Decizia nr. 3263/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Cadrul procesual Prin contestația înregistrată inițial la Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Bacău, anularea deciziei din 10 octombrie 2009 a Consiliului U.N.B.R. și a hotărârii din 14 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Bacău, precum și obligarea pârâtului Baroul Bacău la emiterea hotărârii de primire în profesia de avocat fără examen. Această instanță, prin sentința civilă nr. 300 din 14 mai 2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4937 din 7 decembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.M., în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Bacău al U.N.B.R., și, în consecință, a anulat hotărârea din 14 aprilie 2008 a Baroului Bacău și decizia din 10 octombrie 2009 a Consiliului U.N.B.R. Totodată a obligat pârâtul Baroul Bacău să emită o hotărâre de primire a reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin hotărârea din 14 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Bacău, adoptată cu majoritate de voturi, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, din data de 31 octombrie 2007, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu motivarea că, în urma verificării cunoștințelor conform art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, petenta ar fi formulat răspunsuri vagi, insuficiente, ceea ce a evidențiat faptul că solicitanta nu avea cunoștințele teoretice necesare practicării profesiei de avocat. Prima instanță a apreciat că hotărârea din 14 aprilie 2008 cuprinde o motivare generală, aprecieri subiective, fără a se arăta concret la ce întrebări nu a răspuns reclamanta sau a dat răspunsuri vagi, insuficiente, prin prezentarea punctuală a acestora. Pe de altă parte, a constatat instanța de fond, pârâta nu a încheiat un proces-verbal în care să consemneze întrebările formulate și răspunsurile date de reclamantă, pentru a se putea verifica dacă reclamanta a răspuns sau nu la întrebările adresate. Din acest punct de vedere, hotărârea din 14 aprilie 2008 a Baroului Bacău a fost apreciată ca fiind un act administrativ nemotivat, întrucât încalcă dreptul la apărare al reclamantei, neputându-se cunoaște modul în care pârâta a apreciat fiecare răspuns al reclamantei. Prin urmare, nici U.N.B.R. nu a putut face o analiză obiectivă asupra contestației, decizia din 10 octombrie 2009 fiind de asemenea nemotivată, întrucât deși nu existau la dosarul cauzei dovezi în sensul reținut de Baroul Bacău, iar reclamanta nefiind supusă unui nou interviu, nu s-a făcut o analiză pe fond a îndeplinirii condiției privind pregătirea profesională a reclamantei. Pe de altă parte, prima instanță a mai reținut că interviul nu este prevăzut în Legea nr. 51/1995, ci în art. 21 din Statutul profesiei de avocat, consiliul baroului apreciind de la caz la caz dacă organizează sau nu interviu cu privire la verificarea cunoștințelor solicitantului, situație cu profund caracter discriminatoriu, neexistând criterii obiective și valabile pentru orice persoană care solicită intrarea în profesia de avocat în aceste condiții, prin care, pe de o parte, să se stabilească când se organizează un interviu, iar pe de alta parte, să se facă o analiză obiectivă a îndeplinirii condiției privind existența cunoștințelor necesare practicării profesiei de avocat. În concluzie, Curtea de apel a apreciat că reclamanta îndeplinea condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru a intra în profesia de avocat cu scutire de examen, iar pârâta în mod nejustificat i-a respins cererea reclamantei, creându-i acesteia o vătămare, în temeiul art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de control judiciar în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 1105 din 1 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Baroul Bacău împotriva sentinței civile nr. 4937 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Înalta Curte a arătat, în esență, că prima instanță avea obligația de a cere înregistrarea video și audio a modului de desfășurare a interviului, pentru a putea să aprecieze în cunoștință de cauză cu privire la legalitatea procedurii și dacă consemnarea făcută în cele două hotărâri are semnificația dată de pârâți, și anume, a necunoașterii de către reclamantă a normelor privind practicarea profesiei de avocat.

