ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2013

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava

la data de 3 august 2011, reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâții Baroul

Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat anularea

Deciziei nr. 54 din 24 februarie 2011 emisă de Baroul Suceava și a Deciziei nr.

36 din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din

România; constatarea ca fiind îndeplinite a condițiilor de primire în profesia

de avocat cu scutire de examen și obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de

admitere în profesie, cu scutire de examen, cu înscrierea în Tabloul avocaților

în termen de 30 de zile de la data soluționării irevocabile a cererii.

instanței de fond

Prin sentința nr. 371

din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava a fost admisă cererea formulată

de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâții Baroul Suceava și Uniunea

Națională a Barourilor din România București, așa cum a fost restrânsă.

A fost anulată

Decizia nr. 54 din 24 februarie 2011 emisă de Baroul Suceava și Decizia nr. 36

din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor din România și instanța

a constatat ca fiind îndeplinite de către reclamant condițiile de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen. A fost obligat Baroul Suceava să emită

decizie de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen.

Instanța a luat act

că reclamantul a renunțat la soluționarea capătului de cerere privind înscrierea

în tabloul avocaților.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că la data de 14 iunie 2010 reclamantul a

depus la Baroul Suceava cerere de admitere în profesia de avocat cu scutire de

examen.

Prin adresa din 17

ianuarie 2011 a fost convocat de către Baroul Suceava, în vederea verificării

cunoștințelor referitoare la legislația profesiei de avocat. Reclamantul a dat

curs invitației, iar verificarea cunoștințelor s-a făcut în scris, iar în urma

acesteia a obținut un punctaj insuficient, fapt constatat prin Decizia nr. 54

din 24 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Suceava, prin care s-a

respins cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen.

Reclamantul a atacat

această decizie la U.N.B.R., soluția fiind aceea de respingere a contestației

sale.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că litigiul de față s-a născut datorită modului de

interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 de către U.N.B.R.,

în forma în vigoare la data la care reclamantul a formulat cerere de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen.

În aplicarea

dispozițiilor art. 20 din Constituția României, instanța de fond a apreciat că

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 trebuie

interpretate în sensul că pentru a accede în profesia de avocat, condiția

privind exercitarea profesiilor juridice într-un interval de 10 ani reprezintă

fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest

termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării

profesiei de avocat.

Textul de lege

menționat conferă persoanelor, care au deținut una din funcțiile enumerate în

cuprinsul dispozițiilor legale, dreptul de a fi primit în profesia de avocat,

cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții individualizate

în lege.

Instanța de primă

jurisdicție a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege pentru accesul în profesia de avocat.

Art. 21 alin. (2) din

Statul profesiei de avocat, prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie

cu scutire de examen. Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de

a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare, reține instanța de fond, înseamnă a goli de conținut și de

eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

S-a reținut și faptul

că o soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea

procedurii de schimbare a practicii judiciare, ar genera divergențe de

jurisprudență, care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin.

(2) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța a luat act

că reclamantul a renunțat la soluționarea capătului de cerere privind înscrierea

în tabloul avocaților.

declarate de Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Recurenta U.N.B.R. a

criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, apreciind că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. S-a

arătat că deși a fost subliniat caracterul supletiv al normei prevăzute la art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care nu-i conferă reclamantului un

drept necondiționat de a accede în profesia de avocat, ci doar o vocație care

trebuie corelată cu condiția de a face dovada însușirii corespunzătoare a

cunoștințelor legate de modul de organizare al acestei profesii.

S-a susținut că

instanța de fond în mod nejustificat a apreciat că dispozițiile art. 21 alin.

(2) din Statutul profesiei de avocat nu au relevanță în cauză, apreciind că

textul de lege arătat nu vine în contradicție cu norma supletivă consacrată în art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ci are rol de explicitare a normei.

Recurentul Baroul

Suceava a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală,

invocând aplicarea greșită a legii de către instanța de fond. S-a arătat că în

mod nejustificat instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 21 alin. (2)

din Statutul profesiei de avocat nu au relevanță în cauză, întrucât o astfel de

interpretare este greșită, în contextul în care textul menționat nu vine în

contradicție cu norma supletivă consacrată în art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, ci doar în explicitarea acesteia.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

reținut că la data formulării cererii de primire în profesie de către intimatul

C.I. dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b)) din Legea nr. 51/1995 pentru

organizarea și exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La

cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la

data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac

nedemn pentru profesia de avocat”.

Înalta Curte reține

că prin dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se

prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen,

consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat”.

În fine, prin

Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5

detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică

profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării

cunoștințelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu

scutire de examen”:

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales

după pronunțarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza

Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență,

a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de

putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplul:

Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a I.C.C.J. – S.C.A.F.).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice

profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare,

care în realitate reprezintă un examen, Înalta Curte apreciază că în acest mod

este golită de conținut prevederea legală și, contrar susținerilor

recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea Hotărârii nr. 902

din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4

noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale I.C.C.J. – S.C.A.F.).

Instanța de control

judiciar constată că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în

profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă

vocație. Câtă vreme intimatul, care a formulat cererea de primire în profesie

cu scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b),

respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare, care să îl facă nedemn pentru profesia de

avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, rezultă că

reclamantul are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu

poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul

urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.

Instanța de control

judiciar reține că refuzul recurenților de a-l primi în profesie fără examen,

pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor

specifice profesiei, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat

de prima instanță prin admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste

motive, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursurile formulat ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

formulate de Baroul Suceava și U.N.B.R. împotriva sentinței nr. 371 din 10

noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și

fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2013.