ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2016

HOTĂRÂRE

09.06.2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1860/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 ianuarie 2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și "toți membrii Consiliului B.", solicitând anularea Hotărârii nr. 10469 din 3 noiembrie 2015, prin care B. i-a respins cererea de înscriere în Tabelul avocaților definitivi în urma promovării examenului de primire în profesie din sesiunea 2015, și plata unor despăgubiri în cuantum de 3000 euro lunar, de la data adoptării hotărârii atacate și până la data înscrierii în tablou, cu titlu de daune cauzate de împiedicarea exercitării profesiei.

La data de 18 aprilie 2016, reclamanta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, cu precizarea că neconstituționalitatea se invocă doar raportat la capătul de cerere privind persoanele fizice.

Hotărârea Curții de apel

Prin încheierea din data de 9 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că nu a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată care să respecte dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., iar soluționarea acesteia să aibă legătură cu dispozițiile legale considerate de reclamantă ca fiind neconstituționale, astfel că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac promovate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat argumente ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în care sunt reglementate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, precum și îngrădirea liberului acces la justiție, consacrat în art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea încheierii atacate prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate este o formă de control concret și subiectiv al constituționalității legii, în cadrul căruia se ține seama de scopul urmărit de parte prin declanșarea procedurii și de obiectul concret al acțiunii judiciare, astfel că legătura cu soluționarea cauzei sau, altfel spus, relevanța excepției de neconstituționalitate, trebuie evaluată în raport cu circumstanțele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanșarea controlului de constituționalitate, ținând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii și de stadiul în care se află litigiul.

Potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, prevederea legală ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, organele de conducere colegiale ale structurilor profesionale iau hotărâri prin vot deschis. Deliberările și votul constituie secret profesional.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în contextul în care acțiunea în contencios administrativ formulată de recurenta-reclamantă are și un capăt de cerere privind obligarea la despăgubiri a membrilor Consiliului B. care au contribuit la adoptarea actului administrativ contestat, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar partea a susținut că se află în imposibilitate de a indica datele de identificare ale pârâților persoane fizice, impuse prin art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pentru că demersul efectuat în acest sens către B., prin cererea înregistrată cu nr. x din 12 noiembrie 2015, a primit un răspuns negativ, întemeiat pe prevederile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.

Prin urmare, contrar concluziei judecătorului fondului, instanța de control judiciar constată că prevederea vizată de excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei.

Exercitând rolul de filtru reglementat în art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, prima instanță a reținut că lipsa legăturii cu soluționarea cauzei derivă din împrejurarea că instanța nu a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată care să întrunească dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., fiind previzibilă, cu alte cuvinte, o soluție de anulare a cererii conform art. 200 din același cod.

De vreme ce textul vizat de excepție i-a fost opus recurentei-reclamante tocmai în legătură cu încercarea sa de conformare la obligația impusă de art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este greșită și de natură să aducă atingere dreptului de acces la justiție prevăzut în art. 21 din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, echivalând cu o îngrădire, neprevăzută de lege, a invocării excepției de neconstituționalitate în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, care constituie una dintre etapele procesului civil.

Cum celelalte condiții de admisibilitate prevăzute prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 nu au fost contestate, iar respectarea lor rezultă din datele speței (excepție invocată de o parte, în fața unei instanțe judecătorești, având ca obiect o prevedere legală în vigoare, care nu a fost declarată anterior neconstituțională), ținând seama și de caracterul urgent al procedurii, Înalta Curte reține că se impune admiterea căii de atac formulate în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, casarea încheierii recurate, rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale și admiterea acesteia.

În ceea ce privește fondul excepției de neconstituționalitate, autoarea sa a susținut, în esență, că dispozițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 ar contraveni normelor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) - (3) - accesul la justiție, art. 52 alin. (3) teza a II-a - dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 72 alin. (1) - imunitatea parlamentară, în măsura în care ar fi interpretate ca fiind exoneratoare de răspundere juridică personală.

B. și C. nu au exprimat puncte de vedere asupra fondului excepției de neconstituționalitate, limitându-se la condițiile de admisibilitate.

În opinia Înaltei Curți, exprimată potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, prin conținutul său normativ, art. 49 alin. (3) din Legea nr. 51/1996 nu contravine prevederilor constituționale indicate de recurenta-reclamantă, iar corelarea lui cu dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. și art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este o chestiune de interpretare și aplicare a legii, ce intră în atribuțiile instanței de judecată.