ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6014/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6014/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei și

procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâții Baroul Bistrița-Năsăud

și Uniunea Națională a Barourilor din România solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei nr. 52 din 21

martie 2011 emisă de primul pârât și a deciziei nr. 96 din 03 decembrie 2011

emisă de cel de-al doilea pârât și să îl oblige pe primul pârât să emită

decizia prin care să fie primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Totodată, reclamantul

a invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat și a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

La termenul de judecată

din data de 22 martie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare la

acțiunea introductivă de instanță în care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor

din România pentru anularea celor două acte administrative anterior nominalizate

și pentru emiterea deciziei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut, în esență, faptul că i-a fost vătămat dreptul recunoscut

de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv acela de a fi înscris

în Tabloul avocaților Baroului Bistrița-Năsăud, în calitate de avocat definitiv.

Pârâții au formulat întâmpinări

în cauză, în care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât soluția

adoptată de aceștia în privința cererii reclamantului este conformă cu dispozițiile

legale aplicabile în materie. În același timp, pârâții au cerut respingerea excepției

de nelegalitate.

La rândul lor, pârâții

au invocat:

Excepția de nelegalitate

a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud,

cu motivarea că excepțiile prevăzute de alin. (2) al art. 16 din Legea nr. 51/1995

sunt de strictă interpretare; funcția deținută de reclamant nu se încadrează în

categoriile enunțate de textul legal aflat în discuție;

excepția de prematuritate

sau inadmisibilitate a acțiunii;

excepția prescripției

dreptului material la acțiune.

La termenul de judecată

din data de 01 iunie 2012, Curtea de Apel a respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată și de faptul că reclamantul a formulat contestația împotriva deciziei

nr. 52 din 21 martie 2011 la data de 18 aprilie 2011, iar comunicarea deciziei de

soluționare a contestației a avut loc la data de 10 decembrie 2011, dată de la care

a început să curgă termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din

legea anterior arătată.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea de Apel Cluj,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 452 din 15

iunie 2012, a admis excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie

2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a respins excepțiile de

nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și

ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., a respins acțiunea reclamantului

și l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la data depunerii cererii de

către reclamant) a prevăzut în mod expres și limitativ condițiile ce trebuie să

fie îndeplinite de cei ce doresc să fie primiți în profesia de avocat cu scutire

de examen, iar cei care sunt asimilați funcției de consilier juridic, așa cum s-a

întâmplat și în cazul reclamantului, nu îndeplinesc cerința legală esențială.

Norma invocată de către

reclamant este explicită și presupune exercitarea efectivă a profesiei de consilier

juridic, și nu pe cea de ofițer de poliție judiciară, cum este cazul acestuia.

Curtea a apreciat că interpretarea

textului din perspectiva reclamantului presupune o lărgire nejustificată a ariei

de cuprindere a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Ca atare, instanța a concluzionat

în sensul că excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă

de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud este fondată.

În altă ordine de idei,

judecătorul fondului a arătat că nu prezintă relevanță în cauză și, din acest motiv,

nu va analiza dacă este legal sau nu ca reclamantului să îi fie verificate cunoștințele

specifice profesiei de avocat atâta timp cât partea nu trebuie să mai ajungă la

această fază a procedurii, în condițiile în care cererea sa trebuie să fie respinsă

din perspectiva faptului că nu îndeplinește cerința legală de a exercita efectiv

funcția de consilier juridic.

reclamantul N.F.

În recursul său, reclamantul

a solicitat, în principal, casarea sentinței pentru vădită nemotivare și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În subsidiar, partea a cerut modificarea

sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea excepției de nelegalitate

a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a Hotărârii nr. 902/2010

emisă de Consiliul U.N.B.R., respingerea excepției de nelegalitate a deciziei

nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, admiterea

acțiunii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.

În primul motiv de recurs,

încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată

faptul că prima instanță a omis să analizeze criticile de nelegalitate pe care le-a

formulat cu privire la actele administrative deduse judecății și s-a limitat să

rețină doar argumentele invocate de părțile adverse, ceea ce reprezintă o încălcare

a dreptului său la un proces echitabil.

În cel de-al doilea motiv

de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează

că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995, precum și pe cele ale H.G. nr. 498/2004 pentru aprobarea

Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare

și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației

și Internelor, cu stagiul în funcții civile.

În opinia recurentului,

în raport de principiul subsidiarității, prima instanță trebuia să acorde prioritate

deciziei Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud care este cel mai în măsură să analizeze

cazul său și să pronunțe o soluție legală.

În cadrul memoriului de

recurs partea a reiterat motivele de nelegalitate ale prevederilor art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului

U.N.B.R., precum și ale celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual

a căror anulare a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată.

Apărările formulate de

intimații Baroul Bistrița-Năsăud și Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Uniunea

Națională a Barourilor din România

Intimații au formulat

întâmpinare în care a au solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele

prezentate la dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor

fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt și

de drept relevante

Recurentul-reclamant a

investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea

deciziei nr. 52 din 21 martie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliului Baroului

Bistrița-Năsăud și a deciziei nr. 96 din 03 decembrie 2011 emisă de intimatul-pârât

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, precum și obligarea primului

intimat-pârât să emită decizia prin care să fie primit în profesia de avocat cu

scutire de examen.

Totodată, recurentul-reclamant

a invocat excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat și a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

Totodată, intimații au

invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de

Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud.

Curtea de Apel, pentru

considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie, a admis excepția de nelegalitate

a deciziei nr. 30 din 07 februarie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud,

a respins excepțiile de nelegalitate ale prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., a respins

acțiunea reclamantului și l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 800 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din

România.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Detaliind problemele de

drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate,

Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului,

precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau

să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, Înalta

Curte reține că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a structurat în mod riguros

motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la actele administrative

deduse judecății și a răspuns la acestea în raport cu soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, instanța

a procedat la prezentarea și analizarea susținerilor părților, a textelor legale

aplicabile în speță, dar și a probatoriului administrat în cauză.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În baza dispozițiilor

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la data de 27 octombrie 2010, recurentul-reclamant,

având calitatea de ofițer de poliție judiciară, a depus la Baroul Bistrița-Năsăud

o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Prin decizia nr. 30 din

07 februarie 2011, intimatul-pârât Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud a constatat

că recurentul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute de textul legal anterior

nominalizat și, prin urmare, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, a dispus verificarea cunoștințelor părții cu privire la organizarea

și exercitarea profesiei aflate în discuție.

După analizarea interviului

susținut de recurent, Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud a emis decizia nr. 52 din

21 martie 2011 prin care a respins cererea acestuia.

Această soluție a fost

menținută de către intimatul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România,

prin decizia nr. 96 din 03 decembrie 2011.

Înalta Curte apreciază

că soluția pronunțată de prima instanță în privința nelegalității deciziei nr. 30

din 07 februarie 2011 este corectă, în raport de argumentele ce vor fi prezentate

în continuare.

Într-adevăr, art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (în vigoare la data formulării și soluționării

cererii recurentului) prevedea în mod expres și limitativ condițiile pe care trebuie

să le îndeplinească cei ce doreau să fie primiți în profesia de avocat cu scutire

de examen.

Recurentul a fost ofițer

de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud,

iar acesta nu a avut activitate de consilier juridic sau juristconsult.

Norma aflată în discuție

prevedea posibilitatea accesului în profesia de avocat cu scutire de examen și pentru

persoanele care au îndeplinit anterior funcția de consilier juridic sau juristconsult,

pe o perioadă de 10 ani.

În calitatea sa de ofițer

de poliție judiciară, recurentul nu a îndeplinit și funcția de consilier juridic

sau juristconsult.

Din actele dosarului rezultă

faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a confirmat că recurentul

a fost ofițer de poliție judiciară și a avut rezultate bune în activitatea sa, însă

acest fapt nu prezintă nicio relevanță juridică, întrucât nu poate conduce la concluzia

că activitatea recurentului poate fi asimilată cu cea de consilier juridic sau juristconsult.

Art. 2 alin. (2) din Normele

metodologice adoptate prin H.G. nr. 498/2004 prevede că pentru echivalarea cu stagiul

în funcția de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să

rezulte că acesta este licențiat în drept și a îndeplinit, conform fișei postului,

atribuții prevăzute în Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei

de consilier juridic.

Conform art. 4 din legea

anterior arătată, consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanță și reprezentare

autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei

juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime

ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură,

precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condițiile

legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele

cu caracter juridic.

Ca atare, funcția de ofițer

în cadrul poliției judiciare nu este echivalentă din oficiu cu cea de consilier

juridic. Mai mult decât atât, recurentul nu a asigurat consultanță persoanelor cercetate

și nu a reprezentat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud în raporturile

acestuia cu alte autorități publice.

Textele legale anterior

citate se referă la ofițerul de poliție care îndeplinește ca atribuții de serviciu

pe cele specifice consilierului juridic, ceea ce nu este cazul recurentului.

Ca atare, în condițiile

în care recurentul nu a îndeplinit funcția de consilier juridic sau juristconsult

nu se poate încadra în dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

după cum în mod corect a concluzionat și prima instanță.

În condițiile în care

Curtea de Apel a apreciat că recurentul nu se încadrează în norma aflată în discuție,

nu mai era necesar să analizeze legalitatea celorlaltor acte administrative deduse

judecății, întrucât acestea aveau în vedere procedura derulată după verificarea

condiției de vechime în una dintre funcțiile enunțate de textul legal.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care

să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul N.F. împotriva sentinței civile nr. 452 din 15 iunie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2013.