ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 871/2017

HOTĂRÂRE
07.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 871/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 871/2017

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2016 sub nr. x/2/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România anularea și suspendarea Deciziei nr. 45 din 26 martie 2013 emise de Baroul Ilfov, de radiere din profesie.

Prin Sentința civilă nr. 1511 pronunțată în data de 6 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Constatând caracterul de act administrativ al actului atacat, precum și faptul că emitentul actului atacat este Baroul Ilfov, ca organ local, chiar dacă reclamantul a înțeles să cheme în judecată doar pe pârâta Uniunea Națională a Barourilor din Româna ca instituție învestită cu soluționarea contestației, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului. S-a mai reținut că acțiunea în anularea răspunsului la contestație urmează regimul juridic al acțiunii în anularea actului administrativ în raport de care s-a formulat contestația.

Sub aspect teritorial, față de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ținând cont de faptul că reclamantul are domiciliul în București, iar pârâta UNBR, are sediul în București, singura opțiune a Curții de Apel București a fost de a trimite cauza la Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată la data de 22 iunie 2016 sub nr. x/3/2016 pe rolul Tribunalului București- Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, care prin Sentința civilă nr. 5832 pronunțată în data de 20 octombrie 2016 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel instanța a apreciat că obiectul acțiunii nu trebuie raportat în exclusivitate la anularea Hotărârii nr. 45 din 26 martie 2013 a Baroului Ilfov, deoarece reclamantul a precizat prin răspunsul la întâmpinare că acțiunea se referă exclusiv la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, actualizată, sens în care a invocat inacțiunea pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România de a răspunde în termen legal solicitărilor sale, susținând că este vătămat în drepturile sale prin inacțiunea pârâtei.

Totodată, în condițiile în care Baroul Ilfov nu figurează ca parte în dosar în momentul în care a fost declinată cauza de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, determinarea competenței materiale nu se putea realiza în raport de rangul acestui organ, dat fiind cadrul procesual existent din punct de vedere al obiectului și părților din dosar.

Față de considerentele arătate, tribunalul a constatat că acțiunea este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar nu a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în cauză fiind incidente norme legale imperative care reglementează un caz de competență materială exclusivă de la care nu sunt permise derogări.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea Deciziei nr. 45 din 26 martie 2013 emisă de Baroul Ilfov.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere obiectul acțiunii, care privește un act administrativ emis de instituție asimilată unei autorități publice locale, respectiv Decizia emisă de Baroul Ilfov și prevederile legale incidente, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de rangul autorității emitente a actului atacat.

Împrejurarea că reclamantul a chemat în judecată instituția ierarhic superioară, care ar fi fost în măsură să soluționeze contestația împotriva actului administrativ potențial vătămător contestat nu este de natură a atrage incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

În consecință în temeiul art. 135 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluționa conflictul de competență în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2017.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2018
Statutului profesiei de avocat, precum și a Deciziei Consiliului UNBR nr. 253/2017. Or, în contextul în care, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor deciziei Baroului Dolj nr. 445/08.12.2016, fără a dovedi că a intr
ÎCCJ 2017-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2017
ingerea cererii sale), față de care a solicitat obligarea la repararea prejudiciului, în solidar, potrivit legii. Văzând dispozițiile legale și argumentele invocate în apărare de pârâți (votul secret/confidențial în cadrul organului colegia
ÎCCJ 2018-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3910/2018
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
ÎCCJ 2018-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4098/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2015-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3229/2015
aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârea i
Sursă