ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4117/2014

Decizia nr. 4117/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 februarie 2012, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat anularea, în parte, a Deciziei Comisiei Permanente din data de 23 din 24 septembrie 2011 de validare a Comisiei Naționale de examen, a procesului-verbal de constatare și afișare a rezultatelor inițiale publicat în data de 04 noiembrie 2011, a procesului-verbal de constatare și afișare a rezultatelor definitive publicat în data de 23 noiembrie 2011, a Hotărârii Consiliului B. nr. 61 din 03 decembrie 2011 privind validarea examenului de primire în profesie și a rezultatelor definitive ale acestuia, a Hotărârii Consiliului B. nr. 67 din 03 decembrie 2011 privind respingerea cererilor de invalidare a examenului de primire în profesie, de recorectare/reanalizare a lucrărilor sau de comunicare a unor documente ale examenului, ca fiind lovite de nulitate deoarece au fost emise cu încălcarea dispozițiilor lega le imperative privind modalitatea de organizare și desfășurare a examenului de primire în profesie prevăzute atât de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat cât și de dispozițiile Regulamentul Cadru privind organizarea examenului, adoptat prin Hotărârea nr. 04/2011 a Consiliului B. și pe cale de consecință invalidarea examenului de primire în profesie în ceea ce o privește pe reclamantă.

În subsidiar, a solicitat anularea în parte a actelor administrative contestate, ca fiind neîntemeiate, întrucât Comisia de corectare a subevaluat conținutul lucrărilor scrise realizate de reclamantă.

Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat acordarea punctului din oficiu pentru fiecare din materiile de examen, în caz contrar numirea unei comisii de reexaminare constituită cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 10 din Regulament, respectiv art. 17 din Legea nr. 51/1995 și art. 33 din Statutul profesiei de avocat, în vederea reevaluării lucrărilor reclamantei, cu aplicarea în mod corespunzător a sistemului de notare prevăzut de art. 30 alin. (1) și art. 35 alin. (4) din Regulament, respectiv notarea lucrărilor, pentru fiecare dintre materiile de examinare, respectiv cu note de la 1 la 10.

A susținut reclamanta că în procedura de desfășurare a examenului nu au fost respectate dispozițiile legale imperative.

Ulterior, reclamanta și-a extins acțiunea față de C., iar mai apoi și față de Consiliul B.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes, a lipsei calității procesual pasive și cea a tardivității plângerii prealabile atât față de Decizia Comisiei permanente nr. 23 din 24 septembrie 2011 cât și față de procesul-verbal de afișare din 4 noiembrie 2011.

În privința fondului a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul Baroul Cluj a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive

Pârâtul B. a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a C.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința

nr. 987 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respins excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale pasive și de tardivitate, invocate de pârâta B.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Baroul Cluj și s-a respins acțiunea față de acesta.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., invocată de pârâta B.

S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. și a fost obligată să achite pârâtei B. 600 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamanta justifică interesul în formularea cererii de chemare în judecată prin aceea că prin intermediul cererii urmărește soluționarea favorabilă a examenului de intrarea în profesia de avocat definitiv.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a B., s-a constatat că procedura de concurs s-a desfășurat în fața acestei instituții care dispune și numirea în profesie, scopul urmărit de către reclamantă, astfel încât pârâta își justifică calitatea procesuală în cauză.

Referitor la excepția de tardivitate, s-a reținut că la dosar s-au depus dovezi referitoare la transmiterea plângerii prealabile către B. și Consiliul B., excepția fiind nefondată.

Referitor la Decizia nr. 23 din 24 septembrie 2011, față de conținutul acestui act, s-a arătat in considerente că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2003, actul atacat fiind un act administrativ cu caracter normativ față de care poate fi formulată plângerea prealabilă oricând.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. Cluj și C. s-a motivat că B. Cluj nu a fost implicat în nicio formă în organizarea și desfășurarea concursului și nici nu s-a solicitat stabilirea unor obligații în mod direct în sarcina acestuia, iar C., a avut doar calitatea de organizatoare a concursului (executant) fără a se putea stabili răspunderea juridică a acesteia.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că nu se dovedește vătămarea suferită de către reclamantă prin termenul de 15 zile de stabilire a comisiei de examen.

În ceea ce privește compunerea comisiei, s-a apreciat că art. 17 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, utilizează sintagma „cu precădere din (…)” aspect ce nu impune obligativitatea constituirii comisiei doar din avocați-cadre didactice.

Totodată nu au fost reținute susținerile reclamantei referitoare la obligativitatea acordării punctului din oficiu, acesta nefiind prevăzut de către textul de lege.

Cu privire la conținutul concret al subiectelor de examinare, Curtea de apel a reținut că art. 35 și 38 din Regulamentul cadru nu exclud verificarea cunoștințelor teoretice si pentru avocații ce urmăresc dobândirea titlului profesional definitiv, proporția propriu - zisă a subiectelor teoretice și practice fiind respectată.

Referitor la nerespectarea termenului de contestare, s-a constatat că in condițiile in care reclamanta a formulat o contestație, care i-a fost soluționată, nu a făcut dovada vreunei vătămări.

Referitor la modalitatea concretă de evaluare a lucrărilor întocmite de către reclamantă în cadrul examenului, prima instanță a considerat că au fost formulate critici cu caracter general, nespecificate în concret, împrejurare ce nu permite o analiză obiectivă a lucrărilor.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a dezvoltat o serie critici față de soluția adoptată de prima instanță, solicitând admiterea recursului și modificarea in parte a sentinței civile atacate in sensul admiterii pe fond a acțiunii.

A susținut reclamanta că in mod eronat a reținut prima instanță faptul că aceasta nu dovedește o vătămare suferită prin nerespectarea textului art. 8 din Regulamentul Cadru, art. 17 din Legea nr. 51/1995 și art. 33 din Statutul profesiei de avocat.

Astfel, a precizat că nerespectarea termenului de 15 zile pentru desemnarea Comisiei de Examen, i-a lezat dreptul legitim de a evaluată in condițiile legii și de a accede in profesia de avocat, prin raportare și la celelalte motive invocate.

De asemenea, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (3) din Regulament cu trimitere la art. 17 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 în sensul că, pentru a fi legal constituită, comisia trebuie să fie formată în majoritate (50% plus 1) din avocați cadre didactice universitare cu o vechime in profesie de 10 ani și cu o reputație neștirbită.

Totodată a susținut recurenta - reclamantă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra argumentului invocat prin notele de ședință din data de 12 septembrie 2012 conform căruia Comisia de examen nu a fost numită de către Comisia Permanentă a B., fiind încălcate dispozițiile art. 17 alin. (4) din Legea și art. 33 alin. (5) din Statutul profesiei.

În ceea ce privește notarea lucrărilor, s-a arătat că a fost aplicat exclusiv punctajul stabilit prin baremul de corectare pentru fiecare dintre subiecte, încălcându-se dispozițiile imperative privind modalitatea de notare prevăzută în Regulament, privând in mod nelegal, pe fiecare candidat de punctul din oficiu acordat, ceea ce a condus la neîndeplinirea condiție de a obține cel puțin nota 5 la fiecare materie.

Referitor la Hotărârea nr. 61 și 67 privind validarea examenului de admitere a susținut recurenta că din interpretarea art. 1 din alin. (5) din Regulament a rezultat că pentru avocații definitivi, subiectele trebuiau să aibă un caracter preponderent practic.

De asemenea, s-a invocat nelegalitatea procedurii de depunere a contestațiilor, în ceea ce privește nerespectarea termenului de depunere, care ar fi trebuit să țină cont de zilele libere.

Cu privire la modalitatea concretă de evaluare a lucrărilor recurentei a precizat că în mod greșit prima instanță a considerat că a formulat critici cu caracter general, ce nu au permis o analiză obiectivă a lucrărilor.

În concluzie s-a arătat că instanța a respins în mod neîntemeiat cererea de chemare in judecată, cu o motivare lacunară și eronată.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei se interes a recursului, solicitând in subsidiar respingerea acestuia

Considerentele și soluția instanței de recurs ca nefondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând sma și de apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, soluția pronunțată de inseatanța de fond fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii în raport cu situația de fapt supusă analizei.

În ceea ce privește lipsa de interes in formularea căii de atac, invocată de către intimatul B. prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că aceasta nu îmbracă forma unei veritabile excepții, fiind de fapt reluarea unor apărări de fond, care vizează nedovedirea unei vătămări.

Asupra dezlegării fondului cauzei instanța de control judiciar constată că recursul nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii completate în fața primei instanțe.

Fără a mai relua argumentele de fapt și de drept care au fundamentat convingerea primei instanțe, expuse pe larg in prezenta decizie și pe care instanța de control judiciar le împărtășește, după propria evaluare a elementelor în litigiu și cu referire punctuală la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 554/2004 pune la îndemâna subiectelor de drept privat o acțiune în contencios subiectiv, configurată în principal prin prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) și (1)

1

, potrivit cărora anularea unui act administrativ, ca sancțiune juridică, poate fi aplicată dacă este îndeplinită dubla condiție ca actul să fie contrar legii (normelor cu forță juridică superioară) și să aibă efecte vătămătoare asupra drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului.

În speță recurenta - reclamantă a participat la concursul de primire în profesia de avocat definitiv organizat în luna octombrie 2011, notele obținute de către reclamantă fiind cele menționate în actul depus la fila 35 din dosar, respectiv 8,38 drept civil, 8,50 drept procesual civil, 4,50 drept penal, 4,75 drept procesual penal, 9,50 organizare și desfășarea profesiei de avocat.

Recurenta - reclamantă a obținut o medie de 7,13 puncte și a fost declarată respinsă ca urmare a faptului că nu a obținut minim 5 puncte la toate probele de concurs.

În urma contestației, aceasta a obținut 6,50 la proba de drept penal, rămânând nota de 4,75 la materia drept procesual penal, fiind declarată respinsă în considerarea aceleiași dispoziții regulamentare referitoare la obligativitatea obținerii notei 5 la toate probele de examen.

Aspectele legate de conținutul subiectelor de concurs, baremele de notare ori calificativele acordate nu pot face obiect al controlului instanței de contencios administrativ, ținând de marja de apreciere a autorității publice.

În situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Analizând criticile recurentei - reclamante in limitele coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că actele emise în derularea procedurii de concurs respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost emise, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, nici în fața instanței de recurs, recurenta - reclamantă nu a putut proba existența unei vătămări în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, în contenciosul administrativ subiectiv, în care se încadrează acțiunea de față, aplicarea sancțiunii extreme a anulării actului administrativ fiind condiționată de existența unei vătămări produse drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei ca efect al neregularității identificate, nefiind suficientă o verificare în abstracto a conformității cu legea.

Astfel, în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor cu privire la componența comisiei și la termenul de numire a acesteia, recurenta - reclamantă invocă lezarea dreptului de a fi evaluată în condițiile legii, și nu motive concrete, în măsura în care aceasta s-a realizat cu 14 zile înainte de examen (în loc de 15), iar dispozițiile art. 33 din Statutul profesiei de avocat nu preved ca 50% plus unu dintre membrii să fie profesori universitari, ci „cu precădere”.

În ceea ce privește omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra nenumirii Comisiei de examen de către Comisia de permanență, Înalta Curte constată că acesta nu a fost un motiv de nulitate distinct ci un argument susținut prin notele de ședință, ceea ce nu poate conduce la o reformare a sentinței atacate și că reclamanta nu aduce nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor sale lansându-se doar în presupuneri.

De asemenea și în ceea ce privește greșita notare, se constată că interpretarea recurentei - reclamante cu privire la obligativitatea acordării unui punct din oficiu nu este susținută de niciun text legal, făcându-se, intr-adevăr, o confuzie între noțiunile de „notă” și de „barem”, nota 1 fiind nota minimă iar nu un punct din oficiu.

Nici în ceea ce privește ponderea subiectelor teoretice și practice nu se constată o depășire a dreptului de apreciere cu încălcarea dispozițiilor legale, iar referitor la termenul de depunere a contestațiilor, se observă pe de o parte, că nu numai că nu a existat o vătămare, ci și că în urma contestației formulate nota recurentei - reclamante a fost mărită. Totodată, în situația stabilirii unui termen pe ore, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la „zilele libere”.

In fine, cum s-a arătat anterior, în lipsa unor critici concrete, instanța de contencios administrativ nu poate proceda la o reevaluare a lucrărilor recurentei reclamante, astfel că și acest din urmă motiv de recurs este nefondat, iar Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiți nr. 381/2014 invocată în nota de probațiune, se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Regulamentul - cadru privind examenul de primire în profesia de avocat, în situația in care se constată o diferență mai mare de un punct între notele celor 2 corecturi, neavând nicio legătură cu prezenta speță.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimatul pârât B. și dovedite cu înscrisurile aflate la filele 32-33, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care: „

Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 987 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă B.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.