ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3556 din 28

octombrie 2009, a respins excepția lipsei de interes și respectiv de obiect și

pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții A.A.O.A., A.D., A.M., A.V., B.L.,

B.M., B.V., B.D., B.A.R., B.I., B.M., B.R., B.A., B.A., B.E., C.R., C.D.M., C.M.,

C.A., C.G.I., D.S.M., D.G., F.V.I., F.A., G.D., G.C.C., G.E.P., G.C.E., G.G., G.I.,

I.C.A., I.F., I.F., I.M.G., I.A., I.M., I.C.R., I.F.E., L.G., L.C., L.G.A., M.(P.)A.M.S.,

M.V.M., M.A.M., M.F., M.N., M.B., M.M., N.V., N.V., N.C.V., O.E., P.M., P.E., P.P.,

P.L., P.G.A., P.F., P.A., P.G., R.E.G., R.M., R.D., R.M., R.S.C., S.V., S.Ș., S.M.,

S.I., S.G., S.C., Ș.F., T.E.D., T.C.C., T.A.L., T.E., T.G., T.D., V.A., V.E., Z.A.

și Z.M.D. în contradictoriu cu M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, cu consecința suspendării Ordinului nr. 1472/2009 și a

deciziei nr. 1471 din 2 iulie 2009, emise de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței

de fond.

În acest sens instanța a reținut că,

prin Ordinul nr. 1472/2009 dat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, începând cu 1 iunie 2009,

suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin Decizia nr.

1771, aceeași măsură a fost dispusă în privința deciziei nr. 525 din 3 martie

2009 prin care era acordat același spor și personalului auxiliar de

specialitate din cadrul M.P.

Cu privire la excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii, respectiv a lipsei de obiect, în considerarea

acelorași împrejurări, prima instanță a reținut că aspectele invocată de pârât,

referitoare la faptul că executarea actelor contestate a fot deja suspendată în

alte dosare, nu lipsește prezenta acțiune de interes de vreme ce, potrivit alin.

(1) al art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului

administrativ unilateral se dispune până la pronunțarea instanței investită cu

soluționarea fondului pricinii având aceleași părți, adică a cererii în

anularea actului promovată de către aceeași reclamanți, împrejurare confirmată

și de prevederile art. 14 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, s-a apreciat că reprezintă

o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actelor

administrative contestate, împrejurarea că acestea retroactivează, având

incidentă asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie

2009, deși sunt emise la 2 iulie 2009, precum și faptul că la fundamentarea în

drept a actelor administrative a căror suspendare se solicită, emitentul lor a

avut în vedere, exclusiv, dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 care se referă la

modalitatea de plată a sumelor prevăzute în titluri executorii, respectiv

drepturi salariale restante și nu la ordinele mai sus menționate care privesc

sporuri salariale pentru viitor.

S-a mai constatat că prin diminuarea

drepturilor salariale cu 50 % ordinele vizate produc reclamanților un

prejudiciu previzibil și în raport de speranța lor legitimă cu privire la

valoarea patrimonială pe care urmare să o primească.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul reiterând excepția lipsei de interes și a lipsei de

obiect a acțiunii.

Pe fond acesta a susținut că nu se

poate aprecia existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului

administrativ atacat, atâta vreme cât, prin emiterea acestuia se suspendă plata

sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică din motive strict

financiare, respectiv lipsa fondurilor alocate de M.F.P., plata urmând a fi făcută

în condițiile și în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, astfel încât nu se poate vorbi

de o diminuare a drepturilor salariale ci numai de o amânare a plății lor și,

prin urmare, nu este îndeplinită nici condiția existenței unei pagube iminente.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins, pentru următoarele considerente:

Privitor la excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii, Curtea constată că este neîntemeiată, așa cum,

corect a reținut instanța de fond, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada

suspendării anterioare a efectelor actului contestat prin hotărâri opozabile

reclamanților și în condițiile în care, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, orice persoană vătămată prin acte administrative beneficiază de acest

drept, cu condiția de a face dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor

legii.

Nu este întemeiată nici susținerea

potrivit căreia, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, privind salarizarea

unitară, cererea de suspendare formulată în cauză a rămas fără obiect întrucât

analizarea de către instanță a cererii cu care este investită trebuie făcută în

raport de legislația în vigoare la data emiterii actului contestat.

Astfel, în speță, Înalta Curte

constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

următoarele argumente:

În primul rând, așa cum a reținut și

prima instanță, prin actele administrative analizate, emise la data de 2 iulie 2009,

recurenții au intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești

cuvenite intimaților pe luna iunie 2009.

Prin această măsură, Înalta Curte

poate aprecia că există indicii în sensul că recurenții au încălcat principiul

neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României,

care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile.

În acest sens, se impune a preciza

că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații

existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor de

contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu

general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative.

Trebuie precizat, de asemenea, că

interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu

interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În cauza de față, Înalta Curte

consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la

nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări

retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu

putere de lege.

De asemenea, un alt aspect care

vădește aparența de nelegalitate a actelor contestate îl constituie încălcarea

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora

drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau

suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea

judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.

În raport cu aceste prevederi

legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nici o autoritate

publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în

vigoare.

În ceea ce privește noțiunea de

pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, o

definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

Această condiție legală este, de

asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi

salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în

contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat.

Față de cele arătate, apreciind că

în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite

condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art.

20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de

pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.P. –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței

civile nr. 3556 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2010.