ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 220/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 220/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

acțiunii și procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 1663/2/2012, reclamanta Z.E.C. (fostă B.) a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta U.N.B.R.:

-

anularea Deciziei nr. 83 din 03 decembrie 2011 emisă de pârâtă, ce i-a fost

comunicată la data de 28 ianuarie 2012;

-

obligarea pârâtei să constate prin act administrativ că

îndeplinește

condițiile legale de înscriere pe Tabloul avocaților definitivi în

Tabloul avocaților și, în consecință, să procedeze la admiterea

contestației înregistrate din 04 mai 2011 la pârâta U.N.B.R.;

-

anularea Deciziei nr. 31 din 24 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului

Bacău și obligarea acestuia la înscrierea sa pe Tabloul avocaților

definitivi.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

2142 din 26 iunie 2013, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

cererea nr. 805 din 3 noiembrie 2010, înregistrată la Baroul Bacău, reclamanta

a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv,

în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 51/1995,

în vigoare la data respectivă, având o vechime de peste 10 ani în profesie

juridică.

Prin

Decizia nr. 74 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Bacău, reclamantei i

s-a admis cererea de primire în profesie cu scutire de examen, cu precizarea

că, la art. 2 al acestei decizii, i s-a adus la cunoștința obligativitatea

dovedirii încetării stării de incompatibilitate prin prezentarea actului care

atesta "încetarea raporturilor de munca salarizată în alte profesii

".

La

data de 16 februarie 2011, reclamanta a depus la Baroul Bacău copia dispoziției

președintelui Consiliului Județean Bacău nr. 29 din 15 februarie 2011 prin care

se constată suspendarea raporturilor sale de serviciu, în condițiile art. 95 alin.

(4) și ale art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Consiliul

Baroului Bacău a adoptat Decizia nr. 31 din 24 februarie 2011, prin care

reclamantei i s-a respins cererea de înscriere pe Tabelul avocaților cu drept

de exercitare a profesiei de avocat, cu motivarea că aceasta nu a dovedit

încetarea stării de incompatibilitate.

Reclamanta

a formulat contestație la pârâta U.N.B.R., solicitând anularea Deciziei nr. 31

din 24 februarie 2011, obligarea Consiliului Baroului Bacău să procedeze la

primirea sa în profesia de avocat și, pe cale de consecință, la înscrierea sa

pe tabloul avocaților incompatibili.

Prin

Decizia nr. 83/2011, pârâta U.N.B.R., a respins ca neîntemeiată contestația

formulată de reclamantă.

Potrivit

prevederilor art. 15 lit. a) din

Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în

perioada de referință (în prezent art. 16): „Exercitarea profesiei de avocat

este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea

de avocat;”

În

conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din același act normativ: „În

cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va

produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care

trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei.”

În

baza art. 27 din Statutul profesiei de avocat: „Pentru primirea in profesie

și pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie sa nu se găsească în

vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Lege”.

În

raport de textele legale mai sus citate, precum și de conținutul Deciziei

Consiliului Baroului Bacău nr. 74 din data de 2 decembrie 2010, prima

instanță a reținut că primirea reclamantei în profesia de avocat a

fost condiționată de încetarea stării de incompatibilitate, în termen de 2

luni, în condițiile în care aceasta ocupa o funcție publică.

Judecătorul

fondului a apreciat că nu poate primi susținerea reclamantei, în sensul

că, prin suspendarea raportului de serviciu, în condițiile art. 95 alin. (4) și

art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, a făcut dovada încetării stării

de incompatibilitate, întrucât incompatibilitatea intervine în cazul

exercitării efective a profesiei de avocat și nu în cazul simplei dețineri a

calității de avocat.

