ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 952/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2011, în Dosar nr. 5186/102/2011, reclamantul B.I.Z. a chemat în judecată pârâtul Baroul Mureș, solicitând: anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de pârât; obligarea pârâtului la declararea ca admis la verificarea cunoștințelor în materia organizării și exercitării profesiei de avocat și, ca urmare, emiterea în favoarea reclamantului a deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; iar, în subsidiar, reluarea procedurii de verificare a cunoștințelor în ceea ce privește organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin Sentința nr. 2865 din 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.J.Z., în contradictoriu cu pârâtul Baroul Mureș și, în consecință, s-a anulat Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 adoptată de Consiliul Baroului Mureș, fiind obligat pârâtul să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Baroul Mureș, iar prin Decizia nr. 4743 din 21 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul, s-a casat hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței competente, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca primă instanță.

S-a reținut că reclamantul B.I.Z. a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Baroul Mureș, obligarea pârâtului să emită o decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. În „concluziile scrise” depuse de reclamant, la termenul din 28 mai 2012, s-a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să se dispună anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 și, implicit, a Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. S-a reținut că instanța de fond, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc.

civ., în vigoare la data de referință, era datoare să pună în discuție inadmisibilitatea acțiunii în justiție îndreptate doar împotriva deciziei Consiliului Baroului Mureș, câtă vreme nu s-a formulat petit de anulare și a Deciziei nr. 194 din 9 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R., iar după formularea concluziilor scrise, când s-a cerut și anularea acestei din urmă decizii, să dispună introducerea în cauză a U.N.B.R. București și să-și verifice competența materială. La data de 18 octombrie 2013 reclamantul a depus la dosar note de ședință prin care a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 a Consiliului Baroului Mureș și a Deciziei nr. 194 din 09 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

Pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cu privire la excepția de nelegalitate a celor două decizii, motivat de faptul că prin prezenta acțiune s-a urmărit verificarea legalității actelor administrative, fiind inadmisibil ca, pe cale de excepție, să se formuleze aceeași cerere. De asemenea, au invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a contestat la instanța de contencios administrativ Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și nu au fost arătate care sunt motivele de nelegalitate ale acesteia.

2. Hotărârea instanței de fond A. Prin Sentința nr. 388 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității invocată cu privire la excepția de nelegalitate și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul B.I.Z. cu privire la Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș și Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. Instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul B.I.Z., în contradictoriu cu pârâții Baroul Mureș și Uniunea Națională a Barourilor din România și, în consecință, a anulat Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș, precum și Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

în soluționarea contestației reclamantului. A fost obligat pârâtul Baroul Mureș să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, ca avocat definitiv, cu scutire de examen. Instanța a respins celelalte pretenții ale reclamantului. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate este întemeiată, având în vedere că obiectul acțiunii deduse judecății este chiar anularea celor două decizii (ca urmare a constatării nelegalității acestora), respectiv, Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureș și Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a respins-o, având în vedere tocmai petitul de anulare a Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. - Baroul București. De asemenea, instanța a constatat că prin recursul formulat de pârâtul Baroul Mureș și soluționat prin decizia de casare amintită s-a invocat motivul de nelegalitate decurgând din încălcarea normelor de necompetență materială, dat fiind faptul că acțiunea reclamantul viza și Decizia nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. Cu privire la susținerea pârâților în sensul că cererea de chemare în judecată nu ar cuprinde motivele de nelegalitate ale Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, instanța de fond a reținut că, în primul rând, o atare lipsă (a motivelor) ar putea atrage suspendarea judecății, conform art. 155 1 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, în contextul în care decizia nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. a fost emisă în soluționarea contestației administrative formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 54/2011 emisă de Consiliului Bariului Mureș, instanța a reținut că motivele de nelegalitate invocate de reclamant sunt identice cu privire la cele două acte atacate. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin cererea nr. 330 din 14 iulie 2010, reclamantul a solicitat Baroului Mureș primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, iar prin Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 reclamantul a fost declarat respins, în urma verificării cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, contestație respinsă prin Decizia nr. 194 din 09 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R. Instanța de primă jurisdicție a constatat că prin decizia de casare s-a reținut că procedura de contestare a hotărârii Consiliului Baroului asupra cererii de primire în profesie la Consiliul U.N.B.R. este o procedură administrativă, care se finalizează cu emiterea unei decizii a Consiliului U.N.B.R., care, potrivit Legii nr. 51/1995, poate fi atacată la instanța de contencios-administrativ. Având în vedere aceste aspecte dezlegate de instanța de casare și obligatorii pentru instanță în rejudecare (potrivit art. 315, alin. (1) C. proc. civ. ), instanța de primă jurisdicție, învestită cu dosarul cauzei după casarea cu trimitere, a constatat că această procedură a fost respectată de reclamant.

Instanța a reținut că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la data formulării cererii de primire în profesie, astfel cum rezultă din adresa nr. 1/3 ianuarie 2011 emisă de pârâtul Baroul Mureș. Prin aceeași adresă i s-a adus la cunoștința reclamantului că a fost planificat la interviul organizat la data de 4 februarie 2011, interviu care urma a se organiza în conformitate cu Hotărârea nr. 902/2010, în scris.

Reclamantul s-a prezentat la interviu, iar lucrarea scrisă cu tema „contractul de asistență juridică” a fost notată cu 5,15, reclamantul fiind declarat respins, motivat de faptul că nu a obținut nota minimă, respectiv 7. Instanța de fond a reținut că, prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, act ce are forța juridică inferioară Legii nr. 51/1995, s-a prevăzut că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Însă, această prevedere din statut, a reținut instanța de fond că nu trebuie înțeleasă în sensul organizării unui examen scris. Aceasta deoarece „verificarea cunoștințelor”, ca noțiune reglementată de statut, nu poate fi făcută contrar dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

Atâta timp cât în lege se folosește noțiunea „scutire de examen”, fără a cere dovedirea unui anumit nivel de cunoștințe în ceea privește legislația specifică profesiei sau în alte materii, efectuarea verificării cunoștințelor în forma scrisă, cu nota minimă de promovare 7, echivalează în realitate cu un examen, lipsind de conținut și eficiență dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege. Pe de altă parte, a reținut instanța de fond că Hotărârea U.N.B.R.

nr. 902 din 11 septembrie 2010, prin care s-a stabilit că verificarea cunoștințelor se poate efectua și în scris, este lipsită de eficiență juridică în speță, câtă vreme reclamantul și-a înregistrat cererea de primire în profesie, cu scutire de examen, anterior adoptării acesteia, respectiv la data de 14 iulie 2010. Prin urmare, a concluzionat instanța de fond că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data formulării cererii de către acesta, iar alegerea modalității de examinare sub forma unui “interviu” scris este de natură a determina nulitatea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 a Baroului Mureș prin care s-a respins cererea reclamantului, precum și a Deciziei nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

în soluționarea contestației reclamantului. În ceea ce privește petitul accesoriu, constând în obligarea pârâtului la declararea reclamantului ca admis la verificarea cunoștințelor în materia organizării și exercitării profesiei de avocat, instanța l-a respins, având în vedere considerentele reținute anterior, în sensul că primirea în profesia de avocat în modalitatea aleasă de reclamant se face „cu scutire de examen”. De asemenea, instanța a respins și petitul formulat în subsidiar, având în vedere faptul că petitul principal a fost admis. 3. Recursul formulat de Baroul Mureș și U.N.B.R. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat împreună recurs Baroul Mureș și U.N.B.R., solicitându-se admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului, în principal, ca urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii, iar, în subsidiar, ca netemeinică și nelegală.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată, s-a arătat că aceasta a privit faptul necontestării în instanță a Deciziei nr. 194 din 09 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. S-a arătat faptul că modificarea cererii inițiale a reclamantului, în sensul solicitării de anulare a Deciziei nr. 194/2011, a fost făcută după închiderea dezbaterilor în primă instanță, însă, în acest caz, chiar dacă hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond a fost învestită tot cu cererea inițială. Cu privire la fondul cauzei, s-a susținut că aprecierea instanței de judecată în sensul că Statutul profesiei de avocat are forță juridică inferioară Legii nr. 51/1995, nu poate să conducă, implicit, la concluzia că prevederile acestui act pot fi încălcate sau aplicate în mod preferențial.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările cauzei, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile formulate de recurent și le va respinge ca nefondate. Astfel, cu privire la excepția de inadmisibilitate susținută, Înalta Curte reține că instanța de primă jurisdicție a dat o interpretare corectă dispozițiilor procedurale, întrucât a avut în vedere aspecte dezlegate de instanța de casare și obligatorii pentru instanță în rejudecare.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut că intimatul-reclamant a adresat Baroului Mureș cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Prin Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011, Baroul Mureș a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că petentul nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, măsura fiind confirmată prin Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 194 din 09 iunie 2011, prin care a fost respinsă contestația petentului.

Înalta Curte constată că, la data formulării cererii de primire în profesie de către intimat, dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Înalta Curte reține că prin dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”, iar prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., la pct. 5 se detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat. Conform acestor din urmă dispoziții, „Rezultatul verificării cunoștințelor poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”: Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, îndeosebi după pronunțarea hotărârii C.E.D.O.

din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care a semnalat divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere dispozițiile legale aplicabile, precum și practica constantă a Înaltei Curți în această materie, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, critica recurentei U.N.B.R. este neîntemeiată. Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea interviului scris, Înalta Curte reține că această practică nu poate fi criticată de instanță.

Însă, ceea ce este criticabil și poate fi cenzurat de către instanță este faptul că rezultatul interviului scris, în urma căruia s-a decis că reclamantul „nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu s-a consemnat într-un înscris în care să se arate ce cunoștințe referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat nu au fost cunoscute de către reclamant, întrucât “interviul scris” a fost depus la dosarul instanței de fond și rezultă faptul că intimatul-reclamant posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, aspect care este confirmat și de diploma de studii de master în drept obținută de intimatul-reclamant în anul 2006. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recurenții, în acest mod, au golit de conținut prevederea legală aplicabilă, nesocotindu-se dreptul prevăzut de lege cu privire la admiterea în profesia de avocat.

Instanța de control judiciar constată că intimatul, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate la art. 16 alin. (2) lit. b), respectiv, a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, motiv pentru care, apreciază că reclamantul are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit, decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.

Având în vedere că este vorba de o privare a unui drept recunoscut de lege, testul de proporționalitate nu a constat în verificarea modului de realizare a interviului, de către Barou, ci instanța a verificat caracterul discriminatoriu al măsurii de respingere a cererii, gravitatea măsurii (lipsirea totală de drept) și efectele particulare ale acestei masuri în cazul concret al reclamantului, iar, în cauza dedusă judecății, văzând că autoritățile pârâte nu au o justificare a respingerii cererii reclamantului, care să aibă legătură cu realizarea interviului, în cadrul căruia au fost verificate cunoștințele privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, s-a concluzionat că soluția dată de instanța de fond pe acest aspect este legală și temeinică și va fi menținută de instanța de control judiciar.

Înalta Curte reține că refuzul pârâților de a-l primi în profesie fără examen pe reclamant, pe motiv că nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de instanța de fond prin admiterea acțiunii introductive, în sensul anulării actelor atacate și obligării la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat definitive, cu scutire de examen. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Baroul Mureș și U.N.B.R. împotriva Sentinței nr. 388 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015.