ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2015

Decizia nr. 816/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2011 din data de 07 noiembrie 2011, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Baroul București, prin Consiliul Baroului București reprezentat prin decan B. și C., prin Consiliul C. prin președinte D., anularea Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de Baroul București, obligarea Baroului București, prin Consiliul Baroului București reprezentat de domnul decan Ion Ilie Iordăchescu la emiterea deciziei de primire/admitere în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Tabloul avocaților definitivi a acestuia, în condițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 255/2004 aflată în vigoare la data de înregistrare a cererii din 06 aprilie 2010;

Totodată, a solicitat obligarea C., prin Consiliul C. să-i recunoască dreptul de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea 255/2004, aflată în vigoare la data de înregistrare a cererii din 30 august 2010, și dreptul de exercitare a profesiei de avocat în cadrul C.

A solicitat reclamantul ca hotărârea să fie pronunțată sub sancțiunea unei penalități aplicabile pârâților, în valoare de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligațiilor, urmând să se stabilească un termen de executare, precum și aplicarea amenzii cominatorii prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În fapt, reclamantul a susținut că a înregistrat la Baroul București, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 06 aprilie 2010, cererea de intrare în profesie de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul București, însoțită de înscrisuri, la care ar fi trebuit sa i se comunice răspuns, prin emiterea unei decizii din partea Baroului București.

La expirarea termenului de 30 de zile nu a primit nici un răspuns.

Ulterior, i s-a comunicat adresa din 10 mai 2010 emisă de Baroul București de aducere la cunoștința ca cererea va fi analizată în data de 22 iunie 2010.

Astfel, Consiliul Baroului București a organizat un interviu la care s-a prezentat în vederea susținerii cererii. În cadrul interviului s-a dat citire raportului întocmit de către avocatul raportor D., care a prezentat apreciere favorabilă.

Susține că a răspuns corespunzător la toate întrebările puse de membrii din consiliu.

Nu au fost înregistrate opoziții împotriva cererii. După finalizarea interviului nu i s-a comunicat nici un rezultat cu privire la cererea formulata.

Învederează instanței că a înregistrat la C. plângerea cu nr. 3437 din 06 aprilie 2010.

Cu adresa din 14 septembrie 2010 comunicată de C. a primit răspuns că a fost înregistrată contestația la C. din 14 septembrie 2010. Se comunica prin acest răspuns ca pentru soluționare C. a solicitat Baroului București sa comunice un punct de vedere.

După 5 luni de la înregistrarea cererii la Baroul București, a primit din partea baroului prin domnul decan av. Ion Ilie-Iordachescu, un răspuns cum ca cererea a rămas fără obiect, pe motiv ca a înregistrat o cerere similară și la alt barou.

A înregistrat la C. contestație împotriva adresei răspuns din 06 aprilie 2010, cu confirmare de primire de la C. din 13-09-2010.

Prin Decizia nr. 224 din 09 iunie 2011, dispusă de Consiliul C., la trecerea unui termen de 14 luni de la înregistrarea cererii din 06 aprilie 2010, se decide admiterea contestației formulată împotriva adresei răspuns din 03 septembrie 2010 și se trimite cauza la Baroul București pentru emiterea unei decizii de admitere sau respingere a cererii de primire în profesie cu scutire de examen.

Prin Adresa din 22 iunie 2011, Baroul București i-a comunicat: "solicitarea dvs. de primire in profesie cu scutire de examen, înregistrată la Baroul București, sub nr. 3437 din 06 aprilie 2010, urmează a fi analizată la 30 iunie 2011."

La data de 30 iunie 2011, a fost prezent la Baroul București, însă nu a mai fost soluționata cererea de primire in profesie cu scutire de examen.

Prin Adresa din 07 iulie 2011, i s-a comunicat de către Baroul București, ca: "solicitarea dvs. de primire în profesie cu scutire de examen, înregistrată la Baroul București, sub nr. 3437 din 06 aprilie 2010, urmează a fi analizata la 01 septembrie 2011."

În data de 01 septembrie 2011, s-a prezentat la Baroul București pentru susținerea interviului.

Evaluarea cunoștințelor privind legislația specifica profesiei de avocat nu a fost corectă.

Răspunsurile candidatului A. au fost pertinente, în conformitate cu dispozițiile următoarelor: - Legea nr. 51/195, modificata si completata; - Statutul Profesiei de Avocat;- Codul Deontologic al Avocaților din Uniunea Europeana.

