ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 952/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 952/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2011, în Dosar nr. 5186/102/2011,

reclamantul B.I.Z. a chemat în judecată pârâtul Baroul Mureș, solicitând: anularea

Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de pârât; obligarea pârâtului la

declararea ca admis la verificarea cunoștințelor în materia organizării și

exercitării profesiei de avocat și, ca urmare, emiterea în favoarea

reclamantului a deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de

examen; iar, în subsidiar, reluarea procedurii de verificare a cunoștințelor în

ceea ce privește organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin Sentința

nr. 2865 din 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.J.Z., în

contradictoriu cu pârâtul Baroul Mureș și, în consecință, s-a anulat Decizia

nr. 54 din 22 februarie 2011 adoptată de Consiliul Baroului Mureș, fiind

obligat pârâtul să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de

avocat, cu scutire de examen.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Baroul Mureș, iar prin Decizia nr. 4743

din 21 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul, s-a casat

hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței competente,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, ca primă instanță.

S-a

reținut că reclamantul B.I.Z. a formulat acțiune în contencios administrativ

prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Baroul

Mureș, obligarea pârâtului să emită o decizie de primire în profesia de avocat

cu scutire de examen. În „concluziile scrise” depuse de reclamant, la termenul

din 28 mai 2012, s-a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța

să se dispună anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 și, implicit, a Deciziei

nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. S-a reținut că instanța de fond, în

virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ., în vigoare la data

de referință, era datoare să pună în discuție inadmisibilitatea acțiunii în

justiție îndreptate doar împotriva deciziei Consiliului Baroului Mureș, câtă

vreme nu s-a formulat petit de anulare și a Deciziei nr. 194 din 9 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R., iar după formularea concluziilor scrise, când s-a cerut și anularea

acestei din urmă decizii, să dispună introducerea în cauză a U.N.B.R. București

și să-și verifice competența materială.

La data

de 18 octombrie 2013 reclamantul a depus la dosar note de ședință prin care a

invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 a

Consiliului Baroului Mureș și a Deciziei nr. 194 din 09 iunie 2011 a

Consiliului U.N.B.R.

Pârâții

au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cu

privire la excepția de nelegalitate a celor două decizii, motivat de faptul că

prin prezenta acțiune s-a urmărit verificarea legalității actelor

administrative, fiind inadmisibil ca, pe cale de excepție, să se formuleze

aceeași cerere. De asemenea, au invocat excepția inadmisibilității acțiunii

motivat de faptul că reclamantul nu a contestat la instanța de contencios

administrativ Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale

a Barourilor din România și nu au fost arătate care sunt motivele de nelegalitate

ale acesteia.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr. 388

din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității invocată cu

privire la excepția de nelegalitate și, în consecință, a fost respinsă ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul B.I.Z. cu privire

la Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș și Decizia

nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

Instanța a respins

excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte cererea formulată și

precizată de reclamantul B.I.Z., în contradictoriu cu pârâții Baroul Mureș și

Uniunea Națională a Barourilor din România și, în consecință, a anulat Decizia nr.

54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, precum și Decizia nr.

194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. în soluționarea contestației

reclamantului.

A fost obligat

pârâtul Baroul Mureș să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de

avocat, ca avocat definitiv, cu scutire de examen.

Instanța a respins

celelalte pretenții ale reclamantului.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate este întemeiată, având în vedere că

obiectul acțiunii deduse judecății este chiar anularea celor două

decizii (ca urmare a constatării nelegalității acestora), respectiv,

Decizia nr. 54 din 22

februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș și Decizia nr. 194 din 9 iunie

2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

Cu

privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a respins-o, având în

vedere tocmai petitul de anulare a Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R.

- Baroul București. De asemenea, instanța a constatat că prin recursul formulat

de pârâtul Baroul Mureș și soluționat prin decizia de casare amintită s-a

invocat motivul de nelegalitate decurgând din încălcarea normelor de

necompetență materială, dat fiind faptul că acțiunea reclamantul viza și Decizia

nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R.

Cu

privire la susținerea pârâților în sensul că cererea de chemare în judecată nu

ar cuprinde motivele de nelegalitate ale Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului

Uniunii Naționale a Barourilor din România, instanța de fond a reținut că, în

primul rând, o atare lipsă (a motivelor) ar putea atrage suspendarea judecății,

conform art. 155

1

C. proc. civ., iar pe de altă parte, în contextul

în care decizia nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. a fost emisă în

soluționarea contestației administrative formulate de reclamant împotriva Deciziei

nr. 54/2011 emisă de Consiliului Bariului Mureș, instanța a reținut că motivele

de nelegalitate invocate de reclamant sunt identice cu privire la cele două

acte atacate.

