ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4656/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 117 din 07 octombrie 2009, Curtea

de Apel București a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată

de reclamanții V.L., F.A.L., D.L.J., O.L.C., N.G., D.L., S.M.P., P.I., P.G., C.M.,

Ș.M., A.L., P.C., T.E., I.C., D.G., V.L.A., O.L., și M.A., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției și a dispus suspendarea executării actului administrativ

nr. 76602 din 03 iulie 2009 emis de pârât.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a respins ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii,

reținând, pe de-o parte, că s-a făcut dovada parcurgerii procedurii plângerii prealabile,

pe de altă parte, adresa contestată reprezintă un act administrativ, indiferent

de forma sa, ca urmare a faptului că a fost emisă de către o autoritate publică

și produce consecințe juridice, intrând în circuitul juridic.

Pe fondul cauzei,

a

apreciat

că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se îndeplinirea

condițiilor cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba

iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul bine

justificat, fără a analiza pe fond legalitatea emiterii actului administrativ contestat,

judecătorul fondului a reținut că există o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate a actului, împrejurarea că acesta retroactivează, având incidența asupra

drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși este emis

la data de 03 iulie 2009.

Cu privire la paguba iminentă,

s-a reținut că actul emis produce efecte juridice grave și imediate, în temeiul

acestuia sistându-se plata sporului de 50

%

pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, spor care a fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât

acesta modifică raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraților

și personalului auxiliar din instanțele judecătorești, în sensul diminuării acestor

drepturi salariale.

S-a constatat că prin

adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile salariale,

dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la

indemnizația de încadrare brută lunară, a fost diminuat retroactiv, și prin aceasta

se produce un prejudiciu reclamanților.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției,

invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

și-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:

1.

Prima instanță

în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii

.

În dezvoltarea acestui

motiv, recurentul a arătat că adresa contestată nu constituie un act administrativ,

în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de

credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei

adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor

secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

celui de-al doilea motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluției pronunțate,

susținând că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului

atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii”.

În ce privește condiția

cazului bine justificat, recurentul arată că O.U.G. nr. 71

/2009,

act normativ în vigoare,

se bucură de prezumția de legalitate, iar în ce privește efectele juridice, susține

că acesta nu retroactivează, ordonanța producând efecte juridice de la data intrării

în vigoare, respectiv 18 iunie 2009.

Cât privește

condiția pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba

de o diminuare a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești

prin care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele

stabilite de O.U.G. nr. 71/2009 și având în vedere că sumele se vor indexa cu I.P.C.,

nu se poate afirma că există pericolul producerii unor pagube grave în patrimonial

reclamanților.

A mai susținut că, în

urma pronunțării Deciziei nr. 838 din

27 mai 2009 a Cur

ții Constituționale, instanțele

nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în

vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea

nr. 50

/1996

abrogat.

Intimații-reclamanți nu

au formulat întâmpinare.

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.

Prima instanță

a soluționat corect atât excepția invocată, cât și cererea de suspendare pe fondul

ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele care succed.

Prin adresa nr. 76602

din 03 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009

se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,

plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.

Această adresă are caracterul

unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea

executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un

raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale.

Actul a cărui suspendare

s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri

de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel

încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind

semnificația noțiunii de act administrativ.

În plus, măsura supusă

analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și

a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește aplicabilitatea

Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că:

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Deciziile Curții Constituționale

nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor

în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

În reglementarea constituțională

actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție

și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum se dispune

în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție constituțională

sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale,

în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate

de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului judecat

face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinată în

art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

Puterea de lucru judecat

prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio

autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna această prezumție legală

absolută.

În consecință, apărarea

recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunțării

deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte precizează

că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire,

așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României.

În cauză, judecătorul

fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate

condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de fapt

și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În acest sens, efectele

retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care

reglementează neretroactivitatea actelor administrative.

Cu privire la paguba iminentă,

este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea

drepturilor salariale care urmau să fie încasate începând cu 10 iulie 2009.

Având în vedere considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3573 din 28 octombrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.