ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5717/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie

2011, reclamantul G.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Baroul Buzău

și Uniunea Națională a Barourilor din România, să se dispună anularea Deciziei

nr. 71 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău, a Deciziei nr. 946

din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din

România și să i se recunoască dreptul său de admitere în profesia de avocat cu

scutire de examen, în baza prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995.

Reclamantul a

solicitat de asemenea, obligarea pârâtei U.N.B.R. să emită o nouă decizie de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen și obligarea pârâtului

Baroul Buzău la înscrierea sa pe Tabloul Baroului Buzău, ca avocat definitiv,

începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că pârâții au respins neîntemeiat cererea sa

de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, reținând că nu a făcut

dovada definitivării în profesia de consilier juridic, deși această dovadă

rezultă din documentele referitoare la activitatea sa de consilier juridic,

desfășurată conform Legii nr. 514/2003.

Reclamantul a

învederat că pârâții sunt în culpă, deoarece în mod arbitrar și discreționar,

au procedat la respingerea cererii sale de primire în profesia de avocat, în

temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/19995, cu atât mai mult cu

cât, alte cereri similare au fost soluționate favorabil.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 1025 din 15 februarie 2012 prin care a admis în parte

acțiunea, a anulat Decizia nr. 71 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului

Buzău, Decizia nr. 946 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România, a recunoscut dreptul reclamantului de

admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, respingând în rest acțiunea

ca neîntemeiată.

Hotărând astfel,

instanța de fond a constatat că sunt nelegale și netemeinice deciziile atacate

în cauză față de dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

potrivit cărora, dreptul de apreciere al pârâților poate fi exercitat numai cu

privire la faptul dacă persoana îndeplinește condițiile din punctul de vedere

al demnității de exercitare a profesiei de avocat, condițiile privind

experiența profesională și cunoștințele necesare primirii în profesie.

Din actele dosarului,

s-a reținut că reclamantul îndeplinește condiția de vechime în profesia de

consilier juridic, fiind angajat în această profesie de la data de 6 decembrie

1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, astfel nu-i este

aplicabilă procedura prevăzută în această lege pentru definitivarea în

profesie.

În acest sens, au

fost avute în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de

consilier juridic, conform cărora, consilierii juridici care la data intrării

în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea

în activitatea juridică, sunt trecuți pe Tablou cu mențiunea „definitiv”.

Instanța de fond a

respins cererile de obligare a pârâților la emiterea unei noi decizii și de

înscriere a reclamantului pe Tabloul Baroului Buzău ca avocat definitiv.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâtul Baroul Buzău, solicitând ca în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., să fie

modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii

formulate de reclamantul G.V.

Ca prim motiv de

recurs, s-a invocat interpretarea greșită dată de instanța de fond

dispozițiilor din Legea nr. 514/2003 și din Statutul profesiei de avocat,

deoarece intimatul-reclamant nu îndeplinea cerințele impuse de lege pentru

primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în condițiile în care

acesta nu a dovedit că a susținut examenul de definitivare în profesia de

consilier juridic și nici nu a dobândit această calitate prin efectul legii.

În dezvoltarea

acestei critici, s-a arătat că Adeverința nr. 54 din 10 august 2010 a

Colegiului Consilierilor Juridici nu poate fi luată în considerare, întrucât

potrivit dispozițiilor art. 281 din Statutul profesiei de avocat, intimatul-reclamant

trebuia să aibă la data de 9 decembrie 2003, data intrării în vigoare a Legii

nr. 514/2003, cel puțin 5 ani vechime în profesia de consilier juridic.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, a fost criticată interpretarea dată de instanța de fond

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, arătându-se că intimatul-reclamant nu îndeplinea nici

celelalte condiții legale pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire

de examen, pentru că înscrisurile depuse la dosar dovedesc o slabă pregătire

profesională, obținând rezultate mediocre la majoritatea materiilor de studiu

și la examenul de licență. De asemenea, s-a învederat că intimatul-reclamant nu

a fost supus verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, deși nu poate beneficia de o asemenea scutire, care ar

reprezenta o discriminare nejustificată față de ceilalți candidați.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

a) Aspecte de fapt și

de drept relevante

Instanța de fond a

pronunțat sentința recurată în cauză printr-o analiză riguroasă a situației de

fapt concrete, dovedită prin probele administrate, cât și a dispozițiilor

legale incidente în raport cu obiectul pricinii și apărărilor formulate,

constatând în mod judicios nelegalitatea Deciziilor nr. 71 din 23 septembrie

2010 și nr. 946 din 10 - 11 decembrie 2010 emise de Baroul Buzău și de

Consiliul Uniunii Naționale a Baroului din România și vătămarea adusă prin

aceste acte dreptului recunoscut de lege intimatului-reclamant de a fi primit

în profesia de avocat cu scutire de examen.

La data de 10 august

2010, la care intimatul-reclamant a formulat cererea de a fi primit în profesia

de avocat cu scutire de examen, dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, republicată, prevedeau că poate fi primit în profesie, cu

scutire de examen și la cerere, cel care până la data primirii în profesia de

avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier

juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat.

Intimatul-reclamant a

dovedit îndeplinirea acestor condiții legale, întrucât la data cererii sale de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen avea vechimea efectivă de

cel puțin 10 ani în profesia de consilier juridic, profesie exercitată cu

începere de la 6 decembrie 1999.

Instanța de fond a

constatat corect nelegalitatea refuzului exprimat prin cele două decizii

contestate de aprobare a cererii intimatului-reclamant de primire în profesia

de avocat cu scutire de examen, refuz argumentat fără temei pe lipsa dovezilor

privind dobândirea calității de consilier juridic definitiv în condițiile Legii

nr. 514/2003.

Judecătorul fondului

a respins întemeiat aceste considerente ale celor două decizii atacate față de

dispozițiile art. 8, 9, 10 din Legea nr. 514/2003 și ale art. 14, 15, 16 și 29

din Statutul profesiei de consilier juridic, conform cărora, consilierii

juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în

profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică, sunt trecuți pe

Tablou cu mențiunea „definitiv”.

În consecință,

definitivarea intimatului-reclamant în profesia de consilier juridic a operat

de drept, prin voința legiuitorului, pe baza vechimii în funcția de consilier

juridic deținută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003.

Această situație

rezultă cu evidență din Adeverința nr. 54 din 10 august 2010 emisă de Uniunea

Colegiilor Consilierilor Juridici din România - Colegiul Consilierilor Juridici

Buzău, prin care se atestă că intimatul-reclamant a fost înscris pe Tabloul

consilierilor juridici definitivi la data de 20 mai 2004, sub număr unic de

înregistrare 10/D/0167.

În cazul

intimatului-reclamant, recurentul-pârât Baroul Buzău nu a contestat că la data

intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 a fost trecut în Tabloul consilierilor

juridici definitivi, ci faptul că acesta nu ar avea vechimea de consilier

juridic, conform art. 281 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, dar

această interpretare este în contradicție atât cu procedura de definitivare în

profesia de consilier juridic, reglementată prin legea specială privind

organizarea și exercitarea profesiei respective, cât și cu situația concretă în

cauză, care se referă la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și

nu la persoana care a promovat un asemenea examen, pentru care s-a prevăzut

condiția unei vechimi de minimum 5 ani în profesia de consilier juridic înainte

de data susținerii examenului de primire în profesia de avocat.

Recurentul a criticat

neîntemeiat hotărârea primei instanțe pentru interpretarea dispozițiilor art.

16 din Legea nr. 51/1995, republicată și art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, întrucât reglementarea invocată se întemeiază pe premisa,

corect reținută și în hotărârea atacată, că un consilier juridic cu peste 10

ani vechime în profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesare pentru

exercitarea profesiei de avocat, astfel că nu se mai impunea în cazul intimatului-reclamant

efectuarea unor verificări suplimentare cu privire la pregătirea profesională

de specialitate.

De altfel, în art. 21

alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în redactarea în vigoare la data

cererii intimatului-reclamant de primire în profesia de avocat, se prevedea

numai posibilitatea verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, fără ca prin aceasta să se

realizeze un adevărat examen, de natură a lipsi de efect dispozițiile art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, care au recunoscut

dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, pentru

persoanele și în condițiile prevăzute expres de acest text de lege.

Cum recurentul nu a

procedat la verificarea cunoștințelor intimatului-reclamant în conformitate cu

dispozițiile art. 21 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, a invocat fără

temei în recurs nerespectarea condițiilor legale pentru primirea în profesia de

avocat cu scutire de examen, sub aspectul verificării pregătirii profesionale a

solicitantului.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau modificare a

hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

b) Soluția instanței

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Baroul

Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Baroul Buzău împotriva Sentinței civile nr. 1025 din 15 februarie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM