ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2015

Deliberând asupra prezentului recurs, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 1 martie 2012, sub nr. 321/33/2012, formulată de către reclamanta B.M.A. și precizată la 20 martie 2012, s-a solicitat - în contradictoriu cu pârâții Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România - să se constate, pe cale de excepție, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

și, în consecință, să se dispună: anularea Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. și Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și obligarea acestui din urmă Consiliu să emită decizia pentru primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, conform prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii (03 mai 2010). 2. Soluția instanței de fond Prin încheierea de dezbateri din 18 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și faptul că termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ curge de la data comunicării răspunsului autorității la contestația administrativă, acțiunea reclamantei fiind formulată în acest termen.

Prin Sentința nr. 402 din 1 iunie 2012, a admis acțiunea precizată, a anulat Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. și Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a obligat pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat și la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi. Totodată, a constatat, pe cale de excepție, nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., în ceea ce privește procedura verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, și nelegalitatea art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat din 2004 (forma în vigoare la 3 mai 2010). De asemenea, a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.279,30 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 3 mai 2010 reclamanta a înregistrat la Baroul Bistrița-Năsăud, sub nr. 95/2010, o cerere prin care a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cerere însoțită de toate înscrisurile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, forma care era în vigoare la data depunerii cererii. Prin Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a fost respinsa cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Respectiva decizie a fost contestată la U.N.B.R., iar prin Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost confirmată respingerea cererii reclamantei de primire în profesie cu scutire de examen, invocându-se, în acest sens, Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

Referitor la excepția de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și, respectiv, a Hotărârii nr. 902/2010, instanța a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) din Statut contravin prevederilor Legii nr. 51/1995, reglementând condiții suplimentare care nu se regăsesc în lege. Condiția privind exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat, în acest sens fiind și jurisprudența constantă la nivelul Înalta Curte de Casație și Justiție. Cât privește nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., aceasta rezultă din împrejurarea că a fost emisă de către o autoritate care nu este învestită cu emiterea acelui act.

Consiliul nu avea competența legală, prevăzută de art. 61 lit. d) din Legea nr. 51 din 1995 (forma în vigoare la 11 septembrie 2010, când s-a emis Hotărârea nr 902/2010), de a modifica statutul profesiei. Prin Hotărârea nr. 902/2010 privind "procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen" se intervine în statutul profesiei de avocat - competență atribuită Congresului, iar nu Consiliului. Organul emitent al Hotărârii nr. 902/2010, avea doar competența de a organiza examenul de primire în profesie și de definitivat, chiar potrivit temeiului de drept invocat în hotărâre - art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995 - text de lege care conferă Consiliului doar prerogativa de a asigura caracterul unitar al acestor două examene.

Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului UNBR, nu era aplicabilă în cazul reclamantei, care a depus cerere la 3 mai 2010, deoarece dispozițiile sale nu pot retroactiva. Referitor la anularea Deciziilor nr. 55 din 21 martie 2011 și 90 din 3 decembrie 2011, instanța de fond a constatat că refuzul pârâților de a da curs cererii reclamantei este nejustificat, întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn.

Textul de lege menționat conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia, dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții individualizate în lege. Or, Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt nelegale, întrucât au la bază un examen care a fost organizat și impus în afara dispozițiilor legale. Nelegalitatea organizării și impunerii unui examen scris a dus ulterior la respingerea cererii reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, deși o asemenea verificare nici nu trebuia să aibă loc.

Ca o consecință a nelegalității deciziilor atacate, și în considerarea faptului că reclamanta îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 în vigoare la data depunerii cererii pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, au fost obligați pârâții să emită decizia pentru primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv, și să procedeze la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților definitive ai Baroului Bistrița-Năsăud. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe (inclusiv a încheierii de dezbateri, prin care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune), a declarat recurs pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, solicitând - cu prioritate - suspendarea judecății și trimiterea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 34 din 7 februarie 2011 a Baroului Bistrița-Năsăud instanței competente să o soluționeze.

În ceea ce privește recursul propriu-zis, a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, respingerii cererilor de anulare a Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 a Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul-pârât a criticat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru greșita interpretare și aplicare a art. 11 alin. (1), (5) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a susținut greșita admitere a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, aducând argumente de interpretare gramaticală și din jurisprudența CEDO (cauza Bota contra României) și arătând că verificarea unor cunoștințe de legislație nu echivalează cu un examen și nu creează solicitantului o sarcină excesivă sau disproporționată față de scopul urmărit. Cât privește admiterea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, a arătat că aceasta a fost adoptată în temeiul art. 63 din Legea nr. 51/1995, din motive de oportunitate, iar față de considerentul că această hotărâre nu ar fi aplicabilă intimatei-reclamante, pentru că nu putea retroactiva, a arătat că aspectul nu a fost pus în discuția părților și a invocat, totodată, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei de a cere anularea hotărârii.

Referitor la soluția dată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a invocat încălcarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, referitoare la incompatibilitate, instanța de fond considerând în mod greșit că poți fi și consilier juridic în funcție și avocat ca „rezervă”. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ. II. Procedura în fața instanței de recurs Intimata-reclamantă B.M.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. A invocat intimata-reclamantă excepția nulității recursului, pe motiv că avocatul semnatar nu are împuternicire avocațială pentru formularea recursului, și excepția lipsei de interes a recursului, având în vedere că, între timp, a fost primită în profesie prin Deciziile nr. 55 și nr. 56 din 7 octombrie 2013 ale Decanului Baroului Bistrița-Năsăud.

A mai învederat faptul că, prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 321/33/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis irevocabil recursul declarat de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud împotriva Sentinței nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, pe care a modificat-o în parte, respingând excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statut, înlăturând dispoziția privind înscrierea reclamantei în Tabloul avocaților și menținând celelalte dispoziții ca fiind temeinice și legale. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. În ședința publică din 3 martie 2015, Înalta Curte a invocat din oficiu și excepția netimbrării recursului.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la excepția netimbrării, având în vedere că, după invocarea din oficiu a acesteia, recurentul-pârât a procedat, la data de 3 martie 2015, la achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului, urmează a fi respinsă excepția. Cât privește excepția nulității recursului, invocată pe motivul lipsei împuternicirii avocațiale, pentru faza recursului, a avocatului semnatar al căii de atac, Înalta Curte reține, pe de o parte, că la dosarul de fond se găsește împuternicirea avocațială nr. 45 din 14 martie 2012 acordată avocatului G.S.I.

pentru reprezentare în dosar în fața Curții de Apel Cluj, iar potrivit art. 69 alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a asistat sau reprezentat partea în fața instanței de fond poate exercita calea de atac împotriva hotărârii. Pe de altă parte, apărătorul recurentului-pârât a depus împuternicire avocațială și pentru faza procesuală a recursului la primul termen de judecată ce a urmat invocării neregularității (3 martie 2015), conform art. 161 C. proc. civ. În consecință, excepția nulității recursului va fi respinsă. Și excepția lipsei de interes a pârâtului în promovarea și susținerea recursului este considerată, în opinia Înaltei Curți, ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, primirea în profesie a intimatei-reclamante a avut loc în baza unor acte administrative ulterioare, recurentul-pârât având în continuare interesul de a se constata legalitatea actelor administrative contestate în prezenta cauză, cel puțin pentru a evita eventualele consecințe juridice ale reținerii unei vătămări cauzate intimatei-reclamante prin emiterea/aplicarea lor și, cu atât mai mult, cu cât prin sentința recurată a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul-pârât a invocat, la rândul său, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 34 din 7 februarie 2011 emisă de Baroul Bistrița-Năsăud, solicitând sesizarea instanței competente pentru soluționarea acesteia și suspendarea judecății.

Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, excepția nu are ca obiect un act care să fi stat la baza vreunuia dintre actele administrative contestate în prezentul dosar, motiv pentru care nu se pune problema sesizării instanței competente pentru soluționarea excepției și suspendarea judecății. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Critica referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune prin Încheierea de ședință din 18 mai 2012 nu este întemeiată. Acțiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 1 martie 2012, înlăuntrul termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la contestația administrativă astfel cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din lege, invocate de recurentul-pârât se referă la situația în care autoritatea publică nu răspunde plângerii prealabile ce i-a fost adresată, ceea ce nu este cazul reclamantei.

În ceea ce privește critica adusă soluției de admitere dată de prima instanță excepției de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost deja modificată, în mod irevocabil, sub acest aspect, prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013, pronunțată de ICCJ în Dosarul nr. 321/33/2012, în sensul solicitat de recurentul-pârât, respectiv cel al respingerii excepției. De asemenea, referitor la excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 adoptată de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, Înalta Curte constată că, prin aceeași decizie, s-a menținut irevocabil soluția dată de prima instanță de admitere a excepției și constatare a nelegalității acestui act normativ prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că Hotărârea nr. 902/2010 nu era aplicabilă intimatei-reclamante, nefiind în vigoare la data formulării de către aceasta a cererii de primire în profesie cu scutire de examen, împrejurarea că această hotărâre a stat la baza emiterii Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 și, respectiv, a Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 constituind o cauză de nelegalitate reprezentată de încălcarea principiului neretroactivității legii civile. În aceste condiții, nu se poate susține că inaplicabilitatea hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România ar fi de natură să atragă lipsa de calitate procesuală activă sau lipsa de interes de a solicita constatarea nelegalității dispozițiilor acestei hotărâri, astfel cum susține recurentul pârât, câtă vreme, deși nu erau incidente, aceste prevederi i-au fost totuși aplicate intimatei reclamante.

În sfârșit, în ceea ce privește soluția dată fondului cauzei, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici propriu-zise împotriva acesteia, rezumându-se să invoce încălcarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, prin aceea că această dispoziție legală (referitoare la cazurile în care există incompatibilitate) „nu se reflectă în dispozitivul hotărârii”. Or, prin dispozitivul hotărârii judecătorești, instanța este ținută să se pronunțe, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra cererilor cu care a fost învestită.

Prevederile legale invocate de recurentul-pârât rămân aplicabile, de altfel, indiferent dacă prin hotărârea judecătorească se face referire sau nu la momentul de la care își produce efectele decizia de primire în profesia de avocat, iar în speță dispoziția de obligare a Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud la înscrierea intimatei-reclamante în Tabloul avocaților a fost deja înlăturată irevocabil din sentința recurată prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Având în vedere soluția de respingere a recursului pârâtului și prevederile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea intimatei-reclamante de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată dovedite, în cuantum de 2.098 RON, reprezentând onorariu de avocat și contravaloare transport, conform chitanțelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de netimbrare a recursului, invocată din oficiu. Respinge excepția nulității recursului și a lipsei de interes, invocate de intimata-reclamantă B.M.A. Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România împotriva Sentinței nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata, către intimata-reclamantă B.M.A., a sumei de 2.098 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2015. Procesat de GGC - LM