ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6769/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6769/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș și ulterior pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei,

prin Sentința nr. 2530 din 21 noiembrie 2011, în favoarea acestei din urmă

instanțe, reclamantul P.I., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Baroul

Mureș și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 41

din 2 februarie 2011 și a Hotărârii nr. 3 din 5 iulie 2010, precum și a

Deciziei nr. 961 din 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Totodată, a solicitat

obligarea Consiliului Baroul Mureș să emită în favoarea acestuia o decizie de

primire în profesia de avocat, cu scutire de examen și alte interviuri, precum

și obligarea pârâților la plata de daune materiale, în cuantum de 5.000 lei

lunar, și daune morale, în cuantum de 5.000 lei.

Reclamantul a

precizat acțiunea, în sensul că înțelege să conteste soluția dată de pârâți, în

soluționarea cererii depusă la data de 18 mai 2010, iar în privința

despăgubirilor a arătat că înțelege să solicite acordarea de daune morale în

sumă de 1 leu.

Prin întâmpinare, pârâții

au solicitat respingerea acțiunii și menținerea hotărârii și deciziei

contestate, fiind temeinice și legale.

instanțe

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 67 din 2 aprilie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamant, a anulat Decizia nr. 961 din 10 noiembrie 2010 emisă de Consiliul

Uniunii Naționale a Barourilor din România, Decizia nr. 41 din 02 februarie 2009

și Hotărârea nr. 3 din 05 august 2010 emise de Consiliul Baroului Mureș.

Prin aceeași

sentință, a recunoscut reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de

avocat cu scutire de examen sau interviu, ca avocat definitiv, și a obligat

pârâtul Baroul Mureș să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de

avocat, ca avocat definitiv, și de înscriere în tabelul avocaților definitivi

din Baroul Mureș, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a

prezentei hotărâri, respingând cererea de acordare de daune morale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 28 noiembrie 2008, reclamantul a solicitat emiterea

unei decizii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere

soluționată de Baroul Mureș, prin Decizia nr. 41 din 2 februarie 2009, în

sensul respingerii acesteia, pe considerentul că prin O.U.G. nr. 159/2008, care

modifică Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, se poate face numai pe bază de examen.

Ulterior, acest act

normativ a fost declarat neconstituțional, reclamantul înțelegând să formuleze

o nouă cerere la data de 18 mai 2010. Prin urmare, a constatat că Decizia nr. 41

din 2 februarie 2009 a rămas fără obiect.

Prin cererea adresată

Baroului Mureș, la data de 18 mai 2010, reclamantul a solicitat emiterea unei

decizii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16

1

lit. b) din Legea nr. 51/1995, motivând că a îndeplinit funcția de magistrat o

perioadă de 30 de ani și 7 luni, situație în care se încadrează în excepțiile

prevăzute de textul legal mai sus menționat, vizând primirea în profesia de

avocat cu scutire de examen.

Prin Hotărârea nr. 3

din 5 iulie 2010 a Consiliului Baroului Mureș, s-a respins cererea

reclamantului pe considerentul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16

1

lit. b) din Legea nr. 51/1995 și art. 16

1

alin. (4)

1

din

Statutul profesiei de avocat, hotărârea fiind menținută prin Decizia nr. 961

din 10.11 2010 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Prima instanță a reținut

că prin art. 16

1

lit. b) din Legea nr. 51/1995 s-a instituit o

excepție de la regula prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol, potrivit căreia

primirea în profesie de avocat se obține pe baza unui examen organizat de barou

în conformitate cu prevederile legii și ale statutului profesiei.

Verificând dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal, prima instanță a reținut,

din înscrisurile depuse la dosar, cu referire la copia carnetului de muncă, că

reclamantul a îndeplinit funcția de magistrat începând cu data de 7 august 1978

- 18 martie 2009, când a fost eliberat din funcția de procuror, prin pensionare

la cerere, îndeplinind această funcție cel puțin 10 ani, astfel că este

îndeplinită condiția de vechime prevăzută de lege.

Totodată, a reținut

că motivul încetării activității de magistrat nu reprezintă un motiv

disciplinar sau un alt motiv care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat,

iar ca temei al refuzului nu pot fi invocate situații care nu sunt prevăzute de

lege, așa cum sunt cele invocate de către pârâți.

Referitor la cererea

de acordare a daunelor morale, prima instanță a reținut că acestea sunt

acordate pentru suferințele sau neplăcerile de ordin fizic sau psihic, aduse

persoanei prin fapte ilicite culpabile.

În cauză, reclamantul

nu a fost în măsură să precizeze în ce au constat atingerile aduse persoanei

sale vizând onoarea, reputația sau prestigiului, motiv pentru care această

cerere va fi respinsă.

3

. Calea de atac

exercitată

Recursul formulat de

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Mureș împotriva

Sentinței nr. 67 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

3.1. Hotărârea

instanței de fond s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a

Tribunalului Mureș

Hotărârea Baroului

Mureș produce efecte juridice, este susceptibilă de executare și poate face

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Baroul Mureș este o

entitate asimilată unei autorități de nivel local, astfel încât, în temeiul art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, competența de

soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal.

3.2. Prima instanță a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii

Reclamantul, prin

precizarea de acțiune, a arătat că obiectul cauzei privește numai cea de-a doua

cerere, formulată la data de 18 mai 2010, de unde rezultă că în mod nelegal a

fost anulată Decizia nr. 41 din 2 februarie 2009 a Consiliului Baroului Mureș.

Hotărârea nr. 3 din 5

iulie 2010 și Decizia nr. 961 din 10 noiembrie 2010 au fost anulate în mod

greșit de prima instanță care nu a ținut seama că reclamantul, deși a

îndeplinit funcția de magistrat timp de 30 de ani și 7 luni, nu este întrunită

condiția ca perioada de 10 ani să fie ultimii 10 ani de activitate.

În speță, de la

perioada la care reclamantul a fost pensionat și până la data de 18 mai 2010,

se interpune un interval de 1 an și 1 lună în care acesta nu a avut nicio

activitate din cele cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

și art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat.

formulate de intimatul-reclamant P.I.

Prin întâmpinare,

intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În opinia

intimatului, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de apel, U.N.B.R.

fiind asimilată unei autorități centrale.

Se mai arată că

procesul a fost inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș, care și-a

declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Târgu

Mureș, iar părțile au fost de acord cu soluția pronunțată.

Cu privire la

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se

invocă interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente,

care nu prevăd condiția unei activități juridice neîntrerupte în ultimii 10

ani.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Motivul de

recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat.

Cererea formulată de

reclamantul P.I. a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș, când

pârâții Baroul Mureș și U.N.B.R. au invocat excepția de necompetență materială

a Tribunalului, motivată de împrejurarea calității de organ asimilat unei

autorități centrale a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Tribunalul Mureș,

prin Sentința nr. 2530/ 21 noiembrie 2011 și-a declinat competența materială de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal.

Hotărârile Barourilor

pot fi contestate la Consiliul U.N.B.R., care are competența să le anuleze

conform art. 63 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data soluționării

contestației.

În acest sens, este

firesc ca acțiunea de contencios administrativ să se îndrepte în primul rând

asupra deciziei Consiliului U.N.B.R. dată în procedura contestației, iar

competența materială să fie dată de calitatea de organ asimilat unei autorități

publice centrale a Consiliului U.N.B.R.

Pentru identitate de

rațiune și în cazul în care Consiliul U.N.B.R. respinge contestația formulată

împotriva hotărârii baroului, competența materială a instanței de contencios

administrativ să aparțină Curții de apel, neputându-se analiza excepția de

necompetență în funcție de admiterea sau respingerea contestației.

Decizia dată de

Consiliul U.N.B.R. nu reprezintă o procedură prealabilă, anterioară intentării

acțiunii în justiție, ci o procedură administrativă obligatorie, a cărei

modalitate de soluționare poate fi contestată pe calea contenciosului

administrativ cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004

modificată și completată.

1.2. Cu privire la

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prima instanță a

dispus în mod greșit anularea Deciziei nr. 41 din 2 februarie 2009 a

Consiliului Baroului Mureș, deși a reținut în conținutul sentinței pronunțate

că reclamantul a înțeles să își restrângă pretențiile numai la cea de-a doua

cerere formulată la 18 mai 2010.

Instanța de fond avea

obligația să ia act de renunțarea reclamantului cu privire la anularea Deciziei

nr. 41/2009, de unde rezultă că motivul de recurs formulat pe acest aspect este

fondat, urmând să fie admise, constatând că sunt îndeplinite prevederile art. 246

C. proc. civ.

Critica referitoare

la anularea Hotărârii nr. 3 din 5 iulie 2010 și a Deciziei nr. 961 din 10

noiembrie 2010 este neîntemeiată.

