ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1057/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 111 din 29 martie 2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș.M.E., în contradictoriu cu

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Buzău, prin care

solicită anularea Deciziei nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului

Uniunii Naționale a Barourilor din România și Decizia nr. 90 din 23 septembrie

2010 a Consiliului Baroului Buzău și obligarea pârâților să emită o nouă

decizie privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Primirea în profesia

de avocat, cu scutire de examen, se face cu aprecierea exclusivă a Consiliului

baroului, nefiind o obligație a acestuia de a o aproba în mod automat, deoarece

reclamanta nu are un drept în acest sens, ci numai o vocație, dreptul fiind

acela de a se prezenta cu cerere în fața Consiliului.

Prin Decizia

Consiliului Baroului Buzău se reține, în raport cu prevederile art. 19 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 51/1995, ale art. 281 din Statutul profesiei de

avocat, precum și cu Hotărârea nr. 295 din 15 decembrie 2007 a Consiliului

U.N.B.R., că solicitantul nu a făcut dovada susținerii examenului de definitivare

în profesia de consilier juridic la 3 materii compatibile cu examenul de

definitivare în profesia de avocat, astfel încât Consiliul nu a putut aprecia

în mod regulamentar asupra nivelului de pregătire profesională a reclamantei.

Din interpretarea

art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995, doar promovarea examenului dă

naștere dreptului de primire în profesia de avocat, în timp ce în cazurile

prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), "legea nu stabilește un drept",

ci doar posibilitatea de a fi primit în profesie fără a mai fi supus

examinării, urmând însă ca organele de conducere ale profesiei să decidă în mod

individual asupra acordării scutirii de examen, având în vedere competența

profesională.

Este evident că

scutirea de examen se acordă în considerarea existenței unui asemenea nivel al

cunoștințelor teoretice și practice, încât examenul ar deveni inutil, oricum

acest aspect este atributul exclusiv și suveran al Consiliului baroului și nu o

obligație a acestuia pentru orice solicitant care îndeplinește niște condiții

de vechime și de natură profesională.

Simpla dovada a

activității neîntrerupte de 10 ani și a unei definitivări în profesie prin

efectul legii nu determină certitudinea unui asemenea nivel de cunoștințe

teoretice și practice care să conducă la inutilitatea examenului.

Este adevărat că art.

16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la momentul formulării cererii

reclamantei, folosește termenul de "poate", deci o posibilitate

pentru Consiliul baroului, dar în cauză decizia pronunțată de Consiliul

U.N.B.R. la contestația reclamantei este justă și legală, nu este un abuz sau o

apreciere discreționară ce ar leza drepturile și interesele reclamantei.

Se apreciază că

reclamantei nu i s-a încălcat niciun drept sau interes legitim, nu s-a

constatat existența unui refuz nejustificat, în mod discreționar sau prin exces

de putere din partea Consiliului U.N.B.R., în acest sens fiind și practica

majoritară a Curții de Apel Ploiești cât și a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că instanța de

fond nu a lămurit situația de fapt, ignorând dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. cât și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile

Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Consideră recurenta

că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. în sensul că soluția instanței de fond nu este motivată în

drept iar motivarea în fapt constă doar în reproducerea motivelor invocate în

deciziile atacate, și fără a se pronunța asupra unor dovezi hotărâtoare pentru

soluționarea cauzei.

Susține recurenta că

în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea sa,

deși din probele administrate rezultă că recurenta-reclamantă îndeplinește

condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, pentru a fi primită în profesie cu scutire de examen.

Intimata Uniunea

Națională a Barourilor din România - Baroul Buzău a depus întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea ca

legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond susținând în

esență că recurenta-reclamantă nu îndeplinea condițiile legale pentru primirea

în profesie fără examen iar pe de altă parte, chiar și în cazul îndeplinirii

acestor condiții, primirea în profesia de avocat fără examen, nu reprezintă un

drept, ci o vocație, organele de conducere având abilitatea de a decide în mod

individual, în funcție de competența profesională a petentului.

Examinând sentința

atacată în raport cu criticile formulate, dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă

Ș.M.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ refuzul intimaților-pârâți Baroul Buzău și Uniunea Națională a

Barourilor din România de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen,

exprimat prin Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului

Buzău de respingere a cererii, confirmată prin Decizia nr. 950 din 10 - 11

decembrie 2010 a Consiliului UNBR de respingere a contestației administrative.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 poate fi primit în

profesie cu scutire de examen, la cerere, titularul diplomei de doctor în

drept, precum și cel care anterior a fost cel puțin 10 ani procuror, notar,

consilier juridic sau jurisconsult și dacă nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Din perspectiva

acestor prevederi legale cât și în raport cu actele dosarului, instanța de

control judiciar constată că motivele invocate de intimații-pârâți pe care își

întemeiază refuzul, nu pot fi reținute.

Astfel cum rezultă

din actele depuse la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă îndeplinește

condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995, respectiv a desfășurat activitate în funcția de consilier juridic

cel puțin 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare.

Perioada în care

recurenta-reclamantă a îndeplinit neîntrerupt funcția de consilier juridic

respectiv 1 februarie 1999 - 5 mai 2010 (data depunerii cererii la Baroul

Buzău) rezultă din înscrisurile menționate în carnetul de muncă al acesteia -

vechimea neîntreruptă fiind de 11 ani, 3 luni și 15 zile.

Totodată, din

probatoriul administrat în cauză, respectiv convențiile civile de prestări

servicii și contract individual de muncă cu timp parțial, recurenta-reclamantă

a făcut dovada că a prestat activitate juridică și în perioada 2 iunie 2003 - 1

aprilie 2006 în care a desfășurat activitate la biroul senatorial din circumscripția

electorală nr. 10 Buzău, astfel că nu se poate reține existența unei perioade

în care aceasta nu a profesat.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv invocat în Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a

Consiliului Baroului Buzău, cât și în Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie

2010 a UNBR respectiv faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut dovada

promovării examenului de definitivat, se constată că nici acesta nu poate fi

reținut, întrucât recurenta-reclamantă a făcut această dovadă cu adeverința

eliberată de Colegiul Consilierilor Juridic Buzău, fiind înscrisă în Tabloul

Consilierilor Juridici Definitivi sub nr. 10-0098 din 20 mai 2004, cât și prin

adeverința 100 din 27 ianuarie 2011.

Instanța de control

judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu este

necesar să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 și că în cauză nu s-a constatat o încălcare a

unui drept al reclamantei și nici existența unui refuz nejustificat sau

discreționar din partea intimaților în ceea ce privește cererea reclamantei de

primire în profesia de avocat fără examen, în cauză fiind incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerile

intimaților însușite și de către instanța de fond prin sentința atacată

potrivit cărora prevederile legale mai sus menționate creează doar

posibilitatea și nu obligația primirii în profesia de avocat cu scutire de

examen sunt nefondate.

Contrar celor

reținute prin sentința instanței de fond, Înalta Curte apreciază că sintagma

utilizată de legiuitor "poate fi primit în profesie cu scutire de

examen", nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Întrucât

recurenta-reclamantă îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b) a art. 16

din lege, respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu

i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru

profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ,

aceasta are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate

fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de

intimați, în organizarea profesiei de avocat.

În acest context,

refuzul intimaților de a o primi în profesie fără examen pe motiv că nu ar

îndeplini condițiile legale, deși acestea sunt îndeplinite, astfel cum s-a

dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apare ca nejustificat iar

cererea de anulare a hotărârilor emise de pârâți se impune a fi admisă.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) -

(3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, va admite recursul declarat în cauză și va modifica sentința

atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantei și în consecință va anula

Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 emisă de Uniunea Națională a

Barourilor din România și Decizia nr. 92 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul

Buzău, obligând totodată pârâții să emită o decizie prin care să aprobe

primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, potrivit art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Ș.M.E. împotriva Sentinței nr. 111 din 29 martie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr.

950 din 10 - 11 decembrie 2010 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a

Barourilor din România și Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul

Buzău.

Obligă pârâții să

emită o decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.

Procesat de GGC - AM