ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6014/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâții Baroul Bistrița-Năsăud și Uniunea Națională a Barourilor din România solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 emisă de primul pârât și a deciziei nr. 96 din 03 decembrie 2011 emisă de cel de-al doilea pârât și să îl oblige pe primul pârât să emită decizia prin care să fie primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Totodată, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. La termenul de judecată din data de 22 martie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare la acțiunea introductivă de instanță în care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România pentru anularea celor două acte administrative anterior nominalizate și pentru emiterea deciziei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, faptul că i-a fost vătămat dreptul recunoscut de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv acela de a fi înscris în Tabloul avocaților Baroului Bistrița-Năsăud, în calitate de avocat definitiv.

Pârâții au formulat întâmpinări în cauză, în care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât soluția adoptată de aceștia în privința cererii reclamantului este conformă cu dispozițiile legale aplicabile în materie. În același timp, pârâții au cerut respingerea excepției de nelegalitate. La rândul lor, pârâții au invocat: Excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, cu motivarea că excepțiile prevăzute de alin. (2) al art. 16 din Legea nr. 51/1995 sunt de strictă interpretare; funcția deținută de reclamant nu se încadrează în categoriile enunțate de textul legal aflat în discuție; excepția de prematuritate sau inadmisibilitate a acțiunii; excepția prescripției dreptului material la acțiune.

La termenul de judecată din data de 01 iunie 2012, Curtea de Apel a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și de faptul că reclamantul a formulat contestația împotriva deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 la data de 18 aprilie 2011, iar comunicarea deciziei de soluționare a contestației a avut loc la data de 10 decembrie 2011, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din legea anterior arătată.

Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 452 din 15 iunie 2012, a admis excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a respins excepțiile de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., a respins acțiunea reclamantului și l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la data depunerii cererii de către reclamant) a prevăzut în mod expres și limitativ condițiile ce trebuie să fie îndeplinite de cei ce doresc să fie primiți în profesia de avocat cu scutire de examen, iar cei care sunt asimilați funcției de consilier juridic, așa cum s-a întâmplat și în cazul reclamantului, nu îndeplinesc cerința legală esențială. Norma invocată de către reclamant este explicită și presupune exercitarea efectivă a profesiei de consilier juridic, și nu pe cea de ofițer de poliție judiciară, cum este cazul acestuia. Curtea a apreciat că interpretarea textului din perspectiva reclamantului presupune o lărgire nejustificată a ariei de cuprindere a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Ca atare, instanța a concluzionat în sensul că excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud este fondată. În altă ordine de idei, judecătorul fondului a arătat că nu prezintă relevanță în cauză și, din acest motiv, nu va analiza dacă este legal sau nu ca reclamantului să îi fie verificate cunoștințele specifice profesiei de avocat atâta timp cât partea nu trebuie să mai ajungă la această fază a procedurii, în condițiile în care cererea sa trebuie să fie respinsă din perspectiva faptului că nu îndeplinește cerința legală de a exercita efectiv funcția de consilier juridic. 3. Recursul declarat de reclamantul N.F. În recursul său, reclamantul a solicitat, în principal, casarea sentinței pentru vădită nemotivare și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În subsidiar, partea a cerut modificarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea excepției de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a Hotărârii nr. 902/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R., respingerea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată faptul că prima instanță a omis să analizeze criticile de nelegalitate pe care le-a formulat cu privire la actele administrative deduse judecății și s-a limitat să rețină doar argumentele invocate de părțile adverse, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.

În cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precum și pe cele ale H.G. nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile. În opinia recurentului, în raport de principiul subsidiarității, prima instanță trebuia să acorde prioritate deciziei Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud care este cel mai în măsură să analizeze cazul său și să pronunțe o soluție legală.

