ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4656/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 117 din 07 octombrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată de reclamanții V.L., F.A.L., D.L.J., O.L.C., N.G., D.L., S.M.P., P.I., P.G., C.M., Ș.M., A.L., P.C., T.E., I.C., D.G., V.L.A., O.L., și M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a dispus suspendarea executării actului administrativ nr. 76602 din 03 iulie 2009 emis de pârât. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a respins ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii, reținând, pe de-o parte, că s-a făcut dovada parcurgerii procedurii plângerii prealabile, pe de altă parte, adresa contestată reprezintă un act administrativ, indiferent de forma sa, ca urmare a faptului că a fost emisă de către o autoritate publică și produce consecințe juridice, intrând în circuitul juridic.

Pe fondul cauzei, a apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se îndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul bine justificat, fără a analiza pe fond legalitatea emiterii actului administrativ contestat, judecătorul fondului a reținut că există o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului, împrejurarea că acesta retroactivează, având incidența asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși este emis la data de 03 iulie 2009. Cu privire la paguba iminentă, s-a reținut că actul emis produce efecte juridice grave și imediate, în temeiul acestuia sistându-se plata sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar din instanțele judecătorești, în sensul diminuării acestor drepturi salariale.

S-a constatat că prin adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, a fost diminuat retroactiv, și prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanților. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul și-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează: 1. Prima instanță în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii . În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002. 2. În cuprinsul celui de-al doilea motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluției pronunțate, susținând că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii”.

În ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul arată că O.U.G. nr. 71 /2009, act normativ în vigoare, se bucură de prezumția de legalitate, iar în ce privește efectele juridice, susține că acesta nu retroactivează, ordonanța producând efecte juridice de la data intrării în vigoare, respectiv 18 iunie 2009. Cât privește condiția pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești prin care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009 și având în vedere că sumele se vor indexa cu I.P.C., nu se poate afirma că există pericolul producerii unor pagube grave în patrimonial reclamanților.

A mai susținut că, în urma pronunțării Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Cur ții Constituționale, instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea nr. 50 /1996 abrogat. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. Prima instanță a soluționat corect atât excepția invocată, cât și cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele care succed.

Prin adresa nr. 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009. Această adresă are caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale. Actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificația noțiunii de act administrativ.

În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009. În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că: Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Deciziile Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

În reglementarea constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție. Nicio dispoziție constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar. Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ. Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna această prezumție legală absolută.

În consecință, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal. Înalta Curte precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României. În cauză, judecătorul fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la condiția cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În acest sens, efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care reglementează neretroactivitatea actelor administrative. Cu privire la paguba iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea drepturilor salariale care urmau să fie încasate începând cu 10 iulie 2009. Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3573 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.