ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 941/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 941/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.V., a

chemat în judecată pârâții Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din

România, pentru ca pe calea acțiunii în contencios administrativ să se dispună:

anularea Deciziei nr. 57 din 24 februarie 2011 emisă de către Baroul Suceava,

constatarea îndeplinirii condițiilor de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

precum și obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de admitere în profesia de

avocat cu scutire de examen și înscrierea în Tabloul avocaților în termen de 30

zile de la data soluționării cererii.

În motivarea acțiunii

reclamantul a precizat faptul că a depus cererea de admitere în profesia de avocat

în Baroul Suceava la data de 28 septembrie 2010, formulată în temeiul art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat. Astfel, a arătat că la data depunerii cererii de primire în

profesie, îndeplinea condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995,

precum și cele ale art. 16 alin. (2) din același act normativ, respectiv a

exercitat neîntrerupt profesia de consilier juridic din data de 16 august 1996

până în prezent, situație confirmată de copia carnetului de muncă.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința civilă nr.

424 din 8 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.V.,

a anulat Decizia nr. 57 din 24 februarie 2011 a Consiliului Baroului Suceava și

Decizia nr. 39 din 08 iulie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România, a obligat pârâtul Baroul Suceava la emiterea deciziei de admitere

în profesia de avocat cu scutire de examen, a respins ca prematur introdusă cererea

de înscriere a reclamantului în Tabloul avocaților definitive și a respins

cererea pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România de obligare a

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 57 din 24

februarie 2011, confirmată prin Decizia nr. 39 din 08 iulie 2011 a Consiliului

Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul Suceava a respins cererea

reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Decizia a fost

motivată, în sensul că, reclamantul deși îndeplinește condițiile formale pentru

primirea în profesie, sub aspectul vechimii în funcția de consilier juridic,

așa cum impun dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

neîncetându-i activitatea din motive disciplinare care ar putea să îl facă

nedemn pentru profesia de avocat însă, nu a făcut dovada asimilării unor

cunoștințe suficiente referitoare la legislația profesiei de avocat, cunoștințe

care au fost verificate în scris, sub forma unui chestionar tipizat.

Din verificarea

normelor legale incidente, Curtea de apel a constatat că Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, în

redactarea în vigoare de la data depunerii cererii de către reclamant, prin art.

16 alin. (2) instituie ca regulă pentru primirea în profesia de avocat –

examenul organizat de barou iar ca excepție - scutirea de examen.

Din lecturarea

considerentelor deciziilor emise de pârâte și a carnetului de muncă a

reclamantului, Curtea de apel a observat că, reclamantul îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 16 (2) lit. b) din lege, așa încât, condiționarea primirii în

profesia de avocat în mod exclusiv de prezentarea reclamantului în vederea

verificării cunoștințelor, este de natură să ducă la nulitatea deciziilor

pârâtelor.

Diferit de aceasta,

efectuarea verificării cunoștințelor în formă scrisă, cu stabilirea unei note

minime de promovare, echivalează în realitate cu un examen, lipsind de conținut

și eficiență dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege. Prin susținerea

de către reclamant a unei probe scrise nu s-a mai avut în vedere scopul

noțiunii de „scutire de examen”.

Deși intitulat „test

de verificare a cunoștințelor” proba scrisă susținută de reclamant a însemnat

în realitate un examen.

În ceea ce privește

capătul de cerere vizând înscrierea pe tabloul avocaților definitivi, instanța

de fond a apreciat că acesta este prematur formulată pentru că: înscrierea în

tabloul avocaților este o etapă ulterioară celei de emitere a deciziei de

primire în avocatură și este condiționată de îndeplinirea mai multor cerințe. Sub

un prim aspect, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în cazurile în

care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte

numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată

în termen de 2 luni de la data emiterii deciziei.

Față de aceste

dispoziții s-a apreciat că emiterea deciziei de primire în profesie nu conduce

automat la înscrierea în tablou, pentru realizarea acestui deziderat

reclamantul având de asemenea obligația achitării taxelor de înscriere,

depunerii jurământului (art. 21 din Legea nr. 51/1995).

Recursul

Împotriva hotărârii instanței

de fond recurenții – pârâți Uniunea Națională a Barourilor din România și

Baroul Suceava au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursurilor, în esență s-a arătat următoarele:

- Instanța de fond a pronunțat

o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Se arată de recurente

că deși a fost subliniat caracterul supletiv al normei prevăzute de art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1985 și care nu-i conferă reclamantului un drept

necondiționat de a accede în profesia de avocat ci doar o vocație care trebuie

corelată cu condiția de a face dovada însușirii corespunzătoare a cunoștințelor

legate de modul de organizare al acestei profesii, instanța de fond a interpretat

greșit această normă juridică și a admis acțiunea.

- De asemenea, se

arată că în mod nejustificat instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat nu au relevanță în cauză dat fiind

faptul că își au originea într-un act juridic inferior supremației legii. O asemenea

interpretare este greșită în contextul în care textul menționat nu vine în

contradicție cu norma supletivă consacrată în art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995 ci doar în explicitarea acesteia.

În fine, s-a mai

arătat de către recurente că în Deciziile I.C.C.J. nr. 3379 din 24 iunie 2010

și nr. 2540 din 13 mai 2010 s-a reținut o competență specială, un drept de

apreciere în legătură cu primirea în profesie, cu scutire de examen, în cazul

persoanelor enumerate limitativ de lege.

- Au mai arătat

recurentele că pentru a crea un cadru unitar de soluționare a unui asemenea cereri

la nivel național, a fost adoptată și Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului

Uniunii Naționale a Barourilor din România, ce conține norme detaliate și

relevante în privința modului de soluționare a cererilor de intrare în profesie

și pe care instanța de fond a înlăturat-o nejustificat.

În drept, cererile de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art.  304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs.

Reclamantul – intimat

P.V. a formulat întâmpinare la cererile de recurs și a solicitat respingerea acestora

ca nefondate, instanța de fond stabilind în mod corect că potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 la data depunerii

cererii de primire în profesie, acesta îndeplinea condițiile prevăzute de lege.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererile de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate.

Argumente de fapt și

de drept relevante

Reclamatul – intimat

a formulat o cerere adresată Baroului Suceava, solicitând primirea în profesie cu

scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin Decizia nr. 57

din 24 februarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire

în profesia de avocat motivând că reclamantul nu a asimilat suficient cu

privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin Decizia Uniunii

Naționale a Barourilor din România nr. 39 din 8 iulie 2011 s-a respins

contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 57/2011 a Consiliului

Baroului Suceava.

La data formulării

cererii de primire în profesie de către intimată art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea

următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de

examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit

funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul

cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate

să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat”.

Prin Hotărârea nr. 902

din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România,

care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind

legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că

„Rezultatul verificării cunoștințelor… poate determina respingerea cererii de

primire în profesie cu scutire de examen”:

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales

după pronunțarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza

Ștefan și Ștef împotriva României care semnala divergențele de jurisprudență, a

fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr.

3228 din 17 iunie 2010 a I.C.C.J. – S.C.A.F.).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice

profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare,

care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în

sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și, contrar

susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea

Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr.

233 din 20 ianuarie 2011 ale I.C.C.J. – S.C.A.F.), Decizia nr. 5138 din 4

decembrie 2012).

- Referitor la

motivul de recurs privind interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Înalta Curte reține

că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de

examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme

intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen

îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat

funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul

explicitat la art. 13 din același act normativ, el are un drept subiectiv de a

fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive

temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea

profesiei de avocat.

Din analiza art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv

pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime

cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în

cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului

de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și

de eficiență prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea nr. 902/2010

prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării

transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate

la latitudinea barourilor.

De altfel, trebuie

precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal

în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a

aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de

examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat sau

neprezentarea la examen constituie o exercitare abuzivă a dreptului de

apreciere al autorităților și, de aceea, au fost anulate actele emise de Uniunii

Naționale a Barourilor din România pentru acest motiv.

Față de această

practică constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice

declanșarea procedurii de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la

soluții contrare care au ca efect încălcarea principiului securității

raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el

reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Prin urmare, Înalta

Curte reține că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de

primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat

cu scutire de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris –

fiind instituită astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Consideră Înalta

Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin

instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de

Legea cadru.

Această condiție

impusă de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei este exacerbată și disproporționată în raport, cu condițiile stabilite

prin lege și care fără îndoială sunt condiții obiective (vechime în

magistratură, consilier juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l

facă nedemn pentru profesia de avocat) și prevalează în mod firesc unor

aprecieri subiective privind verificarea cunoștințelor despre câteva acte

normative fie ele și despre organizarea profesiei de avocat.

Temeiul legal al

soluției adoptate de instanța de recurs

Față de împrejurarea

că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea sentinței de fond,

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor

respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva sentinței civile nr. 424 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrative și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.