurii de

verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, așa cum impun imperativ dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat și ale hotărârii nr. 902/2010 ale Consiliului U.N.B.R.,

dispoziții obligatorii pentru organele de conducere ale baroului, reclamanta

și-a exprimat în scris poziția de a nu se prezenta la o asemenea verificare.

Instanța de fond a

reținut că posibilitatea conferită prin art. 21 alin. (2) din Statut

Consiliului Baroului, de a proceda la verificarea cunoștințelor solicitantului

cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat în cazul cererilor

de primire în profesie cu scutire de examen și detaliată la pct. 5 din hotărârea

Consiliului U.N.B.R. nr. 902 din 11 septembrie 2010, se impune a fi

interpretate și aplicate prin raportare la prevederile art. 16 alin. (2) din Lege,

în sensul că derularea sau nu a acestei etape și respectiv exercitarea sau nu a

acestei posibilități nu poate să aducă atingere dreptului conferit persoanei de

a fi primită în profesia de avocat, în condițiile în care îndeplinește

cerințele prevăzute de art. 16 alin. (2) din Lege.

Instanța a apreciat

că a proceda la o altă interpretare a acestor norme statutare (act ce are forță

juridică inferioară legii) în sensul celor evocate de pârâte, ar însemna o

adăugare inacceptabilă la condițiile restrictive pe care Legea nr. 51/1995 a

înțeles să le stabilească în mod expres pentru persoanele aflate în situația

derogatorie prevăzută de art. 16 alin. (2) din Lege și evident, la golirea de

conținut și de eficiență a acestor ultime prevederi legale.

Curtea a reținut că

reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Lege,

situație atestată de pârâte, apreciind că astfel condiționarea primirii în

profesia de avocat în mod exclusiv de prezentarea reclamantei în vederea

verificării cunoștințelor este de natură să ducă la nulitatea deciziilor

pârâtelor, motiv pentru care a admis acțiunea în sensul solicitărilor

reclamantei.

În ceea ce privește

cererea reclamantei având ca obiect „înscrierea sa pe tabloul avocaților

definitivi”, instanța de fond a respins-o ca prematur formulată în raport de

dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1954

și art. 21 alin. (5), art. 28-32 și 47 din Statut, potrivit cărora hotărârea

Consiliului Baroului de primire în profesia de avocat conferă avocatului

dreptul la înscrierea în Tabloul avocaților pe baza deciziei emise de Consiliul

Baroului, în condițiile art. 19, art. 20 și 21 din Lege.

S-a reținut astfel în

considerentele hotărârii atacate că prevederile legale menționate mai sus

conferă dreptul și obligația Consiliului baroului de a proceda la o evaluare a

îndeplinirii cerințelor legale în vederea emiterii deciziei pentru înscrierea

în Tabloul avocaților (constatarea achitării taxelor, existența incompatibilităților,

s.a.), evaluare care se face la acel moment, așa încât este prematur a fi

verificată și evaluată admisibilitatea acestei cereri în acest cadru procesual.

Recursul

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Baroul S. și U.N.B.R.

În motivarea cererii

de recurs, s-a arătat în esență următoarele:

- Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Arată recurentele că

dispoziția art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1985 privind organizarea

și exercitarea profesiei de avocat are un caracter supletiv și nu-i conferă

reclamantei un drept necondiționat de a accede la profesia de avocat, ci doar o

vocație care trebuie corelată cu condiția de a face dovada însușirii

corespunzătoare a condițiilor legate de modul de organizare al acestei

profesii, însă instanța de fond a interpretat greșit aceste dispoziții.

- Se arată de

recurente că în mod nejustificat, instanța de fond a apreciat că dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nu are relevanță în cauză,

dat fiind faptul că își are originea într-un act juridic inferior supremației

Legii. Consideră recurenții însă că acest text de lege nu vine în contradicție

cu norma supletivă consacrată în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1985, ci doar în completarea acesteia.

Arată de asemenea,

recurenții că în aprecierea unei cereri de intrare în profesia de avocat, cu

scutire de examen, este recunoscută competența Consiliului unui Barou de a

proceda la verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat.

- Au mai arătat

recurenții că instanța de fond a înlăturat nejustificat argumentele privind

adoptarea hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., care conține norme

procedurale relevante în privința modului de soluționare a cererilor de intrare

în profesie.

În drept cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Reclamanta–intimată a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Consideră intimata că dreptul de a fi primit în profesie derivă din lege [art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995] iar prevederile art. 21 alin. (2)

din Statut adaugă la lege o condiție de admisibilitate a cererii, neprevăzută

de legiuitor.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererile de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate.

Argumente de fapt și

de drept relevante

Reclamata–intimat a

formulat o cerere adresată Baroului S., solicitând primirea în profesie cu

scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin decizia nr. 36

din 13 ianuarie 2011, Consiliul Baroului S. a respins cererea de primire în

profesia de avocat motivând că reclamanta nu s-a prezentat la procedura de

verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat.

Prin decizia U.N.B.R.

nr. 41 din 8 iulie 2011 s-a respins contestația formulată de reclamantă

împotriva deciziei nr. 36/2011 a Consiliului Baroului S.

La data formulării

cererii de primire în profesie de către intimată art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea

următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de

examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit

funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult

timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive

disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul

cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate

să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat”.

Prin hotărârea nr.

902 din

11

septembrie

2010 a Consiliului U.N.B.R.,

care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind

legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că

„Rezultatul verificării cunoștințelor… poate determina respingerea cererii de

primire în profesie cu scutire de examen”:

Jurisprudența constantă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea

hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva

României care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea

unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal)

Concret, în privința practicii

administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea

unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă

un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că în acest mod este golită

de conținut prevederea legală și, contrar susținerilor recurenților, această practică

s-a menținut și după adoptarea hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului

U.N.B.R. (ex.: decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și decizia nr. 233 din 20

ianuarie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal).

- Referitor la motivul

de recurs privind interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Înalta Curte reține că

sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”,

nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimata care

a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile

expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcția de magistrat peste 10

ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă

pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ,

ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit

decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea

profesiei de avocat.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv

pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime

cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul

său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de primire

în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă,

această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza

o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea interpretare

realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență

prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin hotărârea nr. 902/2010

prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente

a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite

modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.

De altfel, trebuie precizat

că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal în materia

interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că

dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a

fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea

și exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la examen constituie o exercitare

abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților și, de aceea, au fost anulate

actele emise de U.N.B.R. pentru acest motiv.

Față de această practică

constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii

de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect

încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces

echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte

reține că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în

profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris, fiind instituită

astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995.

Consideră Înalta Curte

că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor

proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de Legea cadru.

Această condiție impusă

de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

este exacerbată și disproporționată în raport, cu condițiile stabilite prin lege

și care fără îndoială sunt condiții obiective (vechime în magistratură, consilier

juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia

de avocat) și prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind verificarea

cunoștințelor despre câteva acte normative fie ele și despre organizarea profesiei

de avocat.

Temeiul legal al soluției

adoptate de instanța de recurs

Față de împrejurarea că

nu există motive care să atragă casarea sau modificarea sentinței de fond, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , se vor respinge recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Baroul S. și de U.N.B.R. împotriva sentinței nr. 397 din 24 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2012 .