ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 815/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Tg. Mureș la data de 9 august 2011, reclamanta M.C.A. a solicitat în contradictoriu cu Baroul Mureș și U.N.B.R., anularea Deciziei nr. 201 din 09 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 56 din 22 februarie 2011 a Consiliului Baroului Mureș, recunoașterea dreptului de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv, obligarea pârâților să emită decizia de primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 245 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M.C.A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Mureș și U.N.B.R. Instanța a anulat Decizia nr. 56 din 22 februarie 2011 emisă de Baroul Mureș și Decizia nr. 201 din 09 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. A fost recunoscut dreptul reclamantei de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv și a fost obligat pârâtul Baroul Mureș să emită decizia de primire a reclamantei în profesia de avocat, ca avocat definitiv, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data formulării cererii de către reclamantă, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Instanța de primă jurisdicție a reținut că rațiunea avută în vedere de legiuitor rezidă în existența prezumției că o persoană care a exercitat timp de 10 ani una din profesiile enumerate de text (notar, judecător, jurisconsult, procuror) a dobândit cunoștințele necesare exercitării profesiei de avocat.

Condiția privind termenul de exercitare a acestei profesii, respectiv 10 ani, constituie fundamentul scutirii de examen pentru intrarea în profesie. Instanța reține că termenul de 10 ani este un termen destul de mare, dar suficient pentru dobândirea cunoștințelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat. Din analiza textului făcută de instanța de fond a rezultat că se stabilește un drept față de persoanele enumerate, iar interpretarea acestei prevederi este în sensul că, dacă o persoană se află în una din situațiile prevăzute de art. 16 și solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții.

Prin art. 21 alin. (2) din Statutul avocaților, act ce are forța juridică inferioară Legii nr. 51/1995, s-a prevăzut că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen Consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Această prevedere din statut nu trebuie însă înțeleasă în sensul organizării unui examen scris, cum s-a întâmplat în cauza de față, instanța reținând că „verificarea cunoștințelor ” , ca noțiune reglementată de statut, nu poate fi făcută contrar dispozițiilor Legii nr. 51/1995. Atât timp cât în lege se folosește sintagma „scutire de examen”, efectuarea verificării cunoștințelor în forma scrisă, cu nota minimă de promovare 7, echivalează în realitate cu un examen, lipsind de conținut și eficiență dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege.

Instanța a constatat că prin susținerea unei probe scrise nu s-a mai avut în vedere scopul noțiunii de „scutire de examen". Deși intitulat „interviu”, (care constă în discuții libere cu comisia), proba scrisă susținută de reclamantă a însemnat în realitate un veritabil examen. Or, atât timp cât legea a reglementat dreptul reclamantei de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, susținerea probei „interviului scris”, contravine dispoziției legale. A reținut instanța că în statut nu este reglementată modalitatea de verificare a cunoștințelor însă, față de prevederile din lege, verificarea cunoștințelor trebuie să se facă în scopul avut în vedere de legiuitor, în niciun caz sub forma unei probe scrise, cu prevederea notei minime de trecere, întrucât această modalitate nu mai reprezintă un „interviu", ci echivalează în fapt cu un examen.

Apoi, pentru organizarea unui examen, trebuie adoptat un regulament, bazat pe criterii imparțiale și transparente. Cu alte cuvinte, verificarea cunoștințelor nu trebuia făcută sub forma unui examen, care, de altfel, nu a respectat nici condițiile de transparență și imparțialitate. Pe de altă parte, a constatat instanța de fond că Hotărârea U.N.B.R. nr. 902 din 11 septembrie 2010, prin care s-a stabilit că verificarea cunoștințelor se poate efectua și în scris, este lipsită de eficiență juridică, câtă vreme reclamanta și-a înregistrat cererea de primire în profesie cu scutire de examen anterior adoptării acesteia, respectiv, la 07 iulie 2010. A reținut instanța de primă jurisdicție că Legea nr. 51/1995 nu prevede o astfel de condiție pentru primirea în profesie cu scutire de examen, atât Statutul cât și Hotărârea U.N.B.R.

nr. 902 din 11 septembrie 2010 adăugând la lege. În ceea ce privește paralela cu admiterea în magistratură fără examen reglementată de Hotărârea nr. 481 din 19 octombrie 2005 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură (act normativ în prezent abrogat), instanța a observat că, potrivit dispozițiilor legale, în vederea numirii în funcția de judecător sau procuror, candidații apți din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției și care se bucură de o bună reputație vor susține un interviu în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Secțiile recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea persoanelor selectate în funcția de judecător, respectiv de procuror.

Candidații recomandați de secții și aprobați de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vor fi propuși Președintelui României pentru numirea în funcția de judecător sau, după caz, de procuror. Prin urmare, având în vedere faptul că reclamanta îndeplinea condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data formulării cererii de către aceasta, fapt care rezultă din actele dosarului și este atestat și de pârât prin adresa nr. 1 din 03 ianuarie 2011, a concluzionat instanța că alegerea modalității de examinare sub forma unui „interviu” scris este de natură a duce la nulitatea Deciziei nr. 56 din 22 februarie 2011 a Baroului Mureș prin care s-a respins cererea reclamantei.

3. Recursul declarat de Baroul Mureș și U.N.B.R. Recurentele au criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că susținerile instanței de fond în ceea ce privește interpretarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 din Statutul avocaților contravin atât legislației în vigoare, cât și doctrinei și practicii instanțelor de judecată, care s-au pronunțat în situații similare. Recurenții au arătat că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 51/1995 instituie regula generală pentru primirea în profesia de avocat - examenul, dar și excepția, în sensul scutirii de examen. Pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, recurenții au apreciat că sintagma folosită de legiuitor în sensul că „la cerere poate fi primit în profesie”, nu poate fi interpretată ca o normă imperativă, ci este una supletivă, fiind la latitudinea organelor abilitate dacă cel care a formulat o astfel de cerere va beneficia sau nu de scutire de examen.

În ceea ce privește susținerea interviului în forma scrisă, recurenții au susținut că acesta a fost organizat conform prevederilor din Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a U.N.B.R., care prevăd că barourile pot decide ca verificarea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat să se facă și în formă scrisă. Recurenții au susținut că nici prevederile art. 21 din Statutul profesiei și nici cele din Hotărârea nr. 902/2010 nu adaugă la Legea nr. 51/1995 în ceea ce privește primirea solicitanților în profesia de avocat cu scutire de examen. Recurenții au susținut faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut aplicarea greșită a dispozițiilor din Hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R., având în vedere data formulării cererii de primire în profesie, întrucât U.N.B.R.

a avut în vedere data verificării cunoștințelor, respectiv data de 4 februarie 2011 și, pentru egalitate de tratament a candidaților, în mod corect au fost aplicate prevederile din Hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a reținut că la data formulării cererii de primire în profesie de către intimata M.C.A., dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Înalta Curte reține că prin dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”. În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării cunoștințelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”: Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii C.E.D.O.

din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplul: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, Înalta Curte apreciază că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și, contrar susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.

(ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Instanța de control judiciar constată că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimata, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, rezultă că reclamanta are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.

Instanța de control judiciar reține că refuzul recurenților de a o primi în profesie fără examen pe reclamantă, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor specifice profesiei, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de prima instanță prin admiterea acțiunii. Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Baroul Mureș și U.N.B.R. împotriva Sentinței nr. 245 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.