ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1084/2015

Prima instanță; 1.1. Cererea de chemare în judecată; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7, art. 11 pct. 4 din Legea nr. 554/2004, a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. anularea parțială a Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv, respectiv art. 24 din Regulament, Decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are o vechime de 8 ani în funcția de judecător, incluzând această perioadă și pe cea în care a fost auditor de justiție în cadrul C., conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi înscrisă în tabloul avocaților definitivi fără a susține din nou examenul de primire în profesie. Consiliul Baroului București, în ședința din 14 februarie 2012, a luat decizia de a respinge cererea sa, principalul temei de drept invocat a fost art. 24 alin. (2) din Regulamentul adoptat de Consiliul B. în data de 22 septembrie 2007. A arătat că regulamentul a fost adoptat de Consiliul B. prin Decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007 care a fost abrogată prin Hotărârea nr. 4/2011 a Consiliului B. Având în vedere că respingerea cererii reclamantei de înscriere în tabloul avocaților definitivi a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Regulamentul adoptat de Consiliul B., argumentând că normele contestate au produs efecte juridice între data adoptării și data abrogării lor, apreciază că justifică în continuare un interes în atacarea Deciziei nr. 268 din 22 septembrie 2007, chiar dacă aceasta a fost abrogată prin Hotărârea nr. 4/2011 a Consiliului B. 1.

Întâmpinarea formulată în cauză; Prin întâmpinare, pârâta B. a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de obiect și în subsidiar respingerea ca nefondată. S-a susținut că Regulamentul a fost adoptat prin Decizia Consiliului B. nr. 268 din 22 septembrie 2007 și ulterior abrogat prin Hotărârea nr. 4/2011 a Consiliului B., prin care s-a adoptat Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admiterea în profesia de avocat și admitere în cadrul D. Pârâta a considerat că instanța de contencios administrativ nu poate dispune anularea unei prevederi legale abrogate, așa cum solicită petenta în prezenta cauză. În ipoteza admiterii unei astfel de cereri, instanța de judecată ar fi în ipoteza de a lipsi de efecte un act administrativ cu caracter normativ deja lipsit de efecte prin abrogarea sa explicită. Sub aspectul tezei încălcării principiului neretroactivității legii civile, invocată de petentă, aceasta nu poate fi reținută pentru următoarele considerente: Astfel, art. 24 al Regulamentului nu retroactivează, fiind respectat întrutotul și principiul aplicării imediate a legii - a Regulamentului adoptat prin Decizia nr. 268/2007 pentru perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestuia. Ipoteza retroactivității ar reprezenta-o situația în care termenul de 2 ani s-ar fi calculat de la data promovării de către petentă a examenului de primire în profesie în profesie, constatată prin Decizia nr. 8823 din 14 iunie 2002, or alin. (2) al art. 24 a urmărit exact acoperirea acestui tip de situații juridice, cu respectarea principiilor aplicării legii civile. 1.

Sentința Curții de Apel București; Prin sentința nr. 1259 din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel București a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ prin raportare la prevederile art. 20 și art. 21 din Constituția României. S-a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată și a fost admisă acțiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâta B. Totodată a dispus anularea prevederilor art. 24 din anexa la Decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007 privind Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat de B. 1.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție; Prin Decizia nr. 217 din 21 ianuarie 2014, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței nr. 1259/2013 a Curții de Apel București, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că litigiul dedus judecății vizează exercitarea controlului de legalitate în privința art. 24 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat prin Decizia B. nr. 268 din 11 septembrie 2007. S-a apreciat că prima instanță nu a stabilit caracterul actului supus examenului pentru a se completa și probatoriul judiciar. 1.

Sentința Curții de Apel București; Prin sentința nr. 1743 din 2 iunie 2014, Curtea de apel a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 prin raportare la prevederile art. 20 și 21 din Constituția României și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată. Totodată, a admis acțiunea formulată reclamanta A., cu domiciliul ales la SCA E. SA București, în contradictoriu cu pârâta B. și a fost dispusă anularea prevederilor art. 24 din anexa Deciziei nr. 268 din 22 septembrie 2007 privind Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat de B. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că împrejurarea că un act administrativ unilateral are caracter individual sau normativ rezultă în mod exclusiv din conținutul actului administrativ în litigiu, din efectele pe care acesta le produce și din sfera persoanelor cărora li se adresează, nefiind necesară administrarea de probe extrinseci pentru stabilirea naturii juridice a actului administrativ unilateral. În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale. Curtea de apel a reținut că anexa Deciziei nr. 268/2007 privind Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat de B. este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, iar nu un act administrativ cu caracter individual. Sub acest aspect s-a arătat că actele administrative normative reprezintă o categorie de acte infralegislative care conțin reguli cu aplicabilitate repetată la un număr nedeterminat de subiecți, în timp ce actele individuale nu conțin astfel de reguli, iar destinatarii acestora sunt un număr determinat de subiecți. Încadrarea unui act infralegislativ într-una din cele două categorii mai sus arătate nu se realizează prin „decuparea” unor dispoziții din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuție (acte normative și acte individuale). Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce ca întreg, indiferent de conținutul concret al unei părți (de exemplu al unei anexe) a acestuia. Or, anexa Deciziei nr. 268 din 22 septembrie 2007 privind Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat de B. reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter general și abstract care conține reguli cu aplicabilitate repetată la un număr indeterminat de subiecți, deci un act administrativ unilateral cu caracter normativ. Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (...) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin drept vătămat se înțelege orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; Apoi, în materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuala activa deriva, așa cum rezultă din prevederile art. 52 din Constituție și art. 1 din Legea nr. 554/2004, din faptul vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim; prin urmare, au calitatea procesuala activa în litigiile de contencios administrativ persoanele fizice si juridice care se considera vătămate în drepturile lor sau in interesele lor legitime. Stabilirea existentei dreptului/interesului legitim si a vătămării acuzate de către reclamant urmează a se realiza pe baza probelor administrate, fiind o problema de fond in litigiul administrativ. Prevederile art. 24 din Anexa Deciziei nr. 268/2007 a B. au fost abrogate prin Hotărârea Consiliului B. nr. 4/2011. Curtea de apel, în acord cu practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, a reținut că este admisibilă acțiunea în anulare a unui act administrativ care a fost abrogat, dacă anterior abrogării, actul administrativ a produs consecințe vătămătoare pentru părțile care intră în sfera de aplicare a acestuia. S-a mai apreciat că art. 24 din Anexa Deciziei nr. 268/2007 a B. reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ care a produs efecte juridice, a avut un caracter activ până la data abrogării acestuia, fiind invocat de către pârâtă în soluționarea unei cereri formulată de către reclamantă în vederea înscrierii în profesia de avocat, în sensul respingerii unei astfel de cereri întemeiată pe Hotărârea nr. 619 din 10 octombrie 2009 a Consiliului pârâtei de revocare a tuturor deciziilor de primire în această profesie emise de la înființarea pârâtului și până la modificarea Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 255/2004, decizii aflate în arhiva pârâtului și neridicate de către beneficiarii acestora. În conținutul acestei hotărâri, pârâtul a menționat dispozițiile art. 24 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat prin Decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007, astfel încât se constată că față de obiectul acțiunii există inclusiv interesul direct și practic al reclamantei de a solicita anularea acestui act administrativ cu caracter normativ în mod retroactiv, încă de la data emiterii acestuia, iar nu numai de la data abrogării sale, considerente care coroborate conduc la înlăturarea ca neîntemeiate a argumentelor invocate de către pârât în susținerea excepției astfel invocate și respingerea ca atare în consecință a acestei excepții. Prima instanță a considerat că prevederile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se referă la persoanele care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care instanța a dispus anularea în tot sau în parte a unui un act administrativ unilateral cu caracter normativ. Așadar, anularea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, în considerarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, produce efecte erga omnes și numai pentru viitor, similar abrogării ori ajungerii la termen pentru terțele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunțat această hotărâre, după publicarea în condițiile legii a acestei hotărâri. Pentru persoanele care au avut calitatea de parte în litigiul în care instanța a dispus anularea în tot sau în parte a unui un act administrativ unilateral cu caracter normativ efectele anulării acestui act administrativ unilateral cu caracter individual se produc în virtutea principiului efectului relativ al hotărârilor judecătorești,iar aceste efecte se produc și pentru trecut, în sensul că anularea actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte juridice și pentru trecut pentru părțile din litigiu. Pentru aceste motive instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, curtea reține că față de obiectul acțiunii există inclusiv interesul direct și practic al reclamantei de a solicita anularea acestui act administrativ cu caracter normativ în mod retroactiv, încă de la data emiterii acestuia, iar nu numai de la data abrogării acestuia. Prima instanță a apreciat că prin reglementarea prevederilor art. 24 din Regulamentul-cadru adoptat prin Decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007 emisă de către B., pârâta a avut în vedere tocmai introducerea unor limitări temporale a îndeplinirii condițiilor actului administrativ, limitare care apare astfel ca o sancțiune în vederea realizării finalității respectivei decizii, termenul constituind de altfel și o măsură de protecție a eficienței actului administrativ în contra beneficiarului acestuia care, fie a dat dovadă de neglijență, fie a acționat cu rea-credință neexercitându-și dreptul în termenul fixat de lege. Astfel, prin introducerea unui astfel de termen de decădere cu consecința ca în cazul nerespectării sale să intervină sancțiunea decăderii din dreptul candidatului de a solicita înscrierea în Barou și în final cu refuzul practic de a exercita în mod efectiv această profesie, deși anterior a promovat examenul de admitere în cadrul profesiei, pârâtul a instituit un nou caz de încetare a calității de avocat în afara acelora prevăzute de Legea de organizare și funcționare, respectiv nr. 51/1995, precum și de Statutul acestei profesii. În esență, a fost reținut că art. 24 din anexa Deciziei nr. 268 din 22 septembrie 2007 privind Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat de B. reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor în accepțiunea art. 2 pct. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004: „prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”. Curtea a reținut că prevederile art. 24 din anexa Deciziei nr. 268 din 22 septembrie 2007 privind Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional de avocat definitiv adoptat de B. reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor în accepțiunea art. 2 pct. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât la adoptarea acestui act administrativ autoritatea publică pârâtă și-a depășit competența funcțională prevăzută de lege. Din analiza prevederilor art. 26 din Legea nr. 51/1995 și de art. 58 din Statutul profesiei avocat curtea reține că neînscrierea în Barou în termen de cel mult 2 ani de la data afișării rezultatelor examenului, a candidatului declarat admis, cu consecința decăderii acestuia din dreptul de a solicita înscrierea în Barou nu figurează printre cauzele prevăzute de lege de încetare a calității de avocat. Potrivit art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative actele normative ale autorităților administrației publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activități de interes local, în limitele stabilite prin Constituție și prin lege și numai în domeniile în care acestea au atribuții legale. 1. Instanța de recurs; Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. 1.1. Motivele de recurs; În motivele de recurs s-a susținut că anularea unui act administrativ normativ produce efecte numai pentru viitor, astfel că excepția lipsei de interes invocată a fost respinsă în mod nelegal. S-a arătat că, întrucât anularea produce efecte numai pentru viitor, acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ normativ este lipsită de interes. Pe fond, recurenta a arătat că prin promovarea examenului de admitere în profesie, reclamanta a dobândit numai dreptul de a fi primită în profesie, nu și calitatea de avocat, deoarece pentru exercitarea profesiei se cer a fi îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 51/1995. 1.2. Întâmpinarea formulată în cauză; Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că rațiunea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 este tocmai aceea ca partea vătămată printr-un act administrativ normativ să poată obțină în justiție anularea actului pentru nelegalitate, consecința fiind aceea a anulării actelor administrative individuale emise în baza acestuia, astfel că avea interes în promovarea acțiunii. Pe fond, a susținut că prevederile art. 24 din Decizia nr. 268/2007 a B. sunt nelegale pentru că se creează o nouă situație de excludere din profesie, neprevăzută de lege. 1.3. Analiza motivelor de recurs; Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat. Cu privire la caracterul actului; Prin Decizia nr. 268/2007, Consiliul B. a adoptat Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional definitiv. Din observarea conținutului regulamentului-cadru se constată că acesta reprezintă un act administrativ infralegislativ adoptat în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. În speță, prima instanță a stabilit în mod legal că Regulamentul în analiză are caracter de act administrativ normativ. Caracterizarea unui act administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul acestuia și efectele produse în ordinea juridică. Actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale și impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept. Din punct de vedere material, al cuprinsului său, actul administrativ normativ se aseamănă cu legile, pentru că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte, spre deosebire de actul administrativ individual care este un act administrativ concret ce privește un anume subiect de drept. În speță, Regulamentul privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat este un act administrativ normativ, deoarece instituie norme juridice care reglementează situații juridice cu caracter de generalitate, impersonale. Regulamentul în speța prezentă produce efecte față de un număr nelimitat și nedeterminat de subiecte de drept care se încadrează în ipoteza normei de drept pe care o instituie, motiv pentru care el este act administrativ normativ. În raport de argumentele de ordin legal, doctrinar și jurisprudențial expuse amplu de prima instanță și considerațiile din prezenta decizie, se constată că regulamentul ale cărui dispoziții sunt analizate în cauză este un act administrativ normativ. Cu privire la excepția lipsei de interes; Excepția lipsei de interes, astfel cum a fost motivată de recurentă, este nefondată, cum în mod corect a relevat judecătorul fondului și după cum se va detalia în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului. Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, ceea ce înseamnă că după anularea actului la cererea unei părți, efectele se produc erga omnes, adică față de toate subiectele de drept care sunt vizate/ afectate de ipoteza normei respective. Dacă anularea unui act administrativ normativ sau a unui text din acest act nu ar avea aplicare asupra situațiilor individuale născute ca urmare a adoptării actului respectiv, ar însemna ca procedura instituită de art. 11 din Legea nr. 554/2004 să fie lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări. Acțiunea în anulare a unui act administrativ normativ este promovată de o persoană care trebuie să dovedească interesul în inițierea demersului judiciar, respectiv să dovedească în concret vătămarea produsă prin actul respectiv. Interesul și vătămarea trebuie să fie actuale, adică în curs de constituire (facto pendentia), sau în curs de desfășurare. Dacă partea care a solicitat anularea unui act administrativ normativ nu ar putea beneficia de anularea actului pentru că efectele anulării s-ar produce numai pentru viitor, ar însemna ca textul art. 1 și 11 din Legea nr. 554/2004, de plano, să fie inaplicabil tocmai persoanei care a introdus acțiunea. Mai precis, legiuitorul ar fi instituit o reglementare lipsită de aplicabilitate directă și imediată, chiar în cazul celui ce a inițiat demersul judiciar, ceea ce ar fi contrar scopului pozitiv al acțiunii de legiferare. Ca și în cazul deciziilor Curții Constituționale, problema care se pune este aceea dacă anularea unui text dintr-un act administrativ normativ printr-o hotărâre judecătorească se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în justiție. Înalta Curte arată că hotărârea de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată, cu excepția cazului în care la data pronunțării hotărârii situația juridică născută în temeiul actului nelegal era soluționată printr-o hotărâre definitivă (irevocabilă). Consecința declarării caracterului nelegal este aceea că actul administrativ normativ încetează să mai aibă valoare juridică și să constituie temei al unor acte administrative individuale. Lipsirea de efecte a unui act nelegal se repercutează asupra tuturor situațiilor juridice în curs de desfășurare. Ca urmare, reclamanta-intimată avea interes de a solicita anularea pentru motive de nelegalitate a unei dispoziții normative cuprinse într-un act administrativ, pentru că aceasta a invocat vătămarea drepturilor prin actul respectiv, având astfel un interes legitim. Noțiunile de drept vătămat și interes legitim privat sunt definite în art. 2 alin. (1) lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. o), prin drept vătămat se înțelege orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ, iar conform art. 2 alin. (1) lit. p) interesul legitim este posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil. Or, tocmai această ipoteză se regăsește în cauză, reclamanta a pretins vătămarea unui drept prevăzut de lege, căruia i se aduce atingere prin actul administrativ a cărui anulare parțială a cerut-o prin acțiune, iar interesul său constă în realizarea unui drept subiectiv. Ca urmare, reclamanta are un interes legitim și actual în anularea parțială a Regulamentului. Interpretarea în sens contrar ar echivala cu suprimarea controlului de legalitate, încât ceea ce este reglementat ca un mecanism de reglare a viciilor de nelegalitate a unor acte administrative normative să fie astfel înlăturat. Eventuala abrogare a actului administrativ normativ nu lipsește de obiect sau interes acțiunea, pentru că actul respectiv a produs efecte până la data abrogării, efecte ce pot fi vătămătoare pentru diferite subiecte de drept, motiv pentru care este obligatoriu a fi analizate și eventual, anulate dispozițiile normative criticate ca nelegale. Legea nr. 554/2004 consacră prin art. 1, 8 și 18 un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căruia se examinează conformitatea actului administrativ cu legea și existența unui drept sau interes legitim, ținând seama de efectele produse de act de la data emiterii sale. În consecință, instanța de contencios administrativ are competență legală de a verifica legalitatea actului administrativ, chiar dacă acesta și-a încetat existența prin abrogare. Cu privire la cererea de anulare a art. 24 din Regulamentul-cadru Înalta Curte arată că prin legalitatea actelor administrative se înțelege conformarea acestora cu legile și actele administrative cu forță juridică superioară, în executarea cărora au fost emise. Așadar, în cadrul controlului de legalitate al unui act administrativ, judecătorul verifică dacă actul atacat este conform cu legea pe care se întemeiază. În acest sens, trebuie precizat că potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau hotărârilor de Guvern se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Potrivit art. 24 alin. (1) din Regulament, neînscrierea în Barou în termen de 2 ani de la data afișării rezultatelor examenului a candidatului declarat admis atrage decăderea de drept, iar în alin. (2) s-a reglementat aplicarea acestei prevederi începând cu data adoptării Regulamentului și pentru candidații declarați admiși în urma examenelor organizate în baza regulamentelor anterioare. Decizia B. nr. 268/2007 prevede în partea introductivă, ca temei al adoptării actului prevederile art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și (4) și art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995. Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 reglementează modalitatea de primire în profesia de avocat, respectiv pe baza unui concurs organizat de barou. Prin art. 17 alin. (1) și (4) s-a reglementat efectuarea stagiului și a examenului de definitivare, iar art. 63 lit. h) prevede competența baroului de a asigura caracterul unitar al examenelor de primire și definitivare în profesie. Se observă că procedura cuprinsă în art. 24 din Regulament excede legii în baza căreia a fost emisă, cu adăugare la normele legale ierarhic superioare. Legea nr. 51/1995 reglementează în articolele precizate mai sus intrarea în profesia de avocat, iar art. 24 din Regulament instituie un caz de pierdere a calității de avocat, urmare a neînscrierii în barou în termen de 2 ani de la data afișării rezultatelor examenului, aspect distinct și de cel al exercitării profesiei de avocat. Din probele cauzei rezultă că reclamanta a parcurs etapa examenului de admitere în profesie. Etapa înscrierii în tabloul avocaților este ulterioară și legiuitorul nu a stabilit un termen pentru exercitarea dreptului de înscriere în tabloul avocaților, motiv pentru care pe cale de reglementare infralegislativă nu se pot adăuga condiții noi față de cele existente în legea în baza căreia s-a adoptat actul. Soluția adoptată de instanța de fond corespunde dreptului intern, dar și exigențelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, împreună cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au directă aplicabilitate în ordinea juridică internă privind previzibilitatea legii. Or, norma instituită pe cale administrativă excede legii, dar încalcă și principiul previzibilității normei legale, pentru că la data nașterii dreptului, adică la promovarea examenului de intrare în profesie, o astfel de normă restrictivă nu exista. Ca urmare a celor explicate în prezenta decizie și având în vedere și considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.