În Hotărârea nr. 3437 di 01 septembrie 2011 nu se menționează următoarele: - întrebările puse de membrii comisiei de evaluare; - ce anume nu le-a convenit referitor la răspunsurile date de candidatul A. la întrebările puse de membrii comisiei de evaluare; - nu se motivează un punctaj pe care sa nu-1 fi realizat candidatul, pe seama întrebărilor formulate; - nu se menționează componenta comisiei de examinare și actul administrativ prin care au fost numiți; - nu se menționează rezultatele verificărilor efectuate de către avocatul raportor.

Hotărârea nr. 3437 din 01 septembrie 2011 nu este motivată în fapt, nu se menționează în ce anume a constat evaluarea, ce răspunsuri nu au corespuns, unde poate fi contestat actul administrativ în cauza ți care este justificarea soluționării cererii după trecerea unui termen de 12 luni de zile, calculat de la Hotărârea nr. 902/11 septembrie 2010 a Consiliului C.

Simpla enunțare a motivului ca nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația specifică profesiei de avocat, nu constituie o probă în respingerea cererii sale, deoarece motivația este generică, fără a fi întemeiată pe proba unei note sau a unui calificativ.

Cererea adresată Baroului București, în vederea primirii fără examen în profesia de avocat, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu dispozițiile in vigoare la data formulării cererii, potrivit cărora:

"(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

A mai susținut reclamantul că, în realitate, motivul care a stat la baza respingerii sale la interviu și ulterior, la pronunțarea Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011, este susținut pe faptul înscrierii sale în cadrul unui alt barou de avocați, care nu face parte din rândul barourilor denumite generic "tradiționale", nefiind recunoscute ca barouri membre de către C. cu sediul în București.

Prin sentința civilă nr. 3851 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03 decembrie 2012.

La data de 27 martie 2013 pârâta C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat având în vedere că prin sentința civilă nr. 7761 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010, menținută prin Decizia nr. 676 din 12 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului având același obiect.

Cu privire la această excepție, reclamantul A. a depus răspuns la 04 aprilie 2013 în cuprinsul căruia a arătat că nu este identitate de obiect între acțiunea de obligare a recunoașterii dreptului pretins ce a făcut obiectul sentinței menționate, deoarece instituția recunoașterii dreptului pretins ca urmare a necomunicării niciunui răspuns în termenul legal de Baroul București și nici de C., nu este identică cu instituția anulării actelor administrative cum este obiectul cauzei deduse judecății în acest dosar.

Reclamantul susține că în acest dosar instanța are spre cercetare judecătorească legalitatea și temeinicia actului administrativ, în timp ce în Dosarul nr. x/2/2010, nu există un asemenea act nici din partea Baroului București și nici din partea C.

Mai arată că Hotărârea nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de Consiliul C. nu a făcut obiectul unei acțiuni de anulare în instanța de contencios administrativ, ci pe calea incidentală a unei excepții de nelegalitate, care nu are putere de lucru judecat, întrucât nu s-a cercetat decât aparența dreptului, nicidecum fondul actului.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 2526 din 11 septembrie 2013,

Cur

tea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția autorității de lucru judecat.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București prin Consiliul Baroului București și C. prin Consiliul C., constatând existența autorității de lucru judecat.

A obligat reclamantul la plata către pârâta C. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Autoritatea de lucru judecat presupune că o acțiune nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată în condițiile în care există identitate de părți, obiect și cauză.

Codul de procedură civilă în dispozițiile art. 166 face referire expresă la excepția autorității de lucru judecat care poate fi ridicată de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs, însă nu reglementează condițiile de admitere a unei astfel de excepții. Acestea rezultă din dispozițiile art. 1201 din V.C.C., aplicabil potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011, până la intrarea în vigoare a N.C.P.C., potrivit căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Rezultă din textul de mai sus că pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie ca între cele două cauze să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În susținerea excepției autorității de lucru judecat, pârâții au invocat sentința civilă nr. 7761 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin Decizia de respingere a recursului nr. 676 din 12 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința de mai sus a fost respinsă ca nefondată excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de pârâtul Baroul București, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Baroul București și C., prin care a solicitat: - sa-i fie recunoscut dreptul de a fi primit in cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată și de înscriere în Baroul București, în Tabloul Avocaților definitivi; - să fie obligat Baroului București, prin Consiliul Baroului București să emită decizie de admitere în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată și de înscriere în Baroul București, în tabloul avocaților definitivi; - să fie obligată C., prin Consiliul C. să-i recunoască dreptul de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată, de a emite decizie de admitere în profesie și de înscriere în Baroul București, în tabloul avocaților definitivi.

S-a constatat că, prin sentința de mai sus, instanța a analizat toate pretențiile formulate de același reclamant A. și în cauza de față și în contradictoriu cu aceleași pârâți Baroul București și C., inclusiv legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de Baroul București.

