ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2623/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4385 din 9

decembrie 2009, a respins excepția inadmisibilității și a lipsei de interes în

promovarea acțiunii și pe fond a admis cererea formulată de reclamanții

O.N.A., M.C., B.N., A.S.M., D.L., G.L.,

F.A., A.L., D.A., H.C., B.M., I.A.M., M.C., C.G., R.L., P.G., C.V., T.B.V., D.E.,

C.C.C., B.M., C.E., B.E., H.D.C., M.A.O., V.A., I.G., O.I., C.C., B.C. și A.A.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect suspendarea actului

administrativ emis de pârât sub nr. 76.602 din 3 iulie 2009, până la

soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că adresa contestată reprezintă un act administrativ în înțelesul art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, efectul produs de acesta constând în

diminuarea drepturilor salariale cuvenite reclamanților, iar în condițiile în

care suspendarea în cauză invocată de pârât nu s-a pronunțat la solicitarea

reclamanților, aceasta nu prezintă nicio relevanță în speță.

Pe fondul pricinii, cu privire la

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța

a constatat că, potrivit dovezilor aflate la dosar, reclamanții au formulat

plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din această lege, iar aspectele

invocate de reclamanți în susținerea condiției cazului bine justificat sunt în

măsură să inducă o îndoială serioasă în privința legalității actului a cărei

suspendare se solicită, aparența de nelegalitate fiind dată de contrarietatea

acestuia cu dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, de caracterul discutabil

al O.U.G. nr. 71/2009, care vizează numai eșalonarea drepturilor restante,

precum și, de împrejurarea că acesta retroactivează, având incidență asupra

drepturilor salariale aferente lunii iunie, deși a fost emis la 3 iulie 2009.

Cu privire la cerința pagubei

iminente, Curtea de apel a apreciat că îndeplinirea ei, în speță, este

neechivocă și constă tocmai în diminuarea drepturilor salariale ce urmează a fi

încasate începând cu luna iunie, în raport de speranța legitimă a reclamanților

în ceea ce privește valoarea patrimoniului lor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul.

Recurentul a reiterat excepțiile

lipsei procedurii prealabile și a lipsei caracterului de act administrativ al

adresei contestate, iar pe fondul pricinii au contestat îndeplinirea în speță a

celor două condiții, expres și cumulativ, impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv existența pagubei iminente și a cazului bine justificat, astfel cum

sunt definite aceste noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

acest act normativ, în sensul acestor susțineri au fost invocate dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009, precum decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009.

Recursul este nefondat.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările

dosarului, cu critici le formulate de recurent, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce

privește critica referitoare la natura juridică de act administrativ a actului

contestat, se va reține că este neîntemeiată, așa cum corect s-a reținut și

prin sentința recurată.

Astfel,

obiectul acțiunii îl constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004, a adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 emisă de conducătorul

autorității recurente.

Prin

acest act, emitentul a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile

salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50

% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeași autoritate

publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va

păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se

efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor

sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Potrivit art.

14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea,

potrivit art. 2 alin. (l) lit. c) din actul normativ susmenționat, prin

noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În raport cu

dispozițiile legale susmenționate, în speța de față nu poate fi primită critica

recurentului, în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei

contestate.

În mod

evident, adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element

esențial al raporturilor de serviciu existente între judecători și stat: mai

precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru

activitatea prestată în luna iunie 2009.

Mai mult,

măsura contestată în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în

vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G.

nr. 71/2009.

Așadar, nu

se poate afirma că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de

comunicare către ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține

în mod eronat recurentul.

Este, de

asemenea, neîntemeiată și critica privind neîndeplinirea cerinței impuse de art.

7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce

privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art.

147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României, de la data publicării fiind general obligatorii

și având putere numai pentru viitor.

Rezultă,

așadar, că deciziile Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor

judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în interesul legii

pronunțate în precedent de Înalta Curte.

De

asemenea, conform art. 126 din Legea fundamentală, justiția se înfăptuiește în

România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești stabilite prin lege.

Nicio dispoziție constituțională sau

legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții

Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor

irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Cu privire

la cererea de suspendare, se va reține, de asemenea, că soluția atacată este

temeinică și legală.

Dispozițiile

legale care reglementează măsura suspendării executării actelor administrative

sunt cele ale art. 14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Rezultă

din textul legal susmenționat ca, pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar să

se constate, în primul rând, existența unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (l) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

În

speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine

justificat în raport de următoarele argumente:

În primul

rând, așa cum a reținut și prima instanță, prin actul administrativ analizat,

emis la data de 3 iulie 2009, recurentul a intervenit în mod retroactiv în

plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009.

Prin

această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că

recurentul a încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. l5 alin.

(2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest

sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor

de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului.

De asemenea,

un alt aspect care vădește aparența de nelegalitate a actului contestat îl

constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot

fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ,

iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.

În

raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci,

diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute

de dispozițiile legale în vigoare.

În ceea ce

privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

modificată, o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Această

condiție legală este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de

diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și

previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre

magistrați și stat.

Față

de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în

cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor

administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4385 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2010.