ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Naționala a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Baroul Alba - Consiliul Baroului, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 902 din 27 martie 2014 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, comunicata la 24.04.2014;

- anularea Deciziei Consiliului Baroului Alba nr. 122/2013 prin care s-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen;

- obligarea Baroului Alba - Consiliul Baroului Alba să emită decizia de primire în profesia de avocat cu scutire de examen în calitatea de avocat definitiv, ținând cont de faptul că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de legislația aplicabilă la momentul înregistrării cererii la Baroul Alba sub nr. 381/2010.

Prin Sentința civilă nr. 271 din 19 noiembrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Împotriva Sentinței civile nr. 271 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod eronat s-a reținut că a refuzat participarea la interviu. Din motivarea celor două decizii atacate cât și din procesul-verbal întocmit de către barou la data de 30.10.2013, rezultă că a participat la interviu, menționându-se și modul susținerii acestuia, așa cum a fost organizat și gestionat de către Consiliul Baroului Alba

Recurenta precizează că a participat la interviu, însă așa cum se reține, a refuzat să participe la examinare în ceea ce privește interviul care rezultă că s-a desfășurat și la care a participat, deoarece acesta s-a dorit a fi transformat într-o veritabilă examinare pe care nu a acceptat-o.

Deși instanța susține în motivarea sentinței atacate că nu se află în situație identică cu cea a persoanelor care au obținut hotărârile judecătorești favorabile depuse în probațiune, întrucât în acele situații s-a constatat că deși persoanele în cauză au fost chemate la interviu, acesta s-a transformat în examinare, nu pot identifica o altă situație în condițiile în care din procesul-verbal al Baroului Alba din dala de 30.10.2013- lipsit de număr de înregistrare și din motivarea Deciziei Consiliului Baroului Alba nr. 122/2013 și a Deciziei nr. 902/27,03.2014 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, motivul respingerii cererii de primire în profesie a fost acela că a refuzat să participe la procedura de verificare a cunoștințelor respectiv, procedura la care colegii săi titulari ai deciziilor depuse la dosar au participat.

La o analiză în amănunt a motivării instanței se constată că acțiunea a fost respinsă, în principal pe considerentul refuzului de a participa la interviu, aspect care nu este prevăzut însă nici în legislația aplicabilă și nici în procedurile pe care tot instanța susține ca avea obligația să le îndeplinească.

Se mai arată că instanța se contrazice în motivare, susținând ca în mod corect și legal pârâții au impus îndeplinirea condițiilor prevăzute de Hotărârea Consiliului UNBR nr. 902/2010 - respectiv examinarea, aspect asupra căreia s-a pronunțat instanța prin hotărârile judecătorești depuse în probațiune și reține totodată că s-a prezentat la interviu la care nu s-a supus. Din nici unul dintre documentele depuse în probațiune de pârât, nu rezultă ca a refuzat să participe la interviu, cu atât mai mult cu cât a fost prezentă și a purtat dialog cu pârâții în data de 30.10.2013, așa cum rezulta din procesul-verbal al ședinței consiliului UNBR, depus la dosar.

Reclamanta susține că a susținut interviul în măsura în care acesta a fost organizat de către barou, răspunzând la toate întrebările aplicate, până în momentul în care unul dintre membrii comisiei a jignit-o (ceea ce nu a fost consemnat în procesul-verbal pe care eu nu și-l însușește întru totul atâta timp cât nu l-a fost semnat, proces-verbal pe care l-a solicitat baroului în copie și nu i-a fost comunicat până la data depunerii la dosar.

De-a lungul timpului, marea majoritate a practicii judiciare și în special cea recenta a dat articolului 16 alin. (2) interpretarea potrivit căreia textul stabilește un drept conferit de lege față de persoanele care îndeplinesc condițiile de primire în avocatură și nu o posibilitate sau o facultate, iar acestui drept, îi corespunde o obligație corelativă ce îi revine baroului - consiliului baroului de admitere a cererii de primire în profesie.

Astfel, interpretarea textului legal, este că cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani, poate fi primit în profesie cu scutire de examen, deci fără a fi necesar un mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor. Condiția exercitării acestei profesii într-un interval de 10 ani reprezintă, așa cum s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2087/2008, precum și în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Ștefan și Ștef vs. România din 27.01.2009, fundamentul scutirii de examen întrucât există prezumția că acest termen este suficient pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Intimații Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Baroul Alba - Consiliul Baroului Alba au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 16.02.2017, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, cererea reclamantei de primire în profesia de avocat fără examen se întemeiază, în drept, pe dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, forma în vigoare la data respectivă, care prevedeau următoarele:

"La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

a) titularul diplomei de doctor în drept;

b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".