De asemenea, din considerentele sentinței civile nr. 7761 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rezultă că au fost analizate aceleași motive invocate de reclamant în cuprinsul acțiunii de față.

Față de cele arătate mai sus, instanța de fond a reținut că există tripla identitate de părți, obiect și cauză între cauza de față și cea din Dosarul nr. x/2/2010 soluționat prin sentința civilă nr. 7761 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 676 din 12 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că este întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C.

Curtea a mai reținut că solicitările reclamantului din răspunsul la întâmpinările pârâților, nu pot fi considerate capete de cerere noi ale cererii de chemare în judecată, ci doar precizări ale reclamantului cu privire la motivele invocate de pârâți, care nu sunt de natură a influența soluția dată asupra excepției autorității de lucru judecat. Mai mult, aceste solicitări ale reclamantului de constatare a existenței în România a trei C., de constatare a legalității cabinetului de avocat al reclamantului din cadrul unei alte uniuni decât pârâtul C. și a faptului că nu este necesară înscrierea reclamantului în Baroul București, sunt evident inadmisibile pe cale contenciosului administrativ, nefiind vorba despre vreun act administrativ sau despre nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, nici invocarea în mod distinct a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011, nu poate fi avută în vedere ca o nouă solicitarea a reclamantului, în condițiile în care prin capătul principal al acțiunii reclamantului se solicită tocmai anularea acestei hotărâri. De altfel, această excepție de nelegalitate a fost soluționată prin sentința civilă nr. 7761 din 20 decembrie 2011, astfel că oricum există autoritate de lucru judecat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a reclamantului în formularea acțiunii de față, prima instanță a obligat reclamantul să plătească pârâtei C., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întemeiat în drept pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile art. 304

1

din același cod.

Dezvoltarea motivelor de recurs invocate este una sumară și vizează următoarele aspecte:

- Sentința instanței de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). în susținerea acestei critici, recurentul - reclamant nu a înțeles să aducă nici un argument, limitându-se doar la menționarea conținutului textului legal.

- Instanța de fond a interpretat greșit cererea reclamantului de anulare a deciziei Baroului București și de obligare a pârâților de a-l primi în profesia de avocat cu scutire de examen conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și de înscriere în Tabloul Avocaților definitivi din cadrul Baroului București, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

- Sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 51/1995, în vigoare la data depunerii de către reclamant a cererii de primire în profesie cu scutire de examen (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Susține recurentul că, în mod nelegal, netemeinic și nefondat, prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, fără a fi îndeplinită condiția identității de obiect, chiar și C. recunoscând că doar două capete de cerere sunt identice cu cele supuse judecății în dosarul anterior.

Mai afirmă recurentul că excepția autorității de lucru judecat, nu a fost pusă în discuția părților într-o procedură legală cu reclamantul, având în vedere că în susținerea excepției pârâții au depus înscrisuri la dosar care nu i-au fost comunicate.

Înalta Curte constată că toate celelalte susțineri și argumente formulate de recurentul-reclamant și cuprinse la filele 1-18

1/2

din cererea de recurs reprezintă reiterări ale motivelor cererii de chem,are în judecată și vizează aspecte ce țin de fondul pretențiilor deduse judecății. Or, având în vedere că prima instanță a soluționat cauza pe baza excepției autorității de lucru judecat, fără a intra în cercetarea fondului, instanța de control judiciar este limitată la a analiza calea de atac doar din perspectiva temeiniciei și legalității soluției de respingere a acțiunii pentru autoritatea de lucru judecat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, precum și în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Prin sentința civilă nr. 2526 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea

prin care reclamantul A. a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de Consiliul Baroului București;

- obligarea Baroului București să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Tabloul avocaților definitivi;

- obligarea C. să-i recunoască dreptul de a fi primit in profesia de avocat cu scutire de examen, stabilirea unui termen de executare și obligarea Baroului București și a C. la plata unei amenzi cominatorii.

Instanța a reținut că, în cauză există autoritate de lucru judecat

în sensul că, prin sentința civila nr. 7761 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, rămasa irevocabila prin Decizia nr. 676 din 12 februarie 2012 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal, a fost soluționată definitiv o altă acțiune promovată de reclamant, având aceleași parți, obiect și cauză ca și cea de față.

Reclamantul a declarat recurs, invocând în principal chestiuni legate de fondul litigiului, iar în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, excepție admisă de instanță și care a dus la respingerea acțiunii, susține că „nu există identitate de obiect”, că „nu a fost pusă în discuția părților într-o procedură legală cu reclamantul”, că „în susținerea excepției pârâții au depus înscrisuri la dosar, fără ca acestea să fie comunicate și reclamantului”.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că, în temeiul art. 163 alin. (1) C. proc. civ. „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe” iar in conformitate cu dispozițiile art. 1201 din V.C.C. "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceiași calitate".

