ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2358/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24 ianuarie 2011, reclamanta R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Buzău anularea Deciziei nr. 79 din 23 septembrie 2010 și a Deciziei nr. 949/2010 din 11 decembrie 2010 emise de pârâți și constatarea îndeplinirii condițiilor de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în data de 06 august 2010, însoțită de actele solicitate de Consiliul Baroului Buzău, care a fost soluționată de Baroul Buzău prin Decizia nr. 79 din 23 septembrie 2010, în sensul respingerii solicitării de primire în profesie cu scutire de examen, pe motiv că nu a făcut dovada susținerii examenului de definitivare în profesia de consilier juridic și nu a dobândit prin efectul legii calitatea de consilier juridic definitiv, neavând vechimea de 5 ani în calitate de consilier juridic la data de 9 decembrie 2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 514/2003. Reclamanta a mai arătat că a contestat această decizie la Uniunea Națională a Barourilor din România, iar prin Decizia nr. 949 din 10 din 11 decembrie 2010, Uniunea Națională a Barourilor din România i-a respins contestația și a menținut decizia Baroului Buzău.

Reclamanta a criticat actele contestate ca fiind nelegale în raport de prevederile art. 29 din Statutul profesiei de consilier juridic, potrivit cu care "Consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică sunt trecuți în Tablou cu mențiunea "definitiv"". Față de această dispoziție legală, reclamanta a apreciat că a obținut definitivarea în profesie în temeiul legii, iar solicitarea autorităților pârâte impusă reclamantei, în sensul de a face dovada susținerii examenului de definitivare în profesia de consilier juridic la trei materii compatibile cu examenul de definitivare în profesia de avocat este în contradicție cu prevederile legale menționate.

A mai arătat reclamanta că art. 19 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995 se referă la un moment ulterior primirii în profesia de avocat și în niciun caz nu pot fi interpretate prevederile invocate ca fiind un impediment la accederea în profesie. Pârâtul Baroul Buzău a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei procedurii administrative prealabile și în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România la rândul său a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 4555 din 29 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta R.L., a anulat Decizia nr. 79 din 23 septembrie 2010, emisă de Baroul Buzău ca și Decizia nr. 949 din 11 decembrie 2010, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România și a obligat pârâtul Baroul Buzău să emită un nou act prin care să constate că reclamanta îndeplinește condițiile de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: 2.1. Față de acțiunea reclamantei de anulare a actelor emise de Baroul Buzău și Uniunea Națională a Barourilor din România, pârâtul Baroul Buzău a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că aceste acte nu pot fi atacate în contencios administrativ în raport de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a constatat că este neîntemeiată excepția invocată în raport de art. 21 alin. (1) și 2 din Constituția României. Împrejurarea că actele emise de barourile județene pot fi contestate la Uniunea Națională a Barourilor din România nu se încadrează în situația interzisă de art. 5 (2) din Legea nr. 554/2004. Conform art. 5 (2) din lege, aceste prevederi se referă la o procedură de atacare a actului la o altă instanță decât instanța de contencios administrativ neputând fi interpretată în sensul interzicerii accesului liber la justiție. Având în vedere considerentele expuse, s-a constatat așadar că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât în baza art. 63 pct. o) din Legea nr. 51/1995 și art. 24 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, raportat la art. 5 (2) din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată.

2.2. În privința excepției lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârâtul Baroul Buzău s-a constatat că și aceasta este neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente. Art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede obligația persoanei vătămate ca înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării, revocarea în tot sau în parte a actului emis. Conform Legii nr. 51/1995, procedura administrativă prealabilă ce trebuie urmată este contestarea deciziei baroului la Uniunea Națională a Barourilor din România, iar Uniunea Națională a Barourilor din România soluționează contestația conform art. 63 pct. o) din Legea nr. 51/1995 și conform art. 24 din Statut.

Legea nr. 5171995 este legea specială care reglementează modalitatea de contestare, iar contestația formulată de reclamantă în prezenta cauză împotriva deciziei Baroului Buzău reprezintă procedura administrativă prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 care permite să fie formulată și la "autoritatea ierarhic superioară". 2.3. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că motivul reținut de Baroul Buzău prin Decizia nr. 79 din 23 septembrie 2010, motiv menținut și de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 949/2010 din 11 decembrie 2010, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada promovării examenului de definitivare la trei dintre materiile compatibile cu programa de admitere în profesia de avocat, prevăzută de art. (1) și (2) din Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 295 din 15 decembrie 2007, este contrar prevederilor legale în materia definitivării în profesia de consilier juridic.

