ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Baroul București și "toți membrii Consiliului Baroului București", solicitând anularea Hotărârii nr. 10469 din 3 noiembrie 2015, prin care Baroul București i-a respins cererea de înscriere în Tabelul avocaților definitivi în urma promovării examenului de primire în profesie din sesiunea 2015, și plata unor despăgubiri în cuantum de 3.000 euro lunar, de la data adoptării hotărârii atacate și până la data înscrierii în tablou, cu titlu de daune cauzate de împiedicarea exercitării profesiei.

La data de 21.01.2016, reclamanta a depus precizări la acțiune, prin care a arătat că, în privința solicitării de plată a unor despăgubiri, în valoare de 3.000 de euro pe lună, acestea reprezintă o sumă minimă, de care consideră că a fost lipsită prin împiedicarea exercitării profesiei, acest cuantum reprezentând o aproximare a cuantumului minim lunar pentru onorariul de avocat în Municipiul București.

Referitor la datele de identificare pentru pârâții persoane fizice, consilierii Baroului București, a precizat reclamanta că la acest moment nu cunoaște numele celor care au contribuit la adoptarea actului, respectiv numele celor care au votat pentru respingerea cererii formulate de reclamantă, pentru a putea să formuleze cererea de chemare în judecată în nume personal.

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu poate fi dedusă judecății cererea în contradictoriu cu aceste persoane, a precizat reclamanta acțiunea prin formularea unui petit subsidiar, în sensul obligării Baroului București să comunice numele persoanelor fizice - consilieri care au votat pentru respingerea cererii formulate de reclamantă, de includere în Tabloul avocaților definitivi.

La data de 17.02.2016, în procedura scrisă prealabilă judecății, pârâtul Baroul București a depus întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, întrucât instanța competentă material este Tribunalul București, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiate și menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii nr. 10469 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului București, întrucât reclamanta și-a suspendat activitatea de funcționar public pe o perioadă determinată, nefiind îndeplinite dispozițiile imperative prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, prin care decizia de primire în profesia de avocat produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate; respingerea capătului de cerere privind plata sumei de 3.000 euro lunar reprezentând daune morale ca neîntemeiată, întrucât acest capăt de cerere secundar urmează soarta principalului, motiv pentru care respingerea acțiunii principale are drept consecință și respingerea acțiunii secundare; a solicitat pârâtul cheltuieli de judecată.

La data de 23.02.2016, reclamanta a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată și răspuns la întâmpinare, arătând că prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată înțelege să cheme în judecată și Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR, în contradictoriu cu care a solicitat plata, în solidar, alături de pârâții inițiali, a despăgubirilor solicitate, începând cu 25.11.2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce urmează a fi pronunțată, dar și includerea reclamantei în Tabloul Avocaților Definitivi, în urma anulării Hotărârii Baroului București nr. 10469 din 3 noiembrie 2015.

A precizat reclamanta că, prin contestația depusă la 25.11.2015, a contestat la UNBR soluția adoptată prin Hotărârea Baroului București, dar până la data prezentei nu a fost soluționată.

Prin Adresa cu nr. 272-CS-2015 din 3.12.2015, UNBR i-a transmis reclamantei o adresă prin care i se comunica împrejurarea că a fost înregistrată contestația sa și că "la proxima ședință de Consiliu" urmează ca această contestație să fie analizată.

Deși în data de 12 decembrie 2015 a avut loc o ședință a Consiliului UNBR, contestația reclamantei nu a fost pusă pe ordinea de zi și nu a fost soluționată.

La data de 25.03.2016, a depus întâmpinare și pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității față de capetele de cerere privind anularea Hotărârii nr. 10469 din 03 noiembrie 2015 și obligația de a face și respingerea ca inadmisibile, iar capătul de cerere privind obligarea la plata de daune să îl respingă instanța față de U.N.B.R. ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiat, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de U.N.B.R.

În ce privește excepția inadmisibilității, pârâta a susținut că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiție obligatorie prevăzută de art. 8 din lege, soluționarea contestației de către Consiliul U.N.B.R. fiind în curs. A apreciat aceasta că termenul de 30 de zile invocat de reclamantă nu este aplicabil, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ("...dacă prin lege nu se prevede alt termen") și ale art. 65 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 potrivit cu care Consiliul U.N.B.R. se întrunește trimestrial.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a U.N.B.R, s-a invocat art. 50 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 "Baroul are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu", iar potrivit art. 60 alin. (2) din lege "U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu și buget proprii". Presupusa calitate de comitent a U.N.B.R. față de Baroul București este neîntemeiată deoarece ambele au patrimonii și bugete separate, neexistând o subordonare a Baroului București față de U.N.B.R. în sensul art. 1373 alin. (2) C. civ. Având în vedere că nu există un raport juridic de comitent-prepus între U.N.B.R. și Baroul București, s-a solicitat respingerea față de U.N.B.R. a capătului de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâta a considerat că acțiunea este neîntemeiată.

La data de 18.04.2016, reclamanta a depus o nouă modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înțelege să completeze obiectul cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR, și să solicite, pe lângă cele solicitate inițial în cererea modificatoare și anularea în parte a Deciziei nr. x din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR (comunicată la 15.04.2016).

Astfel, dacă inițial temeiul solicitării de obligare la plata despăgubirilor solicitate a constat în refuzul nejustificat al soluționării contestației, temeiul actual al obligării la plata despăgubirilor îl constituie însăși Decizia nr. 83 din 24 martie 2014, parțial nelegală, dar și adoptată la 4 luni de la depunerea contestației, deși, la o primă citire se putea constata cu ușurință că hotărârea Baroului București nu era motivată, existând posibilitatea soluționării acesteia la proxima ședință a Consiliului UNBR.

Prin Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR, a fost admisă parțial contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 10469 din 3 noiembrie 2015 și s-a dispus "retrimiterea la Baroul București pentru a motiva hotărârea pe deplin, în fapt și în drept".

A mai precizat reclamanta că cererea de chemare în judecată a fost formulată și în contradictoriu cu persoanele care au participat la luarea deciziei (consilierii baroului care au votat pentru respingerea cererii sale), față de care a solicitat obligarea la repararea prejudiciului, în solidar, potrivit legii.

Văzând dispozițiile legale și argumentele invocate în apărare de pârâți (votul secret/confidențial în cadrul organului colegial care a luat decizia, ceea ce ar face ca cei ce au votat să nu răspundă personal) reclamanta a depus excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate în apărare de pârâți.

Prin încheierea din 9.05.2016, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea din 9.05.2016, Curtea, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu natura Uniunii Naționale a Barourilor din România care este o instituție publică centrală.

Prin aceeași încheiere, Curtea a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile cu referire la Decizia UNBR. În acest sens curtea a reținut și incidența disp. art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, astfel că decizia UNBR este pronunțată în urma formulării unei plângeri prealabile, cu respectarea art. 7-8 din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2031 din 13.06.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România; s-a anulat Hotărârea nr. 10469 din 3 noiembrie 2015 a Baroului București și Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a UNBR și a fost obligat pârâtul Baroul București să o înscrie pe reclamantă în Tabloul avocaților definitivi, fiind respinsă în rest acțiunea.

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat recurs reclamanta A. și pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii sale de recurs reclamanta A., în esență, a arătat următoarele:

- Recurenta-reclamantă a solicitat desființarea în parte a sentinței recurate sub aspectul despăgubirilor solicitate de aceasta.

În mod greit, pentru a motiva respingerea capătului de cerere privitor la despăgubiri, prima instanță a apreciat că cererea de acordare a despăgubirilor ar fi fost introdusă doar în contradictoriu cu persoanele fizice vinovate de producerea prejudiciului, consilieri ai Baroului București și față de Uniunea Națională a Barourilor din România.

A arătat recurenta că în cuprinsul acțiunii, prin sintagma "toți membrii Consiliului Baroului București" se înțelege toți acei consilieri care au votat pentru respingerea cererii sale de înscriere pe Tabloul avocaților definitivi, în urma promovării examenului de admitere în profesie.

Ulterior, după pronunțarea soluției în contestație de către UNBR, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată și, pe lângă anularea deciziei acestui organ, a solicitat, la lit. a) a cererii de chemare în judecată, obligarea la despăgubiri și a acestei entități: "plata, în solidar, alături de pârâții inițiali, a despăgubirilor solicitate, începând cu 25.11.2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce urmează a fi pronunțată".

- Consideră recurenta că această atribuție legală proprie a UNBR, în conformitate cu prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 este similară relației de "prepușenie", căci este evident că dacă rezolvă "orice problemă privind activitatea de avocat" se comportă ca o entitate "supraordonată" (similară raportului de prepușenie), chiar dacă atribuția sa este proprie, prevăzută de lege.

Argumentul instanței că cele două entități au buget propriu nu este un argument pertinent pentru respingerea cererii de despăgubiri, nici măcar pentru înlăturarea raportului de prepușenie, deoarece acest raport poate exista chiar dacă cei doi (prepus/comitent) au personalitate juridică distinctă și bugete proprii.

Arată că este evident că nici nu putea să cheme în judecată exclusiv "persoana care a contribuit la emiterea actului", deoarece obligarea la despăgubiri se face "în solidar", potrivit legii. Argumentul că nu dorește ca ceilalți avocați să plătească, din taxele lor, cheltuielile pe care le cauzează consilierii Baroului, justifică chemarea în judecată, urmând ca executarea titlului executoriu să fie făcută împotriva acestora.

- Referitor la întinderea despăgubirilor solicitate, precizează recurenta, acestea au un cuantum rezonabil (3.000 euro pe lună), având în vedere calificarea pe care o are (personal asimilat judecătorilor și procurorilor în Ministerul Justiției - suspendat, faptul că a lucrat în cadrul direcțiilor de elaborare acte normative, avizare acte normative și contencios, cu o vechime de 18 ani în profesie, perioadă în care a deținut funcții de conducere în cadrul acestui minister, este doctor în drept, dar și fost cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității București - până la data suspendării din funcție). Acestea reprezintă o aproximare a veniturilor lunare pe care un avocat rezonabil ca valoare și vechime le poate câștiga din exercitarea profesiei de avocat.

În motivarea cererii sale de recurs, Baroul București, în esență, a arătat următoarele:

Motivul de recurs recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Consideră recurentul că prima instanță a apreciat, în mod greșit, că reclamanta a făcut dovada încetării stării de incompatibilitate prin depunerea Ordinului nr. 1361/C din 10.04.2015 eliberat de Ministerul Justiției prin care se menționează că raporturile de muncă ale doamnei A. sunt suspendate începând cu data de 09.04.2015 ca urmare a trimiterii în judecată a acesteia.

În mod greșit, reține prima instanță că reclamanta în urma emiterii Ordinului 1361/C din 10.04.2015 eliberat de Ministerul Justiției, aceasta din urmă nu ar deține două funcții și nu ar desfășura o activitate salarizată care ar determina incidența art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea nr. 10469 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului București s-a respins cererea reclamantei de înscriere în Tabloul avocaților definitivi ca urmare a promovării examenului de primire în profesia de avocat definitiv, sesiunea septembrie 2015, întrucât reclamanta nu a depus dovada încetării stării de incompatibilitate, așa cum prevedea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

- De altfel, în mod greșit, apreciază prima instanță că, prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor în care se arată că, în urma achitării, suspendarea din funcție încetează și i se plătesc drepturile salariale pentru perioada suspendată de care a fost lipsită și i se recunoaște vechime în muncă în magistratură în această perioadă suspendată, nu duce la situația ca reclamanta să îndeplinească în perioada suspendării două funcții, respectiv cea de avocat și cea de personal de specialitate juridică asimilat procurorilor și judecătorilor din cadrul Direcției Contencios din Ministrul Justiției, întrucât drepturile salariate acordate pe perioada suspendată s-ar acorda cu titlul de despăgubiri și nu drepturi salariale.

Consideră recurentul că retribuția de care a fost lipsită reclamanta pe perioada suspendării reprezintă drepturi salariale și nu despăgubiri, întrucât aceste sume de bani se acordă pentru o perioadă care este considerată vechime în muncă și nu o compensare pentru lipsa veniturilor pe perioada suspendării din funcția avută anterior suspendării.

Astfel, în art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se prevede că dacă se dispune clasarea, achitarea, sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror, suspendarea din funcție încetează, și i se plătește drepturile salariale pentru perioada suspendată de care a fost lipsită și i se recunoaște vechime în muncă în magistratură pe această perioadă a suspendării, ceea ce ar duce la situația ca reclamanta să dețină în perioada suspendării două funcții, respectiv cea de avocat, cât și cea de personal de specialitate juridică asimilat, procurorilor și judecătorilor din cadrul Direcției Contencios din Ministerul Justiției, fiind încălcate prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995.

De altfel, nu se poate reține că drepturile salariate obținute de reclamantă pe perioada suspendării ar fi ca urmare a îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale, întrucât aceste drepturi bănești se achită în baza contractului de muncă suspendat ca urmare a înlăturării efectelor suspendării și aprecierii că acest contract de munca nu a fost suspendat niciodată, perioada suspendării fiind considerată vechime în munca din care reclamanta a fost suspendată.

- În ceea ce privește Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR consideră recurentul că, în mod greșit, prima instanță o anulează pe motivul că prin modul de soluționare ar fi fost încălcate prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, întrucât nu a rezultat anularea deciziei atacate și rezolvarea contestației reclamantei.

Faptul că prin Decizia nr. 83 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR nu a fost anulată Hotărârea nr. 10469 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului București pentru nelegalitate, nu înseamnă că Consiliul UNBR nu și-a îndeplinit atribuțiile, ci a apreciat că nu este motivată în drept hotărârea atacată și a solicitat completarea Hotărârii cu motivarea acestuia în drept pentru ca Consiliul UNBR să poată să analizeze obiectiv și limitat la temeiul de drept indicat în actul atacat.

Nu se poate reține că Consiliului UNBR ar fi trebuit să analizeze toate cazurile de incompatibilitate în situația în care nu se menționează care caz este încălcat de reclamantă, întrucât ar însemna să nu se limiteze la obiectul actului contestat, pronunțandu-se extracontestație.

În motivarea cererii sale de recurs, recurenta UNBR a arătat, în esență, următoarele:

Sentința este nelegală și netemeinică în ceea ce privește anularea Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 10469 din 03.11.2015 și a Deciziei Consiliului UNBR nr. 83 din 24.03.2016, precum și soluția de obligare a Baroului București să o înscrie pe reclamantă în tabloul avocaților definitivi.

- Recursul este întemeiat pe motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Consideră recurenta că prin Decizia nr. 83 din 24.03.2016 Consiliul UNBR a apreciat corect că Hotărârea Consiliului Baroului București nr. 10469 din 03.11.2015 nu este motivată întrucât nu a fost indicat cazul de incompatibilitate aplicabil în cauză, astfel că justificat a fost admisă contestația reclamantei și s-a dispus retrimiterea contestației la Baroul București pentru motivarea hotărârii.

- În mod greșit instanța de fond a apreciat că se putea identifica ușor cazul de incompatibilitate ca fiind cel prevăzut de art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Actul administrativ trebuie să aibă o motivare explicită și completă, astfel încât să reiasă cu claritate toate elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii lui și să exprime neechivoc raționamentul emitentului.

Or, hotărârea consiliului baroului nu arată care este cazul de incompatibilitate față de care a emis actul administrativ, neindicându-se de altfel în cuprinsul acestuia nici prevederea legală referitoare la incompatibilitate pe care baroul o apreciază ca fiind incidență în cauză.

Astfel, corect Consiliul UNBR a retrimis cauza la barou pentru motivarea completă, în fapt și în drept.

- Cel de al doilea considerent pentru care instanța de fond a anulat Decizia nr. 83/2016 a Consiliului UNBR, respectiv acela că prin emiterea respectivei decizii nu s-a rezolvat plângerea sau contestația/plângerea prealabilă a reclamantei cu referire la art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, nu este nici el justificat.

Potrivit textului de lege mai sus menționat, "Consiliul UNBR are următoarele atribuții:

"[...] p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesiei".

Textul de lege nu face trimitere la soluțiile pe care Consiliul UNBR le poate da. soluția putând fi și aceea de retrimitere a cauzei la barou. O astfel de soluție nu este interzisă de lege.

- Cu privire la inexistența cazului de incompatibilitate reținută de instanța de fond, apreciem că în mod greșit instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004, arătând că pe perioada suspendării reclamantei nu îi sunt aplicabile interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 5 și 8 din aceeași lege.

Incidente în cauză sunt dispozițiile din legea specială considerată ca atare în raport de obiectul dedus judecății, obiect ce privește organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Or, respectiva materie este reglementată de Legea nr. 51/1995 și nu de Legea nr. 303/2004 - obiectul dosarului nu vizează o decizie emisă de C.S.M. în temeiul celei din urmă legi.

Calitatea reclamantei de personal asimilat judecătorilor și procurorilor nu a încetat, aceasta fiind doar suspendată până la soluționarea cauzei penale pentru care este trimisă în judecată, instanța de fond apreciind eronat și că suspendarea este pentru o perioadă nedeterminată, alin. (2) și (3) ale art. 63 din Legea nr. 303/2004 prevăd situațiile și momentul la care încetează suspendarea din funcție.

Existența raporturilor de muncă de mai sus este de natură să creeze suspiciuni referitoare la buna desfășurare a actului de justiție, atât timp cât raporturile cu Ministerul Justiției nu sunt întrerupte, astfel că restrângerea drepturilor prin art. 15 din Legea nr. 51/1995 este în limitele prevăzute de art. 53 din Constituție.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate și normele legale incidente în materie, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele următoare:

Recursul reclamantei A.

În ceea ce privește respingerea capătului de cerere privitor la despăgubiri în contradictoriu cu persoanele fizice vinovate de producerea prejudiciului, respectiv obligarea Baroului București să comunice numele consilierilor implicați în luarea deciziei nelegale contestate de reclamanta-recurentă.

- Înalta Curte constată că nu se poate reține apărarea recurentei-reclamante în sensul că prin cererea de chemare în judecată și ulterior prin modificări și precizări a solicitat obligarea UNBR la plata în solidar alături de pârâții inițiali a despăgubirilor solicitate.

Instanța de fond în mod corect a apreciat aplicabile în speță dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1985 pentru respingerea cererii precizate a reclamantei în sensul obligării Baroului București să comunice numele persoanelor fizice consilieri care au votat pentru respingerea cererii reclamantei de includere a acesteia în Tabelul avocaților definitivi.

Recurenta încearcă să reformuleze cererea de despăgubiri în cererea de recurs prin analiza dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă formulări de genul:

"nu mi se pare normal ca pe baza deciziilor ilegale ale organelor de conducere ale avocaților Baroului București să prejudicieze bugetul comun, care se constituie prin munca tuturor avocaților acestui Barou, instituție respectabilă" sau "nu doresc să chem în judecată persoane care nu se află în culpă pentru decizia adoptată de un organ colegial care decide cu majoritate de voturi", înlătură ipoteza din sintagma arătată în alin. (1) teza finală din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"...persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor în solidar cu autoritatea publică pârâtă".

Or, din cele arătate mai sus nu rezultă că reclamanta-recurentă a solicitat obligarea persoanelor responsabile în solidar cu autoritatea pârâtă, dimpotrivă reclamanta a subliniat în repetate rânduri că nu dorește să răspundă persoane care nu sunt în culpă ori să prejudicieze bugetul comun al instituției.

- Nici apărarea formulată prin concluziile scrise la cererea de recurs în sensul că instanța de fond trebuia să pună în discuție în aplicarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., calificarea capătului de cerere privind răspunderea solidară nu poate fi primită.

Astfel, conform art. 22 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea de a dispune în condițiile legii, ca o derogare de la principiul disponibilității părții, introducerea în cauză a altor persoane, are dreptul de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, însă are obligația de a se pronunța asupra a ceea ce s-a cerut fără a depăși însă limitele investirii.

La dezbaterile privind sesizarea Curții Constituționale s-a reținut că reclamanta are intenția chemării în judecată doar a consilierilor care au votat împotriva cererii sale.

Faptul că reclamanta-recurentă a dorit obligarea la despăgubiri a persoanelor fizice care făcând parte din Consiliul Baroului București au contribuit prin votul negativ la respingerea cererii reclamantei-recurente de înscriere în Tabelul avocaților definitivi este întărită de faptul că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, invocându-se între altele împrejurarea că păstrarea secretului profesional nu poate înlătura răspunderea acestor consilieri de a acoperi prejudiciile cauzate prin actul nelegal.

Instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt coroborată cu prevederile legale aplicabile că nu poate fi obligat Baroul să comunice numele persoanelor fizice consilieri culpabili în emiterea actului atacat.

În aceeași ordine de idei, Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 invocată de reclamanta-recurentă în prezenta cauză a respins excepția de neconstituționalitate a reținut că "imposibilitatea acționării în judecată a fiecăruia dintre membrii organului de conducere colegial care au votat împotriva înscrierii autoarei excepției în tabloul avocaților definitivi nu constituie o încălcare a disp. art. 16 și 21 din Constituție, deoarece votul fiecăruia dintre membrii organului de conducere colegială își pierde din relevanță în fața deciziei pe care acesta, în întregul său a adoptat-o în cadrul instituit prin legea specială de organizare și funcționare a profesiei de avocat și care constituie unicul act ce produce efecte". "Ceea ce contează este rezultatul dezbaterilor și al votului exprimat în urma acestora și nu poziția individuală a celor care participă la luarea deciziilor...".

- În ceea ce privește respingerea cererii de despăgubire față de pârâtul-intimat UNBR

Se reține că instanța de fond a apreciat corect că nu există raport de subordonare între Baroul București și UNBR - comitent - având în vedere incidența art. 50 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 60 alin. (2), fiind fiecare persoane juridice cu patrimoniu și buget proprii, nefiind îndeplinite condițiile art. 1373 alin. (2) C. civ.

Recurenta a arătat că solicită obligarea UNBR alături de pârâții inițiali la plata despăgubirilor ori pârâții persoane fizice nu pot fi obligați în nume personal la despăgubirile solicitate așa cum s-a arătat mai sus. Ar mai fi aplicabile, potrivit recurentei, prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind atribuțiile Consiliului UNBR, nesoluționarea contestației și apoi emiterea Deciziei nr. 83 din 24.03.2016, parțial nelegală și adoptată în 4 luni de la depunerea contestației.

În primul rând, UNBR nu poate fi obligat în solidar cu persoanele fizice consilieri ai Baroului București la acoperirea prejudiciului pretins de recurentă.

În al doilea rând, contestația formulată de recurentă împotriva Hotărârii Baroului București nr. 10469 din 3.11.2015, s-a soluționat prin adoptarea Deciziei UNBR nr. 83 din 24.03.2016, prin care s-a admis contestația recurentei-reclamante în ceea ce privește prima critică privind decizia Baroului, anume nemotivarea acesteia.

Faptul că pârâtul Baroul București are competența înscrierii pe tabloul avocaților definitivi și nu UNBR care nu are calitate procesuală în acest sens, duce la concluzia că cererea de despăgubiri solicitată în raport cu pârâtul UNBR a fost corect respinsă de instanța de fond.

Recursurile Baroului București și UNBR

În ceea ce privește Decizia UNBR nr. 83 din 24.03.2013

- Instanța de fond a făcut o analiză corectă a dispozițiilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, potrivit cu care:

"Consiliul UNBR are următoarele atribuții: anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesiei", constatând că se putea observa cu ușurință dacă reclamanta-recurentă se încadrează sau nu în vreun caz de compatibilitate din cele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 51/1995.

Astfel, contestația reclamantei a fost soluționată formal și neregulamentar, contrar atribuțiilor sale.

- În ceea ce privește Hotărârea nr. 10469 din 3.11.2015 a Baroului București

Înalta Curte constată că nu se poate aprecia incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în urma emiterii Ordinului nr. 1361/C/10.04.2015, prin care se menționează că raporturile de muncă ale recurentei sunt suspendate începând cu data de 9.04.2015, ca urmare a trimiterii în judecată a acesteia iar acest lucru ar reprezenta deținerea a două funcții simultan și salarizate.

Reclamanta-recurentă a fost suspendată din funcție, iar în calitate de magistrat, personal asimilat judecătorului și procurorului și având în vedere disp. art. 63 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004, rezultă că nu i se plătesc drepturile salariale în perioada suspendării, această perioadă nu constituie vechime în magistratură și nu îi sunt aplicabile interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 5 și 8.

Prin urmare, cazul de incompatibilitate identificat de Baroul București în situația recurentei "activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat" (art. 15 alin. (1) din Legea nr. 15/1995) este forțat și departe de scopul arătat de legiuitor la instituirea interdicției dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

În acest sens este Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014, menționată de instanța de fond, care a reținut că este relevantă în interpretarea sistematică a prevederilor art. 15 și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții.

- Nici disp. art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate primi interpretarea dată de pârâtul Baroul București câtă vreme pe durata suspendării nu se poate considera că recurenta-reclamantă primește salariu de la Ministerul Justiției, aceasta nedesfășurând activitate, iar după achitare când suspendarea încetează acesteia i se vor plăti drepturile salariale ca o reparație nu cu titlu de salariu întrucât salariul se primește ca urmare a unei activități desfășurate ori reclamanta-recurentă nu a avut efectiv nicio activitate în cadrul Ministerului Justiției.

Faptul că i se poate recunoaște și vechimea în magistratură pentru perioada în care a avut suspendate raporturile de muncă, în caz de achitare, de asemenea, poartă același regim al reparației prejudiciului și repunerea în situația anterioară suspendării.

Împrejurarea că eventual în urma achitării recurentei, aceasta va deține simultan cele două funcții nu este un argument pentru respingerea cererii de înscriere pe Tabloul avocaților definitivi, fiind vorba de altă situație și altă perioadă de timp ce nu are relevanță în cauză, dacă recurenta nu va opta în termenul legal pentru una din cele două funcții la acel moment, Baroul își poate exercita la acel moment, în viitor, ipotetic, atribuțiile sale în privința analizei incompatibilităților.

Argumente precum raportul de muncă al recurentei este suspendat temporar până la soluționarea dosarului penal nr. x/2014 și nu pe o perioadă nedeterminată și faptul că suspendarea s-a făcut nu la cererea acesteia ci din oficiu, nu au legătură cu nicio dispoziție legală incidentă în cauză - prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 invocată de recurentul Baroul București privește altă situație de fapt privind data încetării stării de incompatibilitate, interpretarea textului este extinsă în mod nerelevant, nejustificat.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 2031 din 13.06.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2017.