ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5746/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5746/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.V. în

contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul

Iași și Uniunea Națională a Barourilor din România prin Consiliu, a solicitat,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei

nr. 53 din 9 februarie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România

- Baroul Iași - prin Consiliul Baroului Iași, ca nefondată;

- anularea Deciziei

nr. 192 din 9 iunie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România -

prin Consiliul Uniunii;

- obligarea Baroului

Iași prin Consiliu să emită o decizie de primire în cadrul profesiei de avocat

cu scutire de examen și de înscriere în Tabelul avocaților definitivi;

- obligarea Uniunii

Naționale a Barourilor din România prin Consiliul să recunoască reclamantului

dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, sub sancțiunea aplicării pârâților

a unor penalități de 1.000 RON pe zi întârziere, de la un termen de executare

stabilit de instanță, precum și la aplicarea de amenzi cominatorii conform art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 57 din 20 februarie 2012 Curtea de Apel Iași a respins acțiunea

reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond, analizând prioritar respectarea prevederilor

procedurale la adoptarea Deciziei nr. 53/2011 de Consiliul Baroului Iași, a

constatat că cererea reclamantului de primire în profesia de avocat la Baroul

Iași cu scutire de examen a fost afișată la 31 august 2010 și chiar dacă

ulterior etapele numirii raportorului, a depunerii raportului și a adoptării

deciziei de respingere a cererii reclamantului au implicat trecerea mai multor

luni, în lipsa unor prevederi imperative în legea specială asupra temporizării

procedurii și a existenței unor sancțiuni procedurale în caz de nerespectare a

lor, instanța nu poate lipsi de eficiență decizia adoptată în curs de

aproximativ 1 an pe acest considerent.

Procedând așadar la

verificarea condiției exercitării profesiei de „consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani”, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii de primire în

Baroul Iași cu scutire de examen de reclamant, Curtea de Apel a constatat că

reclamantul a absolvit Facultatea de studii juridice la Universitatea G.B.

Brașov în sesiunea februarie 2000, însă în carnetul său de muncă apare cu un

Contract de muncă nr. 20869 din 26 aprilie 1999, încadrat ca „jurist” începând

cu 1 aprilie 1995, la firma tatălui său B.Gh.V., SC B.P.C. SRL cu sediul în

Girov - Neamț, deși nu avea studiile corespunzătoare la acea dată.

La 1 aprilie 2000

este menționat Contractul de muncă nr. 30639 din 18 aprilie 2000 între

reclamant și aceeași societate în funcția de „jurist”, pentru ca la 1 martie

2002 să apară mențiunea „definitivat în funcția de consilier juridic”, până la

7 aprilie 2010 când se încetează activitatea firmei.

Ulterior datei

absolvirii studiilor juridice de reclamant, - anul 2000 -, activitatea de

consilier juridic a fost reglementată de Legea nr. 514/2003, care la art. 21

prevede că „Asociația profesională a consilierilor juridici ține evidența

acestora în condițiile similare evidenței barourilor de avocați”, la debutul în

activitate consilierii juridici având obligația să parcurgă un stagiu de

pregătire profesională de 2 ani (art. 12 alin. (1)), urmat de un examen de

definitivat în condițiile Legii nr. 51/1995, toți consilierii juridici din

județe fiind consemnați într-o listă similară tabloului avocaților.

Art. 10 din Legea nr.

514/2003 prevede de asemenea că profesia de consilier juridic este

incompatibilă cu: „a) calitatea de avocat”… d) orice altă funcție autorizată

sau salarizată în țară sau în străinătate.

Interpelat în

ședință, privind derularea procedurii de înscriere în asociația consilierilor

juridici, reclamantul a recunoscut că nu a respectat aceste reglementări

legale, întrucât apreciază că vechimea în această profesie se dovedește doar cu

contractul de muncă, apreciere total eronată, având în vedere că profesia de

consilier juridic, ca și cea de avocat, pot fi exercitate doar în cadrul

organizatoric prevăzut expres prin lege, societății SC B.P.C. SRL Neamț

fiindu-i interzis de lege, în fapt, a perfecta/mențiune contractul de muncă pe

această funcție, dacă angajatul nu respecta condiția de înregistrare la

asociația consilierilor juridici local, de efectuare a stagiului, de trecere a

examenului de definitivat, când este cazul.

S-a mai reținut că

potrivit copiei cărții de identitate a reclamantului rezultă că acesta

domiciliază din anul 2003 în Municipiul Bacău, ceea ce face puțin probabil că

acesta ar fi putut face o navetă zilnică în satul Girov, județul Neamț, unde să

presteze cele 8 ore de muncă conform contractului de muncă, așa încât pe lângă

faptul că acest contract nu respecta condițiile prevăzute de Legea 514/2003

pentru exercitarea profesiei de consilier juridic, prestarea muncii aferente

contractului era practic imposibilă datorită situației de fapt menționate.

De altfel însuși

reclamantul a demonstrat că în fapt nu s-a aflat în localitatea în care presta

munca de „jurist”, din moment ce depune la dosar Statutul „Baroului Bacău”,

situat în str. R. nr. X, autentificat sub nr. 205 din 7 februarie 2007, pe care

îl semnează în calitate de „decan”, „barou” înregistrat de altfel la

administrația fiscală locală.

Instanța de fond a

considerat că reclamantul nu a fost în măsură să dovedească dobândirea vreunei

vechimi în profesia de consilier juridic, din moment ce nu a îndeplinit

condițiile de exercitare a acestei profesii prevăzute imperativ în Legea nr.

514/2003 - pentru intervalul 2000 - 2007 -, iar din anul 2007, a exercitat în

afara Legii nr. 51/1995 profesia de „avocat” într-o structură nulă de drept,

întrucât era paralelă baroului constituit legal, (și care potrivit art. 50 din

lege cuprinde „toți avocații dintr-un județ”), astfel că nici activitatea

juridică în intervalul 2007 - 2010 pe care a exercitat-o efectiv, nu se

constituie ca vechime într-o funcție juridică în sensul art. 16 din Legea nr.

51/1995.

Or, pe lângă faptul

că a exercitat în mod nelegal profesia de avocat într-un cadru organizatoric

interzis expres prin lege, în același interval - 2007 - 2010 -, reclamantul

figura și în exercitarea unui contract de muncă în județul Neamț, în funcția de

consilier juridic, care este însă incompatibilă cu exercitarea pretinsei

activități ca avocat, conform art. 20 din Legea nr. 514/2003.

Respingerea capetelor

principale de acțiune, constând în anularea celor două acte administrative, a

condus și la respingerea cererilor accesorii privind daunele.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că sentința recurată cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Curtea de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, a interpretat greșit cererea de

primire în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată și de

înscriere în Tabloul Avocaților definitivi din cadrul Baroului Iași, schimbând

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii (art. 304 pct. 8

C. proc. civ.).

De asemenea,

recurenta consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a Legii nr. 51/1995, în vigoare la data depunerii cererii de

primire în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată și de

înscriere în Tabloul Avocaților definitivi din cadrul Baroului Neamț (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.).

Recurentul mai arată

faptul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

iar cele succint redactate sunt contradictorii și străine de natura pricinii în

raport cu dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 52 alin.

(1) și (2) din Constituție.

Se mai susține că

interpretarea greșită este dată de împrejurarea că, deși obiectul juridic al

acțiunii constă în principal în recunoașterea dreptului pretins în

contradictoriu cu pârâții din proces, care nu au emis în termen legal soluție

la cererile înregistrate atât la Baroul Iași, cât și la Uniunea Națională a Barourilor

din România, instanța de fond a motivat eronat că ar fi trebuit ca mai întâi

reclamantul să solicite, în contradictoriu cu aceleași părți din proces,

obligarea acestora de a emite într-un fel sau în altul o decizie, pentru ca

ulterior emiterii acesteia, numai dacă răspunsul nu ar fi fost favorabil, abia

atunci să se fi îndreptat la instanța de contencios administrativ, în vederea

anulării actului administrativ emis de părți.

Prin motivul de

recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul arată că hotărârea instanței este lipsită de temei legal și a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.

1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată, că nu există nicio încălcare a competenței de către instanță în

a pronunța o hotărâre judecătorească de recunoaștere a dreptului pretins prin

acțiunea din acest dosar.

Se mai arată că prin

nesoluționarea în termenul legal a cererii de admitere în profesia de avocat și

de înscriere în Baroul Iași în tabloul avocaților definitivi, precum și prin

nesoluționarea în termenul legal de către Uniunea Națională a Barourilor din

România a plângerii formulate împotriva Baroului Iași, prin Consiliul Baroului Iași,

reprezentat prin decan, recurentului i s-a adus o vătămare în dreptul și

interesul legitim de a practica profesia de avocat în cadrul acestei

organizații profesionale care își revendică dreptul de a fi unicul barou din

Județul Iași, echivalând cu un exces de putere a voinței de a nu rezolva

cererea.

Recurentul consideră

îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, prin care se arată că nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri se consideră refuz nejustificat, iar sub aspectul conținutului

Deciziei nr. 192 din 9 iunie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din

România, prin Consiliul Uniunii, solicită să se constate nelegalitatea acestei

decizii, întrucât motivele de respingere a cererii de recunoaștere a dreptului

pretins exced cadrului legal prevăzut de Legea nr. 51/1995 modificată și

completată, cât și Statutului profesiei de avocat.

De asemenea,

recurentul consideră că nu are nicio relevanță împrejurarea că s-a mai adresat

cu astfel de cereri și la alte barouri din țară, având în vedere libertatea

dreptului de asociere, recunoscut de art. 40 alin. (1) din Constituția

României.

De asemenea,

recurentul prezintă apărările susținute și în fața instanței de fond.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte reține

următoarele:

- obiectul acțiunii

constă în obligarea Baroului Iași, prin Consiliul Baroului Iași, să recunoască

reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de

examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată și

completată și de înscriere în Baroul Iași, în tabloul avocaților definitivi;

obligarea Baroului Iași să emită decizie de admitere în cadrul profesiei de

avocat cu scutire de examen; obligarea Uniunii Naționale a Barourilor din

România să-i recunoască dreptul de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu

scutire de examen, de a emite decizia de admitere în profesie și de înscriere

în Baroul Iași, în tabloul avocaților definitivi.

La data de 30 august

2010 reclamantul a formulat cerere de înscriere în profesia de avocat cu

scutire de examen.

După 5 luni, pârâtul

Baroul Iași i-a comunicat Decizia nr. 53 din 9 februarie 2011, împotriva căreia

a formulat Contestația nr. 130/C din 7 martie 2011 la Consiliul Uniunii

Naționale a Barourilor din România, care prin scrisoarea primită la 28 iunie

2011 îi comunică Decizia nr. 192 din 9 iunie 2011, de respingere ca

neîntemeiată a contestației.

În Decizia nr. 53 din

9 februarie 2011 se menționează că la 8 iulie 1992 B.V. a înființat ca unic

asociat și administrator SC B.P.C. SRL, și că, deși se pretinde de reclamant că

a lucrat în această societate în funcția de consilier juridic timp de 10 ani,

exact în același interval a „funcționat” și ca membru activ și „decan” al

Baroului Paralel - denumit „Constituțional”, purtând nelegal roba de avocat,

montându-și firmă de avocat și făcându-și publicitate în această calitate,

această conduită fiind de natură a încălca legea avocaturii „flagrant și continuu”.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat,

deoarece instanța de fond a făcut o analiză detaliată asupra tuturor capetelor

de cerere ale acțiunii, exprimată cu claritate și numai în justificarea soluției

ce avea să o pronunțe, fără pretinsele contradicții invocate de recurent.

Instanța a apreciat

în mod corect că nu putea să se substituie pârâtului în a se pronunța în sensul

obligării acestuia de a emite o decizie, prin care să dispună primirea reclamantului

în profesia de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul Iași în

tabloul avocaților definitivi, reclamantul trebuind, eventual, să ceară

obligarea pârâților de a se pronunța asupra cererilor sale.

Nici al doilea motiv

de recurs nu este fondat, instanța de fond interpretând în mod corect actul

juridic dedus judecății, având în vedere și analizând capetele de cerere cu

care a fost învestită, atât separat, cât și în detaliu.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de fond că atitudinea pârâtului Baroul Iași nu poate fi

catalogată ca reprezentând un refuz nejustificat în raport de dispozițiile art.

2 lit. (i) și art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că

nesoluționarea cererii reclamantului de primire în cadrul profesiei de avocat

cu scutire de examen a avut drept cauză atitudinea petentului, care nu a

formulat precizări și opțiuni clare în ceea ce privește Baroul în care dorea să

profeseze.

Hotărârea atacată

este la adăpostul criticilor în ceea ce privește soluționarea capătului de

cerere vizând recunoașterea dreptului reclamantului de a fi primit în cadrul

profesiei de avocat cu scutire de examen în raport de dispozițiile art. 8 și

art. 18 din Legea nr. 554/2004, dar și în ceea ce privește capătul de cerere

vizând obligarea Baroului Iași, prin Consiliul Baroului Iași, de a emite o

decizie de admitere în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de

înscriere în Baroul Iași, în tabloul avocaților definitivi.

Instanța de fond a

apreciat în mod corect că cererea reclamantului de obligare a pârâtului Baroul

Iași de a emite o decizie cu un anumit conținut, prefigurat de solicitant,

excede legii și spiritului Constituției.

Soluția instanței de

fond este corectă și în ceea ce privește respingerea ca nefondat a capătului de

cerere vizând obligarea Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, de a recunoaște

reclamantului dreptul solicitat, de a emite decizie de admitere în profesia de

avocat cu scutire de examen, de a emite decizie de înscriere în Baroul Iași în

tabloul avocaților definitivi, având în vedere faptul că Uniunea Națională a

Barourilor din România nu are competența primirii în profesia de avocat,

aceasta soluționează numai contestația formulată împotriva refuzului

Consiliului Baroului de primire în profesie, potrivit art. 63 lit. o) din Legea

nr. 51/1995 și art. 21 alin. (4) și art. 38 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, iar instanța nu poate proceda la obligarea acesteia la emiterea unui

act care prin lege și statutul profesiei de avocat este dat în competența altui

organ, respectiv în cea a Baroului.

Înalta Curte

apreciază că în mod corect a respins instanța de fond și cererea de anulare a

Deciziei nr. 192 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România, în raport de argumentele de fapt și de drept aduse de reclamant,

cât și de faptul că instanța nu a constatat motive de nelegalitate a deciziei

atacate.

Recurentul-reclamant

a mai formulat cereri, asemănătoare cu cea de față, cu privire la primirea în

profesia de avocat cu scutire de examen la barourile Bacău, Neamț, Botoșani,

Suceava și București, unele dintre acestea fiind soluționate irevocabil prin

decizii ale instanței supreme (a se vedea Decizia nr. 676 din 12 februarie 2013

în Dosarul nr. 9938/2/2010; Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011 în Dosarul

nr. 144/32/2011; Decizia nr. 4064, din 14 septembrie 2011 în Dosarul nr.

804/39/2010; Decizia nr. 5016, din 27 octombrie 2011 în Dosarul nr.

766/39/2010), toate fiind defavorabile recurentului. Așa cum a constatat și

prima instanță, cele două decizii contestate au fost emise cu respectarea

condițiilor legale, ele îndeplinind toate condițiile de formă și de fond

necesare, contrar susținerilor recurentului.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot

fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la

plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională

a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.V. împotriva Sentinței nr. 57 din 20 februarie 2012 a

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională

a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM