ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

prezentului recurs,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data

de 1 martie 2012, sub nr. 321/33/2012, formulată de către reclamanta B.M.A. și

precizată la 20 martie 2012, s-a solicitat - în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor

din România - să se constate, pe cale de excepție, nelegalitatea prevederilor

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și nelegalitatea Hotărârii

nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. și, în consecință, să se dispună: anularea

Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. și Deciziei

nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și

obligarea acestui din urmă Consiliu să emită decizia pentru primirea

reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, conform prevederilor

legale în vigoare la data depunerii cererii (03 mai 2010).

de fond

Prin încheierea de

dezbateri din 18 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune, reținând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și faptul că

termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ

curge de la data comunicării răspunsului autorității la contestația

administrativă, acțiunea reclamantei fiind formulată în acest termen.

Prin Sentința nr. 402

din 1 iunie 2012, a admis acțiunea precizată, a anulat Decizia nr. 90 din 3

decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. și Decizia nr. 55 din 21 martie 2011

emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a obligat pârâtul Consiliul

Baroului Bistrița-Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat

și la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi. Totodată, a

constatat, pe cale de excepție, nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a

Consiliului U.N.B.R., în ceea ce privește procedura verificării cunoștințelor

privind legislația specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire

în profesia de avocat cu scutire de examen, și nelegalitatea art. 21 alin. (2)

din Statutul profesiei de avocat din 2004 (forma în vigoare la 3 mai 2010).

De asemenea, a

obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.279,30 RON cu titlul de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 3 mai 2010 reclamanta a

înregistrat la Baroul Bistrița-Năsăud, sub nr. 95/2010, o cerere prin care a

solicitat primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cerere însoțită de toate înscrisurile

prevăzute de dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, forma care era în vigoare la data depunerii cererii.

Prin Decizia nr. 55

din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud, a fost respinsa

cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Respectiva decizie a fost contestată la U.N.B.R., iar prin Decizia nr. 90 din 3

decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a

fost confirmată respingerea cererii reclamantei de primire în profesie cu

scutire de examen, invocându-se, în acest sens, Hotărârea nr. 902/2010 a

Consiliului U.N.B.R.

Referitor la excepția

de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat și, respectiv, a Hotărârii nr. 902/2010, instanța a constatat că

prevederile art. 21 alin. (2) din Statut contravin prevederilor Legii nr.

51/1995, reglementând condiții suplimentare care nu se regăsesc în lege.

Condiția privind

exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul

scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este

îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de

avocat, în acest sens fiind și jurisprudența constantă la nivelul Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Cât privește

nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., aceasta rezultă

din împrejurarea că a fost emisă de către o autoritate care nu este învestită

cu emiterea acelui act. Consiliul nu avea competența legală, prevăzută de art.

61 lit. d) din Legea nr. 51 din 1995 (forma în vigoare la 11 septembrie 2010,

când s-a emis Hotărârea nr 902/2010), de a modifica statutul profesiei. Prin

Hotărârea nr. 902/2010 privind "procedura soluționării transparente a

cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen" se

intervine în statutul profesiei de avocat - competență atribuită Congresului,

iar nu Consiliului. Organul emitent al Hotărârii nr. 902/2010, avea doar

competența de a organiza examenul de primire în profesie și de definitivat,

chiar potrivit temeiului de drept invocat în hotărâre - art. 63 lit. h) din

Legea nr. 51/1995 - text de lege care conferă Consiliului doar prerogativa de a

asigura caracterul unitar al acestor două examene.

Hotărârea nr. 902 din

11 septembrie 2010 a Consiliului UNBR, nu era aplicabilă în cazul reclamantei,

care a depus cerere la 3 mai 2010, deoarece dispozițiile sale nu pot

retroactiva.

Referitor la anularea

Deciziilor nr. 55 din 21 martie 2011 și 90 din 3 decembrie 2011, instanța de

fond a constatat că refuzul pârâților de a da curs cererii reclamantei este

nejustificat, întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede

că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul

diplomei de doctor în drept, cel care până la data primirii în profesia de

avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier

juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn. Textul de lege

menționat conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în

cuprinsul acestuia, dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de

examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții individualizate în lege.

Or, Decizia nr. 55

din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud și Decizia nr.

90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din

România sunt nelegale, întrucât au la bază un examen care a fost organizat și

impus în afara dispozițiilor legale.

Nelegalitatea

organizării și impunerii unui examen scris a dus ulterior la respingerea

cererii reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, deși

o asemenea verificare nici nu trebuia să aibă loc.

