ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2013

Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 7761 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de pârâtul Baroul București, respingându-se totodată ca nefondată excepția de nelegalitate invocată. Au fost respinse excepțiile prematurității și inadmisibilității cererii ca nefondate, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâții Baroul București, prin Consiliul Baroului București și Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Consiliul Uniunii. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, că art. 4 din Legea nr. 554/2004 conferă posibilitatea invocării nelegalității unui act administrativ, fără a condiționa invocarea excepției de nelegalitate de parcurgerea procedurii speciale de contestare a sa, iar, pe de altă parte, că procedura de contestare a acestei hotărâri este o procedură administrativ jurisdicțională, care, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și Constituției României, are caracter facultativ. În ce privește excepția de nelegalitate invocată, prima instanță a apreciat că hotărârea atacată conține toate elementele de validitate cerute de lege. S-a constatat că hotărârea în speță conține elementele de identificare a cererii reclamantului, motivul de fapt care a condus la respingerea solicitării, respectiv neînsușirea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, soluția respingerii cererii și temeiul de drept. Totodată, astfel cum s-a reținut, împrejurarea că reclamantul a publicat un manual de pregătire pentru admiterea în avocatură nu este o dovada a însușirii cunoștințelor necesare admiterii în profesie, iar nemenționarea, în cuprinsul hotărârii a calificativului sau notei obținute, a răspunsurilor și întrebărilor puse, nu atrage nelegalitatea hotărârii. În privința excepției prematurității cererii, instanța fondului a reținut că reclamantul a înregistrat la Baroul București o cerere de intrare în profesia de avocat cu scutire de examen, la care a anexat actele necesare. Reclamantului i s-a comunicat adresa din 10 mai 2010 emisă de Baroul București, de aducere la cunoștință a împrejurării că cererea sa va fi analizată în data de 22 iunie 2010. Astfel, Consiliul Baroului București a organizat un interviu la care reclamantul s-a prezentat în vederea susținerii cererii, după finalizarea acestui interviu nefiindu-i comunicat nici un rezultat cu privire la cererea formulată, situație în care acesta a înregistrat la UNBR plângerea cu nr. 3437 din 6 aprilie 2010. Cu adresa nr. J43ZC/2010 comunicată de UNBR acesta a primit răspuns în sensul ca a fost înregistrată contestația la UNBR cu nr. 143/c/14-09-2010 și că, în vederea soluționării, s-a solicitat Baroului București să comunice un punct de vedere. După 5 luni de la înregistrarea cererii la Baroul București, reclamantul a primit din partea baroului, prin decan, un răspuns în sensul că cererea sa a rămas fără obiect, pe motiv ca a înregistrat o cerere similară și la alt barou, împotriva adresei de răspuns reclamantul formulând o contestație înregistrată la UNBR. Reținând că din cererea depusă la Baroul București rezultă că reclamantul dorește să i se recunoască dreptul de primire în profesia de avocat, drept pe care l-a afirmat și prin cererea de chemare în judecată, prima instanță a apreciat că este nefondată excepția prematurității invocată de pârâți. În privința excepției inadmisibilității, judecătorul fondului a reținut că scopul reclamantului este de a i se recunoaște dreptul de primire în profesia de avocat, chiar dacă acesta a solicitat admiterea în profesie, iar distincția între cei doi termeni nu duce la inadmisibilitatea cererii, câtă vreme intenția reclamantului a fost aceea de a exercita profesia de avocat. Cu privire la această excepție s-a mai constatat că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege poate solicita instanței, printre altele, recunoașterea dreptului pretins, acesta fiind de altfel, primul petit al cererii formulate de reclamant. Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, poate fi numit în profesie, la cerere, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de consilier juridic timp de cel puțin 10 ani cu condiția neîncetării activității din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, Consiliul baroului poate verifica cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. S-a constatat că în speță s-a efectuat o verificare a cunoștințelor reclamantului, respingându-se cererea sa, întrucât acesta nu și-a însușit cunoștințele cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Instanța fondului a apreciat că publicarea de către reclamant a unui manual de pregătire pentru admiterea în avocatura nu este o dovadă a însușirii cunoștințelor necesare admiterii în profesie, o atare dovadă făcându-se cu ocazia verificării organizate de Consiliul Baroului, reclamantul nefăcând proba faptului că a răspuns corect la întrebările puse de membrii comisiei de verificare a cunoștințelor.