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauza), nu tot astfel se întâmpla atunci când acest efect important al hotărârii se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care are legătura cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, aceasta prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o noua acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Tot în acest sens, instanța de fond a reținut că autoritatea lucrului judecat are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată irevocabil decât o singura dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces (res judicata pro veritatae habetur).

În raport de susținerile reclamantului recurent, Înalta observă faptul ca trebuie recunoscută autoritate de lucru judecat și motivelor cu valoare decizională, adică acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa maniera încât doar felul în care au fost aduse în fața judecații (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Așadar, trebuie recunoscut că intra în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (în absenta cărora aceasta nu ar avea vreun înțeles, permițând reluarea la nesfârșit a litigiilor), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora.

Astfel, dacă din cuprinsul celor două acțiuni deduse judecății, reclamantul tinde către obținerea aceluiași scop final, supunând noii judecăți aceeași problemă juridică, este firesc ca instanța să cenzureze un asemenea comportament procesual și să admită excepția autorității de lucru judecat, astfel cum s-a întâmplat în cauza de față.

De facto, recurentul - reclamant a încercat prin introducerea cererii din prezenta cauza obținerea unei finalități juridice - alta decât cea inițială

- prin care i s-a respins acțiunea conform sentinței nr. 7761 din 20 decembrie 2011, or, în mod corect, a apreciat instanța de fond că o astfel de posibilitate juridică nu poate fi admisă, riscând, evident, afectarea negativă a stabilității juridice și a ordinii sociale, atâta timp cât în cadrul dosarului soluționat definitiv și irevocabil anterior, au fost analizate aceleași motive invocate de reclamant în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului care face azi obiectul prezentului recurs, părțile din ambele cauze fiind aceleași.

În cadrul Dosarului nr. x/2/2010,

în care s-a pronunțat sentința civila nr. 7761 din 20 decembrie 2011 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 676 din 12 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat sa se constate nelegalitatea Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de Consiliul Baroului București și să se anuleze această hotărâre ca fiind nelegală, să i se recunoască dreptul de a fi primit in cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Tabloul avocaților definitivi la Baroul București, să fie obligat Baroul București să emită decizie de admitere a sa în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul București în Tabloul avocaților definitivi și să fie obligată C. să-i recunoască dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, de a emite decizie de admitere în profesie și de înscriere în Baroul București, în Tabloul avocaților definitivi, cu cheltuieli de judecată.

Prin acțiunea de față

reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 3437 din 01 septembrie 2011 emisă de Consiliul Baroului București și obligarea Baroului București să emită decizie de primire a sa în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Tabloul avocaților definitivi și obligarea C. sa-i recunoască dreptul de a fi primit in profesia de avocat cu scutire de examen și dreptul de exercitare a profesiei de avocat în cadrul C., cu stabilirea unui termen de executare a hotărârii și cu obligarea la plata unei amenzi cominatorii.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca între cele două litigii să existe tripla identitate: de obiect, cauză și părți.

În ceea ce privește cauza si părțile din aceste acțiuni, există o identitate perfectă, iar cu referire la obiect se poate constata că scopul sau finalitatea urmărite de către reclamant sunt aceleași în ambele litigii, chiar daca în primul s-a solicitat a se constata nelegalitatea Hotărârii nr. 3437/2011 a Consiliului Baroului București, cu consecința anularii acesteia ca nelegală, iar in litigiul de față s-a cerut să se anuleze hotărârea respectivă ca fiind nelegală.

Astfel, prin ambele acțiuni reclamantul a urmărit sa se anuleze Hotărârea nr. 3437/2011 a Consiliului Baroului București si sa se dispună primirea sa in profesia de avocat cu scutire de examen si înscrierea acestuia în Tabloul avocaților definitivi la Baroul București.

Cu privire la modalitatea în care instanța de fond a analizat demersul judiciar al reclamantului, Înalta Curte constată că în raționamentul juridic dezvoltat de judecătorul fondului nu au putut fi identificate motive contradictoriii sau străine de natura pricinii.

Referitor la susținerea recurentului ca excepția autorității lucrului judecat nu a fost pusă în discuția părților, într-o procedură legală cu acesta, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a fost citat legal pentru termenul în care s-a pus în discuție excepția autorității lucrului judecat, iar prin cererea de chemare în judecată acesta a precizat că litigiul poate fi soluționat și în lipsa sa, conform prevederilor art. 242 alin. (2) din V.C.P.C.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

De asemenea, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului în formularea recursului de față, Înalta Curte va obliga reclamantul să plătească pârâtei C., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2526 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.