ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2017

Decizia nr. 1616/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 12.02.2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barorurilor din România, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la:

(i) plata sumei de 184.408 lei, cu titlu de prejudiciu material, reprezentând venit mediu nerealizat pentru o perioadă de 37 de luni, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective;

(ii) dobânda legală aplicabilă sumei de 184.408 lei, calculată până la data plății efective;

(iii) 10.000 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. al zilei plății, cu titlu de prejudiciu moral.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1680 din data de 06 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că, pentru a stabili instanța căreia îi revine competența de soluționare a cauzei, trebuie să lămurească care este actul administrativ în raport de care a fost formulată acțiunea în despăgubiri, potrivit art. 19 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a reținut că, deși reclamanta a arătat, prin concluziile orale, că a fost prejudiciată atât prin aplicarea art. 24 din Regulamentul Uniunii Naționale a Barourilor din România, cât și prin decizia Baroului București de respingere a înscrierii în profesie, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că acțiunea a fost concepută în raport de actul de respingere a înscrierii reclamantei în Tabloul avocaților, ca avocat definitiv.

Prin urmare, Curtea a reținut că actul administrativ considerat vătămător este reprezentat de Hotărârea nr. 582 din 10 aprilie 2012 a Consiliului Baroului București, caz în care competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5857 din data de 20 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că reclamanta s-a considerat vătămată atât prin Hotărârea Consiliului Baroului București, cât și prin dispozițiile art. 24 din Regulamentul cadru, adoptat prin decizia U.N.B.R., și pe care s-a întemeiat Hotărârea Consiliului Baroului București.

De asemenea, reclamanta nu a formulat pretenții distincte față de cei doi pârâți, solicitând obligarea, în solidar, la plata despăgubirilor solicitate.

Față de aceste aspecte, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 99 și art. 100 C. proc. civ., Tribunalul a constatat că actul administrativ atacat este emis de o autoritate publică centrală (Regulamentul cadru adoptat prin decizia nr. 268 din 22 septembrie 2007 a U.N.B.R.), acesta stând la baza emiterii actului de către autoritatea locală (hotărârea nr. 582 din 10 aprilie 2012 a Consiliului Baroului București), competența de soluționare a cauzei revenind, astfel, Curții de Apel București.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”, iar potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din același act normativ: „(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”

Problema ce a generat conflictul de competență între cele doua instanțe se refera la actul administrativ în raport de care se solicită aprecierea existenței prejudiciului și dreptul la despăgubiri al reclamantei.

Prin Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 582 din 10 aprilie 2012 a fost respinsă cererea reclamantei de înscriere în Tabloul avocaților definitiv, motivat de incidența art. 24 din Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 268 din 22 iulie 2007.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că, anterior promovării acțiunii în despăgubiri, reclamanta a solicitat, în doua litigii anterioare, anularea Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 582 din 10 aprilie 2012 (în cauza nr. 1952/3/2013, soluționată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal) și a dispozițiilor art. 24 din Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 268 din 22 iulie 2007 (în cauza nr. x/2/2012*, soluționată în fond de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal).

Analizând actele administrative în raport de care este formulată acțiunea în despăgubiri, Înalta Curte constată că numai Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 582 din 10 aprilie 2012 are caracter presupus prejudiciator în raport de reclamanta A.

Reclamanta susține că a fost prejudiciată, material și moral, prin refuzul înscrierii sale în Tabloul avocaților definitivi, refuz regăsit numai în conținutul Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 582 din 10 aprilie 2012.

În ceea ce privește Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 268 din 22 iulie 2007, deși acest act administrativ a fost avut în vedere de Consiliul Baroului București ca fundament al refuzului înscrierii reclamantei în Tabloul avocaților definitiv, nu a generat, prin el însuși, un prejudiciu individual raportat la persoana reclamantei, el fiind un act administrativ cu caracter general, adresat unei categorii de persoane și nu exclusiv reclamantei, ca în cazul Hotărârii Consiliului Baroului București.

Analizând și modul de calcul al prejudiciului, expus de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte observă că prejudiciul este calculat pentru o perioadă de 37 de luni, care începe să curgă de la data de 10.04.2012, când a fost emis refuzul înscrierii și se încheie la data de 05.05.2015, când Consiliul Baroului București a decis admiterea cererii de înscriere a reclamantei în Tabloul avocaților definitivi. Or, data de 10.04.2012 coincide cu data emiterii Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 582, Regulamentul cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat fiind adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 268 din 22 iulie 2007.

Se observă, totodată, că, în opinia reclamantei, prejudiciul a început să se manifeste la data de 10.04.2012, prin emiterea Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 582 și a încetat la data de 05.05.2015, prin emiterea unei noi Hotărâri de către Consiliul Baroului București. Prin urmare, atât actul administrativ generator al prejudiciului, cât și actul administrativ ce a pus capăt situației prejudiciabile, sunt emise de Consiliul Baroului București, și nu de Uniunea Națională a Barourilor din România.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că actul administrativ considerat vătămător în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este reprezentat de Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 582 din 10 aprilie 2012, astfel încât, în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând caracterul de organ local al Baroului București, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2017.