ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 167 din 17 decembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâților U.N.B.R. și Baroul Avocaților N., a anulat decizia nr. 9 din 9 martie 2007 și decizia nr. 29 din 1 iunie 2007 emise de Baroul Avocaților N., precum și decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007 emisă de Consiliul U.N.B.R. și a obligat Baroul N. să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a formulat cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condițiile impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fapt atestat de pârâtă în preambulul hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007. Urmare a cererii de primire în această profesie, Consiliul Baroului N. a hotărât susținerea unui test scris de verificare a cunoștințelor, baremul minim pentru promovarea testului fiind nota 7. Lucrarea scrisă a reclamantului a fost notată cu mai puțin de nota 7, motiv pentru care, prin hotărârea nr. 9 din 9 martie 2007, Consiliul Baroului N. a respins cererea de primire în profesia de avocat, pe considerentul că acesta nu îndeplinește baremul de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin hotărârea nr. 29 din 1 iunie 2007 Consiliul Baroului N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii anterior indicate. Prin decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007 Consiliul U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva celor două hotărâri mai sus individualizate. Instanța de fond a opinat în sensul că, în raport de împrejurarea că reclamantul îndeplinea condițiile impuse de art. 16 pct. 2 din Legea nr. 51/1991, alegerea modalității de examinare sub formă scrisă este de natură a duce la nulitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007 a Consiliul Baroului N. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții U.N.B.R. și Baroul Avocaților N., care au solicitat desființarea acesteia și respingerea acțiunii.

În motivarea căii de atac, recurenții au susținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât se întemeiază pe o interpretare forțată și eronată a dispozițiilor legale aplicabile în materie. Pe acest aspect, recurenții au precizat faptul că Statutul profesiei de avocat nu contravine Legii nr. 51/1991, ci aduce lămuriri și cuprinde norme de aplicare ale acestei legi. Recurenții au susținut că îndeplinirea condițiilor de primire în profesia de avocat nu creează în nici un caz un drept al candidatului de a fi primit, fără respectarea unor minime condiții de cunoștințe referitoare la desfășurarea acestei profesii. Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, recurentul-reclamant A.V. a contestat legalitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007, a hotărârii nr. 29 din 1 iunie 2007 emise de Baroul Avocaților N., precum și decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007 emisă de Consiliul U.N.B.R., prin care aceștia au respins cererea sa de admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că acesta nu îndeplinește condițiile legale, întrucât nu a obținut nota 7 la testul de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Înalta Curte apreciază că refuzul intimaților-pârâți de a da curs cererii recurentului-reclamant este nejustificat, întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Condiția privind exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Așadar, după cum a reținut și prima instanță, textul de lege anterior enunțat conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții individualizate în lege. Într-adevăr, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Însă, această prevedere din Statut nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris, cu notă minimă de promovare 7. A primi o asemenea interpretare, realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Înalta Curte constată că, cauza dedusă judecății, deși a fost intitulată „test de verificare a cunoștințelor”, proba susținută de recurent a însemnat în realitate un examen. Or, atâta timp cât textul legal aflat în discuție a reglementat dreptul reclamantului de a fi primit în această profesie fără examen, susținerea unei probe scrise contravine dispoziției legale. Instanța de control judiciar apreciază că este corectă interpretarea realizată de instanța de fond în sensul că, deși în Statutul profesiei de avocat nu este reglementată modalitatea de verificare a cunoștințelor, în raport de prevederile legale în materie, verificarea cunoștințelor trebuie să se facă în raport cu scopul avut în vedere și în nici un caz sub forma unei probe scrise, cu prevederea notei minime de trecere, întrucât, așa cum s-a mai arătat, această modalitate de testare a solicitanților nu mai reprezintă o „verificare”, ci echivalează cu susținerea unui examen.

În consecință, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.N.B.R. și de Baroul N. împotriva sentinței civile nr. 167 din 17 decembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.