ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4266/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4266/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iulie 2009

reclamanții V.M., V.E.C., Ș.L., M.A., V.S., A.M., B.V., B.G., G.A.M., Ș.C., V.D.,

G.D., G.A., M.A. și M.E., judecători în cadrul Tribunalului Vîlcea, au chemat

în judecată M.J.L.C., solicitând suspendarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de

pârât.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că prin această adresă s-a dispus ca începând cu 10 iulie

2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să fie achitate fără a

include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Această modalitate de calcul

se va păstra și pentru viitor, urmând ca plata acestui spor să se efectueze

conform eșalonării prevăzute de O.U.G.nr. 71/2009 privind plata unor sume

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale

personalului din sectorul bugetar.

S-a susținut că prin plata

sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în lunile

anterioare acesta a devenit un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate

dispune în continuare, neplata acestui spor reprezentând o diminuare a

drepturilor salariale care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni

disciplinare.

Au apreciat de asemenea,

reclamanții, că este îndeplinită și condiția pagubei iminente astfel cum este

definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, efectele adresei contestate având

aplicabilitate directă asupra indemnizației judecătorilor.

Schimbarea modalității de

plată a salariului eșalonat fără acordul reclamanților contravine principiilor

reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia plata se face cel

puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa

acordului angajatului.

În fine, au mai arătat

reclamanții, această împrejurare este de natură să aducă atingere art. 1 din

Protocolul 1 al C.E.D.O. în sensul că aceștia au înțeles să presteze

activitatea de magistrat în luna iunie 2009 fiind îndreptățiți a spera ca

indemnizația acordată să cuprindă și sporul de 50% de suprasolicitare

neuropsihică, însă după încheierea lunii și, deci, după prestarea activității

pe luna precedentă au fost informați că drepturile salariale vor fi acordate la

un nivel mult inferior.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2866 din 7

iulie 2009 a admis acțiunea reclamanților și a suspendat executarea actului

administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009 până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că adresa contestată reprezintă un act

administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite

reclamanților, în sensul discriminării acestora și că sunt îndeplinite

condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat

constând din îndoiala puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ și paguba iminentă produsă reclamanților.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se

arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât instanța de judecată a apreciat greșit că adresa

contestată ar constitui un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, pe

de o parte, și că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din acest

act normativ, referitoare la existența cazului justificat și a pagubei

iminente, pe de altă parte.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În ceea ce privește critica

referitoare la natura juridică de act administrativ a actului contestat, se va

reține că este neîntemeiată, așa cum corect s-a reținut și prin sentința

recurată.

Astfel, obiectul acțiunii îl

constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, a adresei

din 3 iulie 2009 emisă de conducătorul autorității recurente.

Prin acest act, emitentul a

dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie

2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeași autoritate publică a arătat că

această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru

viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform

eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în

titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului

din sectorul bugetar.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) din actul normativ susmenționat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În raport cu dispozițiile

legale susmenționate, în speța de față nu poate fi primită critica

recurentului, în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei

contestate.

În mod evident, adresa în

discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al

raporturilor de serviciu existente între judecători și stat: mai precis, este

vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată

în luna iunie 2009.

Mai mult, măsura contestată

în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea

organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009.

Așadar, nu se poate afirma

că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către

ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține în mod eronat

recurentul.

Cu privire la cererea de

suspendare, se va reține, de asemenea, că soluția atacată este temeinică și

legală.

Astfel, așa cum s-a arătat,

obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării unui

act administrativ emis de ministrul justiției și libertăților cetățenești, prin

care s-a dispus, cu începere de la data de 01 iunie 2009, suspendarea plății

sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această

modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze și pentru

viitor. În plus, autoritățile pârâte au arătat că această modalitate de calcul

a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior

individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr.

71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În ceea ce privește această

măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor

administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării

principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se

află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului

contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra

celor vizați.

Suspendarea actelor juridice

este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul

dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția

de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă);

de aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ

unilateral este, el însuși, titlu executoriu.

Așadar, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situație de

excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă

atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale care

reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele

ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Rezultă din textul legal

susmenționat că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere

a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul

rând, existența unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, este de

subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu

fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea

întocmai a legii de către destinatarii ei: cetățeanul și statul.

În sistemul juridic

românesc, acest principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin.

(2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că,

în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor

administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al

actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de

legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile

publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în

concret au obligația să o realizeze; așadar, între actul administrativ și lege

există în mod necesar un raport de subordonare.

În speța de față, Înalta

Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

următoarele argumente:

În primul rând, așa cum a

reținut și prima instanță, prin actul administrativ analizat, emis la data de 3

iulie 2009, recurentul a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor

bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009.

Prin această măsură, Înalta

Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat

principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția

României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii

penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens, se impune a

preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor

situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor

de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un

principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor

administrative.

Trebuie precizat, de asemenea,

că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un

principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În cauza de față, Înalta

Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la

nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări

retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu

putere de lege.

De asemenea, un alt aspect

care vădește aparența de nelegalitate a actului contestat îl constituie

încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit

cărora drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi

diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar

salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.

În raport cu aceste

prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nici o

autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile

legale în vigoare.

În ceea ce privește noțiunea

de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

modificată, o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Această condiție legală

este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor

drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu

evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și

stat.

Față de cele arătate,

apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt

întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor

administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.J.L.C. împotriva sentinței nr. 2866 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.