ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2298/2015

Decizia nr. 2298/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, obligarea pârâtului Baroul București să emită o decizie prin care să dispună înscrierea sa în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în cadrul Baroului București, respectiv obligarea pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România să îi comunice Decizia nr. 420 din 15 martie 1997 emisă de Consiliul Uniunii Avocaților din România (vechea denumire a pârâtei), prin care s-a dispus primirea sa în profesia de avocat cu scutire de examen.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3216 din 23 octombrie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Baroul București și l-a obligat pe acesta din urmă să emită o decizie prin care să dispună înscrierea reclamantului în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în cadrul Baroului București.

A respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, ca nefondată.

A respins cererea pârâtului Baroul București de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 3216 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenții invocă generic dispozițiile art. 483 - art. 502 C. proc. civ., republicat, criticile formulate vizând următoarele aspecte:

- instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a admis primul capăt de cerere, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 420/1997. Se susține că prima instanță ar fi trebuit să aplice situației de fapt dedusă judecății dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, astfel cum acestea au evoluat până în momentul solicitării de către reclamant a înscrierii pe tabloul avocaților, prin cererea din 08 februarie 2013, art. 21 fiind modificat și devenind art. 24 cu alt conținut decât cel inițial.

- hotărârea instanței de fond este greșită din perspectiva constatării faptului că Hotărârea U.N.B.R. nr. 619/10/10/2009 se aplică "numai deciziilor aflate în arhiva U.N.B.R. și neridicate de beneficiarii acestora", această apreciere fiind realizată exclusiv în litera legii, și nu și în spiritul ei.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, invocând ca excepție procesuală, lipsa obiectului recursului, față de situația că prin Decizia nr. 1919/1 din 18 noiembrie 2013 Consiliul baroului București a decis înscrierea sa în evidențele Baroului București ca avocat definitiv și în Tabloul avocaților din același barou.

Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentele au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției lipsei de obiect a recursului, cu motivarea că prin emiterea Deciziei nr. 1919/1 din 18 noiembrie 2013 de înscriere în tabloul avocaților definitivi a reclamantului, nu s-a făcut o achiesare la pretențiile acestuia și nicio renunțare la beneficiul căii de atac acordate prin lege la sentința Curții de Apel București.

La data de 06 mai 2015, recurentul-pârât Baroul București a depus la dosar, prin serviciul Registratură, o cerere prin care arată că înțelege să renunțe la recursul declarat în prezenta cauză.

Intimatul-reclamant A. a depus la data de 27 mai 2015, prin serviciul Registratură, note scrise prin care solicită să se ia act de retragerea recursului declarat de pârâtul Baroul București.

2.1. Înalta Curte, văzând cererea formulată de recurentul-pârât Baroul București, prin care declară că înțelege să renunțe la judecata recursului formulat în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., constată că deși și-a întemeiat-o pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., republicat, situației recurentului-pârât îi sunt aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II a C. proc. civ., reglementează instituția Achiesării la hotărâre, definind-o ca reprezentând renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte va lua act de cererea pârâtului Baroul București de renunțare la judecata recursului.

2.2. Recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România

În ceea ce privește recursul formulat de U.N.B.R., comun, de altfel cu cel al Baroului București, Înalta Curte constată că această autoritate nu a formulat, în mod expres, propriile critici în ceea ce privește sentința recurată. Din motivarea cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că, față de soluția de respingere a acțiunii față de pârâta U.N.B.R., această autoritate a avut în vedere unele considerente reținute de prima instanță în cuprinsul sentinței pronunțate, situație ce s-ar încadra în drept în dispozițiile art. 494 coroborate cu cele ale art. 461 C. proc. civ.

Astfel, nemulțumirea recurentului se pare că vizează înlăturarea susținerilor Baroului București privind Hotărârea nr. 619/2009 a U.N.B.R. în sensul că, în mod greșit, s-a reținut că "această hotărâre se aplică numai deciziilor aflate în arhiva U.N.B.R. și neridicate de beneficiarii acestora", iar Decizia nr. 420/1997 nu se încadrează în această categorie, deoarece figurează ca fiind comunicată reclamantului la data de 14 aprilie 1997.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte constată că pârâta U.N.B.R. nu a formulat apărări în fața instanței de fond, pârâtul Baroul București fiind cel care a invocat incidența în speță a Hotărârii nr. 619 din 10 octombrie 2009 a U.N.B.R.. Instanța de fond însă nu a fost învestită cu analiza temeiniciei și legalității acestui act, astfel cum, în mod corect, a reținut și în considerentele sentinței atacate.

În raționamentul juridic dezvoltat, prima instanță s-a raportat exclusiv la validitatea și valabilitatea Deciziei nr. 420/1997, pe care nu a considerat-o revocată prin raportare la cerințele cuprinse în Hotărârea nr. 619/2009 a U.N.B.R., astfel încât, afirmația din considerente criticată de recurentă nu "a dezlegat vreo problemă de drept fără legătură cu judecata prezentului proces" și nici nu a făcut "vreo constatare de fapt greșită, care să fi prejudiciat vreo parte", pentru a ne afla în ipoteza textului art. 461 C. proc. civ., republicat.

De altfel, pretenția juridică pe care reclamantul A. a ridicat-o prin cererea introductivă de instanță împotriva pârâtei U.N.B.R. a avut caracter subsidiar în raport de petitul principal vizând emiterea de către Baroul București a unei decizii privind înscrierea reclamantului în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Or, față de satisfacerea pretenției principale deduse judecății, prin emiterea de către Baroul București a Deciziei nr. 1919 din 18 noiembrie 2013, confirmată de poziția procesuală a recurentului-pârât de renunțarea la judecata căii de atac exercitate în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de U.N.B.R. nu are nicio eficacitate juridică, motiv pentru care va fi respins ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor 463 alin. (1) și ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Ia act de renunțarea la recursul declarat de Baroul București împotriva Sentinței nr. 3216 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 03 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN