ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5746/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.V.

în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Iași și Uniunea Națională a Barourilor din România prin Consiliu, a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Deciziei nr. 53 din 9 februarie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Iași - prin Consiliul Baroului Iași, ca nefondată; - anularea Deciziei nr. 192 din 9 iunie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - prin Consiliul Uniunii; - obligarea Baroului Iași prin Consiliu să emită o decizie de primire în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Tabelul avocaților definitivi; - obligarea Uniunii Naționale a Barourilor din România prin Consiliul să recunoască reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, sub sancțiunea aplicării pârâților a unor penalități de 1.000 RON pe zi întârziere, de la un termen de executare stabilit de instanță, precum și la aplicarea de amenzi cominatorii conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 57 din 20 februarie 2012 Curtea de Apel Iași a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond, analizând prioritar respectarea prevederilor procedurale la adoptarea Deciziei nr. 53/2011 de Consiliul Baroului Iași, a constatat că cererea reclamantului de primire în profesia de avocat la Baroul Iași cu scutire de examen a fost afișată la 31 august 2010 și chiar dacă ulterior etapele numirii raportorului, a depunerii raportului și a adoptării deciziei de respingere a cererii reclamantului au implicat trecerea mai multor luni, în lipsa unor prevederi imperative în legea specială asupra temporizării procedurii și a existenței unor sancțiuni procedurale în caz de nerespectare a lor, instanța nu poate lipsi de eficiență decizia adoptată în curs de aproximativ 1 an pe acest considerent.

Procedând așadar la verificarea condiției exercitării profesiei de „consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani”, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii de primire în Baroul Iași cu scutire de examen de reclamant, Curtea de Apel a constatat că reclamantul a absolvit Facultatea de studii juridice la Universitatea G.B. Brașov în sesiunea februarie 2000, însă în carnetul său de muncă apare cu un Contract de muncă nr. 20869 din 26 aprilie 1999, încadrat ca „jurist” începând cu 1 aprilie 1995, la firma tatălui său B.Gh.V., SC B.P.C. SRL cu sediul în Girov - Neamț, deși nu avea studiile corespunzătoare la acea dată.

La 1 aprilie 2000 este menționat Contractul de muncă nr. 30639 din 18 aprilie 2000 între reclamant și aceeași societate în funcția de „jurist”, pentru ca la 1 martie 2002 să apară mențiunea „definitivat în funcția de consilier juridic”, până la 7 aprilie 2010 când se încetează activitatea firmei. Ulterior datei absolvirii studiilor juridice de reclamant, - anul 2000 -, activitatea de consilier juridic a fost reglementată de Legea nr. 514/2003, care la art. 21 prevede că „Asociația profesională a consilierilor juridici ține evidența acestora în condițiile similare evidenței barourilor de avocați”, la debutul în activitate consilierii juridici având obligația să parcurgă un stagiu de pregătire profesională de 2 ani (art. 12 alin. (1)), urmat de un examen de definitivat în condițiile Legii nr. 51/1995, toți consilierii juridici din județe fiind consemnați într-o listă similară tabloului avocaților.

Art. 10 din Legea nr. 514/2003 prevede de asemenea că profesia de consilier juridic este incompatibilă cu: „a) calitatea de avocat”… d) orice altă funcție autorizată sau salarizată în țară sau în străinătate. Interpelat în ședință, privind derularea procedurii de înscriere în asociația consilierilor juridici, reclamantul a recunoscut că nu a respectat aceste reglementări legale, întrucât apreciază că vechimea în această profesie se dovedește doar cu contractul de muncă, apreciere total eronată, având în vedere că profesia de consilier juridic, ca și cea de avocat, pot fi exercitate doar în cadrul organizatoric prevăzut expres prin lege, societății SC B.P.C. SRL Neamț fiindu-i interzis de lege, în fapt, a perfecta/mențiune contractul de muncă pe această funcție, dacă angajatul nu respecta condiția de înregistrare la asociația consilierilor juridici local, de efectuare a stagiului, de trecere a examenului de definitivat, când este cazul.

S-a mai reținut că potrivit copiei cărții de identitate a reclamantului rezultă că acesta domiciliază din anul 2003 în Municipiul Bacău, ceea ce face puțin probabil că acesta ar fi putut face o navetă zilnică în satul Girov, județul Neamț, unde să presteze cele 8 ore de muncă conform contractului de muncă, așa încât pe lângă faptul că acest contract nu respecta condițiile prevăzute de Legea 514/2003 pentru exercitarea profesiei de consilier juridic, prestarea muncii aferente contractului era practic imposibilă datorită situației de fapt menționate. De altfel însuși reclamantul a demonstrat că în fapt nu s-a aflat în localitatea în care presta munca de „jurist”, din moment ce depune la dosar Statutul „Baroului Bacău”, situat în str. R. nr. X, autentificat sub nr. 205 din 7 februarie 2007, pe care îl semnează în calitate de „decan”, „barou” înregistrat de altfel la administrația fiscală locală.

Instanța de fond a considerat că reclamantul nu a fost în măsură să dovedească dobândirea vreunei vechimi în profesia de consilier juridic, din moment ce nu a îndeplinit condițiile de exercitare a acestei profesii prevăzute imperativ în Legea nr. 514/2003 - pentru intervalul 2000 - 2007 -, iar din anul 2007, a exercitat în afara Legii nr. 51/1995 profesia de „avocat” într-o structură nulă de drept, întrucât era paralelă baroului constituit legal, (și care potrivit art. 50 din lege cuprinde „toți avocații dintr-un județ”), astfel că nici activitatea juridică în intervalul 2007 - 2010 pe care a exercitat-o efectiv, nu se constituie ca vechime într-o funcție juridică în sensul art. 16 din Legea nr. 51/1995.

Or, pe lângă faptul că a exercitat în mod nelegal profesia de avocat într-un cadru organizatoric interzis expres prin lege, în același interval - 2007 - 2010 -, reclamantul figura și în exercitarea unui contract de muncă în județul Neamț, în funcția de consilier juridic, care este însă incompatibilă cu exercitarea pretinsei activități ca avocat, conform art. 20 din Legea nr. 514/2003. Respingerea capetelor principale de acțiune, constând în anularea celor două acte administrative, a condus și la respingerea cererilor accesorii privind daunele. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a interpretat greșit cererea de primire în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată și de înscriere în Tabloul Avocaților definitivi din cadrul Baroului Iași, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). De asemenea, recurenta consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 51/1995, în vigoare la data depunerii cererii de primire în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată și de înscriere în Tabloul Avocaților definitivi din cadrul Baroului Neamț (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Recurentul mai arată faptul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele succint redactate sunt contradictorii și străine de natura pricinii în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 52 alin. (1) și (2) din Constituție.

Se mai susține că interpretarea greșită este dată de împrejurarea că, deși obiectul juridic al acțiunii constă în principal în recunoașterea dreptului pretins în contradictoriu cu pârâții din proces, care nu au emis în termen legal soluție la cererile înregistrate atât la Baroul Iași, cât și la Uniunea Națională a Barourilor din România, instanța de fond a motivat eronat că ar fi trebuit ca mai întâi reclamantul să solicite, în contradictoriu cu aceleași părți din proces, obligarea acestora de a emite într-un fel sau în altul o decizie, pentru ca ulterior emiterii acesteia, numai dacă răspunsul nu ar fi fost favorabil, abia atunci să se fi îndreptat la instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ emis de părți.

Prin motivul de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea instanței este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, că nu există nicio încălcare a competenței de către instanță în a pronunța o hotărâre judecătorească de recunoaștere a dreptului pretins prin acțiunea din acest dosar.

Se mai arată că prin nesoluționarea în termenul legal a cererii de admitere în profesia de avocat și de înscriere în Baroul Iași în tabloul avocaților definitivi, precum și prin nesoluționarea în termenul legal de către Uniunea Națională a Barourilor din România a plângerii formulate împotriva Baroului Iași, prin Consiliul Baroului Iași, reprezentat prin decan, recurentului i s-a adus o vătămare în dreptul și interesul legitim de a practica profesia de avocat în cadrul acestei organizații profesionale care își revendică dreptul de a fi unicul barou din Județul Iași, echivalând cu un exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea.

Recurentul consideră îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, prin care se arată că nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se consideră refuz nejustificat, iar sub aspectul conținutului Deciziei nr. 192 din 9 iunie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Consiliul Uniunii, solicită să se constate nelegalitatea acestei decizii, întrucât motivele de respingere a cererii de recunoaștere a dreptului pretins exced cadrului legal prevăzut de Legea nr. 51/1995 modificată și completată, cât și Statutului profesiei de avocat. De asemenea, recurentul consideră că nu are nicio relevanță împrejurarea că s-a mai adresat cu astfel de cereri și la alte barouri din țară, având în vedere libertatea dreptului de asociere, recunoscut de art. 40 alin. (1) din Constituția României.

De asemenea, recurentul prezintă apărările susținute și în fața instanței de fond. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte reține următoarele: - obiectul acțiunii constă în obligarea Baroului Iași, prin Consiliul Baroului Iași, să recunoască reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată și de înscriere în Baroul Iași, în tabloul avocaților definitivi; obligarea Baroului Iași să emită decizie de admitere în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen; obligarea Uniunii Naționale a Barourilor din România să-i recunoască dreptul de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen, de a emite decizia de admitere în profesie și de înscriere în Baroul Iași, în tabloul avocaților definitivi.

La data de 30 august 2010 reclamantul a formulat cerere de înscriere în profesia de avocat cu scutire de examen. După 5 luni, pârâtul Baroul Iași i-a comunicat Decizia nr. 53 din 9 februarie 2011, împotriva căreia a formulat Contestația nr. 130/C din 7 martie 2011 la Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, care prin scrisoarea primită la 28 iunie 2011 îi comunică Decizia nr. 192 din 9 iunie 2011, de respingere ca neîntemeiată a contestației. În Decizia nr. 53 din 9 februarie 2011 se menționează că la 8 iulie 1992 B.V. a înființat ca unic asociat și administrator SC B.P.C.

SRL, și că, deși se pretinde de reclamant că a lucrat în această societate în funcția de consilier juridic timp de 10 ani, exact în același interval a „funcționat” și ca membru activ și „decan” al Baroului Paralel - denumit „Constituțional”, purtând nelegal roba de avocat, montându-și firmă de avocat și făcându-și publicitate în această calitate, această conduită fiind de natură a încălca legea avocaturii „flagrant și continuu”. În ceea ce privește primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, deoarece instanța de fond a făcut o analiză detaliată asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii, exprimată cu claritate și numai în justificarea soluției ce avea să o pronunțe, fără pretinsele contradicții invocate de recurent.

Instanța a apreciat în mod corect că nu putea să se substituie pârâtului în a se pronunța în sensul obligării acestuia de a emite o decizie, prin care să dispună primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul Iași în tabloul avocaților definitivi, reclamantul trebuind, eventual, să ceară obligarea pârâților de a se pronunța asupra cererilor sale. Nici al doilea motiv de recurs nu este fondat, instanța de fond interpretând în mod corect actul juridic dedus judecății, având în vedere și analizând capetele de cerere cu care a fost învestită, atât separat, cât și în detaliu.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că atitudinea pârâtului Baroul Iași nu poate fi catalogată ca reprezentând un refuz nejustificat în raport de dispozițiile art. 2 lit. (i) și art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nesoluționarea cererii reclamantului de primire în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen a avut drept cauză atitudinea petentului, care nu a formulat precizări și opțiuni clare în ceea ce privește Baroul în care dorea să profeseze.

Hotărârea atacată este la adăpostul criticilor în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere vizând recunoașterea dreptului reclamantului de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen în raport de dispozițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, dar și în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea Baroului Iași, prin Consiliul Baroului Iași, de a emite o decizie de admitere în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul Iași, în tabloul avocaților definitivi. Instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea reclamantului de obligare a pârâtului Baroul Iași de a emite o decizie cu un anumit conținut, prefigurat de solicitant, excede legii și spiritului Constituției.

Soluția instanței de fond este corectă și în ceea ce privește respingerea ca nefondat a capătului de cerere vizând obligarea Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, de a recunoaște reclamantului dreptul solicitat, de a emite decizie de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, de a emite decizie de înscriere în Baroul Iași în tabloul avocaților definitivi, având în vedere faptul că Uniunea Națională a Barourilor din România nu are competența primirii în profesia de avocat, aceasta soluționează numai contestația formulată împotriva refuzului Consiliului Baroului de primire în profesie, potrivit art. 63 lit. o) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (4) și art. 38 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, iar instanța nu poate proceda la obligarea acesteia la emiterea unui act care prin lege și statutul profesiei de avocat este dat în competența altui organ, respectiv în cea a Baroului.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a respins instanța de fond și cererea de anulare a Deciziei nr. 192 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, în raport de argumentele de fapt și de drept aduse de reclamant, cât și de faptul că instanța nu a constatat motive de nelegalitate a deciziei atacate. Recurentul-reclamant a mai formulat cereri, asemănătoare cu cea de față, cu privire la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen la barourile Bacău, Neamț, Botoșani, Suceava și București, unele dintre acestea fiind soluționate irevocabil prin decizii ale instanței supreme (a se vedea Decizia nr. 676 din 12 februarie 2013 în Dosarul nr. 9938/2/2010; Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011 în Dosarul nr. 144/32/2011; Decizia nr. 4064, din 14 septembrie 2011 în Dosarul nr. 804/39/2010; Decizia nr. 5016, din 27 octombrie 2011 în Dosarul nr. 766/39/2010), toate fiind defavorabile recurentului.

Așa cum a constatat și prima instanță, cele două decizii contestate au fost emise cu respectarea condițiilor legale, ele îndeplinind toate condițiile de formă și de fond necesare, contrar susținerilor recurentului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva Sentinței nr. 57 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2013. Procesat de GGC - LM