ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în

judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal sub nr. 751/32/2011, reclamantul A.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Baroul Bacău și U.N.B.R., pronunțarea unei hotărâri

judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea hotărârii

din 20 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău și a deciziei din 9

iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.;

(ii) obligarea pârâtului

Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului Bacău, să emită decizie de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen a reclamantului și de înscriere în tabloul

avocaților definitivi, precum și să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul

avocaților incompatibili;

(iii) obligarea

pârâtei U.N.B.R., prin Consiliul Uniunii, să recunoască reclamantului dreptul

de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen și de înscriere în tabloul

avocaților definitivi.

Prin încheierea nr.

849 din 17 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 57/1/2012, s-a dispus

strămutarea dosarului la Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

La această instanță,

cauza a fost înregistrată sub nr. 751/32/2011.

La data de 31

octombrie 2012, reclamantul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (în forma

avută la data depunerii cererii de primire în profesia de avocat) și a

dispozițiilor art. 5 și art. 7 din anexa la hotărârea nr. 902/2010 adoptată de

Consiliul U.N.B.R.

Hotărârea primei

instanțe

Prin sentința civilă

nr. 111 din 19 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea

excepției de nelegalitate invocată de reclamant și constatarea nelegalității

dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (în forma

avută la data depunerii cererii de primire în profesia de avocat) și a

dispozițiilor art. 5 și 7 din anexa la hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R,

respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la anularea hotărârii

Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011, respingerea excepției

inadmisibilității și a lipsei de interes, cu privire la aceeași hotărâre,

respingerea excepției prescripției dreptului de a solicita primirea în

profesie, cu scutire de examen, și a excepției prematurității capetelor de

cerere privitoare la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi

și în tabloul avocaților incompatibili.

Pe fondul cauzei,

prin aceeași sentință s-a dispus: admiterea acțiunii reclamantului A.S.,

anularea hotărârii Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011 și a deciziei

Consiliului U.N.B.R. din 9 iunie 2011, obligarea pârâtei U.N.B.R. să recunoască

reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen

și de înscriere în tabloul avocaților definitivi al Baroului Bacău, obligarea

pârâtului Baroul Bacău să emită decizie de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen și de înscriere în tabloul avocaților definitivi, obligarea

pârâtului Baroul Bacău să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul

avocaților incompatibili și obligarea pârâților la plata către reclamant a

sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Excepția prescripției

dreptului la acțiune cu privire la anularea hotărârii Consiliului Baroului

Bacău din 20 ianuarie 2011 se impune a fi respinsă, întrucât împotriva acestei

hotărâri reclamantul a formulat în termenul legal contestație la U.N.B.R.,

soluționată de Consiliul U.N.B.R. prin decizia din 9 iunie 2011 împotriva

căreia s-a formulat acțiune în contencios administrativ.

Pentru aceleași

argumente se impune respingerea excepției inadmisibilității și a excepției

lipsei de interes cu privire la hotărârea din 20 ianuarie 2011, reținând, în

plus, că nu se poate susține lipsa interesului reclamantului în a ataca această

hotărâre, dat fiind răspunsul negativ la solicitarea acestuia de primire în

avocatură.

Excepția

inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului

Baroul Bacău, prin Consiliul Baroului Bacău, să emită decizia de primire în

profesia de avocat, cu scutire de examen, și de înscriere în tabloul avocaților

definitivi nu va fi reținută, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) și

art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Excepția

prescripției dreptului de a solicita primirea în profesie, cu scutire de

examen, este nefondată, în condițiile în care reclamantul este în termen să

solicite anularea actelor pretins vătămătoare, respectiv hotărârea din 20

ianuarie 2011 și decizia nr. 145/2011 a U.N.B.R.

Pentru

aceleași considerente, se impune a fi respinsă și e

xcepția

prematurității dreptului reclamantului de a solicita obligarea pârâtului Baroul

Bacău la emiterea deciziei de înscriere a reclamantului în tabloul avocaților

definitivi și în tabloul avocaților incompatibili.

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat

și a dispozițiilor art. 5 și art. 7 din hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010

este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Primirea în profesia

de avocat se realizează, de regulă, prin intermediul unui examen de verificare

a cunoștințelor, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, excepția

constituind-o posibilitatea primirii în profesie cu scutire de examen, pentru

categoria de persoane care îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 alin.

(2) lit. b) din același act normativ.

Textul alin. (2) lit.

b) nu poate avea altă interpretare, astfel că stabilirea în art. 5 și art. 7

din hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 a unei proceduri de verificare

a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat al cărei

rezultat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire

de examen, reprezintă o veritabilă adăugare la lege.

În aceeași măsură, și

prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adaugă la lege,

în sensul că statuează, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen

consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, posibilitate pe care legea nu o

prevede.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut următoarele:

Chestiunea dedusă

judecății este reprezentată de admisibilitatea sau nu a pretenției

reclamantului, de a solicita obligarea pârâților să emită decizia de primire a

acestuia în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv,

precum și decizia de înscriere în Tabloul avocaților definitivi în Baroul

Bacău, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Reclamantul

îndeplinește cerința prevăzută de acest text de lege, respectiv, îndeplinește

funcția de judecător cu începere de la data de

1

septembrie

2000,

astfel că

instanța a constatat că la data

formulării cererii de primite în profesie erau în vigoare prevederile art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care permiteau intrarea în profesia de

avocat cu scutire de examen a persoanei care a exercitat timp de cel puțin 10

ani funcția de judecător, procuror, notar sau consilier juridic, reclamantul

îndeplinind această condițieastfel încâtastfe

cererea se impunea a

fi admisă de către pârâte. Modul de soluționare a cererii este în contradicție

cu dispozițiile legale aplicabile în materie, motiv pentru care soluția care se

impune este anularea actelor atacate, respectiv hotărârea Consiliului Baroului

Bacău din 20 ianuarie 2011 și decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 145/2011,

acestea fiind pronunțate cu aplicarea greșită a legii.

Urmare

a admiterii primului capăt de cerere, se impune a fi admis și capătul de cerere

referitor la obligarea U.N.B.R., Baroul Bacău să emită o hotărâre de primire în

profesia de avocat, pentru reclamant, cu scutire de examen, precum și o decizie

de înscriere în Tabloul avocaților definitivi.

De

asemenea, urmare a admiterii celorlalte capete de cerere, va fi obligat pârâtul

Baroul Bacău să procedeze la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților incompatibili.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 111 din 19 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș au declarat

recurs, în termenul legal, pârâții Baroul Bacău și U.N.B.R.

3.1. În motivarea cererii

sale de recurs, pârâtul Baroul Bacău a susținut că hotărârea primei instanțe este

nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Prin cererea nr. 992

din 14 decembrie 2010, reclamantul a solicitat Baroului Bacău primirea în profesia

de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

în forma în vigoare la acea dată.

Această cerere a fost

luată în discuție în ianuarie 2011, odată cu toate cererile de acest fel înregistrate,

când, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de formă, vechime și moralitate,

s-a dispus, prin hotărârea din 20 ianuarie 2011, admiterea în principiu și nu pe

fond a cererii, conform art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Odată cu admiterea în

principiu, Consiliul Baroului a dispus și convocarea în vederea susținerii verificării

prevăzute de art. 21 alin. (2) din Statut, care, din echitate, a fost organizată

în mod unitar pentru toți solicitanții înregistrați și admiși în principiu până

la acea dată.

Cum reclamantul nu a dat

curs acestei convocări și nu a înțeles să parcurgă pașii statutari ai primirii în

profesie fără examen, Consiliul Baroului nu a mai emis hotărâre de soluționare pe

fond a cererii reclamantului, care se regăsește la art. 21 alin. (3) din Statut.

În acest context, Baroul

Bacău a apreciat că hotărârea din 20 ianuarie 2011 nu este un act administrativ

atacabil cu acțiune în anulare, întrucât este o hotărâre premergătoare deciziei

de soluționare a cererii de primire în profesie prevăzută de art. 21 alin. (3) din

Statut. Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în

anulare se formulează împotriva hotărârilor care soluționează pe fond și definitiv

cererea de primire în profesie, respectiv hotărârile pronunțate conform art. 21

alin. (3) din Statut.

Din această perspectivă,

s-a considerat că ar putea fi vorba de o inadmisibilitate sau lipsă de interes în

raport cu cererea de anulare a hotărârii din 20 ianuarie 2011, pe care prima instanță

nu a analizat-o, în litera și spiritul în care a fost invocată.

Pe de altă parte, atât

timp cât hotărârea din 20 ianuarie 2011 nu este un act administrativ de soluționare

a cererii, prima instanță, luând act că administrația nu a pronunțat o hotărâre

conform art. 21 alin. (3) din Statut, putea să oblige, cel mult, la soluționarea

cererii din 14 decembrie 2010, dar, în niciun caz, la o soluționare pozitivă, materializată

în primirea în profesie.