Hotărârea instanței de fond în cel de-al doilea ciclu procesual Cauza a fost înregistrată, spre rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 mai 2012, iar la data de 3 septembrie 2012 au fost depuse la dosarul cauzei suportul informatic cu înregistrarea interviului din 14 aprilie 2008 precum și transcrierea acestui interviu. Prin sentința civilă nr. 6322 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Bacău și, în consecință, a anulat hotărârea din 14 aprilie 2008 a Baroului Bacău și decizia din 10 octombrie 2009 a Consiliului U.N.B.R. și a obligat pârâtul Baroul Bacău să emită o hotărâre de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a arătat că pârâtul Baroul Bacău era îndreptățit să organizeze un interviu prin care să verifice cunoștințele reclamantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă acest drept nu putea fi exercitat în mod abuziv și discreționar, în absența stabilirii de către pârât, anterior desfășurării interviului, a unor criterii obiective pe baza cărora urmau să fie evaluate cunoștințele reclamantei, a modului de elaborare a întrebărilor sau subiectelor la care urma să răspundă reclamanta, a tematicii și legislației pe baza cărora erau să fie elaborate întrebările, a criteriilor de stabilire a punctajului și, în special, a stabilirii unui punctaj minim necesar pentru a fi declarată admis la interviu. Curtea a apreciat că, din analiza transcrierii interviului reclamantei desfășurat la data de 14 aprilie 2008, rezultă faptul că au lipsit regulile de realizare a interviului și criteriile obiective de evaluare sus-menționate, pârâtul Baroul Bacău apreciind că reclamanta nu avea cunoștințele teoretice necesare practicării profesiei de avocat, pe baza unei evaluări subiective a membrilor Consiliului Baroului Bacău. Astfel, întrebările din prima parte a interviului au vizat stabilirea motivației reclamantei de a accede în profesia de avocat, și nu verificarea cunoștințelor reclamantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care era scopul interviului, iar întrebările din partea a doua, deși au vizat acest scop, nu se precizează la care dintre întrebări răspunsul reclamantei a fost greșit și care sunt aspectele esențiale la care reclamanta a dat răspunsuri greșite sau nu a răspuns și pe baza cărora Consiliul Baroului Bacău a apreciat că reclamanta nu avea cunoștințele teoretice necesare practicării profesiei de avocat.

Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate Împotriva sentinței civile nr. nr. 6322 din 7 noiembrie 2012 au formulat recurs, în termenul legal, pârâții U.N.B.R. și Baroul Bacău, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantei. 5.1. Recursul pârâtului Baroul Bacău În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-pârât Baroul Bacău a solicitat modificarea soluției adoptate de prima instanță pe motiv că în mod nelegal s-a apreciat că în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă s-ar fi adoptat o manieră de verificare arbitrară. S-a arătat că deși reclamanta nu a criticat modalitatea de verificare, acceptată prin participarea fără obiecțiuni, ci doar aprecierea finală ca fiind corespunzătoare unei viziuni subiective, instanța de fond, deși avea posibilitatea, la rândul său, de a evalua și verifica în concret prestația reclamantei nu a făcut-o, reținând în mod eronat că nu a existat obiectivitate în procedura aplicată în cauză. 5.2. Recursul pârâtului U.N.B.R. Recurentul-pârât U.N.B.R. a invocat ca temei de drept al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, urmare a greșitei aprecieri asupra prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Recurentul U.N.B.R. a arătat că, deși în mod corect instanța de fond a reținut că Baroul Bacău era îndreptățit să organizeze interviul pentru verificarea intimatei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în mod eronat a concluzionat în sensul că baroul nu a stabilit criterii obiective de evaluare a cunoștințelor reclamantei, modul de elaborare a întrebărilor și nici tematica și legislația pe baza cărora urmau să fie pregătite întrebările. A mai susținut recurentul-pârât că, potrivit art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, numai membrii comisiei de verificare pot stabili dacă răspunsurile la întrebări sunt corespunzătoare. Așa fiind, în condițiile în care competența cu privire la apreciere este atribuită de lege exclusiv consiliului baroului instanța de judecată nu se poate substitui acesteia nici cu privire la elaborarea tematicii și nici în aprecierea răspunsurilor. II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de cei doi recurenți-pârâți, față de apărările intimatei-reclamante și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile promovate, în considerarea celor înfățișate în cele ce urmează. Prin hotărârea pronunțată în fond după casare și potrivit îndrumărilor cuprinse în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1105 din 1 martie 2012, pronunțată într-un prim