ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2014

Decizia nr. 1060/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/33/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. Bistrița - Năsăud, D. Bistrița - Năsăud și E., pronunțarea unei hotărârii judecătorești prin care:

(i) să se constate, pe cale de excepție, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii F. nr. 902/2010;

(ii) să se dispună anularea Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011 emisă de D. Bistrița-Năsăud și a Deciziei nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de F.;

(iii) obligarea pârâților să emită și să valideze decizia pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv, să stabilească un termen scurt pentru depunerea jurământului și să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților definitivi ai C. Bistrița-Năsăud.

Prin sentința civilă nr. 620 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Bistrița-Năsăud și respingerea cererii reclamantului A., în contradictoriu cu acest pârât, respingerea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, admiterea excepției de nelegalitate privind Hotărârea nr. 902/2010 a F. în ceea ce privește procedura verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, admiterea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (2004), forma în vigoare la 03 septembrie 2010, admiterea cererii reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâții B., și D. Bistrița - Năsăud, anularea Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011 emisă de D. Bistrița - Năsăud și a Deciziei nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de  și obligarea D. Bistrița - Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat și la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în special, următoarele:

Reclamantul A. a formulat la data de 03 septembrie 2010 cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Prin Decizia D. Bistrița - Năsăud nr. 28 din 07 februarie 2011 s-a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și a fost invitat pentru verificarea cunoștințelor în ședința din data de 25 februarie 2011.

Prin Decizia nr. 51 din 21 martie 2011 emisă de C. Bistrița - Năsăud s-a constatat că, în urma interviului organizat în data de 25 februarie 2011, reclamantul nu posedă cunoștințele necesare pentru profesia de avocat cu scutire de examen și s-a decis respingerea cererii.

Prin Decizia nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de  a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Bistrița - Năsăud este admisibilă având în vedere că acesta nu este emitentul actelor contestate.

Cu privire la admisibilitatea realizării controlului de legalitate privind actele administrative cu caracter normativ, se constată că, în raport de jurisprudența constantă a Înaltei Curții de Casație și Justiție, excepția de nelegalitate este admisibilă, indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă (Deciziile nr. 548/2006 și nr. 568/2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prevedere care trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen care poate conduce la respingerea cererii de primire în profesie.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, dreptul de primire în profesie se obține pe baza unui examen organizat conform prevederilor din lege și din Statutul profesiei. Prin art. 16 alin. (2) lit a) și b) se stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen titularul diplomei de doctor în drept; cel care anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.

Prin urmare, condiția privind exercitarea acestor posturi într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Din moment ce Statutul a prevăzut o verificare a cunoștințelor, verificare care poate fi considerată un examen în contra dispozițiilor legale care stabilesc posibilitatea primirii în profesie fără examen, iar pentru acest examen nu a fost întocmit un regulament de examen, nu a fost afișată și comunicată data la care vor fi afișate baremele de corectare, nu a existat o procedură de contestare a rezultatelor, punctarea răspunsurilor nu a fost făcută de față cu persoana examinată, nu a fost semnat niciun act care să ateste prezența la examen, întrebările adresate și răspunsurile primite, reclamantul poate invoca lipsa de transparență, de claritate, modalitatea arbitrară, în contra prevederilor legale a acestei verificări.

Pe de altă parte, și Hotărârea nr. 902/2010 a F. este nelegală pentru că prin ea s-a adoptat „procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”. Această procedură de impunere a unei verificări peste prevederile legale, care stabilesc primirea în profesie cu scutire de examen, încalcă și ea prevederile art. 16 din Legea nr. 51/1995, deși potrivit art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995 avea competența de a emite actul în acest domeniu.

De asemenea, art. 21 alin. (2) din Statut și Hotărârea nr. 902/2010 a F. contravin dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece încearcă adăugarea sau modificarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995.

Astfel, excepția de nelegalitate a celor două acte: art. 21 alin. (2) din Statut și Hotărârea nr. 902/2010 urmează a fi admisă.

Ca atare, Deciziile nr. 51 din 21 martie 2011 și nr. 95 din 03 decembrie 2011 emise de D. Bistrița-Năsăud, respectiv , prin care s-a statuat obligarea reclamantului de participare la un test de verificare a cunoștințelor, în fapt, un examen peste prevederile legale, în sensul art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârii nr. 902/2010 constatate nelegale, urmează a fi anulate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și obligat D. Bistrița - Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat și de înscriere a reclamantului în tabloul avocaților definitivi.

Împotriva sentinței civile nr. 620 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâții B., E. și D. Bistrița - Năsăud.

3.1. Recurentul D. Bistrița - Năsăud a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Excepțiile de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/2010 a F. se impuneau a fi respinse ca inadmisibile, raportat la art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și la faptul că atât Statutul profesiei de avocat, cât și Hotărârea nr. 902/2010 sunt acte administrative cu caracter normativ.

Cu privire la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, însăși Înalta Curte s-a pronunțat în sensul că acesta conține o normă supletivă, nu imperativă, decizia primirii în avocatură cu scutire de examen fiind atributul B. prin organele sale anume prevăzute, atribuții exercitate potrivit Legii și Statutului profesiei de avocat (Decizia nr. 3876/2002).

Dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu stabilesc un drept pentru cei care îndeplinesc condiția de vechime în profesiile arătate, ci doar o posibilitate („poate fi primit în profesie”), o vocație, în legătură cu care aprecierea revine D., în raport de toate condițiile prevăzute de lege și Statut.

Numai în cazul în care aceste condiții generale și speciale sunt îndeplinite, vocația prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) devine un drept, care poate fi invocat de cel care a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen (ex. Deciziile nr. 358/2003, 362/2003, 363/2003, 1769/2005 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Atât art. 21 alin. (2) din Statut, cât și Hotărârea nr. 902/2010 a F. sunt conforme cu Legea nr. 51/1995, verificarea cunoștințelor reclamantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat - ca etapă în soluționarea cererii acestuia de primire în avocatură cu scutire de examen fiind legală.

O prestație necorespunzătoare a solicitantului cu ocazia verificării acestor cunoștințe justifică respingerea cererii. În speță, cu ocazia discuțiilor libere din data de 25 februarie 2011, D. Bistrița-Năsăud a constatat că reclamantul nu cunoștea deloc legislația specifică profesiei în care dorește să intre fără examen.

Această situație justifică aprecierea nefavorabilă a D., ceea ce face ca reclamantul să nu îndeplinească toate condițiile pentru primirea în profesie cu scutire de examen, iar vocația prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) să nu se transforme în drept.

Prin urmare, Deciziile nr. 95 din 03 martie 2011 și, respectiv nr. 51 din 21 martie 2011 sunt legale, verificarea cunoștințelor solicitatului organizată de D. Bistrița-Năsăud având loc sub forma unor discuții libere și nu a unui examen, în sensul legii.

În concluzie, pentru motivele arătate, recurentul D. Bistrița-Năsăud a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului A., ca nefondată.

3.2. Recurenții B. și E. au criticat hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive:

Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Bistrița - Năsăud, cu motivarea că acesta nu este emitentul actului atacat.

Pentru identitate de rațiune, trebuia pusă în discuție și excepția calității procesuale pasive a B.

Conform art. 162 C. proc. civ., excepțiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate și înaintea instanței de recurs.

Prin urmare, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale a B., emitentul actului atacat fiind.

În mod eronat prima instanță a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 a F., apreciind că aceasta ar impune o procedură de verificare peste prevederile legale.

Procedura prevăzută de Hotărârea nr. 902/2010 se rezumă strict la reguli de amănunt în ceea ce privește modalitatea concretă de depunere a dosarului, a actelor ce trebuie anexate, singura referire la verificarea cunoștințelor fiind cuprinsă la pct. 5, doar acesta putând fi pus în discuție după admiterea nelegalității art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Stabilirea actelor ce trebuie depuse și a etapelor de soluționare nu este nelegală. Nu argumentează prima instanță ce consideră că ar fi nelegal, ce texte sau drepturi sunt încălcate prin aceste norme.

Referitor la nelegalitatea art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, forma în vigoare la 03 septembrie 2010, se pornește de la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (abrogat), susținându-se că acest articol prevede un drept absolut și o obligație corelativă a barourilor.

Prima instanță preia această motivare considerând că textul art. 16 alin. (2) nu poate fi modificat prin art. 21 alin. (2) din Statut, întrucât verificarea cunoștințelor de legislație specifică ar echivala cu un examen.

Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, prin Hotărârea din 12 octombrie 2004, în cauza Bota contra României, că avocatura este un serviciu public, este o profesie reglementată și că dreptul de apărare constituie monopolul avocaților - membri B.

Textul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 cuprinde o normă permisivă, care lasă la dispoziția autorităților competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia acestea își pot exercita puterea discreționară, cu condiția de a nu fi abuzivă (Decizia nr. 5862/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Organele profesiei au obligația de a reglementa și organiza profesia de avocat ca serviciu public, asigurându-se că cei ce acced în profesie au cunoștințele necesare din legislația specifică.

Verificarea nu echivalează cu un examen și nu creează solicitantului o sarcină disproporționată și excesivă față de scopul urmărit.

Susținerile care transformă textul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 dintr-o posibilitate, într-o obligație nu-și găsesc justificarea nici pentru următoarele argumente:

Ori de câte ori legiuitorul a dorit să reglementeze o obligație a folosit alți termeni, specifici normelor imperative (ex.:”va fi primit”) și nu termeni specifici normelor dispozitive.

Reglementarea concretă din Statutul prosiei de avocat nu golește de conținut norma legală, ci o concretizează.

Acțiunea în contencios administrativ a fost promovată de reclamant cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, termen care se calculează de la emiterea Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011 și care la data sesizării instanței (05 iunie 2012) era expirat.

Referitor la decizia de primire în profesia de avocat și la decizia de înscriere în tabloul avocaților, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 care vizează rezolvarea situației de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea deciziei.

În concluzie, recurenții au solicitat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii și a excepțiilor de nelegalitate, cu cheltuieli de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte, examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

1.1. Referitor la excepțiile de nelegalitate având ca obiect prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902/2010 a F.

Constatările primei instanțe, în sensul admisibilității examinării legalității actelor administrative cu caracter normativ în cadrul procesual instituit de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt legale, astfel că vor fi menținute, critica formulată în acest sens de recurentul D. Bistrița - Năsăud fiind neîntemeiată.

Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ cu caracter individual.

Se observă însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincția între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept potrivit căruia, legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Obiectul excepției de nelegalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, forma în vigoare la data cererii reclamantului, care are următoarea redactare:

„În cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”.

În opinia autorului excepției, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statut contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în redactarea existentă la data cererii de primire în profesia de avocat, potrivit cărora:

„La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Interpretarea dată sintagmei „poate fi primit în profesie” semnifică tocmai puterea discreționară a autorității publice care însă nu poate fi interpretată ca o libertate în afara legii, ci una în limitele acesteia.

Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 conține o normă dispozitivă care prevede numai coordonatele generale în care autoritatea publică își exercită dreptul de apreciere, cu asigurarea proporționalității, a unui just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și conținutul drepturilor sau intereselor legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

Din interpretarea textului legal aflat în discuție nu rezultă existența unui drept de care beneficiază în mod automat persoanele vizate de ipoteza normei legale și nici obligația corelativă a autorității publice de a dispune admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Barourile au interdicția de a organiza un examen, astfel cum este prevăzut la alin. (1), pentru persoanele care invocă prevederile art. 16 alin. (2) din lege, însă aceste prevederi legale nu exclud verificarea cunoștințelor solicitanților cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există o neconcordanță între art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, astfel că excepția de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statut se impunea a fi respinsă de prima instanță, criticile formulate de recurenți în această privință fiind întemeiate.

Referitor la excepția de nelegalitate a prevederilor Hotărârii nr. 902/2010 a , hotărârea primei instanțe este, de asemenea, nelegală.

Astfel, din considerentele sentinței recurate nu rezultă cu claritate dacă actul administrativ contestat este nelegal în întregul său și care sunt, în opinia instanței, elementele de nelegalitate care au justificat admiterea excepției de nelegalitate.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea hotărârii trebuie să fie clară, fluentă, și inteligibilă, să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Pe de altă parte, se constată că pentru asigurarea transparenței în soluționarea cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,  a emis Hotărârea nr. 902/2010 prin care a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”.

S-a prevăzut astfel posibilitatea barourilor de a proceda la verificarea cunoștințelor solicitanților cu privire la legislația specifică profesiei de avocat fie pe baza unei discuții libere, fie sub formă scrisă, rezultatul verificării putând determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen.

Verificarea cunoștințelor specifice profesiei de avocat în una dintre cele două modalități prevăzute de art. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 nu este echivalentă unui examen de admitere în profesie și se înscrie în cadrul normativ instituit de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Prin urmare, și excepția de nelegalitate a prevederilor Hotărârii nr. 902/2010 a F. se impunea a fi respinsă de prima instanță, fiind întemeiate sub acest aspect criticile formulate de recurenți.

1.2. În privința excepției tardivității promovării acțiunii în contencios administrativ, susținerile recurenților B. și  sunt neîntemeiate, întrucât sesizarea instanței a avut loc la data de 05 iunie 2012, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termen care curge de la data de 10 decembrie 2011, data comunicării Deciziei F. nr. 95 din 03 decembrie 2011 (filele 13-17 dosar fond).

1.3. Excepția lipsei calității procesuale pasive a B. nu va fi reținută, întrucât atât B.,cât și C. Bistrița-Năsăud fac parte din structurile de organizare și exercitare a profesiei de avocat, iar una dintre deciziile administrative contestate în cauză, respectiv Decizia nr. 95 din 03 decembrie 2011, este emisă de B. prin , unul dintre organele sale de conducere.

1.4. Pe fondul cauzei, soluția primei instanțe, în sensul anulării Deciziei nr. 51/21 martie 2011 emisă de D. Bistrița-Năsăud și a Deciziei nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de  se impune a fi menținută, în considerarea următoarelor argumente:

Litigiul dedus judecății vizează refuzul C. Bistrița-Năsăud de soluționare favorabilă a cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, refuz exprimat prin Decizia nr. 51/21 martie 2011 și considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat.

Pentru exercitarea efectivă a controlului de legalitate asupra actului administrativ, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege actul respectiv trebuie să indice în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza opțiunii pentru una dintre variantele permise de lege.

Aceasta deoarece, exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, Decizia nr. 51 din 21 martie 2011 a fost adoptată de  cu majoritate, iar emitentul acesteia nu a probat, cu documentația depusă la dosarul cauzei, caracterul justificat al refuzului de primire în profesia de avocat, în condițiile în care reclamantul a contestat afirmațiile potrivit cărora „solicitantul nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen”.

Astfel, Decizia nr. 51 din 21 martie 2011 nu a avut la bază o documentație care să permită instanței, în cadrul controlului de legalitate, să verifice dacă:

(i) la data convocării reclamantului în vederea verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat a avut loc, în concret, o discuție liberă sau un examen;

(ii) în situația în care verificarea nu a întrunit caracteristicile unui examen, reclamantul a dovedit sau nu că posedă cunoștințele necesare exercitării profesiei de avocat.

Numai o expunere a motivelor care au fundamentat decizia de respingere a cererii, având corespondent într-o documentație care să evidențieze modalitatea de desfășurare a procedurii de verificare a cunoștințelor, răspunsurile oferite de reclamant la întrebările ce i-au fost adresate, dar și aprecierile membrilor Consiliului în privința acestora ar fi fost de natură să confere transparență deciziei administrative contestate, iar instanței de contencios administrativ posibilitatea de a exercita un control efectiv de legalitate, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare conferite de lege structurilor de organizare și exercitare a profesiei de avocat.

Pentru toate considerentele expuse, care substituie în parte motivarea hotărârii primei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), art. 304 pct. 7 și 9, art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâții B.,  și D. Bistrița-Năsăud, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/2010 a F.

În temeiul art. 246 C. proc. civ., se va lua act de renunțarea reclamantului la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect înscrierea în tabloul avocaților definitivi.

Vor fi menținute celelalte dispozițiile ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții B., D. Bistrița - Năsăud, E. împotriva sentinței civile nr. 620 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată.

Respinge excepția de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/2010 a F.

Ia act de renunțarea la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.