Ca o consecință a

nelegalității deciziilor atacate, și în considerarea faptului că reclamanta

îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 în vigoare la data

depunerii cererii pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen,

au fost obligați pârâții să emită decizia pentru primirea reclamantei în

profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv, și să

procedeze la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaților definitive ai

Baroului Bistrița-Năsăud.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe (inclusiv a încheierii de dezbateri, prin care s-a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune), a declarat recurs pârâtul Consiliul Uniunii

Naționale a Barourilor din România, solicitând - cu prioritate - suspendarea

judecății și trimiterea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 34 din 7

februarie 2011 a Baroului Bistrița-Năsăud instanței competente să o

soluționeze.

În ceea ce privește

recursul propriu-zis, a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței,

în sensul respingerii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin.

(2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a

Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, respingerii cererilor

de anulare a Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale

a Barourilor din România și a Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 a Consiliului

Baroului Bistrița-Năsăud, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata

cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a

criticat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune

pentru greșita interpretare și aplicare a art. 11 alin. (1), (5) din Legea nr.

554/2004.

De asemenea, a

susținut greșita admitere a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, aducând argumente de interpretare

gramaticală și din jurisprudența CEDO (cauza Bota contra României) și arătând

că verificarea unor cunoștințe de legislație nu echivalează cu un examen și nu

creează solicitantului o sarcină excesivă sau disproporționată față de scopul

urmărit.

Cât privește

admiterea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului

Uniunii Naționale a Barourilor din România, a arătat că aceasta a fost adoptată

în temeiul art. 63 din Legea nr. 51/1995, din motive de oportunitate, iar față

de considerentul că această hotărâre nu ar fi aplicabilă intimatei-reclamante,

pentru că nu putea retroactiva, a arătat că aspectul nu a fost pus în discuția

părților și a invocat, totodată, excepția lipsei calității procesuale active și

excepția lipsei de interes a reclamantei de a cere anularea hotărârii.

Referitor la soluția

dată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a invocat încălcarea art. 25 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, referitoare la incompatibilitate, instanța de fond

considerând în mod greșit că poți fi și consilier juridic în funcție și avocat

ca „rezervă”.

Recursul a fost

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ.

II. Procedura în fața

instanței de recurs

Intimata-reclamantă

B.M.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat,

cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat

intimata-reclamantă excepția nulității recursului, pe motiv că avocatul

semnatar nu are împuternicire avocațială pentru formularea recursului, și

excepția lipsei de interes a recursului, având în vedere că, între timp, a fost

primită în profesie prin Deciziile nr. 55 și nr. 56 din 7 octombrie 2013 ale

Decanului Baroului Bistrița-Năsăud.

A mai învederat

faptul că, prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr.

321/33/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis irevocabil recursul

declarat de pârâtul Consiliul Baroului Bistrița-Năsăud împotriva Sentinței nr.

402 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, pe care a modificat-o în parte,

respingând excepția de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statut, înlăturând

dispoziția privind înscrierea reclamantei în Tabloul avocaților și menținând

celelalte dispoziții ca fiind temeinice și legale.

În faza procesuală a

recursului nu au fost administrate probe noi.

În ședința publică

din 3 martie 2015, Înalta Curte a invocat din oficiu și excepția netimbrării

recursului.

III. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu

prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în

cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la excepția

netimbrării, având în vedere că, după invocarea din oficiu a acesteia,

recurentul-pârât a procedat, la data de 3 martie 2015, la achitarea taxei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului, urmează a fi

respinsă excepția.

Cât privește excepția

nulității recursului, invocată pe motivul lipsei împuternicirii avocațiale,

pentru faza recursului, a avocatului semnatar al căii de atac, Înalta Curte

reține, pe de o parte, că la dosarul de fond se găsește împuternicirea

avocațială nr. 45 din 14 martie 2012 acordată avocatului G.S.I. pentru

reprezentare în dosar în fața Curții de Apel Cluj, iar potrivit art. 69 alin.

(2) C. proc. civ., avocatul care a asistat sau reprezentat partea în fața

instanței de fond poate exercita calea de atac împotriva hotărârii. Pe de altă

parte, apărătorul recurentului-pârât a depus împuternicire avocațială și pentru

faza procesuală a recursului la primul termen de judecată ce a urmat invocării

neregularității (3 martie 2015), conform art. 161 C. proc. civ.

În consecință,

excepția nulității recursului va fi respinsă.

Și excepția lipsei de

interes a pârâtului în promovarea și susținerea recursului este considerată, în

opinia Înaltei Curți, ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, primirea în

profesie a intimatei-reclamante a avut loc în baza unor acte administrative

ulterioare, recurentul-pârât având în continuare interesul de a se constata

legalitatea actelor administrative contestate în prezenta cauză, cel puțin

pentru a evita eventualele consecințe juridice ale reținerii unei vătămări

cauzate intimatei-reclamante prin emiterea/aplicarea lor și, cu atât mai mult,

cu cât prin sentința recurată a fost obligat la plata cheltuielilor de

judecată.

