ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3703 din 04 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes, a admis acțiunea formulată de reclamanții M.L., A.L., G.G., Ș.G.A.; P.A.M., O.E.B., D.C., S.A., A.F., A.V., E.E., N.M. și I.E.C. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. și a suspendat executarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiate cele două excepții invocate de pârât prin întâmpinare.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate a cererii motivată de împrejurarea că actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o operațiune administrativă, instanța a reținut că actul administrativ suspus controlului de legalitate nu este o simplă operațiune tehnico-materială de încunoștiințare a ordonatorilor de credite, ci un act emis în regim de putere publică, ce modifică raporturile juridice stabilite între pârât și personalul bugetar reprezentat de judecători și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești, în sensul diminuării drepturilor salariale cuvenite acestora.

Cu privire la excepția lipsei de interes motivată de împrejurarea că adresa contestată a fost deja suspendată în alte cauze, instanța a reținut că adresa există, iar suspendarea dispusă în alte cauze poate înceta în condițiile în care părțile nu formulează și acțiunea în anularea actului în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 și sub acest aspect nu se poate reține lipsa de interes a reclamanților. Pe fondul cauzei, a apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se îndeplinirea condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat. Cu privire la cazul bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.

Astfel, actul emis, produce efecte juridice grave și imediate, în temeiul acestuia sistându-se plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar din instanțele judecătorești, în sensul diminuării acestor drepturi salariale. S-a constatat că prin adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară a fost diminuat retroactiv, și prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanților.

Împotriva sentinței Curții de Apel București a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.J.L.C., care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea în principal a cererii ca inadmisibilă și în subsidiar, ca nefondată. În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C.proc.civ, recurentul a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate ale sentinței: Adresa contestată nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002. Pe fond, a arătat că prima instanță a realizat un raționament eronat prin care a concluzionat că O.U.G. nr. 71/2009 nu se aplică sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acesta nefiind plătit în baza hotărârilor judecătorești ci în baza Legii nr. 50/1996 și a Ordinul M.J. nr. 768/2009. A conchis recurentul că, după pronunțarea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.

A mai arătat că pentru a fi suspendată executarea actului contestat, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs și, prin urmatre, nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare. Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 s-a dispus de către M.J.L.C., că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G.

nr. 71/2009. Această adresă are caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale. Actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificația noțiunii de act administrativ. În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G.

nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009. În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că: Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Deciziile Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte. În reglementarea constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar. Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ. Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna această prezumție legală absolută. În consecință, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României. În cauză, judecătorul fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la condiția cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În acest sens, efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care reglementează neretroactivitatea actelor administrative. Cu privire la paguba iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu 10 iulie 2009. Față de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de M.J.L.C., sentința primei instanțe fiind legală și temeinică. Având în vedere că în cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G.

nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, a fost înființat Ministerul Justiției prin reorganizarea M.J.L.C., hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată are în vedere Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3703 din 04 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 aprilie 2010.