ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5282/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții V.M.T., G.M.L., N.C., P.M., L.N., G.G.C., T.M., M.J., A.G.

și M.I. au chemat în judecată pe pârâtul M.J.L.C. pentru ca prin sentința ce se

va pronunța să se dispună suspendarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că prin adresa a cărei suspendare s-a solicitat s-a

dispus ca începând cu 10 iulie 2009 drepturile salariale să fie achitate fără a

se include și sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel

încât drepturile salariale sunt afectate substanțial.

Au invocat în susținerea

cererii prevederile art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O. și practica C.E.D.O. în

materia neexecutării hotărârii judecătorești având ca obiect drepturi

salariale.

Prin sentința nr. 2898 din 21

iulie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanți

și a suspendat executarea actului administrativ emis de pârât sub nr. 7660 din

3 iulie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile cerute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine

justificat.

Cu privire la cazul bine

justificat judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă asupra

prezumției de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.

Instanța de recurs

Împotriva sentinței Curții

de Apel București s-a declarat recurs de către pârâtul M.J.L.C. A arătat că

procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, că adresa nu are caracter de

act administrativ, ci reprezintă o măsură dispusă de ordonatorul principal de

credite, o simplă operațiune de înștiințare a ordonatorilor secundari și

terțiari cu privire la intrare în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009.

S-a mai arătat că instanța

de fond trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 838 din 27 mai 2008 a Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea nr. 50/1998 ca fiind abrogat.

Înalta Curte examinând

obiectul cererii de chemare în judecată, motivele de recurs și legislația

aplicabilă reține următoarele:

Prin adresa din 3 iulie 2009

s-a dispus de către M.J.L.C., că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile

salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze

eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.

Această adresă are

caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică

centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de

lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor

salariale.

Actul a cărui suspendare s-a

solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de

modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009,

astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004

privind semnificația noțiunii de act administrativ.

În ceea ce privește

aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că:

Potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Deciziile Curții

Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile

și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta

Curte.

În reglementarea

constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte

de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin

lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei

decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a

hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului judecat

face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres determinată în art.

1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

Puterea de lucru judecat

prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel

nici o autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna această

prezumție legală absolută.

În consecință, apărarea

recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a

pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte precizează că

hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la

îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din C.E.D.O.,

text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României.

În cauză, judecătorul

fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind

respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva actului pretins

vătămător s-a formulat plângere prealabilă.

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de stare de

fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În acest sens efectele

retroactive ale actului, nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004,

care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.

Referitor la paguba

iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor,

constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu

10 iulie 2009.

Criticile privind citarea

recurentului la instanța de fond sunt neîntemeiate, în raport de obiectul

pricinii, repartizarea dosarelor și stabilirea termenului fiind efectuate

automat prin aplicația ECRIS, pârâtul fiind citat prin fax.

Având în vedere considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de M.J.L.C., sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 2898 din 21 iulie 2009, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2009.