S-a reținut că în cazul reclamantei, Baroul Buzău nu a contestat împrejurarea că la data apariției legii aceasta a fost trecută în "Tabloul" consilierilor juridici cu mențiunea "definitiv", ci faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 nu a avut 5 ani în profesia de consilier juridic conform art. 281 (3) din Statutul profesiei de avocat.

S-a apreciat că procedura din Statutul profesiei de avocat nu poate fi interpretată decât în contextul art. 16 alin. (2) lit. b) (în vigoare la data analizării cererii) din Legea nr. 51/1995, în sensul că primirea în profesie la cerere, cu scutire de examen este posibilă pentru "cel care la data primirii în profesie a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani". O altă interpretare dată acestei prevederi legale în sensul că persoanele care, deși au 10 ani în profesie (de jurisconsult și consilier juridic) nu pot fi primite dacă la apariția Legii nr. 514/2003 nu au avut 5 ani în profesia de consilier juridic, reprezintă o îngrădire a interesului legitim al persoanelor în cauză, interes regăsit în vocația recunoscută de lege.

S-a constatat ca fiind nelegală și motivarea reținută de pârâți în sensul că reclamanta nu a făcut dovada promovării examenului de definitivat în profesia de consilier juridic. Prin Statutul profesiei de consilier juridic a fost recunoscut dreptul reclamantei de a fi trecută "definitiv" în tabloul consilierilor juridici și ca atare nu se poate contesta faptul că a fost "definitivată" dacă se află înscrisă în Tabloul profesional. De asemenea s-a mai reținut că nu se pot aplica prevederile Legii nr. 51/1995 în mod discriminatoriu.

În acest sens, prima instanță a apreciat că prevederi statuare de natura celor reținute de pârâți în sensul că este necesară dovada susținerii examenului de definitivat la trei materii compatibile cu programa de admitere în profesia de avocat, pot fi reținute ca incidente doar situațiilor apărute ulterior emiterii acestor norme, cu referire la Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 295 din 15 decembrie 2007. Totodată s-a constatat că, motivele reținute de pârâți prin actele contestate și invocate prin întâmpinare, în sensul că reclamanta a absolvit facultatea de drept, cursuri fără frecvență, sau că a obținut în timpul anilor de studii note de 5 și 6, sunt neîntemeiate. Nefiind reglementată legal o asemenea ipoteză, absolvenții facultăților de drept se bucură de toate drepturile conferite de diplomă indiferent de forma de învățământ urmată.

3. Motivele de recurs înfățișate de recurenții-pârâți Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București în termen legal au declarat recurs Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Buzău și Uniunea Națională a Barourilor din România. 3.1. Recursul promovat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România a dezvoltat următoarele critici privitoare la hotărârea atacată, apreciată ca nelegală: - instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, considerând că dovada susținerii examenului de definitivat la 3 materii compatibile cu programa de admitere în profesia de avocat poate fi apreciată numai pentru situații apărute ulterior emiterii hotărârii UNBR; - potrivit textelor de lege în vigoare la data formulării cererii reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen (6 august 2010), reclamanta avea o vechime de 10 ani și câteva zile, dar nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1995 și anume aceea de a fi promovat examenul de definitivare în profesia de consilier juridic; - reclamanta nu întrunește cerințele art. 281 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, chiar dacă în art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic s-a prevăzut că acei consilieri juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechime, sunt trecuți pe tabloul "consilierilor definitivi"; - prima instanță a interpretat greșit prevederile legii și pentru că primirea în profesia de avocat cu scutire de examen,

în vigoare la data cererii reclamantei, nu era o obligație pentru barou. 3.2. Recursul promovat de Baroul Buzău La rândul său, pârâtul Baroul Buzău, prin decan, a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe, apreciată ca netemeinică și nelegală. Printr-un prim motiv de recurs s-a susținut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995 primirea în profesie cu scutire de examen nu reprezintă un drept absolut pentru cel ce a dovedit că are o vechime neîntreruptă de 10 ani în funcția juridică, fiind la latitudinea Consiliului Baroului să hotărască dacă cererea poate fi admisă sau respinsă.

Printr-un al doilea motiv de recurs s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada promovării examenului de definitivare în funcția de consilier juridic iar la data de 9 decembrie 2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 514/2003, avea o vechime de consilier juridic de numai 3 ani și 4 luni, neîntrunind cerința impusă de art. 281 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, vizând vechimea de 5 ani la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003. 4. Soluția ș considerentele instanței de control judiciar Recursurile nu sunt fondate. Examinând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor înfățișate de cei doi recurenți, față de prevederile legale incidente din materie supuse verificării, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ. și raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor înfățișate prin cele două cereri de recurs, le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune, cu precizarea că toate criticile recurentului UNBR circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind, în esență, apreciate drept critici vizând lipsa de temei legal și de greșită aplicare a legii.

