ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3229/2015

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul București, anularea hotărârii nr. 10069 din 15 noiembrie 2011 emisă de pârât, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea privind suspendarea din profesia de avocat și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili, ca urmare a exercitării profesiei de judecător.

La data de 28.06.2013, reclamanta și-a completat acțiunea, fiind formulată în contradictoriu și cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând și anularea deciziei nr. 607 din 15 decembrie 2012 a Consiliului Uniunii, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 10069 din 15 noiembrie 2012.

Prin sentința civilă nr. 4616 din 02 octombrie 2013, Tribunalul București secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 16 din 08 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, trimițând cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin decizia nr. 1946 din 11 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3075 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, a fost anulată hotărârea nr. 10069 din 15 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Baroului București și decizia nr. 607 din 15 decembrie 2012, emisă de Consiliul U.N.B.R., fiind obligat pârâtul Baroul București să dispună trecerea reclamantei pe tabloul avocaților incompatibili.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Hotărârea Baroului București nr. 10069 din 15 noiembrie 2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantei având ca obiect suspendarea din profesia de avocat și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili.

Prin Decizia U.N.B.R. nr. 607 din 15 decembrie 2012 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă împotriva hotărârii Baroului București. În cuprinsul acesteia s-a reținut că reclamanta, având funcția de judecător, a fost primită în profesia de avocat, prin Decizia Consiliului Baroului București nr. 2199/151 din 29 septembrie 2011, și că, ulterior, a solicitat suspendarea din profesia de avocat și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili.

În raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 51/1995, persoana care a fost primită în profesia de avocat este obligată să rezolve starea de incompatibilitate în care se află în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie. O persoană care a fost primită în profesie nu poate fi înscrisă direct pe tabloul avocaților incompatibili, ci trebuie ca aceasta să fie trecută mai întâi pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, după eliminarea incompatibilității.

Instanța de primă jurisdicție a apreciat că actele administrative atacate sunt nelegale în condițiile în care prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014 s-a stabilit modul în care trebuie interpretate dispozițiile legale ce au fundamentat respingerea cererii reclamantei. Astfel, prin decizia menționată, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat este neconstituțională.

În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 15 și a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, reiese că în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcții, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții/atribuții.

Curtea Constituțională a observat că, deși în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcție de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibili, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări, persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancțiune, aceea a excluderii din profesie. Așa fiind, este evident că pentru persoane aflate în situații analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Curtea Constituțională a reținut că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independență efectivă a avocaților în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenței unor influențe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfășurarea corectă a actului de justiție, ceea ce reprezintă un scop legitim. Referitor la existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, Curtea Constituțională a reținut că, în esență, principiul proporționalității impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. De asemenea, a considerat că în evaluarea proporționalității este relevant dacă obiectivul urmărit ar putea fi îndeplinit prin mijloace mai puțin discriminatorii decât cele folosite.

Curtea Constituțională a apreciat că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaților aflați în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocați a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie.

Prin instituirea, în cazul primei categorii de avocați, a obligației încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecința, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, a excluderii din profesie, este stabilită o veritabilă sancțiune, care depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

Curtea reține că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014 este obligatorie în integralitatea sa, în condițiile în care dispozițiile constituționale ale art. 147 alin. (4) nu disting între considerentele și dispozitivul deciziilor instanței de contencios constituțional și, ca urmare, prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 trebuie interpretate conform statuărilor acestei instanțe din considerentele deciziei.

Contrar susținerilor pârâților, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 297/2014 este aplicabilă în cauza de față, fiind vorba despre un litigiu pendinte.

Prin cererile de recurs formulate, Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România au criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, ca neîntemeiată.

A fost prezentată situația de fapt a cauzei și s-a arătat faptul că Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale, care a stat la baza întregului raționament al instanței de fond, nu era pronunțată la data emiterii Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 10069 din 15 noiembrie 2011.

