Decizia nr. 4951/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 273/2011 a Curții de Apel Iași

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 273 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții P.N.D.O. și P.N.E., în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Bacău, prin care solicitau anularea Hotărârilor nr. 15 din 22 septembrie 2010, nr. 41 și nr. 42 din 18 octombrie 2010, adoptate de Consiliul Baroului Bacău, a Deciziilor nr. 27 și nr. 69 din 19 - 20 februarie 2011, emise de Consiliul U.N.B.R., precum și obligarea pârâtului Baroul Bacău să emită, prin Consiliul baroului, decizii prin care să se dispună admiterea cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, astfel cum au fost ele formulate la data de 22 iulie 2010 și, respectiv, la data de 13 septembrie 2010; de asemenea, reclamanții au mai solicitat ca, în principal, să se constate că starea de incompatibilitate la care se referă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se naște doar după momentul depunerii jurământului, prevăzut de art. 22 din aceeași lege, și nu din momentul dobândirii calității de avocat, iar în subsidiar să fie obligat Baroul Bacău să emită, prin Consiliul baroului, decizii prin care să se dispună înscrierea lor pe Tabloul avocaților incompatibili. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul P.N.D.O. funcționează în calitate de judecător la Curtea de Apel Bacău, iar reclamanta P.N.E. funcționează în calitate de judecător la Judecătoria Bacău, și că, la data de 22 iulie 2010 și, respectiv, la data de 14 septembrie 2010, ei au solicitat, prin cererile înregistrate la Baroul Bacău sub nr. 509/2010 și respectiv sub nr. 597/2010, „primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995”, motivat de faptul că au o vechime în funcția de judecător de peste 10 ani. La data de 22 septembrie 2010, Consiliul Baroului Bacău a emis Hotărârea nr. 15, prin care se solicită petenților P.E. și P.D.O. „să se prezinte la Baroul Bacău pentru a ridica formularul tip de cerere, prevăzut de Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. și să depună documentația prevăzută de hotărâre, sub sancțiunea neluării în discuție a cererii de primire în profesie”, hotărâre împotriva căreia cei în cauză au formulat contestație, la data de 21 octombrie 2010. La data de 18 octombrie 2010, Consiliul Baroului Bacău a adoptat Hotărârile nr. 41 și, respectiv, nr. 42/2010, prin care a decis respingerea cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, formulate de P.N.E. și P.N.D.O., „luându-se act de lipsa declarației conform textului citat (art. 15 lit. f) din Statul profesiei)” și de faptul că petenții „nu au înțeles să întocmească cererea în conformitate cu prevederile statutare”; hotărâri pe care cei în cauză le-au contestat, la data de 11 noiembrie 2010, apre­ciind că cererile lor de primire în profesie cuprind toate mențiunile legale și statutare, în vigoare la momentul înregistrării la Barou și la momentul adoptării Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010. Consiliul U.N.B.R., prin Decizia nr. 27 și respectiv prin Decizia nr. 69 din 19 - 20 februarie 2011, a respins contestațiile formulate de către P.N.E. și P.N.D.O., reținând, printre altele, că: „Consiliul baroului nu poate decide discreționar și abuziv asupra cererii solicitantului, el este îndreptățit să verifice îndeplinirea condiții­lor legale și statutare și să ia hotărâri în cazul neîndeplinirii acestora; soluție ce se impunea cu atât mai mult cu cât, anterior, prin Hotărârea nr. 15/2010, petenților li s-a cerut să refacă cererea, în acord cu prevederile statutare”, că "Prin decizia atacată solici­tantului nu i s-a negat dreptul de a fi primit în profesie cu scutire de examen, ci i s-a respins cererea întrucât nu cuprindea mențiunile prevăzute de Statutul profesiei, având oricând dreptul de a formula o nouă cerere de primire în profesie cu scutire de examen, cu condi­ția de a fi formulată în acord cu prevederile statutare”, și apreciind că „Stabilirea anumitor condiții și modalități concrete pentru a accede într-o profesie se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul național este în drept să le fixeze pentru buna desfășurare a acesteia, emitentul actului contestat acționând în limita competențelor sa­le și a aplicat corect legea, fără a urmări restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării dreptului la libera alegere a profesiei”. Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, sau de către persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Se constată că atât din considerente­le Hotărârii nr. 42 din 18 octombrie 2010, cât și din considerentele Hotărârii nr. 41, din aceeași dată, emise de Baroul Bacău, și care se constituie în acte generatoare ale raporturilor juridice litigioase deduse judecății, rezultă fără echivoc că respingerea cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a judecătorilor P.N.D.O. și P.N.E. se întemeiază exclusiv pe faptul că, la respectivele cereri, nu a fost anexată declarația prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei și pe faptul că petenții nu au înțeles „să întocmească cererea în conformitate cu prevederile statutare”, deși li s-a solicitat în mod explicit să o „refacă”. Raportat la soluția ce s-a dat cererilor formulate de către reclamanți și la motivarea acesteia, s-a apreciat de către Curtea de apel că soluționarea cererii de chemare în judecată trebuie să se realizeze doar prin prisma regle­mentărilor legale ce guvernează materia primirii în profesia de avocat, respectiv a prevederilor Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, în forma pe care acestea o aveau la data emiterii actelor unilaterale de autoritate contestate. Chiar dacă Legea nr. 51/1995 se rezumă la a recunoaște dreptul de a fi primit în profesie cu scutire de examen a persoanelor care, înainte de a solicita înscrierea, au exercitat funcția de judecător, timp de 10 ani, se constată că Statutul profesiei nu face nici o distincție între cei care solicită primirea potrivit regulilor de drept comun (cu examen) și cei care se află în situația de excepție amintită, sub aspectul formalităților ce trebuie a fi îndeplinite, prevăzute în capitolul care reglementează „Primirea în profesie”. În atare situație, instanța de fond a considerat că, atât cei care doresc să fie primiți în profesie pe bază de examen, cât și cei care beneficiază de scutire de examen, sunt obligați să formuleze cererea în forma și făcând mențiunile prevăzute de art. 15 din Statutul profesiei de avocat, cerințe printre care se numără și cea înserată la alin. (1) lit. f) a articolului menționat, respectiv „declarația solicitantului că nu se află în nici unul din cazuri­le de incompatibilitate prevăzute la art. 14 din Lege, ori că înțelege să renunțe la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesia de avocat, sub sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Lege”. În atare situație, s-a apreciat că refuzul explicit al reclamanților de a face regulamentara declarație, cerută de Statutul profesiei de avocat și de a modifica conținutul și sensul cererii, prin introducerea în cuprinsul acesteia a unei variante proprii, din care a fost exclusă mențiunea referitoare la angajamentul solicitantului „că înțelege să renunțe la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesia de avocat, sub sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din lege”, a fost în mod corect considerat de către pârâți ca fiind nejustificat și lipsit de o bază legală, atâta timp cât primirea într-o profesie, și cu atât mai mult într-una liberală și independentă, precum este cea de avocat, nu se realizează în funcție de exigențele, viziunile sau interpretările solicitanților, ci pe baza regulilor prestabilite, care în cauza de față s-au materializat într-un Statut, ce a fost publicat în M. Of. al României, act ale cărui prevederi sunt obligatorii, până ce ele vor fi revocate de emitent sau vor fi anulate de către instanța competentă, în cadrul unei proceduri contencioase. Dreptul de reglementare al U.N.B.R., recunoscut prin Legea nr. 51/1995, nu numai că nu contravine legii, atâta timp cât prin aceasta a fost instituit regimul incompatibilităților, dar vine să îl facă mai transparent, impunând o procedură unitară cu privire la soluționarea cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cereri care, și înainte de data de 11 septembrie 2010, când s-a adoptat Hotărârea nr. 902, de către Consiliul U.N.B.R., și după această dată, trebuiau să cuprindă, în mod obligatoriu, declarația expresă a solicitantului cu privire la modul în care el înțelege să stingă starea de incompatibilitate în care s-ar afla, în termenul și în condițiile de reglementare aprobate prin Statut, fără a i se recunoaște dreptul la o variantă alternativă. Chiar și în cazul în care Ghidul de bună practică, adoptat prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010, ar fi considerat doar o normă de recomandare, dar și în cazul în care acesta ar fi considerat un act de reglementare nou, reclamanții tot nu ar putea pune în discuție legalitatea acestuia, întrucât nu au solicitat, în procedura prevăzută de art. 1 sau în cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, controlul de legalitate a acestui act administrativ cu caracter normativ, fapt pentru care respectiva hotărâre va continua să producă efecte fiindu-le pe deplin opozabilă. Întrucât declarația pe care solicitantul era obligat să o facă, odată cu depunerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, nu poate fi modificată, interpretată sau ignorată de cel care dorește să fie primit în corpul avocaților, indiferent de argumentele ce le-ar invoca, întrucât această obligație a fost introdusă în Statut cu mult timp înainte ca reclamanții să fi depus cererile de primire în profesie, s-a considerat de instanța de fond că nu are nici o semnificație și cu atât mai puțin efecte juridice, în ceea ce privește soarta și soluția ce s-a dat respectivelor cereri, faptul că acestea au fost soluțio­nate cu depășirea termenului general de 30 de zile, cu atât mai mult cu cât această întârziere este imputabilă exclusiv reclamanților, care nu au înțeles să-și refacă cererile, în conformitate cu cerințele statutare, deși li s-a solicitat în mod explicit acest lucru, prin Hotărârea nr. 15 din 22 septembrie 2010, emisă de Baroul Bacău. Ca atare, constatându-se că reclamanții au refuzat să se conformeze cerințelor Statutului profesiei de avocat și regulilor adoptate prin Hotărârea nr. 902/200, că lor nu le este recunoscut dreptul de a impune pârâților o metodologie și o modalitate de soluționare a cererilor de primire în profesie ce nu este acceptată de autoritatea de reglementare, că organizarea și funcționarea persoanelor juridice de privat, care au obținut statut de utilitate publica, se realizează în conformitate cu Statutul profesiei și cu normele pe care ele înțeleg să le adopte, independent de opiniile terților sau de cele exprimate în mediul academic, se apreciază că pârâții au fost în drept să considere că cererile depuse de reclamanți nu întrunesc condițiile statutare, pentru a fi examinate și soluționate favorabil și că au fost îndreptățiți să respingă cererile, ca fiind neconforme, în condițiile în care, în nici un moment, nu a fost negat dreptul celor în cauză de a solicita primirea în profesie cu scutire de examen. În ceea ce privește cererea de a se constata că starea de incompatibilitate se naște doar după momentul depunerii jurământului și, în subsidiar, cererea de a se obliga Baroul Bacău să emită decizii de înscriere a reclamanților direct pe Tabloul avocaților incompatibili, se apreciază că aceasta este prematură, atâta timp cât cererile formulate, datorită caracterului lor neconform prevederilor Statului, nu se află în stadiul examinării lor pe fond, neputându-se impune factorilor de decizie, cu atribuții în domeniul organizării și funcționării corpului profesional al avocaților, să lucreze în alte condiții decât cele stabilite prin Statutul profesiei și prin Hotărârea nr. 902/2010, doar pentru că solicitanții au puncte de vedere personale cu privire la modul în care trebuie tratată problema incompatibilităților și chiar cu privire la forma și conținutul cererilor, promovate în ideea de a-și prezerva, pe o cale ocolită, drepturile ce decurg din exercițiul unei alte profesii, respectiv a profesiei de judecător, conside­rente pentru care și această cerere a fost respinsă.

Recursul declarat de către P.N.D.O. și P.N.E. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții care și-au grupat criticile în șase motive de recurs, după cum urmează: 2.1. Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. ( motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). În concret, recurenții susțin că prima instanță nu a analizat niciunul dintre argumentele decisive pe care le-au invocat în susținerea acțiunii,încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit autorilor căii de atac, instanța a ignorat următoarele: - că pârâtul Consiliul baroului nu poate decide abuziv asupra cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în condițiile în care acestea cuprind toate mențiunile legale și statutare în vigoare iar art. 15 lit. f) din Statut, respectiv pct. 4 din Modelul cererii de primire în profesie cuprind o enumerare alternativă și nu una cumulativă; - că Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 adoptată de Consiliul U.N.B.R. nu produce efecte în privința lor deoarece o parte a prevederilor excede dispozițiilor art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995 republicată, indicate în preambul și nu a fost publicată în M. Of.; - că, în orice caz, această hotărâre nu îi este aplicabilă recurentului P.N.D.O. deoarece acesta înregistrase cererea de primire în profesie anterior ; - că nici un act normativ nu prevede sancțiunea „neluării în discuție a cererii de primire în profesie”; - că Statutul profesiei de avocat contrazice/adaugă la Legea nr. 51/1995 (indică dispozițiile art. 61 lit. d) din acest act normativ. 2.2. Hotărârea cuprinde motive contradictorii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) La acest punct recurenții combat concluzia instanței referitoare la lipsa de suport a criticilor îndreptate împotriva Hotărârii nr. 902/2010, în condițiile în care nu au atacat-o pe calea excepției de nelegalitate. De asemenea se susține că sintagma „cerere tip, conform modelului” ar releva o vădită contradicție în termeni. 2.

Sentința se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate (motiv circumscris art. 304 1 C. proc. civ.) Grava greșeală de fapt la care se raportează recurenții vizează reținerea eronată a culpei reclamanților în privința întârzierii înregistrate în soluționarea cererilor, în condițiile în care culpa aparține tocmai pârâtului-barou care a soluționat cererea reclamantului P.N.D.O. numai ca urmare a pronunțării Sentinței civile nr. 473 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Bacău, irevocabilă prin nerecurare. 2.

Expozitivul sentinței este în parte în contradictoriu cu dispozitivul acesteia (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) Deși din considerente rezultă că sunt premature capetele 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, prin dispozitiv întreaga acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată. 2.

Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) În dezvoltarea acestei teze, recurenții afirmă că ei nu au pus în discuție dreptul U.N.B.R. de a reglementa modalitatea de soluționare a cererilor de primire în profesia de avocat, ci au susținut că statutul profesiei trebuie să respecte legea iar nu să o contrazică sau să adauge la ea. 2.

Sentința a fost pronunțată cu încălcarea legii În esență, recurenții arată că cererile pe care le-au formulat cuprind toate mențiunile legale și statutare în vigoare atât la momentul înregistrării lor la barou, cât și la momentul adoptării de către Consiliul U.N.B.R. a Hotărârii nr. 902/2011 și chiar după republicarea Statutului avocaților în luna septembrie 2011, considerând că nu se justifică respingerea cererilor lor, câtă vreme lipsa incompatibilității nu este, prin ipoteză, o condiție prevăzută de Legea nr. 51/1995 pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen. 3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 august 2012 intimatul Baroul Bacău a solicitat respingerea recursului ca nefondat, achiesând la considerentele primei instanțe. Intimatul a susținut, în esență, că rezolvarea pe care a dat-o cererilor recurenților de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este conformă cu art. 14 și 16 din Statutul profesiei, în baza căruia Consiliul U.N.B.R. a adoptat în septembrie 2010 Hotărârea nr. 902, act administrativ care nu se abate de la litera și spiritul Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei. Referitor la hotărârea indicată, intimatul a arătat că nu este suficient să se pună în discuție legalitatea unui act administrativ pentru ca instanța să se socotească învestită cu o excepție de nelegalitate, pentru că astfel s-ar încălca principiul disponibilității. În fine, în ceea ce privește înscrierea pe tablouri, instanța de fond a avut în vedere că deciziile atacate priveau doar primirea în profesie, procedura înscrierii inițiindu-se abia ulterior emiterii deciziei de acces în profesie. Aceasta, la rândul său, se finalizează cu o decizie, conform art. 21 alin. (5) din Statut. De altfel, mai susține acest intimat, trecerea directă pe tabloul avocaților incompatibili nu poate avea loc, această etapă presupunând cu necesitate că avocatul s-a aflat în prealabil pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, conform art. 24 alin. (1) din lege. Cealaltă intimată, U.N.B.R., nu a formulat întâmpinare și nici concluzii scrise. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenți, a apărărilor din întâmpinarea Baroului Bacău, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul controlului de legalitate vizează actele administrative emise de intimații pârâți Baroul Bacău și U.N.B.R. în procedura de soluționare a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, formulate de recurenții - reclamanți P.N.D.O. și P.N.E., fiind prezentate la pct. 1.1 din această decizie. În esență, după cum bine a surprins judecătorul fondului, raportul juridic litigios a fost generat de refuzul recurenților - reclamanți de a încorpora în cererea de primire în profesie declarația prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei, ei adoptând o formulă proprie care nu răspunde exigențelor normei indicate. Contrar punctului de vedere exprimat de recurenți, și Înalta Curte consideră că soluția administrativă dispusă de structurile de exercitare a profesiei de avocat, ca serviciu public, este corectă din perspectiva cadrului normativ existent dar și proporțională cu scopul urmărit: organizarea și funcționarea corespunzătoare a corpului profesional. Detaliind problematica acestei cauze și răspunzând punctual la motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la situația de fapt reținută „Grava greșeală de fapt” invocată de recurenți ar consta în neobservarea culpei Baroului Bacău care a soluționat cu întârziere cererea recurentului - reclamant. În realitate, considerentul care i-a nemulțumit pe reclamanți avea o structură mai complexă în cadrul căreia chestiunea culpei era abordată doar ca argument suplimentar (pag.5 al doilea parag. din sentință). Curtea de apel a reținut în principal că în cadrul litigiului de față - ce are ca obiect anularea unor acte administrative iar nu nesoluționarea în termen legal a unei cereri – chestiunea soluționării cererii de primire în profesie formulată de P.N.D.O. cu depășirea termenului general de 30 de zile „nu are nicio semnificație și cu atât mai puțin efecte juridice, în ceea ce privește soarta și soluția ce s-a dat”, considerent care este corect. Cât privește elementul generator al întârzierii în soluționarea cererilor acesta este reprezentat, și în opinia Înaltei Curți, de refuzul recurenților - reclamanți de a face declarația prevăzută de art. 15 lit. f) din Statutul profesiei. Împrejurarea că prin Sentința civilă nr. 473 din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin nerecurare, Baroul Bacău a fost obligat să soluționeze cererea de primire în profesie a lui P.N.D.O. nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât și din considerentele acestei hotărâri se degajă motivul pentru care nu se soluționase cererea, inclusiv faptul că prin Adresa nr. 518 din 26 iulie 2010 – redactată la câteva zile de la înregistrarea cererii – prodecanul baroului comunica solicitarea de refacere a acesteia conform exigențelor prezentate anterior. Aceeași poziție a structurii profesionale locale a fost exprimată și prin Hotărârea nr. 15 din 22 septembrie 2010, prin care a solicitat mai multor petenți, între care și cei doi recurenți, de a se prezenta la barou „pentru a ridica formularul tip de cerere prevăzut de Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. și a depune documentația sub sancțiunea neluării în discuție a cererii de primire în profesie”. Recurenții au combătut legalitatea „sancțiunii” enunțate atât în etapa administrativă, cât și în cea judiciară a litigiului. Este real că legea nu prevede o atare sancțiune însă, de fapt, ea nu li s-a aplicat recurenților și nu au motive să o critice câtă vreme cererile lor au fost soluționate prin Hotărârile nr. 41 și 42 ale Consiliului Baroului Bacău, fiind respinse. Referitor la cadrul normativ aplicabil La data formulării cererilor de primire în profesia de avocat de către cei doi reclamanți textele relevante din Legea nr. 51/1995 aveau următorul cuprins: Art. 16 alin. (2) lit. b): „La cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. Art. 21 alin. (1) : „La înscrierea în barou avocatul depune în fața Consiliului baroului, în cadru solemn, următorul jurământ (…)”. Art. 24 alin. (1): „Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate. (2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei”. La rândul său, legislația secundară în materie, reprezentată de Statutul profesiei de avocat adoptat de U.N.B.R. la 25 septembrie 2004 și publicat în M. Of., Partea a I- a nr. 45 din 13 ianuarie 2005 (forma în vigoare la data formulării cererilor) stabilea prin art. 16 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) lit. f) că cererea persoanei care dorește primirea în profesie cu scutire de examen trebuie să cuprindă „declarația solicitantului că nu se află în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 14 din lege ori că înțelege să renunțe la orice stare de incompatibilitate, în cel mult două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesia de avocat, sub sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din lege”. De asemenea, art. 28 dispunea că : „Pentru primirea în profesie și pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”. În vederea unei aplicări unitare la nivel național a acestor prevederi normative, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 U.N.B.R. a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen” care, potrivit art. 3, se aplică și cererilor aflate în curs de soluționare. În esență, cererea de primire în profesie se completează pe un „formular tip”, publicat la finalul ghidului și cuprinde, între altele, „declarația privind starea de incompatibilitate conform art. 28 din Statutul profesiei de avocat”. Ca urmare, deși temporal ghidul a fost adoptat după formularea cererii de primire în profesie de către recurentul P.N.D.O., în realitate el nu face decât să reia și să sistematizeze, cel puțin în privința chestiunii în dispută, prevederi legale și statutare anterioare. În concret, recurenților li s-a reproșat că nu au încorporat în cererea de primire în profesie declarația prevăzută în Statutul profesiei de avocat, ci o formulă originală, respectiv: „pentru rezolvarea stării de incompatibilitate care va apărea după emiterea deciziei de primire în profesie vă solicit să fiu trecut de îndată (în termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995) pe tabloul avocaților incompatibili”. Această formulă nu răspunde însă exigențelor legale pentru că, în realitate, creează premisele înscrierii „directe” pe tabloul avocaților incompatibili și continuării exercitării funcțiilor actuale, ceea ce, în mod evident, excede voinței legiuitorului dedusă cu claritate chiar din prevederile art. 24 alin. (1) precitate („trecere pe tabloul avocaților incompatibili”, „reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei”). Referitor la legalitatea Statutului profesiei de avocat și a Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. Necontestat, recurenții nu au invocat în fața primei instanțe excepția de nelegalitate a actelor normative menționate, mărginindu-se să formuleze critici în sensul că acestea ar conține dispoziții care exced actului primar: Legea nr. 51/1995, corect respinse de judecătorul fondului. A reproșa instanței că nu a avut în vedere și procedura reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 este excesiv, mai ales în condițiile în care recurenții, judecători în funcție, erau în deplina cunoștință a problematicii legale. De altfel, Înalta Curte observă că excepția de nelegalitate a prevederilor normative incriminate nu a fost invocată nici în recurs, deși recurenții aveau această posibilitate legală, considerând probabil ca interesul lor procesual nu impune derularea acestei proceduri. Referitor la motivarea hotărârii Susținerea recurenților în sensul că hotărârea nu ar fi motivată conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu are suport, din prezentarea sumară a considerentelor sentinței de la pct. 1.1 din decizie rezultând cu prisosință această constatare. Împrejurarea că raționamentul judecătorului cauzei nu a coincis cu cel prezentat de reclamanți, că unele argumente au fost analizate grupat și că altele, complet nerelevante, care porneau de la o premisă greșită au fost ignorate, nu poate conduce la concluzia enunțată de recurenți. Nici contradicția semnalată între o parte a considerentelor și dispozitiv nu poate fi reținută, câtă vreme, în mod evident, cererea de înscriere a reclamanților direct pe Tabloul avocaților incompatibili era consecutivă și indisolubil legată de soluția dată asupra petitelor având ca obiect anularea hotărârilor pronunțate de structurile profesiei de avocat chemate în judecată. În fine, Înalta Curte nu a identificat în cuprinsul sentinței nici un „motiv străin de natura pricinii” în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Considerațiile pe care judecătorul fondului le face în legătură cu puterea de reglementare pe care o are U.N.B.R. au legătură directă cu criticile formulate de reclamanți, chiar dacă aceștia nu contestă de plano dreptul acesteia de a adopta un statut al profesiei ori un „ghid de bune practici”. De altfel acest motiv de recurs este pur formal, în contextul în care, cum s-a arătat, s-a stabilit că textele care îi nemulțumeau pe reclamanți erau conforme cu legea. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.