ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3333 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția rămânerii fără obiect, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a suspendat executarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că adresa atacată prin prezenta acțiune este un act producător de efecte juridice, întrucât în baza acestei adrese s-a procedat la plata unei indemnizații diminuate. Dacă adresa ar fi fost lipsită de efecte juridice, reclamanții ar fi încasat indemnizațiile împreună cu sporul de 50% în baza unor acte administrative anterioare ale pârâtului.

Cu privire la excepția rămânerii fără obiect, instanța de fond a reținut că cererea de suspendare poate fi formulată de orice persoană vătămată prin actul administrativ, iar suspendarea se dispune în raport de un element obiectiv (cazul bine justificat) și de un element subiectiv (paguba iminentă). Suspendarea se poate dispune până la soluționarea pe fond a acțiunii persoanei respective, în aceste condiții, orice persoană vătămată este îndreptățită să formuleze o astfel de cerere independent de demersurile întreprinse de alte persoane vătămate, astfel încât și excepția rămânerii fără obiect este neîntemeiată. Pe fondul cauzei, a apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se îndeplinirea cumulativă a condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului, care la o primă analiză intră în contradicție cu dispoziții din hotărâri judecătorești executorii. Mai mult, actul atacat pare a fi în conflict cu disp. art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 operându-se o diminuare a drepturilor salariale ale magistraților. În plus, s-a observat că în susținerea actului se invocă dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, însă dispozițiile acestei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul că s-ar referi la suspendarea plății unor drepturi viitoare, ci prin această ordonanță s-a reglementat procedura de plată a unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

O.U.G. nr. 71/2009 nu conține nicio prevedere cu privire la modul de efectuare a plăților curente, ci doar cu privire la datoriile restante. În ceea ce privește paguba iminentă, se constată că actul atacat are consecințe patrimoniale negative asupra reclamanților producându-se lună de lună o diminuare a drepturilor salariale. Împotriva sentinței Curții de Apel București a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (actualmente Ministerul Justiției), invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Recurentul a reiterat apărările formulate la judecata în fond, sub forma criticilor în recurs, susținând, în esență, următoarele: 1. Prima instanță în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că reclamanții nu au îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată. 2. Adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002. 3. Pe fond, recurentul susține că instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304.pct. 9 C. proc. civ. În ce privește cazul bine justificat, recurentul arată că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare care se bucură de prezumție de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada anterioară emiterii sale, deci nu retroactivează, ordonanța producând efecte juridice de la data intrării în vigoare, respectiv 18 iunie 2009. Cât privește condiția pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești prin care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G.

nr. 71/2009 și având în vedere că sumele se vor indexa cu I.P.C., nu se poate afirma că există pericolul producerii unor pagube grave în patrimonial reclamanților. A mai susținut că, în urma pronunțării Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv Decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este legală. Prima instanță a soluționat corect atât excepțiile invocate, cât și cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare. Recurentul reiterează excepția inadmisibilității acțiunii cu aceeași motivare că și la judecata în primă instanță, invocând în același timp lipsa plângerii prealabile. Prin adresa din 3 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G.

nr. 71/2009. Această adresă are caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale. Actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificația noțiunii de act administrativ. În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G.

nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009. În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că: Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Deciziile Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte. În reglementarea constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei Decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar. Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ. Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna această prezumție legală absolută. În consecință, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României. În cauză, judecătorul fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la condiția cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În acest sens, efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care reglementează neretroactivitatea actelor administrative. Cu privire la paguba iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu 10 iulie 2009. Față de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și va menține sentința primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. Având în vedere că în cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G.

nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, a fost înființat Ministerul Justiției prin reorganizarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată are în vedere Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3333 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.