Recurentele au susținut faptul că instanța de fond și-a depășit limitele rolului activ atunci când, deși a rămas în pronunțare, a repus cauza pe rol pentru discutarea aplicabilității deciziei Curții Constituționale în cauza dedusă judecății.

S-a arătat faptul că reținerea aplicabilității acestei decizii în cauza dedusă judecății este greșită.

Se apreciază că instanța de fond trebuia să constate că Baroul București în mod corect s-a raportat la dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data emiterii Hotărârii Consiliului Baroului București, în momentul în care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de suspendare din profesia de avocat și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili.

Recurentele au susținut că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 51/1995 sunt de strictă interpretare, iar ipoteza avută în vedere de petentă, de înscriere direct pe tabelul avocaților fără drept de exercitare a profesiei, face inaplicabil art. 25 alin. (1), având în vedere că, la încetarea stării de incompatibilitate, nu s-ar putea îndeplini prevederile legale, respectiv reînscrierea pe tabelul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, întrucât nu a fost realizată înscrierea inițială.

De asemenea, s-a susținut faptul că cererea de suspendare din exercițiul profesiei, urmată de trecerea pe tabelul avocaților incompatibili, nu putea fi soluționată decât în sensul respingerii sale, deoarece măsura suspendării este aplicabilă avocaților aflați în exercițiul profesiei, înscriși pe tabelul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, ceea ce nu este cazul reclamantei.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că ambele recurente susțin, în esență, că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată:

" în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei".

Or, prin Decizia nr. 297/2014 publicată în M. Of. , Partea I, nr. 521/14.07.2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, sunt neconstituționale, în ceea ce privește sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei".

În considerentele deciziei s-a reținut că "dispozițiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noțiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat și exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Astfel, dacă primirea în profesia de avocat presupune promovarea examenului de primire în profesie (sau emiterea de către Consiliul Baroului a unei hotărâri de primire în profesie în cazul scutirii de examen) și emiterea deciziei consiliului baroului în acest sens, exercitarea profesiei de avocat presupune desfășurarea efectivă a activității de avocat prin modalitățile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995".

Curtea Constituțională a statuat că, deși în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcție de momentul în care aceasta intervine. "Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibililor, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancțiune, aceea a excluderii din profesie".

Înalta Curte nu poate reține critica formulată de recurenți cu privire la faptul că decizia Curții Constituționale nu este aplicabilă în cazul dedus judecății, constatând faptul că Decizia nr. 297/2014 produce efecte în cauza de față, întrucât intimata-reclamantă a solicitat suspendarea din profesia de avocat și trecerea pe tabloul avocaților incompatibili, ca urmare a exercitării profesiei de judecător. Or, aceasta este una dintre situațiile analizate de Curtea Constituțională prin decizia invocată, în care s-a reținut faptul că pentru persoane aflate în situații analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Actele administrative atacate în cauza de față au avut ca temei legal tocmai prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, recurentei-reclamante imputându-i-se faptul că, în termenul prevăzut de această normă nu și-a rezolvat situația de incompatibilitate.

Având în vedere că parte din conținutul art. 25 alin. (2) a fost declarat ca fiind neconstituțional și întrucât dispozițiile legale au constituit temeiul legal al adoptării celor două acte administrative atacate în cauza de față, aceasta face ca deciziile atacate să rămână fără temei legal.

Decizia Curții Constituționale este general obligatorie de la data publicării în M. Of. , iar teoria susținută de recurente cu privire la faptul că la data emiterii actelor atacate nu era pronunțată decizia invocată cu privire la neconstituționalitatea sintagmei "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei", nu poate fi primită de instanța de control judiciar, care constată că în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și ale art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, opozabile "erga omnes", inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efecte asupra tuturor cauzelor în curs de judecată.

Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare - art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, în cazul de față - are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, adică actele administrative atacate în cauza de față.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, pe cale de consecință, instanța de control judiciar va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 3075 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2015.