Simpla afirmație a recurentului UNBR în sensul "greșitei interpretări de către prima instanță a actului juridic dedus judecății" nu este de natură a atrage incidența și ca atare examinarea acestui motiv de recurs, prin care se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce evident, nu este cazul în speța de față. Raportat la argumentele cuprinse în considerentele hotărârii atacate, arătate în expunerea rezumativă de mai sus și față de probatoriul administrat, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurenților că prima instanță în mod corect a apreciat că aplicarea prevederilor Legii nr. 51/1995, în altă manieră decât cea arătată, ar genera un tratament discriminatoriu și, în esență, ar presupune impunerea unor condiții suplimentare celor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din același act normativ.

La data formulării de către intimată a cererii sale de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, respectiv 6 august 2010, aceasta avea o vechime de peste 10 ani în profesia de jurist (consilier juridic), aspect de altfel necontestat de către recurentă. Nu sunt însă neîntemeiate criticile aduse soluției adoptate de prima instanță, în condițiile în care susținerile vizând lipsa dovezii promovării de către intimată a examenului de definitivare la trei dintre materiile compatibile cu programa de admitere în profesie de avocat, prevăzute în Hotărârea UNBR nr. 295 din 15 decembrie 2007, contravin prevederilor legale în materia definitivării în profesia de consilier juridic. Or, sub acest aspect, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data analizării cererii intimatei, nu conține nicio mențiune specială, derogatorie de la regula generală instituită, în sensul arătat de recurenți.

Raportat la prevederile Legii nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și în conformitate cu art. 29 din Statutul profesiei de consilier juridic, consilierii juridici, indiferent de vechimea avută la data intrării în vigoare a acestui act normativ, au fost trecuți în "tabloul consilierilor juridici" cu mențiunea "definitiv". Așa fiind, după cum cu justețe a reținut și prima instanță, statutul de consilier juridic definitiv al reclamantei intimate, dobândit prin efectul legii, independent de vechimea avută la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, corespundea cerințelor și exigențelor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data cererii, în sensul că intimata putea fi primită în profesia de avocat, la cerere, cu scutire de examen, dacă a îndeplinit funcția de jurisconsult timp de cel puțin 10 ani, legea nefăcând în mod evident distincție între diferite posibile categorii de consilieri juridici definitivi.

Așa fiind, Înalta Curte arată că motivele reținute și invocate de recurenți prin actele administrative contestate, sus-arătate, în mod legal nu puteau fi primite și menținute de prima instanță pentru că, în esență, nu făceau decât să impună condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Și aceasta întrucât la data formulării cererii de primire în profesie de către intimata R.L.

(06 august 2010) art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat", conturând astfel excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, în același sens s-a pronunțat deja Înalta Curte în jurisprudența sa cristalizată în această materie (a se vedea în același sens Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 și Decizia nr. 4143 din 16 august 2011). Nefondate sunt și criticile recurenților vizând greșita aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire la art. 19 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 51/1995, vizând "definitivarea în funcția juridică" exercitată anterior, respectiv "promovarea examenului de definitivare", în condițiile în care, procedura de primire în profesie este circumscrisă în mod clar prevederilor art. 16 alin. (2) din același act normativ, care, după cum cu temei a arătat și judecătorul fondului, nu ar putea fi interpretată în sensul aplicării ei numai față de consilierii juridici declarați definitivi prin trecerea unui examen, nu și față de alte categorii de consilieri definitivi, în lipsa unei astfel de distincții exprese care să fie prevăzută în chiar textul de lege, ceea ce nu este însă cazul.

Art. 19 din Legea nr. 51/1995 nu reglementează procedura de primire în profesie, cu scutire de examen ci vizează condițiile dobândirii calității de "avocat definitiv", ca moment ulterior primirii în profesie. În fine, și în ceea ce privește susținerile recurenților vizând împrejurarea că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, primirea în profesia de avocat cu scutire de examen nu era obligatorie pentru barou, legiuitorul prevăzând numai "posibilitatea primirii", Înalta Curte arată, de asemeni în acord cu practica sa cristalizată în materie, și contrar celor menționate de recurenți, că sintagma cuprinsă în norma legală sus-citată, "poate fi primit în profesie cu scutire de examen" nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație.

Câtă vreme intimata care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat. În acest context, refuzul recurenților de a o primi pe intimată în profesie fără examen, pentru motivele arătate și apreciate ca nelegale apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de prima instanță prin admiterea acțiunii.

Pentru considerentele arătate, apreciind în sensul că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge așadar ca nefondate recursurile de față, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Buzău și Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței nr. 4555 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2012 . Procesat de GGC - GV