Pentru a analiza pe fond

o asemenea cerere, instanța trebuia să analizeze, cu prioritate, dacă cererea a

fost formulată în termenul de prescripție prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Dacă s-ar admite teza

nesoluționării cererii, este evident că sunt incidente prevederile art. 11

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar termenul de 6 luni, nerespectat de

reclamant, ar curge de la data expirării termenului de 30 de zile de la soluționare.

În situația în care instanța

ar considera că hotărârea din 20 ianuarie 2011 poate fi supusă controlului de legalitate,

controlul ar putea să privească doar convocarea la verificarea statutară, iar consecința

ar fi tot obligarea la soluționarea cererii și nu la o soluționare pozitivă, atribut

exclusiv al administrației.

Excepția prescripției

dreptului la acțiune, prin prisma dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, a fost invocată și în privința hotărârii din 20 ianuarie 2011.

Reclamantul a formulat

contestație la U.N.B.R. în termen, înregistrată din 10 februarie 2011, iar ședința

Consiliului U.N.B.R. a avut loc la data de 19 februarie 2011.

Cum recursul grațios nu

a fost soluționat în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 554/2004, adaptat la termenul special prevăzut de art. 65 alin. (4) din Legea

nr. 51/1995, republicată, reclamantul avea posibilitatea să formuleze acțiune în

anulare la instanță în termenul de 6 luni de la expirarea perioadei de soluționare(10

martie 2011-10 septembrie 2011), conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004.

În ceea ce privește fondul

cererii în anulare [convocarea din hotărârea din 20 ianuarie 2011, întemeiată pe

art. 21 alin. (2) din Statut] și excepția de nelegalitate invocată de reclamant,

urmează a se avea în vedere că ideea unui acces nelimitat în profesie, doar în baza

vechimii, este inadmisibilă, ținând cont de natura liberală a acestei profesii,

în virtutea căreia ar trebui să se bucure de o anumită autonomie decizională, dar

și de valoarea socială a dreptului la apărare și interesul public la care răspunde

profesia de avocat.

Instituirea unui filtru

statutar nu contrazice legea, întrucât examenul privește cunoștințele juridice generale

ale solicitantului, spre deosebire de verificare, care vizează doar legislația specifică,

absolut necesară unui practician.

Pentru a respecta echitatea

și a evita orice arbitrariu sau subiectivism în apreciere, această verificare a

fost organizată unitar și temeinic, însă reclamantul nu s-a prezentat, pentru a

atinge finalitatea procedurii de primire, materializată printr-o decizie favorabilă

prevăzută de art. 21 alin. (3) din Statut.

Ca și consecință firească,

fără o decizie de primire în profesie, reclamantul nu ar putea fi trecut în tabloul

avocaților și nici în tabloul avocaților incompatibili, astfel că pentru această

ultimă solicitare, pe lângă prematuritate, în mod cert se poate vorbi și de o inadmisibilitate.

În concluzie, recurentul

Baroul Bacău a apreciat că prima instanță nu a reușit să surprindă în mod corect

procesul primirii în profesie, pronunțând o soluție care depășește atribuțiile sale

și care constituie, în mod evident, rezultatul greșitei aplicări a legii.

Pentru motivele expuse,

s-a solicitat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 304

pct. 4, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, în sensul respingerii

acțiunii.

3.2. Recurenta-pârâtă

U.N.B.R. și-a motivat recursul invocând, în esență, următoarele motive de nelegalitate

și netemeinicie:

Reclamantul a invocat

excepția de nelegalitate cu privire la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat și ale art. 5 și art. 7 din anexa la hotărârea U.N.B.R. nr.

902/2010.

Atât Statutul profesiei

de avocat, cât și hotărârea U.N.B.R. nr. 902/2010 sunt acte administrative cu caracter

normativ care nu pot fi supuse controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate,

având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și jurisprudența

Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea acestui text de lege (a

se vedea, cu titlu exemplificativ, Deciziile nr. 342/2009, nr. 944/2009, nr. 1163/2009,

nr. 1418/2009, nr. 1569/2009).

Prin urmare, soluția primei

instanțe, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, excepția de nelegalitate impunându-se a fi respinsă ca inadmisibilă.

Această excepție este

și neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statut nu reprezintă

o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării

dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor, prin folosirea unei norme

juridice permisive, după cum se arată și în decizia nr. 5339 din 12 decembrie 2012

pronunțată de Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 157/43/2011.