Din modul de formulare a textului de la art. 16 (2) lit. b) din Legea nr. 51/1991, republicată rezultă indubitabil că ne aflăm în prezența unei norme juridice dispozitive și nu imperative, mai exact, a unei norme juridice supletive care permite subiecților de drept destinatari să opteze între două variante posibile de comportament - a primi sau a nu primi în profesia de avocat, cu scutire de examen, pe solicitanții care îndeplinesc cerințele obligatorii prevăzute la lit. b).

Prin Decizia nr. 122 din 30 octombrie 2013 Baroul Alba a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen formulată de recurenta-reclamantă A.

S-a reținut că recurenta-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, dar a refuzat să se prezinte în fața consiliului pentru realizarea procedurii de verificare a cunoștințelor referitoare la exercitarea profesiei de avocat.

Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 902/2014 a Consiliului Uniunii Barourilor din România.

Recurenta-reclamantă a considerat că nu se impunea prezentarea sa în fața consiliului, deoarece prin efectul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 trebuie să fie primită în profesia de avocat, îndeplinind cerințele acestui text legal.

Înalta Curte constată că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1996 poate fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, la cerere, persoana care a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și nu i-a încetat activitatea pentru motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

În cauză, recurenta-reclamantă îndeplinea, la data formulării cererii, condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, dar a refuzat să se prezinte la verificarea cunoștințelor profesionale privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat organizat în condițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/11.09.2010.

Refuzul recurentei-reclamante de a se prezenta la verificarea cunoștințelor în materia exercitării profesiei de avocat generează imposibilitatea obiectivă de control judiciar a eventualului exces de putere din partea autorităților profesionale pârâte.

Deci, în cauză, nu s-au impus condiții suplimentare celor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru că nu s-a organizat examen profesional, iar bibliografia indicată relevă că într-adevăr urma să aibă loc numai o verificare privind legislația ce reglementează exercitarea efectivă a profesiei de avocat, fără a fi pus în discuție un examen propriu-zis pentru verificarea cunoștințelor profesionale generale presupus a fi dobândite în perioada celor 10 ani de exercitare a uneia dintre profesiile reglementate de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Reglementarea al cărei beneficiu l-a invocat recurenta-reclamantă, respectiv art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu exclude organizarea unei verificări a cunoștințelor solicitantului.

Este adevărat că în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că verificarea cunoștințelor pe calea unei testări profesionale cu barem și punctaj minim de promovare reprezintă în realitate un examen, astfel fiind golită de conținut prevederea legală.

Dar, în cazul analizat, nu s-a organizat examen pentru primirea în profesie, ceea ce ar contraveni art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pentru că așa cum deja s-a explicat, nu s-a stabilit punctaj și nici barem de examinare.

Desfășurarea în forma scrisă, deși este de natura unui examen sau concurs, în general, nu este de esența acestuia, existând situații în care un examen sau un concurs se desfășoară exclusiv în formă orală, cu precizarea că susținerea unui examen sub forma unui test scris este în măsură să corespundă unor exigențe care țin de asigurarea obiectivității, transparenței, înlăturării subiectivismului și arbitrarului, posibilității contestării, spre deosebire de examenul desfășurat în formă orală care este criticabil din punct de vedere al aspectelor enumerate.

Astfel, pe de o parte, așa cum s-a arătat, verificarea cunoștințelor specifice organizării și desfășurării profesiei de avocat nu este echivalentul unui examen de admitere în profesie care ar fi presupus testarea cunoștințelor juridice ale solicitanților, iar pe de altă parte, din moment ce primirea în profesia de avocat cu scutire de examen este o opțiune a organismelor competente (barourile), acestea au dreptul să prevadă anumite condiții în care să se facă accesul în profesie fără examen, verificarea cunoștințelor din domeniul legislației referitoare la organizarea și desfășurarea profesiei de avocat fiind o asemenea condiție.

De altfel, distincția între verificarea sub forma unui colocviu și verificarea sub forma unui test scris este pur formală din moment ce obiectul verificării este același - cunoștințele din domeniul legislației referitoare la organizarea și desfășurarea profesiei de avocat - iar consecința nepromovării constă în respingerea cererii de primire în profesie, indiferent de modul în care s-a realizat verificarea. Fiind vorba de o distincție formală, aceasta nu e aptă să genereze discriminare între solicitanții verificați în forma colocvială și cei verificați în formă scrisă.

Instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă susține că s-a prezentat în vederea intervievării, dar s-a dorit o examinare cu care nu a fost de acord, or aceste susțineri nu sunt probate.

În consecință, recurenta-reclamantă nu se găsește într-o situație identică cu cea a persoanelor care au obținut hotărâri judecătorești favorabile, depuse în probațiune de reclamantă, întrucât în acele situații s-a constatat că deși reclamanții au fost chemați la un interviu, acesta a fost transformat unilateral și fără temei într-o veritabilă examinare, ceea ce nu s-a constatat în situația recurentei-reclamante.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 271/2014 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2017.

Procesat de GGC - GV