ciclu procesual, prima instanță, deși a reținut că recurentul-pârât Baroul Bacău avea competența de a stabili întrebările la care urma să răspundă reclamanta, a apreciat din analiza transcrierii interviului desfășurat la data de 14 aprilie 2008, că au lipsit regulile de realizare a interviului și criteriile obiective de evaluare a răspunsurilor. Contrar celor stabilite de prima instanță, Înalta Curte, apreciind în sensul temeiniciei criticilor înfățișate de cei doi recurenți, constată că nu subzistă motivele de nelegalitate reținute, actele și înscrisurile aflate la dosar atestând că atât procedura de organizare a interviului reclamantei-intimate, cât și evaluarea răspunsurilor acesteia, s-au derulat cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Nu poate fi împărtășită aprecierea judecătorului fondului în sensul că se impune anularea actelor atacate pe motiv că nu s-a precizat în cuprinsul acestora care dintre răspunsuri au fost greșite, evaluarea comisiei fiind considerată subiectivă, câtă vreme transcrierea interviului reclamantei-intimate demonstrează că decizia de respingere a cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, apare ca fiind obiectivă, justificată și nicidecum atrasă de criterii subiective. Structurarea întrebărilor cuprinse în interviul înregistrat demonstrează, pe de o parte, că acestea au fost de așa natură concepute încât să nu reprezinte un examen. Pe de altă parte, conținutul întrebărilor formulate în vederea evaluării cunoștințelor privind legislația referitoare la exercitarea profesiei de avocat confirmă cu evidență că nu se impunea elaborarea prealabilă a unei tematici sau a unor grile de punctaj, astfel cum a reținut prima instanță. Atare proceduri preliminare nu sunt specifice interviului, ca formă de comunicare specială utilizată în scopuri de selecție profesională, bazată pe interacțiune, spontaneitate și care se desfășoară, preponderent sub forma unor discuții libere, în care, de cele mai multe ori, o întrebare o atrage pe alta, fără a preexista o listă cuprinzând toate întrebările ce urmează a fi adresate. Prin urmare, raportat tocmai la specificitatea și conținutul real al discuțiilor purtate în cazul reclamantei intimate (redate și în scris) în cursul interviului, a cărui organizare nu a fost de altfel contestată nici de prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține, ca motiv de nelegalitate a actelor atacate, exercitarea abuzivă și discreționară de către autoritățile pârâte a dreptului de a evalua cunoștințele teoretice ale reclamantei-intimate cu privire la organizarea profesiei de avocat, derivând din lipsa unor reguli și criterii de organizare și de evaluare a interviului. Înalta Curte reține totodată temeinicia criticilor celor două recurente cu privire la pretinsa nemotivare, respectiv la insuficiența acesteia din cuprinsul actelor a căror anulare s-a solicitat. Examinarea celor două hotărâri supuse controlului de legalitate, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a intimatei-reclamante, atrage în opinia Înaltei Curți, contrar opiniei instanței de fond, concluzia că acestea conțin motivări corespunzătoare și suficient detaliate, raportat la circumstanțele cauzei. Astfel, împrejurarea că în cuprinsul celor două hotărâri s-a indicat expres că reclamanta a formulat răspunsuri vagi, insuficiente, iar pe alocuri nici nu a răspuns unor întrebări, satisface, în contextul factual al speței, cerința motivării actului, ca o condiție nu doar formală ci vizând chiar fondul actului administrativ. În aprecierea Înaltei Curți nu se impunea detalierea și exemplificarea constatărilor și aprecierilor membrilor comisiei, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat deja, a rezultat că nu au fost adresate reclamantei întrebări având un grad ridicat de dificultate, de tipul celor uzitate cu ocazia unor examinări prin concurs sau examen, discuțiile purtate având în mod evident o natură interactivă și minimal formală. Nu mai puțin relevantă însă este și împrejurarea că transcriptul interviului depus la dosar cu ocazia rejudecării cauzei confirmă deplin constatările și aprecierile comisiei, în acest sens, cu titlu doar exemplificativ, fiind elocvente răspunsurile de tipul „infracțiune penală” sau „pentru încetarea calității de avocat sunt patru condiții: în momentul în care este condamnat printr-o hotărâre definitivă, în caz de deces, în condițiile în care a fost exclus și printr-o (…) la cererea scrisă a acestuia”. Concluzionând în sensul temeiniciei criticilor și motivelor de recurs înfățișate de cele două recurente-pârâte, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (2), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile promovate și, în consecință, pentru toate argumentele înfățișate, va modifica sentința recurată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei-intimate, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată către cele două recurente, conform dovezilor depuse la dosar.