ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5549/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5549/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 402 din 1 iunie 2012,
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta B.M.A., în
contradictoriu cu pârâții Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Consiliul
Uniunii Naționale a Barourilor din România, a anulat Deciziile nr. 90 din 3
decembrie 2011 și nr. 55 din 21 martie 2011 emise de către pârâți și a obligat
Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud la emiterea deciziei de primire a
reclamantei în profesia de avocat și la înscrierea acesteia în tabloul
avocaților definitivi; de asemenea, a constatat, pe cale de excepție,
nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a
Barourilor din România, în ceea ce privește procedura verificării cunoștințelor
privind legislația specifică profesiei de avocat, în cazul cererilor de primire
în profesia de avocat cu scutire de examen, precum și a prevederilor art. 21
alin. (2) din Statutul profesiei de avocat - 2004, forma în vigoare la 3 mai 2010,
și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 1.279,3 RON, cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prevederile art. 21
alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și, respectiv, cele ale Hotărârii
nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România contravin
prevederilor Legii nr. 51/1995, reglementând condiții suplimentare, care nu se
regăsesc în lege, respectiv fiind emise cu depășirea competenței legale,
prevăzută de art. 61 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Pe fondul cauzei,
instanța de judecată a reținut că deciziile contestate sunt nelegale, fiind
emise cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul
Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, susținând, în esență, că în mod greșit
instanța de fond nu s-a pronunțat prin sentință, ci prin încheiere de ședință,
cu privire la renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâții Baroul
Bistrița-Năsăud și Uniunea Națională a Barourilor din România, că excepția de
nelegalitate trebuia respinsă ca inadmisibilă, față de caracterul normativ al
actelor contestate, și că măsura supunerii intimatei-reclamante unui interviu
scris, pentru primirea în profesia de avocat, își are temeiul legal în
dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Examinând sentința
atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile
invocate de recurent, precum și cu dispozițiile art. 304
1
din
același C. proc. civ., Curtea constată că recursul fondat, în limitele și
pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la
excepția de nelegalitate
Din considerentele
sentinței atacate, rezultă că prima instanță a folosit, pentru a realiza
examenul de nelegalitate, metoda de interpretare gramaticală a prevederilor
legale supuse controlului, ajungând la concluzia că solicitantul are dreptul de
a fi primit în profesia de avocat, fără îndatorirea de a parcurge o procedură
de verificare și apreciere a cunoștințelor sale profesionale.
Metoda de
interpretare gramaticală nu este, însă, suficientă pentru a lămuri întru-totul
legalitatea normelor din statut și regulament, care sunt dispoziții de drept
secundar; în astfel de situații, conținutul prevederilor a căror nelegalitate a
fost invocată se impune a fi raportat la conținutul altor prevederi din
cuprinsul actului normativ în discuție, care au legătură cu primele, pentru a
se ajunge la lămurirea înțelesului acestora.
Interpretarea
sistematică presupune, în speță, raportarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 51/1995 la dispozițiile cuprinse în alin. (1) al aceluiași articol,
observându-se, astfel, că dispozițiile legale sus-menționate prevăd, la alin.
(1), ca modalitate de primire în profesie, examenul organizat de barou, conform
prevederilor legii și ale statutului profesiei și, la alin. (2), o altă
modalitate de primire în profesie, cu scutire de examenul prevăzut la alin.
(1).
Așadar, la cerere,
persoanele care îndeplinesc condițiile din art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din
lege pot fi primite în profesie, fără susținerea unui examen organizat de
barou, conform regulilor stabilite în statut și alte acte secundare.
Rezultă, de aici, că
- pentru persoanele care invocă prevederile art. 16 alin. (2) din lege -
barourile nu pot organiza un examen, astfel cum acesta este prevăzut la alin.
(1) ala aceluiași articol.
Interpretarea în
acest mod a prevederilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 ne conduce la concluzia
că norma conținută de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în
vigoare la data depunerii cererii de către reclamantă, care prevede
posibilitatea ca barourile să procedeze la verificarea cunoștințelor pe care
persoana ce solicită primirea în profesie, cu scutire de examen, le are cu
privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, nu este contrară
normei cuprinse în lege.
Este firesc, de
altfel, ca orice persoană, care dorește să se înscrie într-un barou de avocați
și să exercite această profesie, să cunoască modul de organizare și exercitare
a profesiei.