Pentru a evita încălcarea

principiului transparenței ce guvernează actul decizional în materie administrativă,

prin hotărârea nr. 902/2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat „Ghidul de bună practică

privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen.”

Această abordare se află

în deplină concordanță și cu Codul bunei administrații adoptat de Consiliul de Miniștri

al Uniunii Europene prin Recomandarea CM/REC/2007, dar și cu prevederile Cartei

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care reglementează, în art. 41, dreptul

la o bună administrație.

Este neîntemeiată obligarea

pârâtului Baroul Bacău să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia

de avocat, cu scutire de examen, în situația în care procedura de soluționare a

cererii nu a fost finalizată și nu a fost emisă decizia de admitere sau respingere

a cererii.

În acest cadrul procesual,

verificarea de către prima instanță a îndeplinirii condițiilor de către reclamant

are caracter prematur și reprezintă o ingerință în atribuțiile administrației, ajungându-se,

practic, ca sentința să țină loc de decizie, aspect inadmisibil.

Pe de altă parte, în niciun

caz nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului în tabloul avocaților incompatibili,

deoarece interpretarea gramaticală și teleologică a dispozițiilor art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 51/1995 (în forma avută la data depunerii cererii de primire în

profesia de avocat) este în sensul că înscrierea în acest tablou nu se poate face

decât pentru avocații definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit

de baroul local, conform art. 23 din lege, iar în cursul exercitării profesiei a

intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 14 din

lege.

În concluzie, recurenta-pârâtă

a considerat că prima instanță a realizat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

legale și a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9

C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii

acțiunii.

Apărările formulate de

intimatul-reclamant A.S.

La data de 26

februarie 2014, intimatul a depus note și concluzii, prin care a solicitat respingerea

recursurilor pronunțate în cauză, invocând, în special, următoarele argumente:

Hotărârea nr. 902/2010

a Consiliului U.N.B.R. este un act administrativ cu caracter individual, întrucât

se adresează unor subiecți preciși, respectiv barourile județene, însărcinate cu

organizarea verificării cunoștințelor solicitanților care au formulat cerere de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Prin urmare, sunt pe deplin

aplicabile în cauză dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune, argumentele expuse la prima instanță rămân valabile.

În primul rând, Baroul

Bacău nu are calitatea de a invoca o asemenea excepție, deoarece invocă, de fapt,

culpa organului ierarhic superior, U.N.B.R.

Au fost respectate cu

strictețe termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, se observă

că art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 permite depășirea termenului de 6 luni

de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, pentru motive temeinice.

Sub acest aspect, acțiunea

putea fi formulată în termen de 1 an, pentru că „motivele temeinice” prevăzute de

lege se referă în primul rând la culpa pârâtei U.N.B.R., care a tergiversat soluționarea

plângerii prealabile.

Pe fondul cererii, dispozițiile

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 instituie o prezumție absolută,

în sensul că cei care au îndeplinit, printre altele, funcția de judecător mai mult

de 10 ani, au dobândit cunoștințele necesare exercitării profesiei de avocat, ceea

ce face inutilă susținerea unui nou examen de verificare a cunoștințelor juridice,

inclusiv cele privitoare la legislația specifică profesiei de avocat.

Singura marjă de apreciere

a barourilor se reduce la verificarea, aproape formală, a îndeplinirii uneia dintre

condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

la care se adaugă condițiile generale prevăzute la art. 11 și art. 13 din același

act normativ, nu și la exercitarea unei puteri discreționare, de natură a încălca

nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și

drepturile și interesele legitime private.

Or, instituirea unei condiții

de verificare a cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, condiție pe care legea nu o prevede, nu numai că încalcă acest

echilibru, dar este și nelegală.

Prima instanță a constatat

că reclamantul îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi primit în profesie

cu scutire de examen, precum și pentru a fi trecut pe tabloul avocaților incompatibili.

Prevederile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii, au o singură

dispoziție imperativă, aceea că starea de incompatibilitate „trebuie rezolvată în

termen de două luni de la emiterea deciziei.”

Reclamantul înțelege să

rezolve situația de incompatibilitate prin trecerea pe tabloul avocaților incompatibili,

deoarece nu intenționează în prezent să desfășoare efectiv activitatea de avocat.

Această modalitate de

rezolvare a situației de incompatibilitate a fost adoptată de unele organe decidente

ale profesiei (de exemplu, Baroul Tulcea și Baroul Bacău), situația reclamantului

fiind similară cu a celor 71 de avocați incompatibili din cadrul Baroului Bacău,

din care 37 sunt magistrați în funcție, iar o deosebire de tratament nu poate fi

obiectiv și rezonabil justificată.

În concluzie, intimatul-reclamant

a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâți și menținerea sentinței

civile nr. 111 din 19 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În recurs s-a administrat

proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate,

în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Acțiunea în contencios

administrativ supusă judecății vizează exercitarea controlului de legalitate cu

privire la

hotărârea

din 20 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău și decizia din 9 iunie 2011

emisă de Consiliul U.N.B.R.

În privința hotărârii

Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011, pârâtul Baroul Bacău a solicitat

primei instanțe, prin întâmpinare și concluziile scrise, să aprecieze asupra admisibilității

și interesului în promovarea acțiunii în anulare, în considerarea naturii actului,

respectiv act premergător sau act administrativ individual, în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin hotărârea pronunțată,

prima instanță a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes

cu privire la hotărârea din 20 ianuarie 2011, cu motivarea că împotriva acestei

hotărâri reclamantul a formulat în termen legal contestație la U.N.B.R., soluționată

de Consiliul U.N.B.R. prin decizia din 9 iunie 2011, împotriva căreia reclamantul

a formulat acțiune în contencios administrativ, acest din urmă act fiind definitiv

în sistemul căilor administrativ-jurisdicționale.

În plus, s-a apreciat

că nu se poate susține lipsa interesului reclamantului în a ataca hotărârea din

20 ianuarie 2011, dat fiind răspunsul negativ la solicitarea acestuia de primire

în profesia de avocat.

Din analiza considerentelor

hotărârii primei instanțe, relativ la excepțiile ce vizau cererea de anulare a hotărârii

Consiliului Baroului Bacău din 20 ianuarie 2011, se observă că instanța nu a oferit

un răspuns specific și explicit la argumentele decisive invocate de pârâtul Baroul

Bacău, privitoare la calificarea juridică a hotărârii contestate.

Față de definiția legală

a actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004], hotărârea

din 20 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău nu este un act administrativ,

întrucât nu produce prin ea însăși efecte juridice, susceptibile de a da naștere,

a modifica sau a stinge raporturi juridice, de a leza în mod direct drepturi subiective

ori interese legitime.

Prin această hotărâre,

Consiliul Baroului Bacău a validat cererea de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen formulată de reclamantul A.S., înregistrată din 14 decembrie 2010, și

a dispus convocarea acestuia pentru verificarea cunoștințelor privind legislația

specifică profesiei de avocat, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat.

Contrar celor reținute

de prima instanță, Consiliul Baroului Bacău nu a emis un răspuns negativ la solicitarea

reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, procedura de

soluționare a cererii nefiind finalizată prin emiterea hotărârii motivate de admitere

sau de respingere a cererii potrivit art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de

avocat.

Evident, art. 18

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 autorizează instanța de contencios administrativ

să se pronunțe asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care

au stat la baza emiterii actului administrativ, dar acest lucru este admisibil numai

în ipoteza în care judecătorul cauzei este învestit cu acțiunea principală ce vizează

anularea acestui act administrativ, astfel cum rezultă explicit din prevederile

acestui text de lege.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut în mod eronat admisibilitatea cererii reclamantului de anulare

a hotărârii din 20 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Bacău, fără a proceda la

calificarea juridică exactă a hotărârii contestate, în raport de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de apărările formulate de emitentul

actului și de documentația depusă la dosarul cauzei, din care rezultă cu claritate

faptul că procedura de soluționare a cererii reclamantului nu era finalizată la

data sesizării instanței de contencios administrativ.

În acest context, nu era

conturat nici cadrul legal instituit de art. 4 din Legea nr. 554/2004 care să permită

instanței de contencios administrativ examinarea excepției de nelegalitate privind

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și hotărârea

nr. 902/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R., astfel că acțiunea în contencios administrativ

promovată de reclamant era inadmisibilă în integralitatea ei.

Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1)-alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursurile declarate de pârâții Baroul Bacău și U.N.B.R., va modifica

sentința recurată, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii și respingerii

acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții Baroul Bacău și U.N.B.R. împotriva sentinței civile nr. 111 din 19 februarie

2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că admite excepția inadmisibilității acțiunii.

Respinge acțiunea reclamantului

A.S. ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2014.