ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6679/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Decizia atacată Prin Decizia nr. 4951 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanții P.N.D.O. și P.N.E. împotriva sentinței nr. 273 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: Obiectul controlului de legalitate vizează actele administrative emise de intimații pârâți Baroul Bacău și U.N.B.R. în procedura de soluționare a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, formulate de recurenții-reclamanți P.N.D.O.

și P.N.E. Raportul juridic litigios a fost generat de refuzul recurenților-reclamanți de a încorpora în cererea de primire în profesie declarația prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei, ei adoptând o formulă proprie care nu răspunde exigențelor normei indicate. Contrar punctului de vedere exprimat de recurenți, Înalta Curte a apreciat, la fel ca și judecătorul fondului, că soluția administrativă dispusă de structurile de exercitare a profesiei de avocat, ca serviciu public, este corectă din perspectiva cadrului normativ existent dar și proporțională cu scopul urmărit: organizarea și funcționarea corespunzătoare a corpului profesional.

Analizând motivele de recurs invocate, cu privire la „grava greșeală de fapt” invocată de recurenți, care, în opinia acestora, ar consta în neobservarea culpei Baroului Bacău, care a soluționat cu întârziere cererea recurentului-reclamant, instanța de recurs a constatat că judecătorul fondului a reținut, în principal, că în cadrul litigiului de față - ce are ca obiect anularea unor acte administrative iar nu nesoluționarea în termen legal a unei cereri - chestiunea soluționării cererii de primire în profesie formulată de P.N.D.O. cu depășirea termenului general de 30 de zile „nu are nicio semnificație și cu atât mai puțin efecte juridice, în ceea ce privește soarta și soluția ce s-a dat”, considerent pe care și instanța de recurs l-a apreciat ca fiind corect.

Cât privește elementul generator al întârzierii în soluționarea cererilor, și instanța de recurs a opinat că acesta este reprezentat de refuzul recurenților-reclamanți de a face declarația prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei. Sub acest aspect, a reținut că sentința civilă nr. 473 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin nerecurare, prin care Baroul Bacău a fost obligat să soluționeze cererea de primire în profesie a lui P.N.D.O., nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât și din considerentele acestei hotărâri se degajă motivul pentru care nu se soluționase cererea, inclusiv faptul că prin adresa din 26 iulie 2010 - redactată la câteva zile de la înregistrarea cererii - prodecanul baroului comunica solicitarea de refacere a acesteia conform exigențelor prezentate anterior.

Aceeași poziție a structurii profesionale locale a fost exprimată și prin Hotărârea nr. 15 din 22 septembrie 2010, prin care a solicitat mai multor petenți, între care și cei doi recurenți, de a se prezenta la barou „pentru a ridica formularul tip de cerere prevăzut de Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. și a depune documentația sub sancțiunea neluării în discuție a cererii de primire în profesie”. Mai mult decât atât, instanța de recurs a constatat, pe de-o parte că recurenții au combătut legalitatea „sancțiunii” enunțate atât în etapa administrativă, cât și în cea judiciară a litigiului, iar pe de altă parte că legea nu prevede o atare sancțiune și că, de fapt, ea nu li s-a aplicat recurenților și nu au motive să o critice câtă vreme cererile lor au fost soluționate prin Hotărârile Consiliului Baroului Bacău, fiind respinse.

Referitor la cadrul normativ aplicabil, instanța de recurs a reținut că, la data formulării cererilor de primire în profesia de avocat de către cei doi reclamanți, textele relevante din Legea nr. 51/1995 aveau următorul cuprins: Art. 16 alin. (2) lit. b): „La cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. Art. 21 alin. (1) : „La înscrierea în barou avocatul depune în fața Consiliului baroului, în cadru solemn, următorul jurământ (…)”.

Art. 24 alin. (1): „Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate. (2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei”. La rândul său, legislația secundară în materie, reprezentată de Statutul profesiei de avocat adoptat de U.N.B.R.

la 25 septembrie 2004 și publicat în M. Of., Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005 (forma în vigoare la data formulării cererilor) stabilea prin art. 16 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) lit. f) că cererea persoanei care dorește primirea în profesie cu scutire de examen trebuie să cuprindă „declarația solicitantului că nu se află în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 14 din lege ori că înțelege să renunțe la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesia de avocat, sub sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din lege”. De asemenea, art. 28 dispunea că : „Pentru primirea în profesie și pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”.

În vederea unei aplicări unitare la nivel național a acestor prevederi normative, prin Hotărârea din 11 septembrie 2010 U.N.B.R. a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen” care, potrivit art. 3, se aplică și cererilor aflate în curs de soluționare. În esență, cererea de primire în profesie se completează pe un „formular tip”, publicat la finalul ghidului și cuprinde, între altele, „declarația privind starea de incompatibilitate conform art. 28 din Statutul profesiei de avocat”. Ca urmare, deși temporal ghidul a fost adoptat după formularea cererii de primire în profesie de către recurentul P.N.D.O., în realitate el nu face decât să reia și să sistematizeze, cel puțin în privința chestiunii în dispută, prevederi legale și statutare anterioare.

În concret, recurenților li s-a reproșat că nu au încorporat în cererea de primire în profesie declarația prevăzută în Statutul profesiei de avocat, ci o formulă originală, respectiv: „pentru rezolvarea stării de incompatibilitate care va apărea după emiterea deciziei de primire în profesie vă solicit să fiu trecut de îndată (în termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995) pe tabloul avocaților incompatibili”. În optica instanța de recurs, această formulă nu răspunde însă exigențelor legale pentru că, în realitate, creează premisele înscrierii „directe” pe tabloul avocaților incompatibili și continuării exercitării funcțiilor actuale, ceea ce, în mod evident, excede voinței legiuitorului dedusă cu claritate chiar din prevederile art. 24 alin. (1) precitate („trecere pe tabloul avocaților incompatibili”, „reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei”).

Referitor la legalitatea Statutului profesiei de avocat și a Hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., Înalta Curte a reținut faptul că recurenții nu au invocat în fața primei instanțe excepția de nelegalitate a actelor normative menționate, mărginindu-se să formuleze critici în sensul că acestea ar conține dispoziții care exced actului primar: Legea nr. 51/1995, corect respinse de judecătorul fondului, așa încât, este excesiv a reproșa instanței că nu a avut în vedere și procedura reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, mai ales în condițiile în care recurenții, judecători în funcție, erau în deplină cunoștință a problematicii legale. De altfel, Înalta Curte a observat că excepția de nelegalitate a prevederilor normative incriminate nu a fost invocată nici în recurs, deși recurenții aveau această posibilitate legală, considerând probabil ca interesul lor procesual nu impune derularea acestei proceduri.

Referitor la critica recurenților în sensul că hotărârea nu ar fi motivată conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de recurs a apreciat că susținerea nu are suport, din prezentarea sumară a considerentelor sentinței rezultând cu prisosință această constatare. Împrejurarea că raționamentul judecătorului cauzei nu a coincis cu cel prezentat de reclamanți, că unele argumente au fost analizate grupat și că altele, complet nerelevante, care porneau de la o premisă greșită au fost ignorate, nu poate conduce la concluzia enunțată de recurenți. Nici contradicția semnalată între o parte a considerentelor și dispozitiv nu putut fi reținută, câtă vreme, în mod evident, cererea de înscriere a reclamanților direct pe Tabloul avocaților incompatibili era consecutivă și indisolubil legată de soluția dată asupra petitelor având ca obiect anularea hotărârilor pronunțate de structurile profesiei de avocat chemate în judecată.

Totodată, Înalta Curte a observat că nu poate fi identificat în cuprinsul sentinței nici un „motiv străin de natura pricinii” în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Motivele invocate în contestația în anulare Recurenții - reclamanți au atacat decizia de recurs menționată mai sus pe calea unei contestații în anulare întemeiate pe prevederile art. 318 C. proc. civ., invocând ambele motive reglementate prin textul normativ indicat. Astfel, contestatorii au arătat că instanța e recurs a omis, din greșeală, să cerceteze două dintre motivele invocate în cererea de recurs, și anume: - motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în neanalizarea, „în mod grav și nescuzabil”, a unor argumente decisive invocate în cererea de chemare în judecată; - motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu referire la: interpretarea greșită a dispozițiilor art. 15 lit. f) din Statutul profesiei de avocat și a pct. 4 din Modelul cererii de primire în profesie cu scutire de examen, anexă a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. din 11 septembrie 2010, care cuprind o enumerare alternativă, iar nu una cumulativă, neconcordanța dintre teza a doua a art. 15 lit. f) din Statut și teza a doua a pct. 4 din modelul de declarație, pe de o parte, și forma în vigoare a art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pe de altă parte, inexistența, în reglementarea materiei, a sancțiunii respingerii cererii pentru lipsa declarației care li s-a imputat, problema de drept a nașterii situației de incompatibilitate prin prisma capetelor 1 și 2 din acțiune și a legitimității cererilor lor de către Barou, respingerea greșită a capetelor 3 și 4 din acțiune ca prematur formulate, fără o analiza pe fond.

De asemenea, contestatorii au arătat că hotărârea instanței de recurs este rezultatul a două greșeli materiale, în sensul că s-a reținut, dintr-o vădită eroare materială, neîncorporarea, în cererile de primire în profesia de avocat, a declarației în art. 15 lit. f) din Statutul profesiei și s-a reținut, tot dintr-o vădită eroare materială, că nu ar fi invocat nelegalitatea Hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestatori, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Cu privire la motivul prevăzut în art. 318 teza I C. proc. civ. „(…) când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (…)” „Greșeala materială” la care se referă art. 318 C. proc. civ. constă în erori evidente de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esențiale ale dosarului.

Nu pot fi invocate, pe această cale, greșeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziții legale. Neobservarea de către instanță a unui înscris ori a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatorilor nu-și găsește suport în datele cauzei de față, pentru că instanța a cunoscut existența și conținutul cererilor și susținerilor contestatorului și a făcut aprecieri asupra semnificației lor juridice, neexistând o greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește încorporarea, în cererile de primire în profesia de avocat, a declarației privind starea de incompatibilitate, instanța de recurs nu a omis pur și simplu existența ei, ci a reținut că părțile au folosit o formula care nu răspunde exigențelor legale, pentru că, în realitate, creează premisele înscrierii „directe” pe tabloul avocaților incompatibili și continuării exercitării funcțiilor actuale, ceea ce, în mod evident, excede voinței legiuitorului, dedusă cu claritate chiar din prevederile art. 24 alin. (1) precitate („trecere pe tabloul avocaților incompatibili”, „reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei”). Totodată, contrar susținerilor contestatorilor, în decizia de recurs a fost avută în vedere existența unor critici în sensul că Hotărârea din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.

ar conține dispoziții care contravin legislației primare, dar s-a reținut că recurenții - reclamanți nu au invocat o excepție de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciere care, implicând o „judecată”, nu poate fi încadrată în noțiunea de „greșeală materială”, ca temei al contestației în anulare. În plus, Înalta Curte constată că acest motiv de contestație în anulare este pur formal, pentru că, deși a reținut, după cum s-a menționat anterior, că recurenții - reclamanți nu au recurs la procedura prevăzută în art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar a verificat concordanța Ghidului adoptat prin Hotărârea din 11 septembrie 2010 a U.N.B.R. și a ajuns la concluzia că deși temporal ghidul a fost adoptat după formularea cererii de primire în profesie de către recurentul P.N.D.O., în realitate el nu face decât să reia și să sistematizeze, cel puțin în privința chestiunii în dispută, prevederi legale și statutare anterioare.

Cu privire la motivul prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. „(…) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Verificând conținutul motivelor de recurs și al deciziei pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că argumentele indicate de părți în dezvoltarea criticii întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. au fost încadrate de instanță în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

și analizate ca atare în partea finală a considerentelor deciziei, unde s-au reținut următoarele: „Împrejurarea că raționamentul judecătorului cauzei nu a coincis cu cel prezentat de reclamanți, că unele argumente au fost analizate grupat și că altele, complet nerelevante, care porneau de la o premisă greșită au fost ignorate, nu poate conduce la concluzia enunțată de recurenți.” Această operațiune de încadrare a motivelor de recurs este permisă de art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și a avut în vedere împrejurarea că, subsumat motivului prevăzut în art. 304 pct. 5 cu referire la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), recurenții - reclamanți au invocat, în realitate, neanalizarea de către instanță și nemotivarea sentinței în ceea ce privește unele dintre argumentele pe care și-au fundamentat cererea de chemare în judecată, ipoteză reglementată în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (…)”. Nici în ceea ce privește cercetarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi identificată o omisiune aptă să atragă anularea deciziei, pentru că în considerentele deciziei se regăsesc motivele pentru care instanța a înlăturat criticile recurenților - reclamanți, structurându-le și sistematizându-le în raport cu cerințele pe care le impunea logica argumentării. Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.

4. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.N.D.O. și P.N.E. împotriva Deciziei nr. 4951 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2013.