ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3333 din 12

octombrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii

și excepția rămânerii fără obiect, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a

suspendat executarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că adresa atacată prin prezenta acțiune este un

act producător de efecte juridice, întrucât în baza acestei adrese s-a procedat

la plata unei indemnizații diminuate.

Dacă adresa ar fi fost

lipsită de efecte juridice, reclamanții ar fi încasat indemnizațiile împreună cu

sporul de 50% în baza unor acte administrative anterioare ale pârâtului.

Cu privire la excepția

rămânerii fără obiect, instanța de fond a reținut că cererea de suspendare poate

fi formulată de orice persoană vătămată prin actul administrativ, iar suspendarea

se dispune în raport de un element obiectiv (cazul bine justificat) și de un element

subiectiv (paguba iminentă). Suspendarea se poate dispune până la soluționarea pe

fond a acțiunii persoanei respective, în aceste condiții, orice persoană vătămată

este îndreptățită să formuleze o astfel de cerere independent de demersurile întreprinse

de alte persoane vătămate, astfel încât și excepția rămânerii fără obiect este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, a apreciat

că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se îndeplinirea

cumulativă a condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv

paguba iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul bine

justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă asupra

prezumției de legalitate a actului, care la o primă analiză intră în contradicție

cu dispoziții din hotărâri judecătorești executorii.

Mai mult, actul atacat

pare a fi în conflict cu disp. art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 operându-se

o diminuare a drepturilor salariale ale magistraților.

În plus, s-a observat

că în susținerea actului se invocă dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, însă dispozițiile

acestei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul că s-ar referi la suspendarea

plății unor drepturi viitoare, ci prin această ordonanță s-a reglementat procedura

de plată a unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile.

O.U.G. nr. 71/2009 nu

conține nicio prevedere cu privire la modul de efectuare a plăților curente, ci

doar cu privire la datoriile restante.

În ceea ce privește paguba

iminentă, se constată că actul atacat are consecințe patrimoniale negative asupra

reclamanților producându-se lună de lună o diminuare a drepturilor salariale.

Împotriva sentinței Curții

de Apel București a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești (actualmente Ministerul Justiției), invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Recurentul a reiterat

apărările formulate la judecata în fond, sub forma criticilor în recurs, susținând,

în esență, următoarele:

greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că reclamanții

nu au îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, care reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de chemare

în judecată.

constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită

de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem,

materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune

de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca

urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009

și Legea nr. 500/2002.

susține că instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului

atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare

prevăzut de art. 304.pct. 9 C. proc. civ.

În ce privește cazul bine

justificat, recurentul arată că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare

care se bucură de prezumție de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada

anterioară emiterii sale, deci nu retroactivează, ordonanța producând efecte juridice

de la data intrării în vigoare, respectiv 18 iunie 2009.

Cât privește condiția

pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba de o diminuare

a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești prin

care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele

stabilite de O.U.G. nr. 71/2009 și având în vedere că sumele se vor indexa cu I.P.C.,

nu se poate afirma că există pericolul producerii unor pagube grave în patrimonial

reclamanților.

A mai susținut că, în

urma pronunțării Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, instanțele

nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în

vedere exclusiv Decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea

nr. 50/1996 abrogat.

Intimații-reclamanți nu

au formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată

prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.

Prima instanță a soluționat

corect atât excepțiile invocate, cât și cererea de suspendare pe fondul ei, toate

criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare.

Recurentul

reiterează excepția

inadmisibilității acțiunii

cu aceeași motivare că și la

judecata în primă instanță, invocând în același timp lipsa plângerii prealabile.

Prin adresa din 3 iulie

2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, că începând

cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita

fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata

urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.

Această adresă are caracterul

unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea

executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un

raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale.

Actul a cărui suspendare

s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri

de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel

încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind

semnificația noțiunii de act administrativ.

În plus, măsura supusă

analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și

a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește aplicabilitatea

Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că:

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Deciziile Curții Constituționale

nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor

în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

În reglementarea constituțională

actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție

și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum se dispune

în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție constituțională

sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei Decizii a Curții Constituționale,

în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate

de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului judecat

face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinată în

art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

Puterea de lucru judecat

prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio

autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna această prezumție legală

absolută.

În consecință, apărarea

recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunțării

Deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte precizează

că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire,

așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României.

În cauză, judecătorul

fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate

condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de fapt

și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În acest sens, efectele

retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care

reglementează neretroactivitatea actelor administrative.

Cu privire la paguba iminentă,

este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea

drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu 10 iulie 2009.

Față de considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de Ministerul Justiției și va menține sentința primei instanțe,

ca fiind legală și temeinică.

Având în vedere că în

cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009

pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale,

a fost înființat Ministerul Justiției prin reorganizarea Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată are în

vedere Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile

și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3333 din 12 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2010.