Motivele de recurs înfățișate de recurentul B.V. Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal a formulat recurs reclamantul B.V., indicând ca temei legal al demersului său prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 ca și prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant, făcând ample referiri la situația de fapt, la conținutul cererii de chemare în judecată și în contextul unor numeroase aprecieri de ordin personal, cu referire la structura paralelă a avocaturii din Baroul B. - aripa B., a adus următoarele critici hotărârii pronunțate de prima instanță: - pârâții nu au făcut dovada vreunei încălcări de către reclamant a prevederilor Legii nr. 51/1995, neputându-i-se imputa exercitarea abuzivă a dreptului de asociere întrucât nu există nicio hotărâre judecătorească din care să rezulte nelegalitatea constituirii Baroului Bacău, înregistrat de altfel la organele fiscale; - nu este prevăzută în lege nicio sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor privind exercitarea profesiei de avocat în cadrul altui barou în afara UNBR; - în condițiile în care instanța de fond ar fi reținut starea sa de incompatibilitate, astfel cum s-a solicitat, ar fi renunțat la calitatea de membru al Baroului Bacău, cabinetul său fiind organizat în calitate de PFA ca subiect de drept; - suprapunerea calității de avocat în structura paralelă a avocaturii din Baroul Bacău, în același timp cu profesia de consilier juridic nu presupune un motiv de nerecunoaștere a vechimii în funcții juridice; - instanța de fond nu a aplicat prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) în sensul producerii efectelor ei, ignorând totodată încălcarea de către pârâți a drepturilor și libertăților cetățenești, prin exprimare explicită cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea sa de primire în profesie; - s-a ignorat și încălcarea de către pârâți, în cazul său, a altor principii de drept european, cum ar fi principiul necesității și al oportunității, principiul proporționalității, al securității juridice, etc., consacrate prin Directiva nr. 2006/123/CE, fiind ignorată și practica în materie a instanței supreme; - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, incluzându-le pe cele de nelegalitate/nulitate a actelor administrative expres arătate, care au stat la baza înființării, recunoașterii și autorității entităților pârâte, "Baroul București" și "Uniunea Națională a Barourilor din România" (UNBR), fiind greșit analizate și interpretate prevederile legale aplicabile din Legea nr. 51/1995; - s-a ignorat împrejurarea că Hotărârea nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul București, prin Consiliul Baroului, nu a fost motivată în fapt și nu menționează în ce anume a constat evaluarea cunoștințelor juridice, care nici nu a fost corectă, răspunsurile sale fiind conforme bibliografiei și cu atât mai mult cu cât este și autorul unui manual publicat în anul 2010, vizând tocmai pregătirea pentru admiterea în profesia de avocat; - hotărârea instanței de fond cuprinde de altfel și motive contradictorii, străine de natura pricinii.

Apărările intimaților Intimații Baroul București, prin Consiliul Baroului București și Uniunea Națională a Barourilor din România au formulat întâmpinări la motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant, solicitând, în esență, respingerea ca nefondat a recursului formulat de B.V.. Intimații au învederat, inter alia, că recurentul a formulat cereri de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, și la barourile Iași, Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău, cereri ce i-au fost respinse iar acțiunile judecătorești soluționate până în prezent au fost de asemenea respinse toate ca neîntemeiate. În acest sens au fost depuse la dosar, cu titlu de practică judecătorească, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 4064 din 14 august 2011; nr. 4854 din 20 octombrie 2011; nr. 5016 din 27 octombrie 2011 și nr. 5862 din 6 decembrie 2011. Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a răspuns și a combătut întâmpinările formulate, reiterând practic motivele de recurs înfățișate.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor recurentului, raportat la actele și lucrările dosarului dar și față de apărările intimaților și de prevederile legale incidente, conform și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat recursul promovat de recurentul-reclamant, în considerarea celor în continuare expuse. 4.1. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dat fiind modul de redactare a motivelor de recurs, urmează să analizeze grupat criticile recurentului-reclamant, nefiind posibilă și nici necesară examinarea distinctă a fiecăruia dintre argumentele invocate și nici a aprecierilor, respectiv a interpretărilor personale ale recurentului-reclamant înfățișate cu privire la dispoziții din diverse acte normative, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea nu au legătură cu cauza de față. Prezentarea rezumativă a considerentelor hotărârii recurate, de mai sus, relevă că prin cererea inițială cu care a sesizat instanța de contencios administrativ, recurentul-reclamant a solicitat, pe de-o parte, recunoașterea dreptului său de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar pe de alta, obligarea Baroului București la emiterea deciziei de admitere în profesie, în aceste condițiuni și de înscriere în tabloul avocaților definitivi. Pe parcursul procesului, raportat și la excepțiile invocate de pârâții intimați, recurentul-reclamant a depus precizări de acțiune, față de adresele de răspuns și de corespondența purtată cu Uniunea Națională a Barourilor din România, cu referire și la Decizia nr. 224 din 9 iunie 2011 a Consiliului UNBR, comunicată în data de 23 iunie 2011 prin care s-a admis contestația reclamantului împotriva adresei inițial contestate, cu nr. 3437 din 3 septembrie 2010 și s-a dispus ca organul competent, respectiv Consiliul Baroului București, să emită decizie de admitere sau de respingere în profesie, cu scutire de examen. Urmare acestei decizii, astfel cum rezultă din adresa nr. 3437 din 22 iunie 2011, depusă la dosar la data de 30 iunie 2011, recurentul-reclamant a fost invitat la ședința Consiliului Baroului București în vederea soluționării cererii de primire în profesie cu scutire de examen, sens în care, pe parcursul procesului, început la 15 octombrie 2010, au fost acordate termene pentru finalizarea procedurii administrative aflate în derulare. Prin Hotărârea nr. 3437 din 1 septembrie 2011 a Consiliului Baroului București a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, fără scutire de examen, împotriva căreia s-a formulat contestație la UNBR înregistrată la 1 septembrie 2011, sub nr. 400/c (dosar fond), fără a se aduce la cunoștința instanțelor modalitatea de soluționare a acesteia. De altfel, prin ultimele cereri/precizări depuse de reclamant în fața primei instanțe, acesta nu și-a modificat petitul principal al cererii, arătând în plus că înțelege să formuleze o serie de excepții, cum ar fi excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul București și totodată alte 3 excepții de nulitate/nelegalitate a actelor de înființare, recunoaștere și autorizare a Baroului București, a UNBR și a Tabloului avocaților definitivi emis de ambele entități pârâte. Raportat la situația de fapt succint prezentată și la cronologia actelor și faptelor survenite pe parcursul judecării cauzei, față de precizările de acțiune formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că prima instanță în mod judicios, în limitele învestirii sale, a statuat în sensul că, practic, atât din cererile depuse la Barou cât și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, a rezultat că reclamantul a dorit și solicitat recunoașterea dreptului său la primirea în profesia de avocat, cu scutirea de examen. 4.2. Răspunzând punctual criticilor recurentului, Înalta Curte arată că nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nu se poate susține existența în cuprinsul hotărârii atacate, a unor motive contradictorii și nici lipsa motivării soluției, câtă vreme, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a analizat și s-a pronunțat argumentat asupra fiecăreia dintre excepțiile invocate de toate părțile. Acest motiv de recurs ar putea fi incident în ipoteza în care ar exista contradicție între considerente și dispozitiv, sau între considerente, în sensul că din unele ar rezulta netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că aceasta ar putea fi întemeiată, ceea ce în mod evident nu este cazul. 4.3. Și excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul București, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesie a recurentului cu scutire de examen, a fost judicios respinsă în opinia Înaltei Curți, nefiind demonstrată și dovedită incidența elementelor de natură a atrage lipsa de validitate a acesteia. În acord așadar și cu cele reținute de judecătorul fondului, pe acest aspect, Înalta Curte reține că hotărârea a cărei nelegalitate s-a invocat, a fost emisă cu respectarea deplină a prevederilor art. 56 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei, lipsa altor mențiuni, cum ar fi calificativul sau nota obținută, cum a susținut recurentul, nefiind în mod evident de natură a atrage nelegalitatea actului. 4.4. Nici motivul de recurs fondat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nici nu a indicat aspectele de fapt și/sau de drept de natură a atrage incidența acestui motiv de nelegalitate, vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. 4.