În

opinia instanței, pe de o parte, acest raționament nu poate fi acceptat,

dat fiind că exercitarea activității de avocat se face numai după dobândirea

calității de avocat. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că,

prin suspendarea raportului de serviciu al reclamantei, nu a încetat starea de

incompatibilitate în care aceasta se afla, întrucât, astfel cum rezultă din

interpretarea prevederilor art. 96 din Legea nr. 188/1999, republicată, prin

suspendare calitatea de funcționar public nu încetează, în acest sens

stipulându-se expres că instituția publică are obligația de a rezerva postul

aferent funcției publice și că perioada suspendării constituie vechime în

funcție publică. Pe cale de consecință, încetarea stării de

incompatibilitate se poate realiza doar prin încetarea definitivă a exercitării

funcției care generează activitatea și nu prin întreruperea temporară

a acestei activități.

În

altă ordine de idei, prima instanță a arătat că cererea reclamantei de a

fi primită în profesie prin înscrierea direct în tabloul avocaților

incompatibili este nelegală, în raport de prevederile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995 și art. 27 din Statutul profesiei de avocat, din

interpretarea cărora rezultă, fără echivoc, faptul că însăși dobândirea

calității de avocat este condiționată de încetarea stării de incompatibilitate,

ceea ce exclude ipoteza primirii în această profesie direct, ca avocat

incompatibil, întrucât dacă ar exista această posibilitate legală, cerința

referitoare la încetarea, în prealabil, a stării de incompatibilitate, nu ar

mai avea sens.

Aceeași

concluzie rezultă și din interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 51/1995, forma în vigoare la data respectivă (actual art. 25), potrivit

cărora: „Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților

incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților

cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării

de incompatibilitate.”

Judecătorul

fondului a evidențiat faptul că utilizarea de către legiuitor a

sintagmelor „trecerea pe tabloul avocaților incompatibili” și „reînscrierea pe

tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei” conduc la concluzia că

această posibilitate există numai în ipoteza în care incompatibilitatea a

survenit ulterior dobândirii calității de avocat, termenul „trecerea” și

„reînscrierea” semnificând împrejurarea că, anterior ivirii situației de

incompatibilitate, avocatul respectiv a fost înscris pe tabelul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei.

În

condițiile în care reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat și, prin

urmare, nu a figurat pe tabelul avocaților cu drept de exercitare a profesiei,

aceasta nu poate solicita înscrierea pe tabelul avocaților incompatibili,

neaflându-se într-o situație de incompatibilitate survenită ulterior primirii

în profesie.

Față

de considerentele anterior prezentate, prima instanță a concluzionat în

sensul că decizia nr. 83/2011 a fost adoptată de pârâta U.N.B.R. cu respectarea

prevederilor legale, soluția de respingere a contestației formulate de

reclamantă împotriva Deciziei nr. 31 din 24 februarie 2011 adoptată de

Consiliul Baroului Bacău fiind legală și temeinică

În

raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., dar și de faptul că

reclamanta a căzut în pretenții, Curtea a apreciat că este fondată cererea

pârâtei U.N.B.R. de

obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei,

reprezentând onorariu avocat, conform chitanței din 29 aprilie 2013 (fila 74

dosar) și facturii din 29 aprilie 2013 (fila 75 dosar).

3.

Recursul declarat de reclamanta Z.E.C. (fostă B.)

În

recursul său, reclamanta a solicitat desființarea sentinței, în sensul

anulării Deciziei nr. 83/2011 emisă de pârâta U.N.B.R., obligării pârâtei să

constate prin act administrativ că îndeplinește condițiile legale de

înscriere pe Tabloul avocaților definitivi și pe Tabloul

avocaților incompatibili, anulării Deciziei nr. 31/2011 emisă de Consiliul

Baroului Bacău și obligării acestuia să emită decizia de înscriere a sa pe

tabloul avocaților incompatibili.

În

motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire

la hotărârea judecătorească atacată:

Prima

instanță a procedat la o interpretare strict gramaticală a textelor de

lege incidente în speță, fără a avea în vedere modificările aduse art. 24

din Legea nr. 51/1995, precum și scopul instituției incompatibilității.

În reglementarea anterioară se stabilea că, în situația în care cel primit

în profesie nu renunță în 2 luni la situația ce constituie motiv de

incompatibilitate, decizia de primire în profesie va fi anulată de Consiliul

Baroului. În reglementarea actuală, se prevede doar că decizia de primire în

profesia de avocat va produce efecte numai de la data încetării stării de

incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la data

emiterii deciziei.

