ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3703

din 04 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes, a admis acțiunea

formulată de reclamanții M.L., A.L., G.G., Ș.G.A.; P.A.M., O.E.B., D.C., S.A.,

A.F., A.V., E.E., N.M. și I.E.C. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. și a

suspendat executarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiate cele două

excepții invocate de pârât prin întâmpinare.

Cu privire la excepția

de inadmisibilitate a cererii motivată de împrejurarea că actul a cărui

suspendare s-a solicitat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004,

ci o operațiune administrativă, instanța a reținut că actul administrativ

suspus controlului de legalitate nu este o simplă operațiune tehnico-materială

de încunoștiințare a ordonatorilor de credite, ci un act emis în regim de

putere publică, ce modifică raporturile juridice stabilite între pârât și

personalul bugetar reprezentat de judecători și personalul auxiliar de

specialitate din instanțele judecătorești, în sensul diminuării drepturilor

salariale cuvenite acestora.

Cu privire la

excepția lipsei de interes motivată de împrejurarea că adresa contestată a fost

deja suspendată în alte cauze, instanța a reținut că adresa există, iar

suspendarea dispusă în alte cauze poate înceta în condițiile în care părțile nu

formulează și acțiunea în anularea actului în termenul prevăzut de art. 14 alin.

(1) teza finală din Legea nr. 554/2004 și sub acest aspect nu se poate reține

lipsa de interes a reclamanților.

Pe fondul cauzei, a

apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reținându-se

îndeplinirea condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

paguba iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul

bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.

Astfel, actul emis,

produce efecte juridice grave și imediate, în temeiul acestuia sistându-se

plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a

fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică

raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraților și

personalului auxiliar din instanțele judecătorești, în sensul diminuării

acestor drepturi salariale.

S-a constatat că prin

adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile

salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

calculat la indemnizația de încadrare brută lunară a fost diminuat retroactiv,

și prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanților.

Împotriva sentinței

Curții de Apel București a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.J.L.C.,

care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe

fond respingerea în principal a cererii ca inadmisibilă și în subsidiar, ca

nefondată.

În motivarea

recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C.proc.civ,

recurentul a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate ale

sentinței:

Adresa contestată nu

constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură

stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori

din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre

o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de

credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009,

coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

Pe fond, a arătat că prima

instanță a realizat un raționament eronat prin care a concluzionat că O.U.G. nr.

71/2009 nu se aplică sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acesta

nefiind plătit în baza hotărârilor judecătorești ci în baza Legii nr. 50/1996

și a Ordinul M.J. nr. 768/2009.

A conchis recurentul

că, după pronunțarea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale

instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond

trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să

considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.

A mai arătat că

pentru a fi suspendată executarea actului contestat, este necesar ca acesta să

fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs și,

prin urmatre, nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat

efectele înainte de pronunțarea instanței.

Intimații-reclamanți

nu au formulat întâmpinare.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin adresa nr. 76602

din 3 iulie 2009 s-a dispus de către M.J.L.C., că începând cu data de 10 iulie

2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se

include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata urmând

să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.

Această adresă are

caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică

centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de

lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor

salariale.

Actul a cărui

suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a

dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii

iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004 privind semnificația noțiunii de act administrativ.

În plus, măsura

supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în

vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a

O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește

aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că:

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Deciziile Curții

Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile

și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta

Curte.

În reglementarea

constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte

de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin

lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei

decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a

hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului

judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres

determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

Puterea de lucru

judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului,

astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna

această prezumție legală absolută.

În consecință,

apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca

urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport

legal.

Înalta Curte

precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse

la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11

din Constituția României.

În cauză, judecătorul

fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind

respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de

fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În acest sens,

efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004,

care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.

Cu privire la paguba

iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor,

constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu

10 iulie 2009.

Față de considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de M.J.L.C., sentința primei instanțe fiind legală și

temeinică.

Având în

vedere că în cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G.

nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul

administrației publice centrale, a fost înființat Ministerul Justiției prin

reorganizarea M.J.L.C., hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată are în

vedere Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile

și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3703 din 04 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 aprilie 2010.