ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4040 din 19 noiembrie 2009,

Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii și

excepția lipsei de interes, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a

suspendat executarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiate cele două

excepții invocate de pârât prin întâmpinare.

Cu privire la

excepția de inadmisibilitate a cererii, instanța a reținut că actul

administrativ suspus controlului de legalitate nu este o simplă operațiune

tehnico-materială de încunoștiințare a ordonatorilor de credite, ci un act emis

în regim de putere publică, ce modifică raporturile juridice stabilite între

pârât și personalul bugetar reprezentat de judecători și personalul auxiliar de

specialitate din instanțele judecătorești, în sensul diminuării drepturilor

salariale cuvenite acestora.

Cu privire la

excepția lipsei de interes, a reținut că folosul practic urmărit de reclamanți

prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată constă în obținerea

sumelor reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare nervoasă, iar în

condițiile în care aceste sporuri nu au fost plătite nu se poate considera că

nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării actului

administrativ contestat.

Pe fondul cauzei, a

apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se

îndeplinirea condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

paguba iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul

bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.

Astfel, actul emis,

produce efecte juridice grave și imediate, în temeiul acestuia sistându-se

plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a

fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică

raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraților și

personalului auxiliar din instanțele judecătorești, în sensul diminuării

acestor drepturi salariale.

S-a constatat că prin

adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile

salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

calculat la indemnizația de încadrare brută lunară a fost diminuat retroactiv,

și prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanților.

Împotriva sentinței

Curții de Apel București a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul și-a

structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:

mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul

că reclamanții nu au îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art.

7 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o condiție de admisibilitate a

cererii de chemare în judecată, iar adresa contestată nu constituie un act

administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de

ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem,

materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă

operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite,

realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu

Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002, reiterând astfel excepția inadmisibilității

acțiunii.

de-al doilea motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluției

pronunțate, afirmând că „instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al actului atacat, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a

legii”.

În ce privește cazul

bine justificat, recurentul arată că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în

vigoare care se bucură de prezumție de legalitate, acesta neproducând efecte

pentru perioada anterioară emiterii sale, deci nu retoactivează, ordonanța

producând efecte juridice de la data intrării în vigoare, respectiv 18 iunie

2009.

Cât privește condiția

pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba de o

diminuare a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri

judecătorești prin care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în

condițiile și termenele stabilite de O.U.G.nr. 71/2009 și având în vedere că

sumele se vor indexa cu I.P.C., nu se poate afirma că există pericolul

producerii unor pagube grave în patrimonial reclamanților.

A mai susținut că, în

urma pronunțării Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale,

instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond

trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să

considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.

Intimații-reclamanți

nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.

Prima instanță a

soluționat corect atât excepțiile invocate, cât și cererea de suspendare pe

fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele

expuse în continuare.

Recurentul

reiterează excepția

inadmisibilității acțiunii

cu aceeași motivare ca și

la judecata în primă instanță, invocând în același timp lipsa plângerii

prealabile.

Înalta Curte reține

că împotriva actului pretins vătămător s-a formulat plângere prealabilă în

condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare (filele 8 -

11 dosar fond), astfel că nu poate fi reținută această critică.

Prin adresa din 3

iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente

lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit

O.U.G. nr. 71/2009.

Această adresă are

caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică

centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de

lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor

salariale.

Actul a cărui

suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a

dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii

iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004 privind semnificația noțiunii de act administrativ.

În plus, măsura

supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în

vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a

O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește

aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că:

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Deciziile Curții

Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile

și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta

Curte.

În reglementarea

constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte

de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin

lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei

decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a

hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului

judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres

determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4) C. civ.

Puterea de lucru

judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului,

astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna

această prezumție legală absolută.

În consecință,

apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca

urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport

legal.

Înalta Curte

precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse

la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11

din Constituția României.

În cauză, judecătorul

fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind

respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de

fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În acest sens,

efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004,

care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.

Cu privire la paguba

iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor, constând

în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu 10 iulie

2009.

Față de

considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

Având în vedere că în

cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009

pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale, a fost înființat Ministerul Justiției prin reorganizarea Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi

pronunțată are în vedere Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis,

în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4040 din 19 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2010.