În ceea ce privește
Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 902/2010,
prin care a fost adoptat ghidul de bună practică privind procedura soluționării
transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,
se va reține că, într-adevăr, prevederile acesteia sunt nelegale, în raport cu
dispozițiile art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
care condiționează intrarea în vigoare a unui act normativ - cum este cel în
discuție, care în terminologia legii aparține categoriei intitulate „actele
normative ale autorităților administrative autonome” - de publicarea sa în M.
Of. al României, Partea I.
În raport cu aceste
considerente, urmează a se constata că excepția de nelegalitate este întemeiată
numai în ce privește prevederile acestui din urmă act normativ, sentința
atacată urmând a fi modificată în consecință.
De asemenea, recursul
urmează a fi admis și sentința modificată ca atare cu privire la motivul
prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de fond s-a
pronunțat cu privire la un capăt de cerere - înscrierea pe tabloul avocaților
definitivi a reclamantei - la care s-a renunțat prin precizarea de acțiune,
formulată la data de 29 martie 2012.
Or, potrivit
prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii
hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Judecătorul nu poate,
așadar, soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai
în limitele sesizării, principiul disponibilității, prevăzut de dispozițiile
legale citate, cuprinzând în conținutul său prerogativa dreptului reclamantului
de a determina limitele acțiunii.
Cu privire la fondul
cauzei
Intimata-reclamantă a
adresat Baroului Bistrița-Năsăud o cerere de primire în profesia de avocat, cu
scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 55
din 21 martie 2011, Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud a respins cererea de
primire în profesia de avocat, motivând că petenta nu posedă cunoștințele
necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, măsura
fiind confirmată prin Decizia Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din
România nr. 90 din 3 decembrie 2011, prin care a fost respinsă contestația
petentei.
Așa cum s-a arătat
mai sus, referitor la excepția de nelegalitate, dispozițiile aplicabile la data
formulării de către intimata-reclamantă a cererii de primire în profesie - art.
16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea
profesiei de avocat - aveau următorul cuprins: „La cerere, poate fi primit în
profesie, cu scutire de examen (…) cel care până la data primirii în profesia
de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier
juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat
activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de
avocat”.
De asemenea, potrivit
prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, „în cazul
cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate
să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și
exercitarea profesiei de avocat”.
Rezultă din cele
arătate mai sus, la paragraful referitor la excepția de nelegalitate, că
expresia „poate fi primit în profesie”, utilizată de art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 51/1995, conține o normă permisivă care conferă autorității
competente un drept de apreciere, în limitele căruia aceasta își poate exercita
puterea discreționară.
Din actele dosarului
rezultă că reclamanta a îndeplinit condițiile formale de primire în profesie,
însă, „în urma discuțiilor libere” purtate cu aceasta în ședința Consiliului
Baroului din data de 25 februarie 2011, „s-a constatat cu majoritate de voturi
că solicitanta nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de
avocat cu scutire de examen” (Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 a Consiliului
Baroului Bistrița-Năsăud).
La dosarul cauzei nu
se regăsește, însă, dovada susținerii de către intimata-reclamantă a
interviului la care recurentul face referire și, deci, nici a constatării
obiective că aceasta nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în
profesia de avocat.
Or, în lipsa unui
înscris, care să ateste modul în care baroul a procedat la verificarea
cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei
de avocat, precum și rezultatul acestei verificări, în mod corect a reținut
instanța de fond că deciziile contestate sunt nelegale, soluția urmând a fi
menținută cu privire la acest aspect.
Referitor la aspectul
privind nepronunțarea de către instanța de fond asupra renunțării la judecată a
reclamantei față de pârâții Baroul Bistrița-Năsăud și Uniunea Națională a
Barourilor din România prin sentința atacată, se va reține că în mod corect a
procedat aceasta, făcând aplicarea dispozițiilor art. 246 alin. (2) C. proc.
civ.
De asemenea, în mod corect
a procedat instanța de fond, respingând excepția inadmisibilității excepției de
nelegalitate, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) și art. 11
alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din coroborarea
cărora rezultă că excepția de nelegalitate a unui act administrativ normativ,
indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data intrării în vigoare a
Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Pentru considerentele
arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ.,
coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, recursul va fi admis și va fi modificată sentința
atacată, în parte, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a
dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a capătului
de cerere privind obligarea pârâtului Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud de a
proceda la înscrierea reclamantei în tabloul avocaților definitivi.
Se vor menține
celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud împotriva Sentinței
civile nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în parte,
sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, excepția de nelegalitate
a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și înlătură
dispoziția privind înscrierea reclamantei B.M.A. în tabloul avocaților,
raportat la precizarea de acțiune, făcută de aceasta.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM