ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 259/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 iulie 2015, sub nr. x/2014, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin Sentința civilă nr. 89/26.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal care, la rândul său, a fost învestită urmare a declinării competenței teritoriale exclusive, prin Sentința civilă nr. 25/4.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Prahova, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că este beneficiarul unui drept câștigat de intrare în avocatură, prin scutire de examen, conform Deciziei nr. 12/2011 emisă de Baroul Prahova; intrarea în circuitul civil a Deciziei nr. 12/2011, ca urmare a necontestării în termen legal de nicio persoană fizică sau juridică interesată; constatarea nulității absolute a art. 2 din Decizia nr. 12/2011; obligarea pârâtului Baroul Prahova să procedeze la înscrierea sa în tabloul avocaților definitivi incompatibili existent la sediul Baroului, până la încetarea calității de judecător și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 3159 din 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Barourilor din România, a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Prahova, față de evidența puterii de lucru judecat.

Totodată, a obligat pe reclamantul A. să plătească pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România 800 RON și pârâtului Baroul Prahova 1200 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3159 din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, în esență, pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a apreciat că a intervenit autoritatea de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită condiția privind identitatea de cauză și obiect, impusă de art. 431 din C. proc. civ.

Cererea anterioară, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2011, asupra căreia instanța s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 313/27.06.2012, a avut ca obiect anularea adresei prin care Baroul Prahova i-a comunicat că decizia de primire în profesia de avocat a rămas fără efect, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin prezenta cerere dedusă judecății, reclamantul a solicitat instanței de judecată să constate că este beneficiarul unui drept câștigat de intrare în avocatură, cu scutire de examen, astfel cum este menționat în Decizia nr. 12/2011 emisă de intimatul Baroul Prahova, și să se constate intrarea în circuitul civil a acestui act administrativ, temeiul de drept fiind dispozițiile Legii nr. 51/1995.

A mai precizat recurentul-reclamant că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care conținea sintagma "care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei" a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 297/22.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Astfel, în cauză, nu poate fi reținută o putere de lucru judecat, întrucât obiectul Dosarului nr. x/2011 al Curții de Apel Constanța este diferit de obiectul dedus judecății în prezenta cauză, ca și temeiul de drept, motiv pentru care nu poate opera o autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Baroul Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, învederând următoarele:

În mod corect instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea excepției autorității de lucru judecat, având în vedere că și în Dosarul nr. x/2011 și în prezenta cauză se solicită, între aceleași părți și pe baza acelorași temeiuri juridice, constatarea existenței unui drept câștigat de intrare în profesia de avocat cu scutire de examen și înscrierea pe Tabloul avocaților definitivi incompatibili.

Prin Sentința civilă nr. 313/2012 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă în urma respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 2327/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că deciziile de primire în profesia de avocat, ca acte administrative, nu-și mai produc efectele, devenind caduce.

Chestiunea de fond dacă, potrivit Legii nr. 51/1995 cu modificările sale, reclamantul a dobândit sau nu calitatea de avocat, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, a fost tranșată definitiv prin Sentința civilă nr. 313/2012.

Recurentul-reclamant nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului lui, ci formulează doar o nouă pretenție printr-o acțiune în constatare a presupusului drept câștigat, ceea ce nu este permis însă, după ce chestiunea litigioasă a fost tranșată în mod definitiv decât înfrângând, nelegal, autoritatea și puterea lucrului judecat.

4.2. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România nu a formulat întâmpinare în cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit în cauză, sunt neîntemeiate.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță în sensul reținerii în cauza de față a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/2011, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că Sentința civilă nr. 313/2012 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2327/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se opune în prezentul dosar cu autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, respectiv nu există identitate de obiect.

Înalta Curte constată că, întrucât instanța de fond nu a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ci prezumția legală de lucru judecat, nici nu se impunea existența triplei identități de care face vorbire recurentul.

Prezumția legală de lucru judecat nu oprește judecata celei de-a doua acțiuni, ci facilitează sarcina probațiunii aducând înaintea instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, de care este necesar să se țină seama. Puterea de lucru judecat este o prezumție legală, juris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Această prezumție constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune identitate de acțiuni, ci doar chestiuni juridice litigioase.

În contextul arătat, în acord cu cele reținute de judecătorul fondului, se constată că ceea ce prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, în raport și de hotărârea anterioară, respectiv Sentința civilă nr. 313/2012 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2327/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este identitatea de chestiune litigioasă.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, astfel cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional.

Prin Decizia nr. 12/17.01.2011 emisă de Baroul Prahova, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei, admiterea cererii recurentului-reclamant A. de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, prevăzându-se în mod expres că decizia urmează să-și producă efectele condiționat de încetarea oricărei stări de incompatibilitate, în termen de 2 luni de la comunicarea către reclamant.

Prin adresa nr. x/06.05.2011, Baroul Prahova a comunicat reclamantului faptul că a expirat termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 din Legea nr. 51/1995 și ca urmare, Decizia nr. 12/2011 emisă anterior a rămas fără efect.

Prin acțiunea ce a fost soluționată prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, recurentul-reclamant a solicitat să se constate că este beneficiarul unui drept câștigat de intrare în avocatură cu scutire de examen, conform Deciziei nr. 12/2011 emisă de Baroul Prahova, să se constate intrarea în circuitul civil a deciziei indicate și nulitatea absolută a art. 2 din aceeași decizie, iar în final, a solicitat obligarea pârâtului Baroul Prahova să înscrie decizia indicată în tabelul avocaților definitivi incompatibili până la încetarea calității sale de judecător.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2011 și strămutată la Curtea de Apel Constanța prin Încheierea nr. 753 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat anularea Adreselor nr. x, nr. 633, nr. 658, nr. 637 și nr. 635, emise de Baroul Prahova la data de 06.05.2011 și obligarea pârâților Baroul Prahova și Uniunea Națională a Barourilor din România la înscrierea pe tabloul avocaților incompatibili, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Prin Sentința civilă nr. 313 din 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.

Reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței menționate, iar prin Decizia nr. 2327 din 20 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de cererea recurentului-reclamant B. de renunțare la judecarea recursului și a respins recursul declarat de ceilalți reclamanți, ca nefondat.

În cauza soluționată anterior, s-a stabilit în mod irevocabil faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 12/2011, efectele deciziei de primire în profesia de avocat, respectiv, înscrierea pe tabloul avocaților definitivi incompatibili, se produc numai după încetarea stării de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea deciziei, iar recurentul-reclamant din prezenta cauză nu a îndeplinit condiția referitoare la rezolvarea stării de incompatibilitate, prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.

Pe de altă parte, s-a reținut că nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților incompatibili, deoarece prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 se referă la persoane care aveau calitatea de avocat definitiv sau stagiar, fiind deja înscrise pe tabloul anual întocmit de barou, dar care în cursul exercitării profesiei au devenit incompatibile pentru unul dintre motivele reglementate de art. 14 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat, situație în care reclamantul nu se regăsește.

În raport de această sentință, Înalta Curte constată că în mod corect și legal, instanța de fond a reținut că efectele lucrului judecat au la bază regula că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Reglementarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat are drept scop prevenirea și evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești și presupune nu identitate de acțiuni ci doar identitate de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese.

Cât timp printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a statuat în legătură cu efectele Deciziei nr. 12/2011 și respectiv, cu înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților incompatibili, prin raportare la o cauză juridică identică celei din cauza de față, indiferent de calea procesuală aleasă (acțiune în anulare sau acțiune în constatare), analiza aceluiași act administrativ nu mai poate face obiectul unei noi judecăți, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat cu privire la considerentele prin care s-a rezolvat această chestiune litigioasă, potrivit prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel fiind, inclusiv din perspectiva considerentelor teoretice arătate, rezultă, o dată în plus, temeinicia și legalitatea hotărârii pronunțate, fiind evidentă puterea lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă soluționată în Dosarul nr. x/2011, ce se impune în cauza de față, fără ca instanța de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra acelorași dezlegări din dosarul anterior menționat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Baroul Prahova și soluția dată recursului, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuție și va obliga recurentul-reclamant A. la plata către acest intimat a sumei de 1.500 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3159 din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât Baroul Prahova a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN