ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Bacău și Uniunea Națională a

Barourilor din România (U.N.B.R.), să se dispună anularea Deciziei nr. 50/30

mai 2011 a Consiliului Baroului Bacău și a Deciziei nr. 88 din 3 decembrie 2011

a Consiliului U.N.B.R., obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de primire în

profesie cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 și înscrierea pe tabloul avocaților definitivi.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 26 august 2010 a formulat cerere de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere respinsă prin

Decizia nr. 50/2011 de Consiliul Baroului Bacău, motivat de faptul că nu posedă

cunoștințele corespunzătoare din legislația specifică profesiei de avocat; că

această decizie a fost menținută de Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr.

88/2011, această pârâtă reținând că primirea în profesie în condițiile invocate

este doar o posibilitate și nu o obligație, că prin Statut s-a dat

posibilitatea verificării cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, text care nu interzice verificarea scrisă a solicitantului; că

Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 nu dispune cu privire la modul de notare,

acesta fiind lăsat în competența Barourilor.

Reclamanta a susținut

că refuzul pârâtelor este nejustificat față de dispozițiile art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, că dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de acest

text de lege și menționate în verificările făcute de avocatul raportor,

experiența de 10 ani impusă de lege fiind considerată de lege îndestulătoare

pentru dobândirea cunoștințelor necesare, sens în care invocă și Decizia nr.

8187/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; că îndeplinește condițiile

prevăzute de lege, iar art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 consacră

un drept al persoanelor care îndeplinesc condițiile și nu o posibilitate, că în

acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în Deciziile nr. 6963/2004;

413/2005; 4553/2008; 5172/2010, verificarea cunoștințelor excedând condițiilor

impuse de lege.

A mai arătat

reclamanta că, în subsidiar, chiar dacă dispozițiile art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat prevăd că în situația art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995 Consiliul Baroului poate verifica cunoștințele privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, aceasta nu trebuie înțeleasă în

sensul conferirii organizării unei testări sub forma unui examen, fără a goli

de conținut dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în

acest sens fiind și Decizia nr. 4553/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, că verificarea trebuie realizată în raport de scopul avut în vedere

și nu sub forma unei probe scrise.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâții au arătat că, în urma verificării, prestația

reclamantei a fost apreciată ca necorespunzătoare, că vechimea și validarea

conform art. 21 alin. (1) din Statut nu sunt condiții suficiente pentru primire

în profesie, ci trebuie coroborat cu rezultatul verificării, că Hotărârea nr.

902/2010 nu a fost invalidată și că, în ceea ce privește competența primirii în

profesie, ea aparține Consiliului Baroului, iar Consiliul U.N.B.R. verifică

doar legalitatea deciziei.

S-a susținut că

cererea de trecere pe tablou este prematură față de dispozițiile art. 25 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (3) și (5) din Statut, trecerea pe

tablou fiind ulterioară primirii în profesie, dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 22, 15, 20 din Legea nr. 51/1995.

Prin Sentința nr.

77/2012 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta S.I., a dispus anularea Deciziei nr. 50

din 30 mai 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău și Decizia nr. 88 din 3

decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a

obligat Consiliul Baroului Bacău să emită decizie de primire în profesia de

avocat, cu scutire de examen, a reclamantei și a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtelor să o înscrie pe reclamantă pe tabloul avocaților

definitivi.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin sintagma

în discuție ("poate fi primit") se instituie o posibilitate pentru

organele statutare de exercitare a profesiei de a aprecia cu privire la

primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin.

(2) lit. b) din lege, că această posibilitate a fost concretizată prin art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care dispune că, în cazul cererilor

de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să

verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, realizarea practică a acestei verificări stabilindu-se

prin Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. (organ de conducere care are

dreptul de a verifica legalitatea și temeinicia deciziilor de primire în

profesie, date de către consiliile barourilor) care a aprobat Ghidul de bună

practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen, iar potrivit Ghidului de bună

practică, pct. 5, evaluarea cunoștințelor privind legislația specifică

profesiei de avocat constă dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere

prin care se tratează subiecte din legislația specifică, barourile putând

efectua o astfel de verificare și în scris.