Recurenta

precizează că exercițiul profesiei nu se confundă cu profesia în sine, că art.

12 din Legea nr. 51/1995 nu enumeră incompatibilitatea ca o condiție

pentru dobândirea calității de avocat și că, prin excluderea din

legea aflată în discuție a sancțiunii anulării deciziei de primire în

profesie pentru nerezolvarea stării de incompatibilitate, orice altă

sancțiune prevăzută de Statutul profesiei de avocat este contrară legii.

Totodată,

partea susține că nu a optat pentru exercitarea efectivă a profesiei de

avocat, ci pentru înscrierea în Tabloul avocaților incompatibili,

situație în care nu se poate vorbi despre un concurs de exercitare de

funcții.

În

opinia recurentei, dacă nu ar fi primită interpretarea pe care o realizează cu

privire la cadrul normativ aplicabil, atunci ar fi discriminată în raport cu

magistrații aflați în exercițiul funcției care, după ce au

fost admiși în avocatură, au fost trecuți direct pe tabloul

avocaților incompatibili.

De

altfel, la momentul emiterii deciziei de primire în profesie nu se afla în

stare de incompatibilitate, deoarece era suspendată din funcția de

secretar de județ.

În

fine, partea precizează și faptul că modificările succesive aduse Legii nr.

188/1999 au creat o situație de favoare în cazul funcționarului

public suspendat din funcție, în sensul că acesta, pe perioada

suspendării, avea posibilitatea să desfășoare orice fel de activitate.

4.

Apărările formulate de intimata U.N.B.R.

Intimata

a formulat întâmpinare în care a invocat excepția autorității de

lucru judecat, în raport de sentința nr. 48 din 28 februarie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 760/32/2012 de Curtea de Apel Bacău, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă

prin Decizia nr. 5645 din 07 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În

susținerea acestei excepții, intimata a menționat faptul că sunt

întrunite condițiile impuse de art. 163 C. proc. civ., în condițiile

în care, în ambele cauze, recurenta-reclamantă a urmărit anularea Deciziei nr. 31/2011

emisă de Consiliul Baroului Bacău și constatarea faptului că

îndeplinește condițiile pentru înscrierea sa pe Tabloul

avocaților incompatibili.

Răspunzând

punctual la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:

Prima

instanță a interpretat în mod detaliat și pertinent dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 51/1995 și pe cele ale art. 27 din Statutul

profesiei de avocat.

Modificările

aduse art. 24 din Legea nr. 51/1995, în afara faptului că au intervenit la o

dată ulterioară celei la care recurenta a formulat cererea de primire în

profesia de avocat, nu diferă ca esență față de conținutul

anterior, urmărindu-se ca persoana primită în profesia de avocat să

renunțe la starea de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea

deciziei, în caz contrar aceasta neputând să producă efecte juridice.

Primirea

în profesia de avocat a fost făcută sub condiția încetării stării de

incompatibilitate, până la încetarea acestei stări, respectivul avocat neputând

fi trecut pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Este

corectă concluzia judecătorului fondului, în sensul că suspendarea raporturilor

de serviciu ale intimatei cu instituția la care funcționa nu poate

duce la încetarea stării de incompatibilitate în care se afla pentru a fi

înscrisă în Tabloul avocaților definitivi, deoarece s-a întrerupt numai

temporar activitatea aferentă funcției publice ocupate, cu posibilitatea

reluării activității și cu păstrarea calității de

funcționar public.

Împrejurarea

că Legea nr. 188/1999 permite funcționarului public suspendat din

funcție să desfășoare o altă activitate pe perioada suspendării nu

prezintă nicio relevanță în cauza de față, în condițiile în

care, în cazul profesiei de avocat, legiuitorul a prevăzut anumite interdicții

în exercitarea concomitentă a profesiei de avocat și a anumitor profesii

și meserii.

II.

Hotărârea instanței de recurs

Înalta

Curte apreciază că excepția autorității de lucru judecat este

fondată, în raport de sentința nr. 48 din 28 februarie 2012, pronunțată

în Dosarul nr. 760/32/2012 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.

5645 din 07 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Conform

art. 163 alin. (1) C. proc. civ., ”nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru

aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea

mai multor instanțe.”

Această

triplă identitate de elemente face să funcționeze excepția puterii de

lucru judecat, care paralizează cea de-a doua acțiune introdusă în

condiții identice cu una anterioară rezolvată irevocabil.

Excepția

puterii de lucru judecat este o excepție de fond, fiind în legătură cu

condițiile de exercițiu ale acțiunii, peremptorie (dirimantă)

pentru că tinde la respingerea acțiunii și absolută, întrucât este

reglementată prin norme imperative.

În

principiu, identitatea de obiect (eadem res) presupune formularea

aceleiași pretenții, nu numai cu referire la obiectul material, ci

și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia.

Pentru

a exista identitate de obiect între două acțiuni nu este nevoie ca

obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca

din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este

același în ambele acțiuni.

În

cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 760/32/2012, recurenta-reclamantă a

chemat în judecată pe pârâții U.N.B.R. și Baroul Bacău solicitând

instanței să dispună anularea Deciziei nr. 31 din 24 februarie 2011 - prin

care Consiliul Baroului Bacău a respins cererea sa de înscriere pe Tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei - și obligarea celor

doi pârâți să constate prin act administrativ că îndeplinește

condițiile legale de înscriere pe Tabloul avocaților definitivi

și, în consecință, să procedeze la înscrierea sa pe Tabloul

avocaților incompatibili.

În

speța de față, recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe

intimata-pârâtă U.N.B. din România solicitând instanței să dispună:

-

anularea Deciziei nr. 83 din 03 decembrie 2011 - prin care intimata a respins

contestația administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 31 din 24

februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău;

-

obligarea pârâtei să constate prin act administrativ că

îndeplinește

condițiile legale de înscriere pe Tabloul avocaților definitivi în

Tabloul avocaților și, în consecință, să procedeze la admiterea

contestației înregistrate din 04 mai 2011 la pârâta U.N.B. din România;

-

anularea Deciziei nr. 31 din 24 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului

Bacău și obligarea acestuia la înscrierea sa pe Tabloul avocaților

definitivi.

Din

petitele celor două acțiuni deduse judecății rezultă cu evidență

faptul că recurenta a formulat aceleași pretenții, în esență,

fiind vorba despre admiterea cererii sale de înscriere pe Tabloul

avocaților definitivi al Baroului Bacău.

Ca

atare, Înalta Curte apreciază că este întrunită condiția identității

de obiect.

Cauza

reprezintă fundamentul (actul sau faptul juridic material) pe care se sprijină

dreptul a cărei valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii,

împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii. Ea

nu se confundă cu dreptul subiectiv civil sau de altă natură a cărei

valorificare se urmărește prin demersul judiciar, fiind reprezentată de

titlul, de izvorul dreptului respectiv.

În

cele două acțiuni analizate, recurenta a avut în vedere Decizia nr. 74 din

02 decembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Bacău prin care a fost admisă

cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, fapt care

conduce la existența identității de cauză.

Identitatea

de părți (eadem condicio personarum), ca element al puterii de lucru

judecat, presupune existența acelorași părți în aceeași

calitate juridică, pentru că ceea ce este judecat între două persoane nu poate

profita și nici nu poate dăuna terților (res inter alios iudicata

aliis neque nocere, neque prodesse potest).

În

ambele spețe, recurenta a chemat în judecată U.N.B.R.

În

raport de soluția pronunțată cu privire la excepția autorității

de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea

criticilor formulate în cadrul memoriului de recurs.

5.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În

consecință, pentru considerentele expuse la punctul anterior al deciziei,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la

art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, va respinge recursul, ca nefondat.

În

baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de

judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Z.E.C. (fostă B.) împotriva sentinței civile nr. 2142

din 26 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 500 lei către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2015.