ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 224/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentinței nr. 3384 din 14 septembrie 2010 a

respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes, iar pe fond

a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului I.S.C.I.R.

nr. 361 din 26 aprilie 2010, formulată de reclamanta SC O.L. SRL, în

contradictoriu cu pârâta Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor,

Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.).

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepțiile lipsei de

interes și inadmisibilității cererii de suspendare, instanța a apreciat că sunt

neîntemeiate.

Astfel, împrejurarea că Ordinul nr. 361/2010

a fost publicat în Monitorul Oficial al României și a intrat în vigoare la data

de 01 septembrie 2010, nu poate fi reținută ca motiv de respingere a cererii de

suspendare ca lipsită de interes.

Tocmai intrarea în vigoare a actului

atacat, care este de natură a produce consecințe juridice asupra situației

reclamantei justifică interesul legitim al acesteia în promovarea prezentei

cereri de suspendare.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității cererii de suspendare motivată de faptul că reclamanta nu a

așteptat ca pârâta să răspundă plângerii prealabile depusă la data de 12 iunie 2010,

formulând prezenta cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la

data de 15 iunie 2010, instanța a reținut că inadmisibilitatea operează doar în

situația neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

Pe fond, analizând cele două

condiții impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea

cererii de suspendare, respectiv existența unei pagube iminente care se

încearcă a fi prevenită și existența unui caz bine justificat, a constatat

următoarele:

Cu privire la condiția cazului bine

justificat, instanța a reținut faptul că prin Ordinul nr. 361 din 26 aprilie 2010

emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - Inspecția de

Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de

Ridicat s-a stabilit obligația societăților autorizate să efectueze activități

de reparații, întreținere și revizie asupra ascensoarelor, printre care și reclamanta,

de a transfera on-line informațiile detaliate în anexele ordinului amintit, urmând

să folosească sistemul IT compatibil cu sistemele software I.S.C.I.R.

Rapoartele electronice referitoare

la orice schimbare, modificare, intervenție sau control periodic de

supraveghere la ascensoare urmează să fie transmise de societățile autorizate

în termen de 24 ore de producerea evenimentului.

Societatea reclamantă a fost

autorizată să efectueze activități prevăzute de Ordinul nr. 361/2010 și

consideră că obligațiile de raportare prevăzute de Ordinul a cărui suspendare

se solicită în prezenta cauză sunt confuze și imposibil de pus în practică din

punct de vedere logistic, iar Ordinul este nelegal, întrucât a fost emis fără îndeplinirea

obligației prevăzută de art. 15, art. 16, art. 17 din H.G. nr. 561/2009,

respectiv fără a se solicita opinia P.S.A.

Pe acest aspect, instanța a

constatat că la fila 52 din dosar se află adresa nr. 4748 din 30 aprilie 2010

emisă de pârât către P.S.A.S.R. din care rezultă că P.S.A.S.R. a formulat o

serie de propuneri în legătură cu creșterea gradului de siguranță în exploatare

a ascensoarelor din România transmise cu adresa nr. 27 din 20 aprilie 2010,

înregistrată la I.S.C.I.R. cu nr. 4748/2010.

Prin urmare, a existat o consultare

a P.S.A., conform dispozițiilor H.G. nr. 561/2009.

Pe de altă parte, instanța a

constatat că apărările formulate de reclamantă referitoare la o serie de

încălcări ale legislației naționale și comunitare în emiterea actului

administrativ a cărui suspendare se solicită, vizează legalitatea actului,

aspect asupra căruia nu se poate pronunța, (competentă fiind instanța ce judecă

pricina în fond), putând cel mult să „pipăie" fondul.

Doar existența unor aspecte de

vădită nelegalitate sau de caracter vădit abuziv al actului a cărui suspendare

se solicită poate constitui un „caz bine justificat", a menționat

instanța.

Pentru aceleași considerente a fost

înlăturată și apărarea referitoare la natura confuză și imposibil de aplicat din

punct de vedere logistic a obligațiilor de raportare prevăzute de Ordinul nr. 361/2010,

această chestiune ținând tot de fondul cauzei.

Referitor la condiția prevenirii

pagubei iminente, instanța a reținut că nici această nu este îndeplinită în

cauză.

În acest sens, s-a constatat că

reclamanta nu a precizat în ce constă paguba iminentă, ci doar a vorbit despre

faptul că este obligată să aloce importante resurse umane, financiare și

informatice pentru implementarea noilor proceduri de raportare fiind expusă

riscului de a-i fi aplicate sancțiuni administrative ce pot culmina cu

suspendarea sau revocarea autorizației, situație ce nu poate fi apreciată ca

fiind o pagubă iminentă.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs, reclamanta SC O.L. SRL, criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului formulat în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a

susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut că Ordinul nr.

361/2010 nu este în mod vădit nelegal, întrucât astfel cum rezultă din

materialul probator administrat în cauză, rezultă că acesta a fost emis cu

nerespectarea legislației în vigoare, nefiind supus consultării

interinstituționale.

Totodată, recurenta a criticat

sentința atacată susținând că în mod eronat, instanța de fond a apreciat ca

nefiind îndeplinită condiția pagubei iminente produsă de Ordinul nr. 361/2010,

deși conform prevederilor acestuia, se impune societăților vizate, adoptarea de

soluții tehnice compatibile cu sistemul SIGI, soluții care presupun efectuarea

unor cheltuieli și alocarea de importante resurse, reprezentând costuri

salariale cu angajații implicați cât și costuri privind echipamentele IT.

Recurenta susține că prin soluția

pronunțată instanța de fond nu a analizat susținerile sale potrivit cărora prin

Ordinul nr. 361/2010 nu se poate înlocui responsabilitatea proprietarilor de a

îmbunătăți gradul de siguranță al clădirilor cât și cele privind încălcarea

legislației europene.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în materia supusă

controlului judiciar, a probatoriului administrat în cauză și a motivului de

nelegalitate invocat cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul formulat nu este fondat, pentru

următoarele considerente:

Cererea recurentei-reclamante, s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de dispozițiile art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond reținând în mod corect

situația de fapt având în vedere materialul probator administrat în cauză și

realizând o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în ceea ce privește condiția

cazului bine justificat instanța de fond a reținut în mod corect neîndeplinirea

acesteia, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat

existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului

administrativ a cărui suspendare a executării a fost solicitată.

Susținerile recurentei-reclamante cu

privire la nerespectarea obligației prevăzute de dispozițiile art. 15-17 din

H.G. nr. 56172009 privind consultarea prealabilă interinstituțională nu pot fi

reținute, întrucât astfel cum în mod corect a constatat și instanța de fond,

anterior emiterii Ordinului nr. 361 din 26 aprilie 2010 a existat o astfel de consultare a P.S.A.

În ceea ce privește susținerile

recurentei cu privire la încălcarea unor norme legale europene prin emiterea

ordinului respectiv și neexaminarea acestor susțineri prin sentința criticată,

Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât în judecarea unei cereri

de suspendare instanța de fond nu poate examina decât aparența de vădită nelegalitate

sau caracterul vădit abuziv al actului a cărui suspendare se solicită fără a

prejudeca fondul, legalitatea actului atacat urmând a fi examinată în cadrul

acțiunii în anulare.

Cu privire la cea de a doua

condiție, privind paguba iminentă, astfel cum este aceasta definită de

dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 republicată, Înalta Curte

constată că sunt nefondate criticile recurentei, vizând greșita aplicare a

acestor dispoziții, câtă vreme atât din cuprinsul cererii introductive cât și

din motivele de recurs nu rezultă practic, în ce constă prejudiciul material

efectiv, simpla referire la necesitatea efectuării unor cheltuieli pentru

îndeplinirea obligațiilor de raportare a datelor în sistem electronic ca și

expunerea la suportarea unor sancțiuni administrative, neputând fi apreciată ca

o pagubă iminentă.

Având în vedere aceste considerente,

rezultă că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante formulate în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de

ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20

și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge

recursul declarat de SC O.L. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de SC

O.L. S.R.L împotriva sentinței nr. 3384 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.