În ceea

ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin cererea nr. 330

din 14 iulie 2010, reclamantul a solicitat Baroului Mureș primirea în profesia

de avocat, cu scutire de examen, iar prin Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011

reclamantul a fost declarat respins, în urma verificării cunoștințelor privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Reclamantul

a formulat contestație împotriva acestei decizii, contestație respinsă prin Decizia

nr. 194 din 09 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

Instanța de primă

jurisdicție a constatat că prin decizia de casare s-a reținut că procedura de

contestare a hotărârii Consiliului Baroului asupra cererii de primire în

profesie la Consiliul U.N.B.R. este o procedură administrativă, care se

finalizează cu emiterea unei decizii a Consiliului U.N.B.R., care, potrivit

Legii nr. 51/1995, poate fi atacată la instanța de contencios-administrativ.

Având în vedere

aceste aspecte dezlegate de instanța de casare și obligatorii pentru instanță

în rejudecare (potrivit

art. 315, alin. (1) C. proc.

civ.

), instanța de primă jurisdicție, învestită cu dosarul cauzei după

casarea cu trimitere, a constatat că această procedură a fost respectată de

reclamant.

Instanța a reținut că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute

de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la data formulării cererii

de primire în profesie, astfel cum rezultă din adresa nr. 1/3 ianuarie 2011

emisă de pârâtul Baroul Mureș. Prin aceeași adresă i s-a adus la cunoștința

reclamantului că a fost planificat la interviul organizat la data de 4

februarie 2011, interviu care urma a se organiza în conformitate cu Hotărârea nr.

902/2010, în scris.

Reclamantul s-a prezentat la interviu, iar lucrarea scrisă cu tema

„contractul de asistență juridică” a fost notată cu 5,15, reclamantul fiind

declarat respins, motivat de faptul că nu a obținut nota minimă, respectiv 7.

Instanța

de fond a reținut că, prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat,

act ce are forța juridică inferioară Legii nr. 51/1995, s-a prevăzut că în

cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen Consiliul Baroului

poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat.

Însă, această prevedere din statut, a reținut instanța de fond că

nu trebuie înțeleasă în sensul organizării unui examen scris. Aceasta deoarece

„verificarea cunoștințelor”, ca noțiune reglementată de statut, nu poate fi

făcută contrar dispozițiilor Legii nr. 51/1995. Atâta timp cât în lege se

folosește noțiunea „scutire de examen”, fără a cere dovedirea unui anumit nivel

de cunoștințe în ceea privește legislația specifică profesiei sau în alte

materii, efectuarea verificării cunoștințelor în forma scrisă, cu nota minimă

de promovare 7, echivalează în realitate cu un examen, lipsind de conținut și

eficiență dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege.

Pe de

altă parte, a reținut instanța de fond că Hotărârea U.N.B.R. nr. 902 din 11

septembrie 2010, prin care s-a stabilit că verificarea cunoștințelor se poate

efectua și în scris, este lipsită de eficiență juridică în speță, câtă vreme

reclamantul și-a înregistrat cererea de primire în profesie, cu scutire de

examen, anterior adoptării acesteia, respectiv la data de 14 iulie 2010.

Prin urmare,

a concluzionat instanța de fond că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute

de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data

formulării cererii de către acesta, iar alegerea modalității de examinare sub

forma unui “interviu” scris este de natură a determina nulitatea Deciziei nr. 54

din 22 februarie 2011 a Baroului Mureș prin care s-a respins cererea

reclamantului, precum și a

Deciziei nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

în soluționarea contestației reclamantului.

În ceea

ce privește petitul accesoriu, constând în obligarea pârâtului la declararea

reclamantului ca admis la verificarea cunoștințelor în materia organizării și

exercitării profesiei de avocat, instanța l-a respins, având în vedere

considerentele reținute anterior, în sensul că primirea în profesia de avocat

în modalitatea aleasă de reclamant se face „cu scutire de examen”.

De

asemenea, instanța a respins și petitul formulat în subsidiar, având în vedere

faptul că petitul principal a fost admis.

de Baroul Mureș și U.N.B.R.

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond au formulat împreună recurs Baroul Mureș și U.N.B.R.,

solicitându-se admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului, în

principal, ca urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii, iar,

în subsidiar, ca netemeinică și nelegală.

Cu privire la

excepția de inadmisibilitate invocată, s-a arătat că aceasta a privit faptul

necontestării în instanță a Deciziei nr. 194 din 09 iunie 2011 emisă de

Consiliul U.N.B.R. S-a arătat faptul că modificarea cererii inițiale a

reclamantului, în sensul solicitării de anulare a Deciziei nr. 194/2011, a fost

făcută după închiderea dezbaterilor în primă instanță, însă, în acest caz,

chiar dacă hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare, instanța

de fond a fost învestită tot cu cererea inițială.

Cu privire la fondul

cauzei, s-a susținut că aprecierea instanței de judecată în sensul că

Statutul profesiei de avocat are forță juridică inferioară Legii nr. 51/1995,

nu poate să conducă, implicit, la concluzia că prevederile acestui act pot fi

încălcate sau aplicate în mod preferențial.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Analizând actele

și lucrările cauzei, instanța de control judiciar constată că nu pot

fi primite criticile formulate de recurent și le va respinge ca nefondate.

Astfel, cu privire la

excepția de inadmisibilitate susținută, Înalta Curte reține că instanța de

primă jurisdicție a dat o interpretare corectă dispozițiilor procedurale,

întrucât a avut în vedere aspecte dezlegate de instanța de casare și

obligatorii pentru instanță în rejudecare.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța de control judiciar a reținut că intimatul-reclamant a adresat

Baroului Mureș cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen,

în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin Decizia

nr. 54 din 22 februarie 2011, Baroul Mureș

a

respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că petentul nu

posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire

de examen, măsura fiind confirmată prin Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 194

din 09 iunie 2011, prin care a fost respinsă contestația petentului.

Înalta Curte constată

că, la data formulării cererii de primire în profesie de către intimat,

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea

și exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La cerere,

poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data

primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror,

notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și

dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn

pentru profesia de avocat”.

Înalta Curte reține

că prin dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se

prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen,

consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat”, iar prin Hotărârea nr. 902 din

11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., la pct. 5 se detaliază procedura de

verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat.

Conform acestor din

urmă dispoziții, „Rezultatul verificării cunoștințelor poate determina

respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”:

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, îndeosebi după

pronunțarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și

Ștef împotriva României, care a semnalat divergențele de jurisprudență, a fost

în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precitat, conturează excesul de putere, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere

dispozițiile legale aplicabile, precum și practica constantă a Înaltei Curți în

această materie, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, critica recurentei

U.N.B.R. este neîntemeiată.

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei

pe calea interviului scris, Înalta Curte reține că această practică nu poate fi

criticată de instanță. Însă, ceea ce este criticabil și poate fi cenzurat de către

instanță este faptul că rezultatul interviului scris, în urma căruia s-a decis

că reclamantul „nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de

avocat cu scutire de examen”, nu s-a consemnat într-un înscris în care să se

arate ce cunoștințe referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat nu au fost cunoscute de către reclamant, întrucât “interviul scris” a

fost depus la dosarul instanței de fond și rezultă faptul că

intimatul-reclamant posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de

avocat cu scutire de examen, aspect care este confirmat și de diploma de studii

de master în drept obținută de intimatul-reclamant în anul 2006.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că recurenții, în acest mod, au golit de

conținut prevederea legală aplicabilă, nesocotindu-se dreptul prevăzut de lege

cu privire la admiterea în profesia de avocat.

Instanța de control

judiciar constată că intimatul, care a formulat cererea de primire în profesie

cu scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate la art. 16 alin.

(2) lit. b), respectiv, a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani

și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să îl facă nedemn

pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act

normativ, motiv pentru care, apreciază că reclamantul are un drept subiectiv de

a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit, decât pentru motive

temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea

profesiei de avocat.

Având în vedere că

este vorba de o privare a unui drept recunoscut de lege, testul de

proporționalitate nu a constat în verificarea modului de realizare a

interviului, de către Barou, ci instanța a verificat caracterul discriminatoriu

al măsurii de respingere a cererii, gravitatea măsurii (lipsirea totală de

drept) și efectele particulare ale acestei masuri în cazul concret al

reclamantului, iar, în cauza dedusă judecății, văzând că autoritățile pârâte nu

au o justificare a respingerii cererii reclamantului, care să aibă legătură cu

realizarea interviului, în cadrul căruia au fost verificate cunoștințele

privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, s-a concluzionat că

soluția dată de instanța de fond pe acest aspect este legală și temeinică și va

fi menținută de instanța de control judiciar.

Înalta Curte reține

că refuzul pârâților de a-l primi în profesie fără examen pe reclamant, pe

motiv că nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat

cu scutire de examen, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat

de instanța de fond prin admiterea acțiunii introductive, în sensul anulării

actelor atacate și obligării la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat

definitive, cu scutire de examen.

soluției adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu

există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Baroul Mureș și U.N.B.R. împotriva Sentinței nr. 388 din 23

decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2015.