Recurentul-pârât a

invocat, la rândul său, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 34 din 7

februarie 2011 emisă de Baroul Bistrița-Năsăud, solicitând sesizarea instanței

competente pentru soluționarea acesteia și suspendarea judecății.

Înalta Curte constată

că excepția de nelegalitate nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.

4 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu are legătură cu soluționarea pe fond a

cauzei. Astfel, excepția nu are ca obiect un act care să fi stat la baza vreunuia

dintre actele administrative contestate în prezentul dosar, motiv pentru care

nu se pune problema sesizării instanței competente pentru soluționarea

excepției și suspendarea judecății.

Examinând cauza în

raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele

administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Critica referitoare

la greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune prin

Încheierea de ședință din 18 mai 2012 nu este întemeiată.

Acțiunea reclamantei

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 1 martie 2012,

înlăuntrul termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la

contestația administrativă astfel cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 11

alin. (1) lit. c) din lege, invocate de recurentul-pârât se referă la situația

în care autoritatea publică nu răspunde plângerii prealabile ce i-a fost

adresată, ceea ce nu este cazul reclamantei.

În ceea ce privește

critica adusă soluției de admitere dată de prima instanță excepției de

nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, Înalta Curte

constată că sentința recurată a fost deja modificată, în mod irevocabil, sub

acest aspect, prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013, pronunțată de ICCJ în

Dosarul nr. 321/33/2012, în sensul solicitat de recurentul-pârât, respectiv cel

al respingerii excepției.

De asemenea,

referitor la excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 adoptată de

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, Înalta Curte constată că,

prin aceeași decizie, s-a menținut irevocabil soluția dată de prima instanță de

admitere a excepției și constatare a nelegalității acestui act normativ prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe de altă parte,

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că Hotărârea

nr. 902/2010 nu era aplicabilă intimatei-reclamante, nefiind în vigoare la data

formulării de către aceasta a cererii de primire în profesie cu scutire de

examen, împrejurarea că această hotărâre a stat la baza emiterii Deciziei nr.

55 din 21 martie 2011 și, respectiv, a Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011

constituind o cauză de nelegalitate reprezentată de încălcarea principiului

neretroactivității legii civile.

În aceste condiții,

nu se poate susține că inaplicabilitatea hotărârii Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România ar fi de natură să atragă lipsa de calitate

procesuală activă sau lipsa de interes de a solicita constatarea nelegalității

dispozițiilor acestei hotărâri, astfel cum susține recurentul pârât, câtă

vreme, deși nu erau incidente, aceste prevederi i-au fost totuși aplicate

intimatei reclamante.

În sfârșit, în ceea

ce privește soluția dată fondului cauzei, Înalta Curte constată că

recurentul-pârât nu a formulat critici propriu-zise împotriva acesteia,

rezumându-se să invoce încălcarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, prin

aceea că această dispoziție legală (referitoare la cazurile în care există

incompatibilitate) „nu se reflectă în dispozitivul hotărârii”.

Or, prin dispozitivul

hotărârii judecătorești, instanța este ținută să se pronunțe, potrivit art. 129

alin. (6) C. proc. civ., numai asupra cererilor cu care a fost învestită.

Prevederile legale

invocate de recurentul-pârât rămân aplicabile, de altfel, indiferent dacă prin

hotărârea judecătorească se face referire sau nu la momentul de la care își

produce efectele decizia de primire în profesia de avocat, iar în speță

dispoziția de obligare a Consiliului Baroului Bistrița-Năsăud la înscrierea

intimatei-reclamante în Tabloul avocaților a fost deja înlăturată irevocabil

din sentința recurată prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

IV. Soluția instanței

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține

ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor

din România.

Având în vedere

soluția de respingere a recursului pârâtului și prevederile art. 274 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cererea intimatei-reclamante de obligare a părții

adverse la plata cheltuielilor de judecată dovedite, în cuantum de 2.098 RON,

reprezentând onorariu de avocat și contravaloare transport, conform chitanțelor

depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

netimbrare a recursului, invocată din oficiu.

Respinge excepția

nulității recursului și a lipsei de interes, invocate de intimata-reclamantă

B.M.A.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România

împotriva Sentinței nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentul-pârât la plata, către intimata-reclamantă B.M.A., a sumei de 2.098

RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 3 martie 2015.

Procesat de GGC - LM