ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 43/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 43/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din

România, anularea Deciziei nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emisă de Consiliul

Baroului Suceava și a Deciziei nr. 41 din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.,

precum și obligarea Baroului Suceava la emiterea deciziei de primire în profesia

de avocat cu scutire de examen.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, s-a

adresat Baroului Suceava pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire

de examen, îndeplinind condițiile prevăzute de acest text de lege, iar prin

Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011 Consiliul Baroului Suceava a respins

cererea sa, motivat de faptul că nu s-a prezentat la procedura de verificare a

cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Reclamanta a susținut

că împotriva acestei decizii a formulat contestație, ce a fost respinsă de

Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr. 41 din 8 iulie 2011, cu motivarea că

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 recunosc doar posibilitatea

persoanelor prevăzute în acest text de a fi primite în profesie cu scutire de

examen și nu un drept al acestora, iar dispozițiile art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei nu interzic verificarea cunoștințelor în domeniu ale

candidatului.

Prin întâmpinare,

pârâtul Baroul Suceava a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând

că toate criticile invocate de reclamantă cu referire la decizia contestată

sunt neîntemeiate.

Uniunea Națională a

Barourilor din România, prin apărările formulate, a solicitat respingerea acțiunii,

ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată,

precizând că reclamanta a fost invitată la sediul Baroului Suceava pentru

susținerea verificării în cauză, precizându-se locația și ora desfășurării

verificării, tematica și bibliografia necesară, precum și modalitatea de

evaluare a lucrărilor scrise însă aceasta nu s-a prezentat pentru realizarea acestei

proceduri, pe care a și criticat-o ulterior, sub aspectul legalității, astfel

că decizia atacată este legală.

Curtea de Apel

Suceava - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 372 din 10 noiembrie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a

anulat Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Suceava

și Decizia nr. 41 din 8 iulie 2011 (în parte), respectiv doar în privința

mențiunilor privind-o pe reclamantă, și a soluției ce o vizează pe aceasta.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a depus la Baroul Suceava o cerere de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, iar prin

adresa nr. 684 din 11 noiembrie 2010 a fost convocată de către acest pârât în

vederea verificării cunoștințelor referitoare la legislația profesiei de

avocat, însă a comunicat, în scris, Baroului Suceava că nu înțelege să

participe la o examinare scrisă, precizând că îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, pentru a fi primită în profesie cu scutire de

examen.

Ca urmare a

neprezentării reclamantei la examinarea scrisă privind verificarea

cunoștințelor referitoare la legislația profesiei de avocat, Baroul Suceava a

emis Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011 prin care i-a fost respinsă cererea de

primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, decizie pe care a atacat-o

la U.N.B.R., soluția fiind aceea de respingere a contestației sale.

Prima instanță a

reținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, text de lege ce conferă persoanelor care au deținut una din

funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia, dreptul de a fi primit în profesia

de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții

individualizate în lege.

Condiția privind

exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul

scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este

îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de

avocat.

Prima instanță a avut

în vedere deciziile pronunțate în această materie de secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cauza Ștefan și

Ștef contra României, reținând că atât în deciziile invocate de reclamantă, cât

și în alte soluții de dată mai recentă, textul art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, conferă dreptul persoanelor care au deținut una din

funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia, de a fi numit în profesia de avocat,

cu scutire de examen, și nu o posibilitate sau o facultate.

O soluție contrară,

fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de

schimbare a practicii judiciare, ar genera divergențe de jurisprudență care ar

avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând

dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituția

României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

În fine, prin prisma

argumentelor expuse, prima instanță a apreciat că nu se impune analizarea

apărările formulate de părți în ceea ce privește neprezentarea la examen,

caracterul dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat

precum și al hotărârii pronunțate de Consiliul U.N.B.R.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România

și Consiliul Baroului Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

fiind invocate critici care, în esență, se circumscriu motivului de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost

pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Astfel, recurentele

susțin că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, reținând că aceste dispoziții legale conferă reclamantei

de jure intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.

Mai susțin

recurentele, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să

acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase anterior.

Hotărârea nr. 42 din

13 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Suceava este legală, fiind conformă cu

dispozițiile legale și regulamentare citate, dar și cu Ghidul aprobat prin

Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., care conține norme procedurale detaliate

și relevante în privința modului de soluționare a cererilor de intrare în

profesie, pe care instanța de fond a înlăturat-o nejustificat.

În concluzie,

recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii

acțiunii formulate, actele administrative atacate fiind temeinice și legale.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, depunând la dosarul cauzei și practică judiciară.

Se menționează că

stabilirea unei proceduri neprevăzute de lege prin Hotărârea nr. 902/2010 a

Consiliului U.N.B.R. nu poate avea drept consecință respingerea cererii de

primire în profesie cu scutire de examen, în condițiile în care sunt

îndeplinite cerințele de primire în profesie prevăzute de art. 16 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 51/1995 și nu există motive de nedemnitate, astfel cum se

motivează și în preambulul Deciziei nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emisă de

Consiliul Baroului Suceava.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, în raport de criticile invocate, de

înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acestea sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor

fi prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16

alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995 republicată (2).

De asemenea, este

necontestat că intimata-reclamantă a precizat, în scris, că nu înțelege să

participe la procedura pentru verificarea cunoștințelor, fapt ce rezultă din

adresa nr. 756 din 3 decembrie 2010 (fila 23 dosar C.A. Suceava nr. 849/39/2011).

Prin Decizia nr. 42

din 13 ianuarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire

în profesie cu scutire de examen, ca urmare a neprezentării la verificarea

cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Potrivit prevederilor

legale în vigoare la data formulării/ soluționării cererii

reclamantei, art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, republicată [2], la cerere puteau fi primite în

profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau

condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b).

Instanța de recurs

constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive „poate fi

primit în profesie”, a conferit autorității competente un drept de apreciere

discreționar.

Astfel, se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora „în

cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului

poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la

dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării

dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei

norme juridice permisive.

De asemenea, în

scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să

verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/

inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902 din 11

februarie 2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind

procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind

nelegal.

Este adevărat că la pct.

5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o

evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu

privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat,

dar se prevede și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și în formă

scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de față.

Deci, Baroul Suceava

a avut temei legal și regulamentar să procedeze la realizarea verificării

respective, la care reclamanta a declarat că nu înțelege să se prezinte.

Este adevărat că

jurisprudența Înaltei Curți – secția de contencios administrativ și fiscal este

în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat examen, în caz

contrar, s-ar încălca dispozițiile legale incidente speței, însă cum reclamanta

nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de

verificare a cunoștințelor reprezintă, în realitate, un examen.

Deci, în contextul în

care reclamanta nu s-a prezentat pentru verificarea cunoștințelor cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Baroul Suceava nu a putut să

își exercite dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, lipsind astfel una dintre condițiile obligatorii pentru intrarea în

profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, având

în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, va admite recursurile, va casa sentința atacată și va

respinge acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 502 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a

Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva sentinței nr. 372 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată.

Respinge acțiunea, ca

neîntemeiată.

Obligă

intimata-reclamantă la plata sumei de 502 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2013.