ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâții Baroul de

Avocați Alba și de Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat

anularea Hotărârii nr. 33 din 28 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului de

Avocați Alba și a Deciziei nr. 244 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România, precum și obligarea pârâților să emită

actele de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen

conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa cum a

fost modificată până la data apariției Legii nr. 270/2010.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere pentru primirea în profesia de

avocat cu scutire de examen, conform prevederilor legale în vigoare, la data de

15 octombrie 2010, însă interviul desfășurat s-a dovedit a fi în realitate un

examen având caracter eliminatoriu, astfel că urmare a acestei examinări a fost

declarat respins și ca urmare i-a fost respinsă și contestația depusă la

Uniunea Națională a Barourilor din România, fiind privat de dreptul conferit de

lege de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, după o perioadă

de 20 ani în care a activat în profesia de jurisconsult și consilier juridic.

Prin întâmpinare,

pârâții Baroul Alba și Uniunea Națională a Barourilor din România au solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că toți cei care au solicitat

intrarea în avocatură cu scutire de examen în Baroul Alba ori în oricare alte

barouri din țară au parcurs etapa verificării cunoștințelor privitoare la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementată de art. 21 alin.

(2) din Statutul profesiei de avocat.

Prin Sentința nr. 249

din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba a admis acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâții

Baroul de Avocați Alba și de Uniunea Națională a Barourilor din România și a

dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 28 ianuarie 2011 emisă de Consiliul

Baroului Alba și a Deciziei nr. 244 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul

U.N.B.R., obligând pârâtul Baroul Alba să emită decizie de primire a

reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a absolvit Facultatea de

Drept din București, profilul Științe Juridice, specializarea Drept Economic

Administrativ în sesiunea Februarie 1989, iar ulterior a promovat în anul

universitar 1991/1992 examenele de diferență pentru acordarea atestatului în

specializarea Drept, fiind încadrat începând cu luna ianuarie 1990 ca

jurisconsult la I.M.M.N. Zlatna.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că la data de 15 octombrie 2010, reclamantul a

depus la Baroul Alba cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen, iar în urma interviului desfășurat, Consiliul Baroului Alba a apreciat

că reclamantul a dat două răspunsuri greșite și unul corect, dar incomplet,

astfel că a decis respingerea cererii reclamantului conform art. 5 din

Hotărârea nr. 902/2010 a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Din analiza

dispozițiilor legale incidente în cauză, judecătorul fondului, având în vedere

că reclamantul îndeplinește celelalte condiții prevăzute de lege privind

primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, a constatat că la

fundamentul scutirii de examen s-a avut în vedere prezumția că vechimea

juridică de 10 ani este îndestulătoare pentru dobândirea cunoștințelor necesare

exercitării profesiei de avocat.

De asemenea, prima

instanță a apreciat că, deși prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat se prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de

examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu

privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, totuși această

prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o

testare a solicitanților sub forma unui examen scris sau oral cu notă minimă

sau calificativ de promovare.

Curtea de apel a constatat

că deși în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen se stabilește prin Statutul profesiei și prin Hotărârea nr. 902/2010 a

Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România faptul că se pot

verifica de Consiliul Baroului cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, totuși aceste dispoziții

modifică prevederile art. 16 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare până la 31

decembrie 2010, act normativ cu forță juridică superioară, încălcând astfel

principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că, în realitate, interviul la care a participat

reclamantul a constituit un adevărat examen, definit ca mijloc de verificare și

apreciere a cunoștințelor, iar atât timp cât dispozițiile art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 au reglementat clar dreptul reclamantului de a fi

primit în profesie fără examen, refuzul pârâților de a da curs cererii acestuia

pe motiv că a dat răspunsuri greșite la întrebările puse din Legea și Statutul

profesiei de avocat este nejustificat.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Alba au declarat recurs Baroul de Avocați Alba și

de Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, pe următoarele aspecte de nelegalitate.

Instanța de fond a

ignorat existența unor acte administrative normative care nu au fost declarate

nelegale.

Recurenții au arătat

că prima instanță a ignorat un act administrativ normativ valabil: Hotărârea

nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care detaliază procedura

de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat

pentru cei care îndeplinesc „condițiile formale” prevăzute la art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, stabilind că „Rezultatul verificării cunoștințelor

privind legislația specifică profesiei de avocat poate determina respingerea

cererii de primire în profesie cu scutire de examen, fără a vătăma dreptul

petentului de a formula, ulterior, o nouă cerere”.

Instanța a aplicat

greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Potrivit

recurenților, textul legal nu conferă un drept subiectiv, ci doar o vocație.

Instituirea unor criterii obiective și transparente de organizare a activității

de testare a participanților nu reprezintă un examen după cum a reținut

instanța, mai ales din perspectiva sferei de cuprindere a tematicii care a fost

foarte restrânsă.

În plus, reclamantul

s-a supus procedurii de verificare a cunoștințelor contestând-o numai după ce a

fost respins.

La dosar

intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

susținerilor din recurs și menținerea ca legală și temeinică a sentinței

atacate.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curea apreciază recursurile ca

nefondate, pentru următoarele considerente.

Intimatul-reclamant a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ refuzul recurenților-pârâți de a-l primi în profesia de avocat cu

scutire de examen, exprimat prin Hotărârea nr. 33 din 28 ianuarie 2011 a

Consiliului Baroului Alba confirmat prin Decizia nr. 244 din 9 iunie 2011 a

Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România de respingere a

contestației administrative.

Prima instanță a

reținut, în esență, că impunerea unor condiții suplimentare celor stabilite

prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea

unui interviu echivalează cu susținerea unui examen și prin aceasta contravine

legii.

Această opinie este

corectă, fiind împărtășită și de instanța de recurs.

La data formulării

cererii de primire în profesie de către reclamantul-intimat, 15 octombrie 2010,

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: alin. (2) „La cerere,

poate fi primit în posesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data

primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror,

notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și

dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn de

profesia de avocat”.

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul

cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate

să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat”.

În fine, prin

Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5

detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică

profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării

cunoștințelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu

scutire de examen”.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales

după pronunțarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 27

ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala

divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții

suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

precitat conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice

profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare,

care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în

sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și, contrar

susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea

Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia

nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal).

Aspectul cantitativ

invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoștințelor a vizat doar

reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal,

proceduri), este complet nerelevant, câtă vreme ceea ce se reproșează

recurenților este faptul că impunerea unei grile și a unui barem prestabilit,

precum și a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanți

echivalează, în mod evident, cu un examen și, prin aceasta, contravine legii.

De altfel, este justă

apărarea intimatului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 902/2010 a

Consiliului U.N.B.R. nu îi este opozabilă, câtă vreme emitentul actului

normativ nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 11 din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative de a-i asigura publicarea în Monitorul Oficial în vederea intrării în

vigoare.

În ceea ce privește

aplicarea în concret a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

Curtea apreciază că aceste dispoziții au fost aplicate corect de prima instanță

în cauza dedusă judecății.

Contrar celor

susținute de recurenți, Înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor,

„poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca

instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de

primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate

la lit. b), respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și

nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru

profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ,

el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi

îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de

recurenți în organizarea profesiei de avocat.

În acest context,

refuzul recurenților de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a

întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor specifice

profesiei, apare ca nejustificat și în mod corect a fost sancționat de prima

instanță prin admiterea acțiunii.

Împrejurarea că

intimatul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de recurenți nu le

conferă legitimitate, cum sugerează aceștia, ci, dimpotrivă, îi demonstrează

buna-credință.

În fine, Înalta Curte

mai remarcă și că voința recurenților de a adăuga la lege reiese cu evidență

atât din actele premergătoare, cât și din motivele de recurs, câtă vreme

aceștia au considerat că art. 16 din lege vizează numai „condițiile de formă

pentru admiterea în profesie fără examen”, lăsând să se înțeleagă că ar mai

exista și alte condiții, de fond ori substanțiale, ceea ce în mod evident nu

este real.

Voința legiuitorului

rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) reprodus anterior și

pornește de la premisa, corect decelată de judecătorul fondului, că un

consilier juridic (cazul intimatului-reclamant) cu peste 10 ani vechime în

această profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesare pentru

exercitarea profesiei de avocat, așa încât nu mai sunt necesare, în această

privință, verificări suplimentare.

Conchizând, Înalta

Curte reține, la fel ca judecătorul de la curtea de apel, că respingerea

cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este

nejustificată, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată

de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Baroul de Avocați Alba și Uniunea Națională a Barourilor din

România împotriva Sentinței nr. 249/2011 din 19 septembrie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