ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Alba și Uniunea Națională a

Barourilor din România, anularea Hotărârii nr. 31 din 28 ianuarie 2011 emisă de

către pârâtul Consiliul Baroului Alba și anularea Deciziei nr. 80 din 3

decembrie 2011 emisă de către pârâtul Consiliul U.N.B.R, precum și obligarea

Baroului Alba la emiterea unei hotărâri de primire a sa în profesia de avocat

cu scutire de examen.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că în luna octombrie 2010 a solicitat Baroului

Alba primirea sa în profesia de avocat, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995, îndeplinind condițiile acestui text de lege întrucât

prin exercitarea unei profesii juridice timp de 10 ani a dobândit cunoștințele

necesare profesiei de avocat.

Prin întâmpinare,

pârâții au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, susținând că

primirea în profesia de avocat constituie o posibilitate pentru barou și nu o

obligație.

Prin Sentința nr. 254

din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 31 din 28

ianuarie 2011 emisă de către Consiliul Baroului Alba și a Deciziei nr. 80 din 3

decembrie 2011 emisă de către Consiliul U.N.B.R., obligând Baroul Alba să emită

decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, prin Hotărârea nr. 31

din 28 ianuarie 2011 atacată în cauză a fost respinsă cererea reclamantului de

intrare în avocatură fără examen. Acesta a formulat contestație împotriva

hotărârii care a fost respinsă prin Decizia nr. 80 din 3 decembrie 2011 a

Consiliului U.N.B.R.

Prima instanță a

reținut, din analizarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, că

persoanele care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul acestui

text de lege au dreptul de a fi primite în profesia de avocat cu scutire de

examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.

Condiția privind

exercitarea acestei profesii într-un interval de 10 ani reprezintă, așa cum s-a

reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fundamentul

scutirii de examen, legiuitorul instituind prezumția legală că acest termen

este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării

profesiei de avocat, astfel că orice examinare a unui solicitant pentru

primirea în profesia de avocat este inutilă.

Chiar dacă prin art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat se prevede că, în cazul cererilor

de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să

verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul

conferirii dreptului de a organiza o examinare a cunoștințelor solicitanților,

scrisă sau orală, cu nota minimă de promovare. A interpreta în sens contrar

aceste dispoziții legale, înseamnă a lipsi de eficiență prevederea cuprinsă în

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prima instanță a

reținut că, în speță, reclamantul a fost invitat la un interviu, acesta a fost

transformat unilateral și fără temei legal într-o veritabilă examinare,

rezultatul acesteia fiind determinat de modul cum a votat fiecare consilier al

Baroului Alba. Or, atâta timp cât dispozițiile citate au reglementat dreptul

reclamantului de a fi primit în profesie fără examen, refuzul pârâților de a da

curs cererii sale pe motiv că nota obținută de acesta este sub media minimă

stabilită este nejustificat.

Prima instanță nu a

împărtășit modalitatea de interpretare a art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995 exprimată de pârâți prin întâmpinare, având în vedere că sintagma

"la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen" în

forma avută de textul legal la momentul evenimentelor reclamate, exprimă

dreptul solicitantului, posibilitatea acestuia de a opta, în măsura în care

îndeplinea condițiile legale, pentru intrarea în profesia de avocat fără

examen, și nu posibilitatea pentru pârâți de a-l primi sau nu în această

profesie.

Prima instanță a

apreciat că nu se poate face abstracție de modalitatea discreționară de evaluare

și apreciere a cunoștințelor reclamantului la proba orală, când, în urma

răspunsurilor date de către acesta la întrebările adresate de către membrii

Consiliului Baroului Alba, transformat în comisie de examinare, fiecare membru

a votat pentru sau împotriva, ori s-a abținut de la vot în privința admiterii

reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen, iar fiecare vot

pozitiv a fost transformat într-un punct, care, însumate au condus la

stabilirea notei pentru această examinare.

Or, o asemenea

evaluare a solicitanților nu este prevăzută în niciun act normativ specific

profesiei de avocat sau act administrativ de punere în executare a legii, fiind

stabilită ad-hoc, fără o minimă încunoștințare a solicitantului.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs Uniunea Națională Baroul Alba și Uniunea Națională

a Barourilor din România (U.N.B.R.) și Baroul Alba, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 8, 9 și art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, în esență, se susține că instanța de fond a interpretat greșit

prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 54/1995 și a ignorat dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului

baroului să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment

ce solicitantul urma să acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase

ulterior.

Hotărârea nr. 31 din

28 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Alba este legală, fiind conformă cu

dispozițiile legale și regulamentare citate, dar și cu prevederile Hotărârii

nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., respectiv pct. 5 alin. (3), unde se

prevede că rezultatul verificării poate determina respingerea cererii de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

De asemenea, se arată

că în mod greșit și fără temei s-a reținut că membrii consiliului au avut o

atitudine subiectivă, precum și faptul că instanța nu se poate substitui

Consiliului Baroului Alba cu privire la verificarea cunoștințelor acestuia.

Ulterior Uniunea

Națională a Barourilor din România a formulat precizări prin care a invocat

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia arătând că revenea

competența soluționării în fond Tribunalului Alba, secția de contencios

administrativ și fiscal, invocând în acest sens și soluția pronunțată în

Dosarul nr. 636412/2011 al Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este temeinică și

legală.

Se arată că potrivit

obligațiilor legale incidente cauzei, nu se impune verificarea cunoștințelor

sale pentru primirea în profesia de avocat.

Se menționează și

faptul că recurenții au transformat interviul în examen, iar refuzul

recurenților de a da curs cererii sale pe motiv că 4 consilieri au votat pentru

primire, unul s-a abținut și 6 au votat împotrivă este nejustificat.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, apreciază ca acestea sunt fondate, însă,

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte, referitor

la excepția necompetenței materiale a instanței de fond, invocată de recurentul

U.N.B.R., reține că, în raport de modul cum a fost formulată cât și de

concluziile orale referitoare la aceasta, recurentul nu a intenționat să

învestească instanța cu o astfel de excepție sau să invoce un alt motiv de

recurs, ci doar a dorit să semnaleze o soluție care contravine practicii

judiciare de până acum cu privire la competența de soluționare a unor astfel de

cauze în fond, de către curțile de apel, secțiile de specialitate.

De altfel, nici nu a

motivat această excepție, solicitând, în final, admiterea recursurilor, casarea

sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului.

Însă, dincolo de

aceste aspecte, această excepție nu a fost invocată, conform art. 159

1

din C. proc. civ. (introdus prin Legea nr. 202/2010), astfel că în cauză nu se

va reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C.

proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.

În consecință, față

de cele expuse, se reține că instanța de fond care a pronunțat hotărârea

recurată, a fost competentă material să judece cauze.

În altă ordine, deși

se invocă ca temei legal al recursului și dispozițiile art. 304 pct. 8 din C.

proc. civ., recurenții nu aduc nici un argument în dezvoltarea acestui motiv,

astfel că în lipsa oricăror critici instanța de recurs apreciază că sentința

recurată nu poate fi supusă controlului de legalitate din perspectiva acestui

motiv de recurs.

De altfel, se

constată că instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, pronunțându-se în raport de obiectul acțiunii cu care

a fost învestită.

Criticile formulate,

chiar dacă nu au fost structurate, se circumscriu motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În cauză, este

necontestat că intimatul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată (2).

De asemenea, este

necontestat că intimatul-reclamant a fost supus unui interviu, înregistrat

audio, înregistrări care nu au fost depuse la dosar și nici transcriptul

acestora, de către Consiliul Baroului Alba.

Prin Hotărârea nr. 31

din 28 ianuarie 2011 Consiliul Baroului Alba Iulia a respins cererea de primire

în profesie cu scutire de examen, în considerentele acesteia afirmându-se că

"Cu 4 voturi pentru primire, o abținere și 6 voturi împotrivă, ținând cont

de modul în care petentul s-a prezentat în fața Consiliului Baroului Alba și de

modul de desfășurare al interviului consemnat în procesul-verbal de ședință și

pe suport audio, s-a dispus respingerea primirii în profesia de avocat cu

scutire de examen a domnului B.I.".

Potrivit prevederilor

legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii reclamantului,

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată [2],

prevedeau că la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de

examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a)

și lit. b).

Instanța de recurs

constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive

"poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un

drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora

"în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul

baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o

adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a

exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin

folosirea unei norme juridice permisive.

De asemenea, în

scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să

verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și

existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr.

902/2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind

procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/constatat ca fiind

nelegal.

Este adevărat că la

pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta

dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu,

cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de

avocat, dar se prevede și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și

în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de față.

Deci, Baroul Alba a

avut temei legal și regulamentar să procedeze la realizarea verificării

respective în forma interviului oral, așa cum a și organizat-o la care reclamantul

a și participat, fără să o conteste.

În cauză, însă,

autoritățile pârâte nu au depus documente în legătură cu realizarea interviului

în cadrul căruia au fost verificate cunoștințele reclamantului privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prima instanță avea

obligația de a cere înregistrarea video și audio a modului de desfășurare a

interviului, pentru a putea să aprecieze în cunoștință de cauză cu privire la

legalitatea procedurii și dacă consemnarea făcută în cele două hotărâri are

semnificația dată de pârâți, și anume, a necunoașterii normelor privind

practicarea profesiei de avocat.

Recurenții-pârâți pot

fi obligați să depună și o transcriere a înregistrării audio, în vederea

observării respectării normelor legale pentru desfășurarea interviului.

Fără ca judecătorul

să se substituie membrilor comisiei în a analiza dacă răspunsurile date de

reclamantă sunt sau nu corecte, acesta este dator să se pronunțe cu privire la

toate probele ce pot conduce la dezlegarea pricinii.

Trimiterea în actele

contestate la interviul dat de către reclamant impune ca judecătorul să

administreze proba și nu să o ignore, fiind esențială în dezlegarea pricinii.

Față de acestea, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi

admis, urmând a se casa sentința recurată și a se trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Baroul Alba și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva Sentinței nr. 254 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2013.

Procesat de GGC - CL