ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 167 din 17 decembrie 2007, a admis acțiunea

formulată de reclamantul A.V. împotriva pârâților U.N.B.R. și Baroul Avocaților

N., a anulat decizia nr. 9 din 9 martie 2007 și decizia nr. 29 din 1 iunie 2007

emise de Baroul Avocaților N., precum și decizia nr. 244 din 22 septembrie 2007

emisă de Consiliul U.N.B.R. și a obligat Baroul N. să emită decizie de primire a

reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a formulat

cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condițiile

impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fapt atestat de pârâtă în preambulul

hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007.

Urmare a cererii de primire

în această profesie, Consiliul Baroului N. a hotărât susținerea unui test scris

de verificare a cunoștințelor, baremul minim pentru promovarea testului fiind nota

7.

Lucrarea scrisă a reclamantului

a fost notată cu mai puțin de nota 7, motiv pentru care, prin hotărârea nr. 9 din

9 martie 2007, Consiliul Baroului N. a respins cererea de primire în profesia de

avocat, pe considerentul că acesta nu îndeplinește baremul de verificare a cunoștințelor

cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin hotărârea nr. 29

din 1 iunie 2007 Consiliul Baroului N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată

de reclamant împotriva hotărârii anterior indicate.

Prin decizia nr. 244 din

22 septembrie 2007 Consiliul U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația formulată

de reclamant împotriva celor două hotărâri mai sus individualizate.

Instanța de fond a opinat

în sensul că, în raport de împrejurarea că reclamantul îndeplinea condițiile impuse

de art. 16 pct. 2 din Legea nr. 51/1991, alegerea modalității de examinare sub formă

scrisă este de natură a duce la nulitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007 a Consiliul

Baroului N.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâții U.N.B.R. și Baroul Avocaților N., care au solicitat desființarea

acesteia și respingerea acțiunii.

În motivarea căii de atac,

recurenții au susținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât se întemeiază

pe o interpretare forțată și eronată a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Pe acest aspect, recurenții

au precizat faptul că Statutul profesiei de avocat nu contravine Legii nr. 51/1991,

ci aduce lămuriri și cuprinde norme de aplicare ale acestei legi.

Recurenții au susținut

că îndeplinirea condițiilor de primire în profesia de avocat nu creează în nici

un caz un drept al candidatului de a fi primit, fără respectarea unor minime condiții

de cunoștințe referitoare la desfășurarea acestei profesii.

Intimatul a formulat concluzii

scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a analizat

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, recurentul-reclamant

A.V. a contestat legalitatea hotărârii nr. 9 din 9 martie 2007, a hotărârii nr.

29 din 1 iunie 2007 emise de Baroul Avocaților N., precum și decizia nr. 244 din

22 septembrie 2007 emisă de Consiliul U.N.B.R., prin care aceștia au respins cererea

sa de admitere în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că acesta

nu îndeplinește condițiile legale, întrucât nu a obținut nota 7 la testul de verificare

a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Înalta Curte apreciază

că refuzul intimaților-pârâți de a da curs cererii recurentului-reclamant este nejustificat,

întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că „la cerere,

poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii

în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public,

consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Condiția privind exercitarea

acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen,

întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea

cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Așadar, după cum a reținut

și prima instanță, textul de lege anterior enunțat conferă persoanelor care au deținut

una din funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia

de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții individualizate

în lege.

Într-adevăr, art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire

în profesie cu scutire de examen, Consiliul baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Însă, această prevedere

din Statut nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare

a solicitanților sub forma unui examen scris, cu notă minimă de promovare 7.

A primi o asemenea interpretare,

realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență

prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Înalta Curte constată

că, cauza dedusă judecății, deși a fost intitulată „test de verificare a cunoștințelor”,

proba susținută de recurent a însemnat în realitate un examen. Or, atâta timp cât

textul legal aflat în discuție a reglementat dreptul reclamantului de a fi primit

în această profesie fără examen, susținerea unei probe scrise contravine dispoziției

legale.

Instanța de control judiciar

apreciază că este corectă interpretarea realizată de instanța de fond în sensul

că, deși în Statutul profesiei de avocat nu este reglementată modalitatea de verificare

a cunoștințelor, în raport de prevederile legale în materie, verificarea cunoștințelor

trebuie să se facă în raport cu scopul avut în vedere și în nici un caz sub forma

unei probe scrise, cu prevederea notei minime de trecere, întrucât, așa cum s-a

mai arătat, această modalitate de testare a solicitanților nu mai reprezintă o „verificare”,

ci echivalează cu susținerea unui examen.

În consecință, în raport

de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele

ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de U.N.B.R. și de Baroul N. împotriva sentinței civile nr. 167 din 17 decembrie

2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 mai 2008.