Se reține că cererea

reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a fost

respinsă pe considerentul că perioada de 10 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 51/1995 se referă la ultimii 10 ani de activitate

neîntreruptă, calculați retroactiv de la momentul înregistrării cererii de

primire în profesie.

Analizând

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, se constată că

interpretarea făcută de recurenții-pârâți adaugă o condiție suplimentară, neprevăzută

de textul legal.

Reclamantul a

exercitat funcția de magistrat timp de 30 de ani și 7 luni și nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat, ci prin pensionare, la 31 decembrie 2008.

Se remarcă că

reclamantul a formulat o primă cerere de primire în profesia de avocat, la 25

noiembrie 2008 și înregistrată la 28 noiembrie 2008, cerere care a fost inițial

respinsă în raport de prevederile O.U.G. nr. 159/2008, ce nu mai permiteau

intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.

După declararea ca

neconstituțională a O.U.G. nr. 159/2008 (Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010 a

Curții Constituționale), reclamantul a revenit cu cerere către Baroul Mureș,

care în mod nelegal a respins-o pe considerentul neîntrunirii ultimilor 10 ani

de activitate consecutivi înaintea pensionării.

În concluzie, sub

acest aspect, se va reține că reclamantul îndeplinește condițiile impuse de

Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, în vigoare la data cererii

pentru a intra în profesia de avocat cu scutire de examen.

Motivele de recurs ce

privesc obligarea Baroului Mureș să emită decizia de primire a reclamantului în

profesia de avocat definitiv și de înscriere în tabelul avocaților definitivi

în Baroul Mureș, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a

hotărârii, sunt fondate.

Legea nr. 51/1995, în

vigoare la data depunerii cererii, prevedea două modalități de accedere în

profesia de avocat, respectiv pe baza unui examen organizat de barou și, la

cerere, cu scutire de examen pentru categoriile expres prevăzute.

Este de netăgăduit că

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 exceptează

persoanele care formulează cerere pentru intrarea în profesia de avocat și care

au 10 ani vechime în specialitate juridică, de la susținerea examenului

prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Prevederile

referitoare la susținerea examenului în condițiile art. 16 alin. (1), precum și

cele referitoare la intrarea în profesie cu scutire de examen au fost detaliate

în cuprinsul Statutului profesiei de avocat, ținându-se seama de dispozițiile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 51/ 1995 conform cărora „profesia de avocat este

liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, în condițiile

prezentei legi și ale statutului profesiei”.

Legiuitorul, folosind

formularea „poate fi primit în profesie”, a edictat o normă juridică permisivă,

conferind astfel autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat, potrivit cărora „în cazul cererilor de primire în profesie cu

scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”,

ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci

o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de

legiuitor, prin folosirea unei norme juridice permisive.

În concret, se

remarcă faptul că procedura de primire a reclamantului în profesia de avocat nu

a fost epuizată, astfel încât este prematur ca recurentul-pârât Baroul Mureș să

fie obligat să emită o hotărâre în acest sens.

Se impune a se

respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat, urmând ca recurentul Baroul

Mureș să continue procedura prevăzută de actele normative incidente.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se va admite recursul și

se va modifica sentința atacată în sensul că se constată faptul că reclamantul

are dreptul de a fi primit în profesia de avocat, în condițiile art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 republicată și art. 16 din Statutul profesiei de

avocat.

Se vor menține

dispozițiile privind anularea Hotărârii nr. 3 din 5 iulie 2010 și Deciziei nr. 961

din 10 noiembrie 2010.

Se va lua act că

reclamantul a renunțat la cererea de anulare a Deciziei nr. 41 din 2 februarie 2009.

Se va menține

dispoziția de respingere a cererii privind daunele morale și se va respinge în

rest acțiunea.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Baroul Mureș și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva Sentinței nr. 67 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că se constată faptul că reclamantul are dreptul de a fi

primit în profesia de avocat, în condițiile art. 16

1

din Legea nr. 51/1995,

republicată, și ale art. 16

1

din Statutul profesiei de avocat.

Menține dispozițiile

privind anularea Hotărârii nr. 3 din 05 iulie 2010 a Consiliului Baroului Mureș

și a Deciziei nr. 961 din 10 noiembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.

Ia act că reclamantul

a renunțat la cererea de anulare a Deciziei nr. 41 din 02 februarie 2009 a

Consiliului Baroului Mureș.

Menține dispoziția de

respingere a cererii privind daunele morale și respinge în rest acțiunea.

Obligă

intimatul-reclamant P.I. la plata sumei de 500 lei, către recurenta-pârâtă

Uniunea Națională a Barourilor din România, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.