Înalta Curte apreciază că nici celelalte critici vizând modalitatea de soluționare a fondului cauzei, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la aplicarea și interpretarea prevederilor legale incidente, respectiv a art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data cererii recurentului, de 6 aprilie 2010, nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse. Astfel după cum bine a apreciat și judecătorul fondului, chiar dacă într-o manieră concisă, în interpretarea logico-rațională a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b), (în forma în vigoare la data cererii reclamantului) potrivit cu care: "La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen … b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat", coroborat cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nu se poate nega marja de apreciere lăsată autorității competente în activitatea de selecție desfășurată cu ocazia primirii în profesia de avocat. De altfel, Înalta Curte amintește că în practica sa majoritară în această materie, a apreciat că sintagma cuprinsă în textul de lege sus citat "poate fi primit în profesie" demonstrează că norma legală respectivă are natura juridică de normă permisivă, ceea ce evident că lasă autorității competente marja de apreciere în cadrul căreia se poate exercita puterea discreționară. Din perspectiva acestor considerațiuni teoretice, Înalta Curte observă că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant și în considerarea actelor și lucrărilor dosarului care, pe de-o parte, demonstrează că nu a existat un refuz nejustificat de soluționare a cererii recurentului, astfel cum s-a susținut inițial, iar pe de altă parte, nici exercitarea pretins abuzivă, arbitrară a dreptului de apreciere al intimaților în derularea procedurii de verificare a cunoștințelor, nu a fost probată. Așa fiind, principiile recunoscute în ordinea juridică europeană, vizând dreptul la buna administrare și caracterizând raporturile de drept administrativ, la care și recurentul a făcut ample referiri, deși dintr-o perspectivă cu totul diferită, nu apar a fi fost încălcate. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în mod evident recurentul face o confuzie între vocația Baroului de a primi în profesia de avocat un solicitant în urma îndeplinirii anumitor obligații coroborate cu dovada însușirii unor cunoștințe profesionale, dovadă pe care reclamantul nu a realizat-o în speță, și împrejurarea că Baroul nu are obligativitatea de a primi în profesie un solicitant care nu îndeplinește aceste condiții legale, respectiv care nu face dovada în urma interviului de însușire a cunoștințelor legale, respectiv profesionale așa cum s-a întâmplat în speță. De asemenea, reclamantul realizează în speță o confuzie între concurs, examen și interviu. Recurentului nu i s-a produs nicio discriminare și nu i-a fost adusă vreo atingere dreptului său proteguit prin Constituția României sau altă normă comunitară, în sensul că i-a fost asigurat liberul acces la interviu, neputându-se demonstra discriminarea pe niciun considerent, astfel încât solicitările acestuia sunt neîntemeiate și sub acest aspect. În fine, apreciind asupra netemeiniciei tuturor criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că se impune a fi menționată ca relevantă și împrejurarea de fapt, învederată de intimați și demonstrată cu acte, respectiv cu o serie de hotărâri judecătorești depuse la dosar. Din cuprinsul acestora rezultă că reclamantul a formulat anterior cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, și la barourile Iași, Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău, cereri ce i-au fost respinse, după cum, irevocabil au fost respinse și acțiunile în contencios administrativ formulate împotriva respectivelor barouri (a se vedea Deciziile ÎCCJ-SCAF nr. 4064 din 11 septembrie 2011, nr. 4854 din 30 octombrie 2011, nr. 5016 din 27 octombrie 2011 și Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011). Este de reținut că în toate cauzele de mai sus instanțele au analizat și în mod unanim au statuat în sensul că dat fiind interesul public pe care Uniunea Națională a Barourilor din România și barourile componente au obligația să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuțiilor legate de reglementarea și organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995, refuzul primirii recurentului-reclamant în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu are caracter nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și m) din Legea nr. 554/2004. De altfel, această concluzie la care au ajuns toate instanțele ce s-au pronunțat în cauzele sus-enumerate a fost susținută și de conduita procesuală a reclamantului, cel puțin contradictorie, în sensul solicitării primirii sale în profesia de avocat în cadrul diferitelor barouri din structura UNBR, ce sunt organizate și funcționează în baza Legii nr. 51/1995, în ciuda atitudinii de negare constantă a modalității de constituire a acestor structuri și a statutului legal al acestor persoane juridice. Având în vedere toate aceste argumente înfățișate, Înalta Curte urmează, așadar, ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă ca nefondat recursul de față, confirmând astfel legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond.