ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața

primei instanțe

de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Bihor și

Uniunea Națională a Barourilor din România, să se constate că îndeplinește

condițiile legale pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen,

anularea Deciziei nr. 76/2010 emisă de Consiliul Baroului Bihor, obligarea

pârâților să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat și

să procedeze la înscrierea sa în Tabloul avocaților definitivi al Baroului

Bihor, în termen de 30 de zile de la solicitare, obligarea pârâților la plata

de daune în solidar, în cuantum de 150 RON pentru fiecare zi de la expirarea

termenului de 30 de zile de la solicitarea înscrierii și până la înscrierea în

Tabloul avocaților definitivi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire

de examen, îndeplinind condițiile legale prevăzute de art. 11, art. 13, art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Ca urmare a

verificării îndeplinirii acestor condiții, Consiliul Baroului Bihor a hotărât

admiterea participării reclamantului la un interviu programat pentru data de 26

noiembrie 2010.

La acea dată, Baroul

Bihor a organizat un test grilă de verificare a cunoașterii legislației privind

profesia de avocat, în urma căruia a fost emisă Decizia nr. 76/02 decembrie

2010, prin care a fost respinsă cererea reclamantului, cu motivarea

neîndeplinirii punctajului minim la testul grilă menționat.

Reclamantul a

criticat decizia contestată pentru încălcarea abuzivă a dreptului său de primire

în profesie cu scutire de examen, în temeiul unor reglementări ce exced

prevederilor Legii nr. 51/1995.

Prin precizarea

ulterioară de acțiune, reclamantul a solicitat și anularea Deciziei nr. 34 din

19 - 20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România

emisă în urma contestării Deciziei nr. 76/2010 a Baroului Bihor.

depuse în cauză

Prin întâmpinare,

pârâții au solicitat anularea acțiunii ca prematur introdusă, iar în subsidiar

respingerea acesteia ca nefondată.

Pârâții au susținut

că, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, introducerea acțiunii

se face în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea

prealabilă, sau de la data expirării termenului legal de soluționare a

plângerii prealabile, adică termenul de 30 de zile, dacă prin lege nu se

prevede altfel, or petentul a introdus acțiunea înainte de termenul dat de lege

organului competent să soluționeze plângerea prealabilă.

Au arătat că, față de

dispozițiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, care prevăd că Consiliul

Uniunii Naționale a Barourilor din România se convoacă trimestrial în ședințe

ordinare, termenul de soluționare a plângerilor prealabile îl reprezintă prima

ședință de consiliu ulterioară depunerii plângerii prealabile, astfel că în

cauză nu poate fi reținut refuzul nejustificat de soluționare a cererii

reclamantului.

Pe fond, pârâții au

susținut, în esență, că verificarea cunoștințelor reclamantului s-a făcut în

conformitate cu dispozițiile legale, iar decizia adoptată în consecință este

legală și temeinică.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 108/CA din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului C.A.C.

și, în consecință, a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale

pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a anulat Decizia

nr. 76/2010 și Decizia nr. 34/2011 emise de pârâți și a obligat pârâții să

emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat și să procedeze

la înscrierea sa în Tabloul avocaților definitivi al Baroului Bihor, respingând

celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a apreciat că respingerea cererii de primire

în profesia de avocat a reclamantului este nejustificată.

A mai apreciat Curtea

că prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înțeleasă în sensul

că, dacă o persoană se află într-una din situațiile reglementate de art. 16

alin. (2) lit. a) și b) și solicită primirea în profesia de avocat, cererea

trebuie să fie admisă dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute de

Legea nr. 51/1995, impunerea altor condiții decât cele expres prevăzute de lege

fiind nelegală.

Condiția prevăzută de

art. 16 alin. (2) lit. b) de exercitare a profesiei de judecător, procuror,

notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani, reprezintă

fundamentul scutirii de examen, întrucât se prezumă că acest termen este

îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor juridice necesare exercitării

profesiei de avocat.

Curtea a arătat că

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevăd

posibilitatea verificării cunoștințelor și nu obligația, iar, pe de altă parte,

organizarea interviului sub forma unui test grilă, cu stabilirea unui punctaj

minim ce trebuie obținut pentru admiterea cererii la 20 de puncte, a echivalat

cu susținerea unui examen, dar intitulat interviu, ceea ce contravine

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995.

Excepția

prematurității introducerii acțiunii, invocată de către pârâți, a fost

respinsă, cu motivarea că urmare a expirării termenului de 30 de zile, prevăzut

de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea contestației formulată de

reclamant la data de 20 decembrie 2010, acesta a fost îndreptățit să introducă

acțiunea la instanța judecătorească, neexistând nicio prevedere care să-l

oblige să aștepte la nesfârșit soluționarea plângerii.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs, în termenul legal, pârâții Baroul Bihor și Uniunea

Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenții au

solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii, susținând, în esență,

că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Criticile au

fost structurate de recurenți după cum urmează.

4.1. Instanța de fond

a ignorat existența unor acte administrative normative care nu au fost

declarate nelegale.

Recurenții au arătat

că prima instanță a ignorat un act administrativ normativ valabil: Hotărârea

nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din

România care detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind

legislația specifică profesiei de avocat pentru cei care îndeplinesc

„condițiile formale” prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

stabilind că „Rezultatul verificării cunoștințelor privind legislația specifică

profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie

cu scutire de examen, fără a vătăma dreptul petentului de a formula, ulterior,

o nouă cerere”.

Tot la acest punct,

recurenții au arătat că întreaga jurisprudență a Înaltei Curți invocată în

cauză este anterioară adoptării actului administrativ menționat.

4.2. Instanța a

aplicat greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Potrivit

recurenților, textul legal nu conferă un drept subiectiv ci doar o vocație.

Instituirea unor criterii obiective și transparente de organizare a activității

de testare a participanților nu reprezintă un examen după cum a reținut

instanța, mai ales din perspectiva sferei de cuprindere a tematicii care a fost

foarte restrânsă.

În plus, reclamantul

s-a supus procedurii de verificare a cunoștințelor contestând-o numai după ce a

fost respins.

4.3. Legea nr.

51/1995 s-a modificat prin Legea nr. 270/2010, astfel încât accesul în profesie

se realizează numai prin examen.

Recurenții au afirmat

la finalul motivelor de recurs că legislația specifică profesiei de avocat a

fost modificată „tocmai pentru a nu mai exista probleme de acest gen”.

intimatului C.A.C.

Prin întâmpinarea

formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând punctual

criticilor recurenților, intimatul a arătat că soluția fondului este în

concordanță cu practica Înaltei Curți în materie, precum și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului concretizată prin hotărârea pronunțată în

cauza Ștefan și Ștef împotriva României.

Intimatul s-a raliat

considerentelor fondului, insistând asupra ideii că reglementarea cuprinsă în

art. 16 alin. (2) lit. b) nu poate fi extinsă prin impunerea altor condiții suplimentare

de către recurenți.

În ceea ce privește

Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din

România, intimatul a susținut că nu era necesară examinarea ei de către

instanță, în condițiile în care acest act doar detaliază dispozițiile statutare

referitoare la procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația

specifică și, în plus, nu este un act normativ publicat în Monitorul Oficial

pentru a fi opozabil.

În fine, intimatul a

mai punctat și faptul că s-a prezentat la așa-numitul interviu, dând dovadă de

bună-credință, fără a cunoaște anticipat că, prin modul de desfășurare, acesta

va fi un veritabil examen.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse

în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant

C.T. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ refuzul recurenților-pârâți Baroul Bihor și Uniunea Națională a

Barourilor din România de a-l primi în profesia de avocat cu scutire de examen,

exprimat prin Decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Bihor

de respingere a cererii, confirmată prin Decizia nr. 34 din 19 - 20 februarie

2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România de respingere a

contestației administrative.

Prima instanță a

reținut, în esență, că impunerea unor condiții suplimentare celor stabilite

prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea

unui interviu sub forma unui test grilă și stabilirea unui punctaj minimal de

20 de puncte (din 25 posibile) echivalează cu susținerea unui examen și, prin

aceasta, contravine legii.

Această concluzie

este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de recurs.

Răspunzând motivelor

de recurs expuse la pct. I.4 din această decizie, Înalta Curte reține

următoarele:

1.1. Referitor la

cadrul legal aplicabil

La data formulării

cererii de primire în profesie de către intimatul C.A.C. (21 octombrie 2010)

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate

fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii

în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar

public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu

i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru

profesia de avocat”.

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul

cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate

să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat”.

În fine, prin

Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România, care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a

cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă

suplimentar și că „Rezultatul verificării cunoștințelor (...) poate determina

respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”:

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii

Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza

Ștefan și Ștef împotriva României care semnala divergențele de jurisprudență, a

fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de

putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia

nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de

contencios administrativ și fiscal).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice

profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare,

care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în

sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și, contrar

susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea

Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia

nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția

de contencios administrativ și fiscal).

Apărarea referitoare

la faptul că testul grilă impus de recurentul Baroul Bihor nu ar reprezenta un

examen este lipsită de consistență.

Aspectul cantitativ

invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoștințelor a vizat doar reglementările

specifice profesiei iar nu alte materii (civil, penal, proceduri), este complet

nerelevant, câtă vreme ceea ce se reproșează recurenților este faptul că

impunerea unei grile și a unui barem prestabilit, precum și a unui punctaj

minim obligatoriu de atins de către solicitanți echivalează, în mod evident, cu

un examen și, prin aceasta, contravine legii.

De altfel, este justă

apărarea intimatului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 902/2010 a

Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nu îi este opozabilă,

câtă vreme emitentul actului normativ nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de

art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative de a-i asigura publicarea în Monitorul Oficial în

vederea intrării în vigoare.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte mai reține că aspectul invocat de recurenți la pct. 4.3. al

motivelor de recurs excede prezentei analize. Este real că pe parcursul

soluționării cauzei dispozițiile Legii nr. 51/1995 au fost modificate

substanțial, accesul în profesia de avocat realizându-se numai pe bază de

examen însă, în baza principiului tempus regit actum, acest eveniment

legislativ nu afectează dreptul intimatului-recurent de a fi primit în profesie

cu scutire de examen, potrivit reglementării în vigoare la data formulării

cererii sale.

1.2. Referitor la

modul de aplicare a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995.

Contrar celor

susținute de recurenți, Înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor

„poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca

instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de

primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate

la lit. b), respectiv, a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și

nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru

profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ,

el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi

îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de

recurenți în organizarea profesiei de avocat.

În acest context,

refuzul recurenților de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a

întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor specifice

profesiei, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de prima

instanță prin admiterea acțiunii.

Împrejurarea că

intimatul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de recurenți nu le

conferă legitimitate cum sugerează aceștia, ci, dimpotrivă, îi demonstrează

buna-credință.

În fine, Înalta Curte

mai remarcă și că voința recurenților de a adăuga la lege reiese cu evidență

atât din actele premergătoare (de ex. din referatul privind cererea de primire

în profesie cu scutire de examen), cât și din motivele de recurs, câtă vreme

aceștia au considerat că art. 16 din lege vizează numai „condițiile de formă

pentru admiterea în profesie fără examen”, lăsând să se înțeleagă că ar mai

exista și alte condiții, de fond ori substanțiale, ceea ce în mod evident nu

este real.

Voința legiuitorului

rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) reprodus anterior și

pornește de la premisa, corect decelată de judecătorul fondului, că un

consilier juridic (cazul intimatului-reclamant) cu peste 10 ani vechime în

această profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesare pentru

exercitarea profesiei de avocat așa încât nu mai sunt necesare, în această

privință, verificări suplimentare.

Conchizând, Înalta

Curte reține, la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea

cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este

nejustificată, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față

ca nefondat.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată

dovedite de intimat, respectiv cheltuielile cu transportul, în cuantum de

261,06 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către Baroul Bihor și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva Sentinței civile nr. 108/CA din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenții la

plata către intimat a sumei de 261,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2011.