ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4857/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4857/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanții P.E.,
S.D., L.L.A., ș.a.,
au solicitat
suspendarea adresei nr.
76602 din 3 iulie 2009 emisă de pârât.
În motivarea acțiunii, reclamanții au
arătat că, prin actul administrativ contestat, pârâtul a dispus, cu începere de
la data de 10 iulie 2009, achitarea drepturilor salariale aferente lunii iunie
2009 fără includerea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare
neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să
se păstreze și pentru viitor.
În concepția reclamanților, actul
administrativ solicitat a fi suspendat întrunește cerința cazului bine
justificat, întrucât refuzul plății sporului aflat în discuție, pe o perioadă
nedeterminată, încalcă prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,
ale art. 1 alin. (4) și ale art. 15 alin. (2) din Constituție.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin
care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că adresa în cauză
nu reprezintă un act administrativ, ci o simplă operațiune de încunoștințare a
ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării
în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009.
Pe fond pârâtul a invocat faptul că în
cauză nu sunt îndeplinite cerințele specifice art. 14 și art. 15 din Legea nr.
554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă.
Împrejurările în care a fost emisă adresa
a cărei suspendare se solicită nu sunt de natură că creeze o îndoială serioasă
asupra legalității acesteia, nefiind vorba de o diminuare a drepturilor
salariale cuvenite reclamanților, care sunt și au fost calculate în conformitate
cu O.U.G. nr. 27/2006, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești care
va fi realizată potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.
Prin sentința civilă nr. 299 din 28 iulie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis
acțiunea reclamanților și a suspendat executarea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009
emisă de pârât, până la soluționarea fondului acțiunii în anularea acestui act.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada formulării plângerii
prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar adresa
contestată reprezintă un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 554/2004, care produce efecte juridice în ceea ce privește
drepturile salariale cuvenite reclamanților, în sensul diminuării acestora,
considerente pentru care excepția inadmisibilității invocată de pârât va fi
respinsă.
Instanța de fond a reținut că reprezintă
o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de incidență asupra
drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși este emis
la data de 3 iulie 2009.
Prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009,
drepturile salariale, respectiv dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare
neuropsihică, au fost diminuate retroactiv și prin aceasta se produce un
prejudiciu reclamanților, care aveau o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea
patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna
iunie 2009.
Împotriva acestei sentințe pârâtul
Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a declarat recurs criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, încadrat în
drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat
următoarele critici de nelegalitate ale sentinței:
- instanța de fond în mod greșit a
respins excepția inadmisibilității acțiunii;
- adresa contestată nu constituie un
act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de
ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem,
materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă
operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite,
realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu
Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.
- în cauză nu este întrunită
condiția cazului bine justificat, nefiind vorba despre o aparență de
nelegalitate a acestui act și nici condiția pagubei iminente, întrucât
reclamanții nu au fost lezați în drepturile salariale ce li se cuvin.
Recurentul mai susține că nu este
vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite intimaților reclamanți,
care sunt și au fost calculate în conformitate cu O.U.G. nr.
27/2006, ci doar de executarea unor hotărâri
judecătorești care va fi realizată nu ca până în acest moment, lunar, ci
potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.
Astfel, având în vedere că plata
titlurilor executorii s-a realizat și se realizează exclusiv în conformitate cu
legea, plățile urmând a se efectua eșalonat și avându-se în vedere și indexarea
sumelor cu IPC nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune
grave în patrimoniul reclamanților.
La 27 mai 2009 Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 838/2009 prin care a constatat existența unui
conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe
de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Recurentul a solicitat instanței de
recurs să constate că după pronunțarea deciziei Curții Constituționale,
instanțele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de Casație și
Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 întrucât o asemenea conduită nu
face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constatate
expres de Curtea Constituțională.
Analizând sentința atacată în raport
de motivul de recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru
considerentele care vor fi expuse în continuare.
Așa cum s-a reținut anterior,
obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării adresei
nr. 76602 din 3 iulie 2009 emisă de recurentul Ministerul Justiției și
Libertăților Cetățenești.
Prin acest act, emitentul a dispus
ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să
se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare
neuropsihică. În plus, aceeași autoritate publică a arătat că această
modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor,
plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform
eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în
titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului
din sectorul bugetar (a se vedea fila 4 dosar fond).
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în
condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității
ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să
dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la
pronunțarea instanței de fond.
Din lecturarea textului legal
anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură
excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a
fi în prezența unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)
din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se
înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o
autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării
executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică
sau stinge raporturi juridice.
În speța de față, nu poate fi
primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act
administrativ a adresei solicitate a fi suspendate.
În mod evident, adresa în discuție
adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor de
serviciu existente între judecători și stat: mai precis, este vorba de
modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna
iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în
cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării
executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar
și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
Așadar, nu se poate afirma că suntem
în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către
ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține în mod eronat
recurentul.
Pe de altă parte, trebuie amintit
faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument
procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de
judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât
autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din
punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă
să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
După cum se cunoaște, suspendarea
actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor
acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic,
el există.
Actul administrativ se bucură de
prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de
autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate
(actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul
executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși
titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele
administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa
legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de
drept și o democrație constituțională.
Din acest motiv, suspendarea
efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care
judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt
îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Așa cum am amintit mai sus, o
condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a
existenței unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din
Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări
legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ.
Prin urmare, condiția existenței
unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc
argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului
administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni
suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un
indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat
faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu
fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea
întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul).
În sistemul juridic românesc, acest
principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din
Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în
România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este
obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală
arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative,
legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al
efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.
Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot
ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie
să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul
administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speța de față, Înalta Curte
constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de
următoarele argumente:
În primul rând, așa cum a reținut și
prima instanță, prin actul administrativ analizat, emis la data de 3 iulie 2009,
recurentul s-a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești
cuvenite intimaților pe luna iunie 2009.
Prin această măsură, Înalta Curte
poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat principiul
neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României,
care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau
contravenționale mai favorabile.
În acest sens, se cuvine a preciza
faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor
situații existente înainte de momentul emiterii actului.
În jurisprudența dezvoltată de
instanțele de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută
ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor
administrative.
Trebuie arătat faptul că interdicția
retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu
interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.
În cauza de față, Înalta Curte
consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la
nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări
retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu
putere de lege.
În altă ordine de idei, o altă
aparență de nelegalitate o constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin.
(2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale
judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în
cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și
procurorilor se stabilește prin lege specială.
Cu alte cuvinte, în raport de acest
text normativ, plata salariilor nu poate fi diminuată de nici o autoritate
publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în
vigoare.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș)
din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se
înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea
previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu
public.
În concepția instanței de control
judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de
diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și
previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre
magistrați și stat.
În ceea ce privește invocarea
Deciziei nr. 838/2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că
decizia a fost pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură
constituțională și nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea
deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în
exercitarea atribuției consacrate de art. 329 C. proc. civ.
De altfel, Curtea Constituțională a
statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și
limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992,
aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația
Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze
legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite
de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în M.Of., Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).
Pe cale de consecință, efectele
deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile,
inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către
autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.
În cauza de față, nu sunt incidente
dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 838/2009, instanța de fond
fiind investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a unui act
administrativ.
Prin urmare, Înalta Curte, în
temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art.
28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul
Justiției și Libertăților Cetățenești, împotriva sentinței civile nr. 299 din 28
iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.