În cadrul memoriului de recurs partea a reiterat motivele de nelegalitate ale prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., precum și ale celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual a căror anulare a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată. Apărările formulate de intimații Baroul Bistrița-Năsăud și Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Uniunea Națională a Barourilor din România Intimații au formulat întâmpinare în care a au solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la dosar Înalta Curte de Casație și Justiție. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud și a deciziei nr. 96 din 03 decembrie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, precum și obligarea primului intimat-pârât să emită decizia prin care să fie primit în profesia de avocat cu scutire de examen. Totodată, recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

Totodată, intimații au invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud. Curtea de Apel, pentru considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie, a admis excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a respins excepțiile de nelegalitate ale prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., a respins acțiunea reclamantului și l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, Înalta Curte reține că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât instanța de fond a structurat în mod riguros motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la actele administrative deduse judecății și a răspuns la acestea în raport cu soluția pronunțată. Cu alte cuvinte, instanța a procedat la prezentarea și analizarea susținerilor părților, a textelor legale aplicabile în speță, dar și a probatoriului administrat în cauză. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În baza dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la data de 27 octombrie 2010, recurentul-reclamant, având calitatea de ofițer de poliție judiciară, a depus la Baroul Bistrița-Năsăud o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Prin decizia nr. 30 din 07 februarie 2011, intimatul-pârât Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud a constatat că recurentul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute de textul legal anterior nominalizat și, prin urmare, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a dispus verificarea cunoștințelor părții cu privire la organizarea și exercitarea profesiei aflate în discuție. După analizarea interviului susținut de recurent, Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud a emis decizia nr. 52 din 21 martie 2011 prin care a respins cererea acestuia. Această soluție a fost menținută de către intimatul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin decizia nr. 96 din 03 decembrie 2011. Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță în privința nelegalității deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 este corectă, în raport de argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în vigoare la data formulării și soluționării cererii recurentului) prevedea în mod expres și limitativ condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce doreau să fie primiți în profesia de avocat cu scutire de examen. Recurentul a fost ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, iar acesta nu a avut activitate de consilier juridic sau juristconsult. Norma aflată în discuție prevedea posibilitatea accesului în profesia de avocat cu scutire de examen și pentru persoanele care au îndeplinit anterior funcția de consilier juridic sau juristconsult, pe o perioadă de 10 ani. În calitatea sa de ofițer de poliție judiciară, recurentul nu a îndeplinit și funcția de consilier juridic sau juristconsult.

Din actele dosarului rezultă faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a confirmat că recurentul a fost ofițer de poliție judiciară și a avut rezultate bune în activitatea sa, însă acest fapt nu prezintă nicio relevanță juridică, întrucât nu poate conduce la concluzia că activitatea recurentului poate fi asimilată cu cea de consilier juridic sau juristconsult. Art. 2 alin. (2) din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 498/2004 prevede că pentru echivalarea cu stagiul în funcția de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licențiat în drept și a îndeplinit, conform fișei postului, atribuții prevăzute în Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Conform art. 4 din legea anterior arătată, consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanță și reprezentare autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic. Ca atare, funcția de ofițer în cadrul poliției judiciare nu este echivalentă din oficiu cu cea de consilier juridic. Mai mult decât atât, recurentul nu a asigurat consultanță persoanelor cercetate și nu a reprezentat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud în raporturile acestuia cu alte autorități publice.

Textele legale anterior citate se referă la ofițerul de poliție care îndeplinește ca atribuții de serviciu pe cele specifice consilierului juridic, ceea ce nu este cazul recurentului. Ca atare, în condițiile în care recurentul nu a îndeplinit funcția de consilier juridic sau juristconsult nu se poate încadra în dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, după cum în mod corect a concluzionat și prima instanță. În condițiile în care Curtea de Apel a apreciat că recurentul nu se încadrează în norma aflată în discuție, nu mai era necesar să analizeze legalitatea celorlaltor acte administrative deduse judecății, întrucât acestea aveau în vedere procedura derulată după verificarea condiției de vechime în una dintre funcțiile enunțate de textul legal.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.F. împotriva sentinței civile nr. 452 din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013.