ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin Sentința civilă nr. 7761 din 20

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității excepției

de nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de pârâtul

Baroul București, respingându-se totodată ca nefondată excepția de nelegalitate

invocată. Au fost respinse excepțiile prematurității și inadmisibilității

cererii ca nefondate, precum și cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâții Baroul București, prin Consiliul

Baroului București și Uniunea Națională a Barourilor din România, prin

Consiliul Uniunii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția

inadmisibilității, că art. 4 din Legea nr. 554/2004 conferă posibilitatea

invocării nelegalității unui act administrativ, fără a condiționa invocarea

excepției de nelegalitate de parcurgerea procedurii speciale de contestare a

sa, iar, pe de altă parte, că procedura de contestare a acestei hotărâri este o

procedură administrativ jurisdicțională, care, potrivit art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 și Constituției României, are caracter facultativ.

În ce privește

excepția de nelegalitate invocată, prima instanță a apreciat că hotărârea

atacată conține toate elementele de validitate cerute de lege.

S-a constatat că

hotărârea în speță conține elementele de identificare a cererii reclamantului,

motivul de fapt care a condus la respingerea solicitării, respectiv neînsușirea

cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, soluția

respingerii cererii și temeiul de drept.

Totodată, astfel cum

s-a reținut, împrejurarea că reclamantul a publicat un manual de pregătire

pentru admiterea în avocatură nu este o dovada a însușirii cunoștințelor

necesare admiterii în profesie, iar nemenționarea, în cuprinsul hotărârii a

calificativului sau notei obținute, a răspunsurilor și întrebărilor puse, nu

atrage nelegalitatea hotărârii.

În privința excepției

prematurității cererii, instanța fondului a reținut că reclamantul a

înregistrat la Baroul București o cerere de intrare în profesia de avocat cu

scutire de examen, la care a anexat actele necesare.

Reclamantului i s-a

comunicat adresa din 10 mai 2010 emisă de Baroul București, de aducere la

cunoștință a împrejurării că cererea sa va fi analizată în data de 22 iunie

2010.

Astfel, Consiliul

Baroului București a organizat un interviu la care reclamantul s-a prezentat în

vederea susținerii cererii, după finalizarea acestui interviu nefiindu-i

comunicat nici un rezultat cu privire la cererea formulată, situație în care

acesta a înregistrat la UNBR plângerea cu nr. 3437 din 6 aprilie 2010.

Cu adresa nr.

J43ZC/2010 comunicată de UNBR acesta a primit răspuns în sensul ca a fost

înregistrată contestația la UNBR cu nr. 143/c/14-09-2010 și că, în vederea

soluționării, s-a solicitat Baroului București să comunice un punct de vedere.

După 5 luni de la

înregistrarea cererii la Baroul București, reclamantul a primit din partea

baroului, prin decan, un răspuns în sensul că cererea sa a rămas fără obiect,

pe motiv ca a înregistrat o cerere similară și la alt barou, împotriva adresei

de răspuns reclamantul formulând o contestație înregistrată la UNBR.

Reținând că din

cererea depusă la Baroul București rezultă că reclamantul dorește să i se

recunoască dreptul de primire în profesia de avocat, drept pe care l-a afirmat

și prin cererea de chemare în judecată, prima instanță a apreciat că este

nefondată excepția prematurității invocată de pârâți.

În privința excepției

inadmisibilității, judecătorul fondului a reținut că scopul reclamantului este

de a i se recunoaște dreptul de primire în profesia de avocat, chiar dacă

acesta a solicitat admiterea în profesie, iar distincția între cei doi termeni

nu duce la inadmisibilitatea cererii, câtă vreme intenția reclamantului a fost

aceea de a exercita profesia de avocat.

Cu privire la această

excepție s-a mai constatat că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana

vătămată într-un drept recunoscut de lege poate solicita instanței, printre

altele, recunoașterea dreptului pretins, acesta fiind de altfel, primul petit

al cererii formulate de reclamant.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, poate fi

numit în profesie, la cerere, cu scutire de examen, cel care până la data

primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de consilier juridic timp

de cel puțin 10 ani cu condiția neîncetării activității din motive disciplinare

care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, Consiliul baroului poate verifica cunoștințele solicitantului cu

privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

S-a constatat că în

speță s-a efectuat o verificare a cunoștințelor reclamantului, respingându-se

cererea sa, întrucât acesta nu și-a însușit cunoștințele cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Instanța fondului a

apreciat că publicarea de către reclamant a unui manual de pregătire pentru

admiterea în avocatura nu este o dovadă a însușirii cunoștințelor necesare

admiterii în profesie, o atare dovadă făcându-se cu ocazia verificării

organizate de Consiliul Baroului, reclamantul nefăcând proba faptului că a

răspuns corect la întrebările puse de membrii comisiei de verificare a

cunoștințelor.

înfățișate de recurentul B.V.

Împotriva hotărârii

primei instanțe, în termen legal a formulat recurs reclamantul B.V., indicând

ca temei legal al demersului său prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9

ca și prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant, făcând ample referiri la

situația de fapt, la conținutul cererii de chemare în judecată și în contextul

unor numeroase aprecieri de ordin personal, cu referire la structura paralelă a

avocaturii din Baroul B. - aripa B., a adus următoarele critici hotărârii

pronunțate de prima instanță:

- pârâții nu au făcut

dovada vreunei încălcări de către reclamant a prevederilor Legii nr. 51/1995,

neputându-i-se imputa exercitarea abuzivă a dreptului de asociere întrucât nu

există nicio hotărâre judecătorească din care să rezulte nelegalitatea

constituirii Baroului Bacău, înregistrat de altfel la organele fiscale;

- nu este prevăzută

în lege nicio sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor privind exercitarea

profesiei de avocat în cadrul altui barou în afara UNBR;

- în condițiile în

care instanța de fond ar fi reținut starea sa de incompatibilitate, astfel cum

s-a solicitat, ar fi renunțat la calitatea de membru al Baroului Bacău,

cabinetul său fiind organizat în calitate de PFA ca subiect de drept;

- suprapunerea

calității de avocat în structura paralelă a avocaturii din Baroul Bacău, în

același timp cu profesia de consilier juridic nu presupune un motiv de

nerecunoaștere a vechimii în funcții juridice;

- instanța de fond nu

a aplicat prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) în sensul producerii efectelor

ei, ignorând totodată încălcarea de către pârâți a drepturilor și libertăților

cetățenești, prin exprimare explicită cu exces de putere a voinței de a nu

rezolva cererea sa de primire în profesie;

- s-a ignorat și

încălcarea de către pârâți, în cazul său, a altor principii de drept european,

cum ar fi principiul necesității și al oportunității, principiul

proporționalității, al securității juridice, etc., consacrate prin Directiva

nr. 2006/123/CE, fiind ignorată și practica în materie a instanței supreme;

- instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, incluzându-le pe cele de

nelegalitate/nulitate a actelor administrative expres arătate, care au stat la

baza înființării, recunoașterii și autorității entităților pârâte, "Baroul

București" și "Uniunea Națională a Barourilor din România"

(UNBR), fiind greșit analizate și interpretate prevederile legale aplicabile

din Legea nr. 51/1995;

- s-a ignorat

împrejurarea că Hotărârea nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul

București, prin Consiliul Baroului, nu a fost motivată în fapt și nu

menționează în ce anume a constat evaluarea cunoștințelor juridice, care nici

nu a fost corectă, răspunsurile sale fiind conforme bibliografiei și cu atât

mai mult cu cât este și autorul unui manual publicat în anul 2010, vizând

tocmai pregătirea pentru admiterea în profesia de avocat;

- hotărârea instanței

de fond cuprinde de altfel și motive contradictorii, străine de natura

pricinii.

intimaților

Intimații Baroul

București, prin Consiliul Baroului București și Uniunea Națională a Barourilor

din România au formulat întâmpinări la motivele de recurs înfățișate de

recurentul-reclamant, solicitând, în esență, respingerea ca nefondat a

recursului formulat de B.V..

Intimații au

învederat, inter alia, că recurentul a formulat cereri de primire în profesia

de avocat cu scutire de examen, și la barourile Iași, Suceava, Botoșani, Neamț

și Bacău, cereri ce i-au fost respinse iar acțiunile judecătorești soluționate

până în prezent au fost de asemenea respinse toate ca neîntemeiate.

În acest sens au fost

depuse la dosar, cu titlu de practică judecătorească, Deciziile Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 4064

din 14 august 2011; nr. 4854 din 20 octombrie 2011; nr. 5016 din 27 octombrie

2011 și nr. 5862 din 6 decembrie 2011.

Recurentul-reclamant

a depus concluzii scrise prin care a răspuns și a combătut întâmpinările

formulate, reiterând practic motivele de recurs înfățișate.

considerentele instanței de control judiciar

Analizând hotărârea

primei instanțe prin prisma criticilor recurentului, raportat la actele și

lucrările dosarului dar și față de apărările intimaților și de prevederile

legale incidente, conform și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

reține că este nefondat recursul promovat de recurentul-reclamant, în

considerarea celor în continuare expuse.

4.1. Cu titlu

prealabil, Înalta Curte arată că, dat fiind modul de redactare a motivelor de

recurs, urmează să analizeze grupat criticile recurentului-reclamant, nefiind

posibilă și nici necesară examinarea distinctă a fiecăruia dintre argumentele

invocate și nici a aprecierilor, respectiv a interpretărilor personale ale

recurentului-reclamant înfățișate cu privire la dispoziții din diverse acte

normative, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea nu au legătură cu cauza

de față.

Prezentarea

rezumativă a considerentelor hotărârii recurate, de mai sus, relevă că prin

cererea inițială cu care a sesizat instanța de contencios administrativ,

recurentul-reclamant a solicitat, pe de-o parte, recunoașterea dreptului său de

a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar pe de alta, obligarea Baroului București

la emiterea deciziei de admitere în profesie, în aceste condițiuni și de

înscriere în tabloul avocaților definitivi.

Pe parcursul

procesului, raportat și la excepțiile invocate de pârâții intimați,

recurentul-reclamant a depus precizări de acțiune, față de adresele de răspuns

și de corespondența purtată cu Uniunea Națională a Barourilor din România, cu

referire și la Decizia nr. 224 din 9 iunie 2011 a Consiliului UNBR, comunicată

în data de 23 iunie 2011 prin care s-a admis contestația reclamantului

împotriva adresei inițial contestate, cu nr. 3437 din 3 septembrie 2010 și s-a

dispus ca organul competent, respectiv Consiliul Baroului București, să emită

decizie de admitere sau de respingere în profesie, cu scutire de examen.

Urmare acestei

decizii, astfel cum rezultă din adresa nr. 3437 din 22 iunie 2011, depusă la

dosar la data de 30 iunie 2011, recurentul-reclamant a fost invitat la ședința

Consiliului Baroului București în vederea soluționării cererii de primire în

profesie cu scutire de examen, sens în care, pe parcursul procesului, început

la 15 octombrie 2010, au fost acordate termene pentru finalizarea procedurii

administrative aflate în derulare.

Prin Hotărârea nr.

3437 din 1 septembrie 2011 a Consiliului Baroului București a fost respinsă

cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, fără scutire de examen,

împotriva căreia s-a formulat contestație la UNBR înregistrată la 1 septembrie

2011, sub nr. 400/c (dosar fond), fără a se aduce la cunoștința instanțelor

modalitatea de soluționare a acesteia.

De altfel, prin

ultimele cereri/precizări depuse de reclamant în fața primei instanțe, acesta

nu și-a modificat petitul principal al cererii, arătând în plus că înțelege să

formuleze o serie de excepții, cum ar fi excepția de nelegalitate a Hotărârii

nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul București și totodată alte 3

excepții de nulitate/nelegalitate a actelor de înființare, recunoaștere și

autorizare a Baroului București, a UNBR și a Tabloului avocaților definitivi

emis de ambele entități pârâte.

Raportat la situația

de fapt succint prezentată și la cronologia actelor și faptelor survenite pe

parcursul judecării cauzei, față de precizările de acțiune formulate de

recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că prima instanță în mod judicios, în

limitele învestirii sale, a statuat în sensul că, practic, atât din cererile

depuse la Barou cât și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, a rezultat

că reclamantul a dorit și solicitat recunoașterea dreptului său la primirea în

profesia de avocat, cu scutirea de examen.

4.2. Răspunzând

punctual criticilor recurentului, Înalta Curte arată că nu este fondat motivul

de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu se poate susține

existența în cuprinsul hotărârii atacate, a unor motive contradictorii și nici

lipsa motivării soluției, câtă vreme, Înalta Curte observă că judecătorul

fondului a analizat și s-a pronunțat argumentat asupra fiecăreia dintre

excepțiile invocate de toate părțile.

Acest motiv de recurs

ar putea fi incident în ipoteza în care ar exista contradicție între

considerente și dispozitiv, sau între considerente, în sensul că din unele ar

rezulta netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că aceasta ar putea fi

întemeiată, ceea ce în mod evident nu este cazul.

4.3. Și excepția de

nelegalitate a Hotărârii nr. 3437 din 1 septembrie 2011 emisă de Baroul

București, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesie a

recurentului cu scutire de examen, a fost judicios respinsă în opinia Înaltei

Curți, nefiind demonstrată și dovedită incidența elementelor de natură a atrage

lipsa de validitate a acesteia.

În acord așadar și cu

cele reținute de judecătorul fondului, pe acest aspect, Înalta Curte reține că

hotărârea a cărei nelegalitate s-a invocat, a fost emisă cu respectarea deplină

a prevederilor art. 56 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei, lipsa altor mențiuni, cum ar fi calificativul

sau nota obținută, cum a susținut recurentul, nefiind în mod evident de natură

a atrage nelegalitatea actului.

4.4. Nici motivul de

recurs fondat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit,

cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nici nu a indicat aspectele de

fapt și/sau de drept de natură a atrage incidența acestui motiv de

nelegalitate, vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.

4.5. Înalta Curte

apreciază că nici celelalte critici vizând modalitatea de soluționare a

fondului cauzei, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., referitor la aplicarea și interpretarea prevederilor

legale incidente, respectiv a art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

în forma în vigoare la data cererii recurentului, de 6 aprilie 2010, nu sunt

întemeiate și urmează a fi respinse.

Astfel după cum bine

a apreciat și judecătorul fondului, chiar dacă într-o manieră concisă, în

interpretarea logico-rațională a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b), (în

forma în vigoare la data cererii reclamantului) potrivit cu care: "La

cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen … b) cel care până la

data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac

nedemn pentru profesia de avocat", coroborat cu art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat, nu se poate nega marja de apreciere lăsată

autorității competente în activitatea de selecție desfășurată cu ocazia

primirii în profesia de avocat.

De altfel, Înalta

Curte amintește că în practica sa majoritară în această materie, a apreciat că

sintagma cuprinsă în textul de lege sus citat "poate fi primit în

profesie" demonstrează că norma legală respectivă are natura juridică de

normă permisivă, ceea ce evident că lasă autorității competente marja de

apreciere în cadrul căreia se poate exercita puterea discreționară.

Din perspectiva

acestor considerațiuni teoretice, Înalta Curte observă că nu sunt fondate

criticile recurentului-reclamant și în considerarea actelor și lucrărilor

dosarului care, pe de-o parte, demonstrează că nu a existat un refuz

nejustificat de soluționare a cererii recurentului, astfel cum s-a susținut

inițial, iar pe de altă parte, nici exercitarea pretins abuzivă, arbitrară a

dreptului de apreciere al intimaților în derularea procedurii de verificare a

cunoștințelor, nu a fost probată.

Așa fiind,

principiile recunoscute în ordinea juridică europeană, vizând dreptul la buna

administrare și caracterizând raporturile de drept administrativ, la care și

recurentul a făcut ample referiri, deși dintr-o perspectivă cu totul diferită,

nu apar a fi fost încălcate. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în mod evident

recurentul face o confuzie între vocația Baroului de a primi în profesia de

avocat un solicitant în urma îndeplinirii anumitor obligații coroborate cu

dovada însușirii unor cunoștințe profesionale, dovadă pe care reclamantul nu a

realizat-o în speță, și împrejurarea că Baroul nu are obligativitatea de a

primi în profesie un solicitant care nu îndeplinește aceste condiții legale,

respectiv care nu face dovada în urma interviului de însușire a cunoștințelor

legale, respectiv profesionale așa cum s-a întâmplat în speță.

De asemenea,

reclamantul realizează în speță o confuzie între concurs, examen și interviu.

Recurentului nu i s-a

produs nicio discriminare și nu i-a fost adusă vreo atingere dreptului său

proteguit prin Constituția României sau altă normă comunitară, în sensul că i-a

fost asigurat liberul acces la interviu, neputându-se demonstra discriminarea

pe niciun considerent, astfel încât solicitările acestuia sunt neîntemeiate și

sub acest aspect.

În fine, apreciind

asupra netemeiniciei tuturor criticilor formulate de recurentul-reclamant,

Înalta Curte apreciază că se impune a fi menționată ca relevantă și

împrejurarea de fapt, învederată de intimați și demonstrată cu acte, respectiv

cu o serie de hotărâri judecătorești depuse la dosar. Din cuprinsul acestora

rezultă că reclamantul a formulat anterior cereri de primire în profesia de

avocat, cu scutire de examen, și la barourile Iași, Suceava, Botoșani, Neamț și

Bacău, cereri ce i-au fost respinse, după cum, irevocabil au fost respinse și

acțiunile în contencios administrativ formulate împotriva respectivelor barouri

(a se vedea Deciziile ÎCCJ-SCAF nr. 4064 din 11 septembrie 2011, nr. 4854 din

30 octombrie 2011, nr. 5016 din 27 octombrie 2011 și Decizia nr. 5862 din 6

decembrie 2011).

Este de reținut că în

toate cauzele de mai sus instanțele au analizat și în mod unanim au statuat în

sensul că dat fiind interesul public pe care Uniunea Națională a Barourilor din

România și barourile componente au obligația să îl îndeplinească, prin

exercitarea atribuțiilor legate de reglementarea și organizarea avocaturii, ca

serviciu public, conform Legii nr. 51/1995, refuzul primirii

recurentului-reclamant în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu are

caracter nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și m) din Legea

nr. 554/2004.

De altfel, această

concluzie la care au ajuns toate instanțele ce s-au pronunțat în cauzele

sus-enumerate a fost susținută și de conduita procesuală a reclamantului, cel

puțin contradictorie, în sensul solicitării primirii sale în profesia de avocat

în cadrul diferitelor barouri din structura UNBR, ce sunt organizate și

funcționează în baza Legii nr. 51/1995, în ciuda atitudinii de negare constantă

a modalității de constituire a acestor structuri și a statutului legal al

acestor persoane juridice.

Având în vedere toate

aceste argumente înfățișate, Înalta Curte urmează, așadar, ca în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă ca nefondat recursul de față,

confirmând astfel legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.V. împotriva Sentinței civile nr. 7761 din 20 decembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - CL