Instanța a constatat

că, în reglementarea realizată prin actele organelor statutare prin care se

realizează autonomia de organizare și funcționare a profesiei de avocat

(Statut, Hotărârea 902/2010 a Consiliului UNBR), o astfel de verificare nu este

contrară dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995(M),

atâta timp cât această verificare nu capătă însușirile unui examen, ceea ce ar

goli de conținut însăși dispoziția art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1990(M), sau dacă verificarea ar reprezenta exercitarea arbitrară și abuzivă

a dreptului de apreciere, ori se întemeiază pe considerente de oportunitate.

Instanța a reținut

că, sub acest aspect, acțiunea reclamantei este fondată, urmând să se dispună

anularea Deciziei nr. 50 din 30 mai 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău și a

Deciziei nr. 88 din 3 decembrie 2011 prin care Consiliul Uniunii Naționale a

Barourilor din România a respins contestația reclamantei și să fie obligat

Consiliul Baroului Bacău să emită decizie de primire în profesia de avocat, cu

scutire de examen, a reclamantei.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să o înscrie pe reclamantă pe

tabloul avocaților definitivi, instanța a apreciat că acesta apare ca nefondat,

că înscrierea pe tabloul avocaților definitivi se realizează după ce Consiliul

Baroului emite o decizie de primire în profesie și sunt îndeplinite și

celelalte condiții prevăzute de Statut pentru trecerea pe tablou or, în cauză,

o astfel de decizie încă nu a fost emisă și nici nu s-a făcut dovada că această

pârâta ar fi refuzat trecerea reclamantei pe tablou în condițiile în care

reclamanta ar dobândi calitatea de avocat definitiv.

A mai reținut

instanța de fond că, în condițiile în care pârâta ar refuza trecerea pe tabloul

avocaților definitivi după emiterea deciziei de primire în profesie a

reclamantei, aceasta din urmă are deschisă calea valorificării judiciare a

drepturilor sale.

Împotriva aceste

hotărâri au declarat recurs pârâții Baroul Bacău și Uniunea Națională a

Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că viziunea instanței despre caracterul liberal al

profesiei și autonomiei decizionale în ceea ce privește organizarea și

funcționarea ei, este perfect corectă și se circumscrie unui raționament legal

și constructiv, că, mai mult, coroborarea acestui caracter liberal cu interesul

public la care răspunde profesia și confirmarea necesității unui filtru care să

protejeze valoarea socială a dreptului la apărare, corpul avocaților și

profesia în sine vin să preîntâmpine derizoriul pe care-l implică un acces

nelimitat.

Mai arată recurenții

că actele administrative normative și unilateral colective care vin să normeze

în concret legea, care conține doar dispoziții de principiu, sunt obligatorii,

până la invalidarea într-una din formele prevăzute de contenciosul

administrativ, atât pentru organele profesiei, cât și pentru cei care doresc să

acceadă în ea; că reclamanta nu se poate sustrage de la efectul pe care-l

produc aceste acte și de la obligațiile pe care le impun, iar actul atacat nu

le poate ignora, atâta timp cât ele sunt valabile și, implicit, obligatorii.

Recurenții arată că

instanța a apreciat, în mod greșit, că modalitatea concretă de verificare și

evaluare a Baroului Bacău este un examen cu apreciere discreționară, întrucât

reglementarea amănunțită a acestei verificări la nivelul Baroului Bacău a venit

din intenția și necesitatea de a asigura suficiente garanții de echitate și

obiectivitate; că tocmai pentru a evita intrarea pe tărâmul noțiunii de examen,

în sensul Legii nr. 51/1995 și nu a definiției din dicționar și ca dovadă a

flexibilității corespunzătoare unei verificări, s-a decis calificarea

prestației în funcție de impresia majoră și de ansamblu și nu a unei exigențe

de amănunt.

Apreciază recurenții

că diferența dintre verificare și examen o face întinderea și nu modalitatea de

verificare, așa încât, dacă examenul, în sensul Legii nr. 51/1995, este

prevăzut la art. 33 din Statut și privește cultura juridică generală pe care

vechimea, în cazul art. 16, o prezumă, verificarea privește doar aspecte

specifice profesiei și complementare pregătirii juridice generale, care sunt

absolut necesare unui practician.

Se mai arată în

motivele de recurs că nici modalitatea de evaluare a prestației nu poate fi

calificată ca fiind discreționară, atâta timp cât s-au stabilit reguli concrete

de apreciere în Hotărârea nr. 18 din 22 octombrie 2010 și baremuri orientative

ce permiteau instanței să stabilească dacă prestația a fost calificată

administrativ corespunzător, precum și faptul că baroul a încercat să asigure

echitatea și obiectivitatea, fără să intre, prin maniera de corectare, pe un

astfel de tărâm.

Se apreciază faptul

că actul contestat este rezultatul unor dispoziții obligatorii aplicate de

barou în acord cu legea și statutul, motiv pentru care instanța avea

posibilitatea și trebuia să cerceteze prestația reclamantei, singura în măsură

să schimbe, teoretic, actul atacat.

Recurenții solicită,

în lipsa unei evaluări proprii care echivalează cu o necercetare a fondului în

totalitatea lui, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Reclamanta-intimată a

formulat o cerere adresată Baroului Bacău, solicitând primirea în profesie cu

scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin Decizia nr. 50

din 30 mai 2011, Consiliul Baroului Bacău a respins cererea de primire în

profesia de avocat, motivând că evaluarea de ansamblu asupra subiectului este

nesatisfăcătoare, întrucât aspectele redate sunt minime, incomplete și

neorganizate, respectiv faptul că petenta "nu posedă cunoștințe

corespunzătoare din legislația specifică profesiei de avocat".

Prin Decizia Uniunii

Naționale a Barourilor din România nr. 88 din 3 decembrie 2011 s-a respins

contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 50/2011 a

Consiliului Baroului Bacău.

La data formulării

cererii de primire în profesie de către intimată art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea

următorul cuprins: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire

de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit

funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că "în

cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului

poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat".

Prin Hotărârea nr.

902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază

procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei

de avocat, se mai adaugă suplimentar și că "Rezultatul verificării

cunoștințelor ... poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu

scutire de examen".

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales

după pronunțarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 27

ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala

divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții

suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice

profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare,

care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în

sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și, contrar

susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea

Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia

nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale ÎCCJ

- SCAF).

Înalta Curte reține

că sintagma utilizată de legiuitor, "poate fi primit în profesie cu

scutire de examen", nu poate fi interpretată ca instituind o simplă

vocație. Câtă vreme intimata care a formulat cererea de primire în profesie cu

scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv

a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de

avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, ea are un

drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit

decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în

organizarea profesiei de avocat.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul

motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de

vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate

în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia

de avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, însă această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii

dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și

de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995.

Prin Hotărârea nr.

902/2010, prin care s-a aprobat "Ghidul de bună practică privind procedura

soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen", nu sunt stabilite modul de notare sau termenele,

acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.

Înalta Curte reține

că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în

profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris, fiind

instituită astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Consideră Înalta

Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin

instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de

Legea-cadru.

Prima instanță a

stabilit corect că, în speță, cadrul în care s-a realizat verificarea

reclamantei de către Consiliul Baroului Bacău a fost similar unui examen,

particularizat la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de

avocat, Consiliul Baroului Bacău stabilind bibliografia, modul de desfășurare,

sistemul de notare și baremele de notare pentru fiecare subiect și că o astfel

de modalitate de verificare este vădit contrară dispozițiilor art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1990(M) și chiar Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului

UNBR, hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamantei de primire în

profesie cu scutire de examen fiind astfel nelegală.

În mod corect s-a

reținut în considerentele hotărârii atacate că, deși pentru evaluarea lucrării

în cadrul examenului susținut de reclamantă Consiliul Baroului Bacău a stabilit

și un barem, acesta nu a fost valorificat de membrii Consiliului care au

efectuat examinarea reclamantei, prin hotărârea contestată făcându-se doar

aprecieri subiective cu privire la lucrare, prin ignorarea criteriului obiectiv

care ar fi fost oferit de barem, ceea ce dovedește că aprecierea lucrării reclamantei

a fost făcută discreționar și constituie un motiv adăugat nelegalității deja

reținute.

Această concluzie

este în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme în materia

analizată, relevată prin numeroase decizii, cum ar fi nr. 4777 din 14 noiembrie

2010, nr. 233 din 20 ianuarie 2011, nr. 4143 din 16 septembrie 2011 și nr. 4265

din 19 octombrie 2012.

Conchizând, Înalta

Curte reține, la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea

cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este

nejustificată, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată

dovedite de intimată, respectiv cheltuielile cu transportul, în cuantum de

124,45 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Baroul Bacău și Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva Sentinței nr. 77/2012 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenții-pârâți la plata sumei de 124,45 RON cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă S.I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 martie 2013.

Procesat de GGC - CL